Pentru Adrian Ștefănescu (74 de ani) sportul a reprezentat o rampă de lansare pentru a pătrunde în lumea filmului. A făcut-o din postura de cascador profesionist, strângând, de-a lungul carierei, peste 60 de pelicule.

Tânărul Ștefănescu voia la început să ajungă boxer. A urcat în ring la Metalul Vulcan, apoi s-a transferat la Olimpia, unde a dat cu pumnul până și-a descoperit marea dragoste: cascadoria.

”Am boxat la categoria ușoară. Mă descurcam. Țin minte că unul dintre primele mele meciuri a fost televizat. M-am bătut în 1960 cu unul Novac, pe care l-am terminat din prima repriză. Seara s-a dat meciul înregistrat la TV. Pe strada mea erau doar două televizoare, dintre care unul era al unui unchi. Am plătit un leu să revăd meciul, stând pe un scăunel, alături de alți plătitori de ”bilete” din cartier”, a rememorat, pentru Libertatea, Ștefănescu.

Adrian Ștefănescu a practicat boxul în anii 60

Adrian Ștefăneascu a practicat boxul în anii 60

La școala de cascadori a fost racolat de pe stradă. ”Vă place filmul?”, m-au interpelat doi tipi. ”Sigur”, am răspuns. ”Vrem să face o coproducție!”, mi-au spus ei. ”Aveți și cai în film?”, i-am întrebat! Mirați, mi-a spus că da și m-au chemat a doua zi să dau o probă. ”Făcusem armata la pompieri, unde m-am disciplinat. În plus, toate vacanțele le petreceam la țară, unde încălecam des calul bunicului. Așa că la probă m-am suit pe cal fără șa și am plecat în galop. Le-a plăcut și m-au oprit în corupul cascadorilor”, ne dezvăluie Adrian Ștefănescu.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

A filmat în ”Bătălia pentru Roma”, apoi a prins un rol în ”Mihai Viteazul”. L-a dublat pe Sinan Pașa, în celebra fază în care cade cu calul în apele Neajlovului. Acest rol l-a marcat pe viață.

”Mi-am dorit nespus acest rol și l-am rugat pe Szobi Cseh să mă lase pe mine să-l fac. A acceptat, după ce și-a ”paradit” piciorul la o cascadorie, așa că am căzut de pe pod… de două ori! Asta pentru că prima ”dublă” n-a filmat-o nimeni”, ne-a spus, amuzat, Ștefănescu. Acesta a continuat: ”Pe pod, mă băteam cu regretatul Tudor Stavru, care îl ”dubla” pe Mihai Viteazul.  După ce am căzut prima oară în apă, regizorul Sergiu Nicolaescu a început să strige, pe rând, numele operatorilor, apoi s-a așezat pe genunchi. Asta nu era a bună! A venit agale la mine și mi-a spus: ”Ai căzut perfect, dar, să ți-o spun p-aia dreaptă, scena n-a tras-o nimeni! Mai încerci o dată?”. Evident, răspunsul a fost da!

EXCLUSIV / Box ca-n filme! Adrian Ștefănescu a fost pugilist, apoi a încălecat fără șa și a devenit cascador profesionist

Adrian Ștefănescu în rolul lui Sinan Pașa

”Am făcut baie și a doua oară, dar totul a ieșit ca la carte”, a adăugat Adrian Ștefănescu. Și acum visează acest rol. ”A fost visul meu și mi l-am realizat”, spune Ștefănescu, omul care se simte atras de personalitatea lui Mihai Viteazul. ”Am în lucru un proiect depre Mihai Viteazul. Sper să-l realizeze cât mai repede, pentru că este ceva grandios, de cinstire a memoriei marelui voievod”, a conchis optimist boxerul ajuns cascador profesionist în galopul calului.   

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice
Recomandări
România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

Adrian Ștefănescu a activat și în lumea circului

Adian Ștefănescu a renunțat în 1983 la filme pentru a intra în lumea fascinantă a circului. ”Din 1983 am activat la Circul de Stat. Directorul de acolo mi-a spus că va primi în curând cinci cai și că are nevoie de un specialist. Am fost tentat de ofertă și am venit la circ cu oamenii mei. Aici am fost șeful meu și am cunoscut lumea. Primul turneul l-am făcut în Dubai”, își amintește Adrian Ștefănescu despre acea perioadă. A stat la circ până în 1997, timp în care n-a renunțat de tot la film. ”Ultima peliculă în care am apărut a fost în anul 1991, când am filmat în ”Nemuritorul”, în care a jucat actorul Christopher Lambert”, și-a reamnintit Ștefănescu.

EXCLUSIV / Box ca-n filme! Adrian Ștefănescu a fost pugilist, apoi a încălecat fără șa și a devenit cascador profesionist

Adrian Ștefănescu și prietenii lui cei mai devotați, caii

Adrian Ștefănescu și meseria fără simbrie

Cu toate că prezintă numeroase riscuri, meseria de cascador nu a fost răsplătită pe măsură. Astfel, majoritatea cascadorilor trăiesc astăzi la limita subzistenței, din cauză că, în lipsa unui act normativ, primesc lunar o sumă infimă, cifrată la 250 de lei! În cea mai ingrată situație se află Nicu Iordache, cascador cu peste 80 de filme la activ, care nici nu se mai poate ridica din pat! ”Săracul Iordache a ajuns rău de tot. E la pat, de abia mai se mișcă. De aceea, asociația cascadorilor profesioniști din România a inițiat un proiect de act normativ pentru a veni în sprijinul unor astfel de persoane”, ne-a precizat Dan Seinhart, la rândul său cascador profesionist. 

Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”
Recomandări
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Citeşte şi: FEXCLUSIV / Fost boxer la Dinamo, cascadorul Vasile Popa s-a răfuit cu sistemul: ”Am bătut și am împușcat numai comuniști!”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI