«Cocalarul de pe DN 1» a fost coleg la juniorii lui Dinamo cu Marius Alexe!

17 septembrie 2011 16:09

Emanuel Fleşner (21 de ani), tânărul care a apărut în filmuleţul ce a făcut senzaţie pe YouTube, deoarece conducea pe contrasens pe DN 1 cu 120 km pe oră, în timp ce dădea recital de manele, a jucat fotbal la juniorii lui Dinamo, iar acum “prestează” la CS Buftea, în Liga a III-a.

Într-o perioadă în care majoritatea populaţiei se luptă pentru a-şi asigura traiul de la o zi la alta, există şi copii de bani gata care îşi riscă propriile vieţi şi pe ale celor din jur de dragul distracţiei. Un asemenea caz este cel al lui Emanuel Fleşner, un tânăr care a apărut, de curând, într-un filmuleţ, conducând un autoturism Audi cu 120 km/h pe DN 1, pe contrasens, fiind foarte aproape de a acroşa un pieton care se deplasa pe marginea şoselei şi un autoturism care circula din sens invers.
A ajuns la CS Buftea
Îndrăgostit de aparatul foto şi de telefonul mobil, Emanuel şi prietenii săi fredonau maneaua “Te iubesc, oriunde ai fi”, un hit al anului 2007, în timp ce bolidul făcea slalom de o parte şi de alta a liniei continue. Libertatea a aflat că Fleşner s-a născut pe 9 februarie 1990 şi a jucat la juniorii lui Dinamo, la grupa lui Ianis Guda, unde a fost coleg cu Marius Alexe, actualul atacant al “câinilor”. După ce a trecut pe la Dinamo II, mijlocaşul evoluează acum la CS Buftea.
Fleşner a devenit celebru după ce a făcut zigzaguri pe contrasens pe DN 1, la volanul maşinii sale, şi a postat filmuleţul pe net

Vrea să devină jurnalist

Văzând că accederea spre “fotbalul mare” este extrem de dificilă, Emanuel s-a reorientat. În paralel cu activitatea de la CS Buftea, el urmează cursurile Şcolii de Televiziune şi Film conduse de Vlad Ionescu. Aici, îi are profesori de jurnalism pe Andreea Marin Bănică, Raluca Moianu, Dan Negru, Dana Războiu şi Corina Dănilă, iar Nae Caranfil şi Florin Zamfirescu îi predau lecţii de actorie. Fotbalistul năzuieşte la o carieră de model şi actor, fiind imaginea unei cunoscute mărci de chipsuri şi participând la mai multe preselecţii pentru roluri în telenovelele de la Acasă TV.

«A bifat» şi o selecţie la naţională


Fleşner (medalion) are o selecţie la naţionala de tineret a României, la meciul cu Andorra
Pe lângă actele de teribilism la volan şi pozele ciudate pe care le-a postat pe site-urile de socializare, Emanuel a fost un obişnuit al naţionalelor de juniori ale României, unde i-a avut colegi pe Daminuţă, Onicaş, Copil, Alexe şi Rusu. În martie 2009, a fost chiar selecţionat de Emil Săndoi la echipa de tineret a României pentru meciul cu Andorra! Fleşner nu a făcut însă prea mulţi purici, pentru că în acea selecţionată erau Lung, Măţel, Găman, Torje, M. Costea, Stoian sau Rusescu.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro