Patronul de la FC Botoșani a făcut școala la Iași: ”Aș vrea CSMS Iași în play-off”. Declarații incendiare: ”La ASA a fost puci. Măcar Rădoi avea liceul la seral, că Mutu…”. ”Tamaș consumase ceva, nu înțeleg cum a fugit Kone pe lângă el”

26 februarie 2016 11:22

ASA Tg. Mureș – FC Botoșani și Steaua – CSMS Iași sunt finalele pentru ultima poziție a play-off-ului. Ardelenii și moldovenii se bat pentru locul 6, ultimul care duce în play-off. Patronul de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a făcut declarații incediare la DigiSport Matinal.

”Eu am făcut școala la Iași, deci sunt mai apropiat de CSMS. Dar nu joc pentru ei, vom juca pentru noi. N-am marcat gol de când s-a reluat sezonul, speră să marcăm acum. Luptăm pentru puncte, pentru a fi liniștiți în play-out”, a dezvăluit Corneliu Iftime.

Legat de ASA Tg. Mureș, adversara de sâmbătă, Iftime spune că el are altă perspectivă în privința antrenorilor. Ardelenii tocmai l-au mazilit pe Petre Grigoraș, iar Adrian Mutu va fi antrenor-jucător interimar: ”Eu am cu totul altă opinie despre schimbarea antrenorului și ce pot face fotbaliștii. Și eu cred într-un puci făcut acolo. Un puci e făcut de un grup de răzvrătiți. Nu cred în dezordine. Nu am lucrat cu Grigoraș, dar cred că e un om echilibrat și nu cred că poate fi înlăturat. Greșeala lui este că a acceptat colectivul. El și-a luat soldați gradați, dar indisciplinați. În niciun caz nu îmi e frică de antrenorul Mutu, el nici măcar nu a făcut studiile la fără frecvență sau la postliceală, ca ăsta de la Steaua (n.r. Mirel Rădoi). Antrenorul înseamnă mult mai mult decât un fotbalist, înseamnă să ai pregătire și experiență”.

”Toată lumea spune că ASA stă la mâna Stelei, dar stă și în mâna noastră. Jocul rezultatelor îi poate scoate din play-off pe cei de la Tg. Mureș. Noi vrem să facem și mai frumoasă competiția asta și ne adunăm și punctele. Sunt foarte hotărât să jucăm decisiv la Tg. Mureș și sunt încrezător că putem produce o surpriză mâine (n.r. sâmbătă, 27 februarie)”, a declarat Iftime. „E un moment important să arătăm că suntem fotbaliști. Dacă învingem ASA, e ceva important, după ce n-am reușit să învingem Dinamo și Astra. Nu facem decât să ne apărăm interesele. La Tg. Mureș e o echipă grozavă, sunt jucători care au fost buni, dar cu siguranță fotbaliștii de acolo nu mai sunt ceea ce au fost”, a adăugat finanțatorul de la FC Botoșani.

Iftime l-a atacat și pe stelistul Gabi Tamaș, fotbalist cu pretenții să prindă Euro 2016: ”Tamaș poate consumase ceva, zici că Hamed Kone era un copil care alerga în curtea proprie”.

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro