Ignazio Cocchiere, un fotbalist în Parlamentul European! Cine este și ce vrea jucătorul legitimat la echipa belgiană Royale Union Saint-Gilloise

10 februarie 2016 14:37

Italianul Ignazio Cocchiere face o figură aparte în lumea fotbalului profesionist, deoarece pe lângă rolul de jucător la o echipă din liga a doua belgiană Royale Union Saint-Gilloise, îndeplinește și funcția de asistent parlamentar, la Bruxelles.

Deși cele două activități nu au nimic în comun și sunt destul de dificil de îmbinat, la prima vedere, pentru Ignazio totul pare ușor.

”În realitate, îmi place să fiu ocupat. La început, când vorbeam de cele două activități ale mele, nimeni nu mă credea, pentru că a fi asistent parlamentar este deja ceva foarte stresant, care necesită multă muncă. Am o mulțime de responsabilități, deoarece deputații călătoresc tot timpul. Este o chestiune de organizare, trebuie doar să gestionezi bine ambele activități”, a explicat jucătorul.

Născut la Varese, în Lombardia, în urmă cu 28 de ani, Ignazio Cocchiere este nevoit să se organizeze foarte bine pentru a reuși să îmbine ambele activități.

”Mă trezesc foarte devreme, la 6,45, iar la 8,00 cel târziu sunt la muncă. Din acest motiv, mă îngrijesc mai bine, mănânc legume la cantina parlamentului, în loc să mănânc snacks-uri la mine. Iar șeful meu este foarte simpatic, îmi oferă o mare libertate, pentru a putea combina lucrurile. La 16,00 merg la antrenament, până la 18,00, iar apoi revine la birou, unde rămân în general până la 21,00, chiar și mai mult”, a povestit italianul, care s-a format ca jucător la Inter Milano.

Deși recunoaște că cele două activități îl solicită foarte mult din punct de vedere fizic, nu se gândește să renunțe la fotbal, mai ales că și prietena sa îl „înțelege” când ajunge târziu acasă și îl ajută „foarte mult”. „Îmi place foarte mult acest sport și nu-mi pasă că fac aceste sacrificii”, a adăugat el.

Cocchiere a refuzat să dezvăluie, însă, care dintre cele două activități este cea mai bine remunerată. „Depinde la ce nivel te afli… Dacă ești cel mai bun marcator din liga a doua sau dacă ești un bun asistent parlamentar, la 40 de ani”, a răspuns el, ca un adevărat politician.

SURSA: AGERPRES

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro