EXCLUSIV | După ce i-au închis pubul, fostul campion mondial de box Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară: ”Nu mai stau în România, mă duc în Canada”

20 august 2017 23:33 De: ,

Fostul campion mondial de box Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară: ”Proștilor, nu mai stau în România, mă duc în Canada!”.

După ce Primăria Ploiești i-a pus în vedere să evacueze spațiul în care se află pubul său, clădirea fiind una cu risc seismic, fostul campion mondial de box Leonard Doroftei a luat o decizie radicală.

Primăria Ploiești l-a somat să-și mute restaurantul până pe 25 august. Doroftei (47 de ani, campion mondial de box, categoria semi-ușoară (61,9 kg), la versiunea WBA, între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003) a primit o notificare din Primăria Ploiești că trebuie să își închidă pubul până pe 25 august, întrucât blocul în care funcționează este unul cu risc seismic. ”Știa din 2016 de asta”, se apără primarul urbei, Adrian Dobre.

Dorin a acordat un amplu interviu pentru Libertatea, chiar pe terasa pubului său din Ploiești.

Libertatea: Moșule, hai să o luăm cu începutul. Ce e cu povestea cu evacuarea?
Leonard Doroftei: Vineri, am avut o întâlnire cu primarul și mi s-a comunicat decizia. Din aprilie-mai, anul trecut, am primit o înștiințare pe tema evacurării, acum s-a pus în aplicare. O să fac întâmpinare la judecătorie, mi-am luat avocat, o să fie un proces. Problema nu e că vreau sau că nu vreau să plec. Problema că eu am contracte în derulare, cu berea, cu sucul, cu furnizorii, am datorii. O să văd ce să fac, sper să nu ajung falit.

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”Dacă eram prin vreun partiduleț, nu mai eram tratat așa”

Ți s-a dat o soluție? Probabil că autoritățile se gândesc și la siguranța clienților! Blocul în care ne aflăm are bulină roșie!
Ce soluție? Soluțiile lungi și dese cheia marilor sucese, dar nu la mine! Singura soluție e un proces. Pâi când m-am dus acolo, la Primărie, decizie era deja luată. Au vorbit frumos! Întreb și eu, dacă aveam vreo culoare, mai eram tratat așa? Dacă eram prin vreun partiduleț? Nu cred! Ăsta e prețul că nu m-am băgat cu nimeni! Întrebarea mea pentru Consiliul Local e: dacă tot mă dai pe mine afară, ai vreun proiect de reabilitare, ai ceva? N-au nimic, îți zic eu!

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”Nu va putea Primăria să dea cât pot eu să duc”

Pleci de aici și unde te duci?
Mut pubul la mine acasă! Dar nu pot fără aprobare! Hai să-ți spun ceva! Și la casa în care stau sunt probleme. Terenul pe care am ridicat-o l-am primit de la Primărie, dacă vreau să vând, de exemplu, trebuie să am aprobarea lor! Numai aprobări și paraaprobări! Nu mă supăr, oricum nu va putea Primăria să dea cât pot eu să duc…

De când ai deschis?
Vinerea trecută s-au făcut fix 11 ani. Sunt aproape toate lucrurile mele, din 1985 încoace. Am mai dus unele pe la muzeul de istorie, că tot îmi ziceau unii pe Facebook că am ajuns relicvă. Relicvă or nu, sunt oameni care vin să vadă pubul, să vadă istoria Doroftei. Să le dea Dumnezeu celor care mă înjură să trecă prin d-astea prin care trec eu!

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. 200.000 de euro investiți în pubul deschis acum 11 ani

Câți bani ai băgat?
Cam 200.000 de euro. Numai bucătăria m-a costa vreo 50.000! Și am refăcut un spațiu care arăta oribil. Sunt poze care dovedesc ce a fost aici, în trecut! Mai repede, cu banii ăștia, contruiam un spațiu nou, decât să refac o braserie care era cam de prin anii 60, din aceea cu mese de fier și fețe de masă cadrilate… Habar n-am, poate și cel care a fost înaintea mea n-a putut să investească din cauza problemelor cu autoritățile! El știe…

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”Nu fac greva foamei, că-mi place să mănânc. Proștilor, e sângele meu în barul ăsta”

Protestezi în vreun fel?
Greva foamei sigur nu fac, că mie îmi place să mănânc! Eu m-am întors acasă, n-am cerut nimic pe degeaba, proștilor care mă boscorodiți, am băgat banii mei munciți, banii scoși cu sângele meu, într-un loc care era mort și pe care l-am readus la viață!

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”De vineri, mă simt fără mâini și fără picioare”

Văd lacrimi în ochii tăi, regreți că te-ai întors acasă?
M-am întors pentru oameni, pentru ploieștenii mei, cu bune, cu rele, pentru voi toți! Dar, de vineri, mă simt fără mâini și fără picioare!

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”Am un fizician, un avocat și o doctoriță în familie. Ce să fac ca să-i cresc, cămătărie?”

Ce ai de gând să faci?
Să o iau de la zero, cum am mai făcut! Am doi băieți, unul e la fizică nucleră, la Măgurele, altul e la Drept, fata cea mică intră la liceu și-mi spune că vrea să fie doctoriță, am nevoie de banii ăștia pe care îi scoteam din pub să-i cresc pe ei! Ce să mă apuc să fac, cămătorii, cerșetorie, furt, să antrenez pe 1.000 de lei? O să mă apuc și de asta, dacă e nevoie!

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”Clienții străini m-au ținut în viață, românii mei s-au plictisit de mine”

Cum adică o iei de la zero?
Am decis: în octombrie, după ce rezolv aici cu toate datoriile, revin în Canada! Toată familia are cetățenia, asta e! O iau de la capăt la Montreal. Ploieștenii au fost prea mult, prea frumos și prea bine reprezentați de mine și cred că s-au saturat. Și clienții mei erau foarte mulți străini, cu ei trăiam. Ai mei s-au plictisit de mine!

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”Pentru toți proștii care comentează: prin muncă mi-am făcut un nume, nici măcar mama nu m-a ajutat”

Nu exagerezi?
Nu, și mă cunoaște lumea, eu sunt unul care rămân prieten cu vecinul, orice s-ar întâmpla. Dar nu vreau să strige lumea după mine pe stradă: ”Uite-l și pe Moșu, nu s-a săturat să țipe după bani!”. Repet, aici nu vorbim de Doroftei, ci de afacerea omului și de modul în care i-o închizi! Uite, e sâmbătă, nici la aprovizionare nu m-am mai dus, că mă doare spatele de nervi! Eu am băgat bani munciți aici, frate, bani curați. Spun asta pentru toți proștii care comentează, că am primit pe degeaba, moca…Celor care zic asta, le transmit să se uite cum am reușit să îmi fac un nume, să revadă meciurile cu Balbi, cu Spadafora, să-și amintească cum terminam plin de sânge pentru ei. Prin muncă mi-am făcut un nume, nimeni nu m-a ajutat, nici măcar mama. Ea doar mi-a dat viată și m-a crescut…

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”De va fi să mor, mor în Canada!”

Regreți că ai revenit acasă?
Nu regret, orice s-a întâmpla! Cândva, spuneam la tine, în ”Libertatea”, că, de va fi să mor, vreau să fie acasă. Nu o să mai fie!

Văd că ai început deja să strâgi lucrurile.
În primul rând, mă restrâng! Dau un spațiu înapoi la Radet.

Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară. ”Uitați ușor când vă făceam mândri”

În concluzie?
Ați uitat prea ușor când vă făceam mândri, când un român se lupta în America pentru voi! Erau vremuri când nu puteai vorbi de România fără să roștești numele de Doroftei. Nu m-am bătut pentru bani, ci pentru performanță, pentru țară. Și am fost și sunt om, nu o mașină!

Fizic, cum te simți?
Bine! Mă duc la sala de forță. Pardon…de mese!


Luminița Dobrescu, prima artistă din România care a câștigat Cerbul de Aur, este impecabilă la 71 de ani. Cântăreața a trăit o viață mai ceva ca-n filme | VIDEO


 

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro