Aflat în pușcărie, ”milionarul Playboy” Neculaie predă echipa gratis! Plus datoriile de 5.000.000 de euro! ”E un șoc! Trebuie să găsim soluții”

09 februarie 2016 12:34

Aflat în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, Ioan Neculaie (59 ani), patronul de la FC Brașov, Liga 2, pune fotbalul pe ultimul plan. Preşedintele clubului de sub Tâmpa, Vasile Dochiţa, a declarat, pentru monitorulexpres.ro, că bosul i-a transmis un mesaj clar: ”Predau echipa!”.

FC Braşov se luptă să supravieţuiască, iar situaţia de la club devine dramatică. Cu trei săptămâni înaintea reluării campionatului, patronul lui FC Braşov, Ioan Neculaie, a intrat în arest preventiv pentru 30 de zile, asta după ce procurorii au făcut recurs, iar Curtea de Apel le-a dat câştig de cauză. Peste doar cîteva zile se va întruni Adunarea Generală a Creditorilor, care va analiza planul de reorganizare al clubului, după care acesta va fi analizat la Tribunal. Până atunci, echipa trebuie să-şi desfăşoare în continuare activitatea, sunt meciuri amicale, antrenorul Mihai Stere mai vrea ceva jucători, se caută bani pentru deplasări, dar şi pentru plata contractelor jucătorilor. În această săptămână, fotbaliştii aşteptau să primească banii pe decembrie. Cu ajutorul puţinilor sponsori, dar şi cu o sumă de bani de la Chiajna în contul transferului portarului Iacob, şefii clubului sperau să poată plăti rata contractuală a jucătorilor. Acum, lucrurile sunt blocate, iar viitorul este incert.

Decizia arestării lui Ioan Neculaie a venit ca un şoc peste jucători, antrenori şi oficiali. Preşedintele executiv al grupării braşovene, Vasile Dochiţa, a discutat zilele trecute cu Neculaie, iar patronul ”stegarilor“ i-a transmis un mesaj clar: predă echipa. Gratis!

”Este o perioadă foarte dificilă pentru club, dar trebuie să căutăm soluţii. Am discutat, zilele trecute, cu Ioan Neculaie şi mi-a spus foarte clar că dă clubul gratis. Pentru noi a fost un şoc arestarea dânsului. Jucătorii trebuie să se pregătească în continuare, iar noi va trebui să găsim soluţii pentru ca echipa să-şi continue activitatea. Cu siguranţă, eu, singur, nu pot susţine financiar echipa. Nu pot să cred că în Braşov nu sunt oameni de afaceri dispuşi să ajute clubul în această perioadă tulbure. Pînă săptămâna viitoare, când va avea loc Adunarea Generală a Creditorilor, ne vom descurca, apoi vom fi nevoiţi să găsim resurse pentru a începe campionatul“, a declarat Dochiţa.

Posibilii investitori italieni, trimiși direct la Fisc!

Clubul e în insolvență, iar administratorul judiciar al clubului a dezvăluit că mai mulţi reprezentanţi ai unor oameni de afaceri s-au interesat de datoriile pe care le are FC Braşov. Au fost şi reprezentanţi ai unor investitori italieni“, a precizat Gheorghe Alexandru-Cosmin, care i-a îndrumat pe ”investitori“ la Fisc.

”În perioada imediat următoare clubul îşi poate continua activitatea cu ajutorul sponsorilor. Faptul că Ioan Neculaie a anunţat că dă echipa gratis este decizia dînsului. Concret, clubul e pe minus, astfel că primordial este plata datoriilor şi în special cele către Finanţe, care acum sunt de aproape 5 milioane de euro. Orice om de afaceri interesat de FC Braşov poate discuta direct cu cei de la Finanţe de unde poate prelua creanţele“, a mai declarat administratorul judiciar al FC Braşov.

FC Brașov a retrogradat din Liga 1 la finalul sezonului trecut. În actuala stagiune, după 18 etape disputate în Seria 2 a eșalonului secund, „stegarii” se află pe locul al 5-lea, cu 31 de puncte (golaveraj 41-22), la 4 în spatele liderului FCM Baia Mare. La egalitate de puncte cu ei se află Gaz Metan Mediaș (golaveraj 25-17), o altă formație retrogradată în vară. Au mai rămas 8 etape de disputat din sezonul regulat, după care urmează play-off-ul și play-out-ul.

Înființată în 1936, echipa a terminat o dată pe locul al doilea în campionat, în 1960. De alte 6 ori a câștigat Liga a 2-a (1856, 1969, 1980, 1999 și 2008). ”Stegarii” au câștigat Cupa Balcanică, în sezonul 1960-1961.

Citește și: 

Familia-fantomă a milionarului Ioan Neculaie | Fiul și fosta soție ai afaceristului brașovean încearcă să-i salveze averea

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro