Încă un jucător român încercuit de mafia pariurilor: ”Mi s-au oferit 20.000 $ să renunț la un meci”

23 martie 2016 17:55

Scandalul pariurilor din tenis a afectat și sportivii români! După Marius Copil, ale cărui declarații au fost găzduite de sportnews.libertatea.ro (DETALII, AICI), Victor Hănescu a dezvăluit în exclusivitate la Dolce Sport un astfel de episod petrecut în urmă cu ceva ani.

„La vremea aceea mi s-au oferit 10.000-20.000 de dolari ca sa renunț la un meci. Au mai fost evenimente mai demult, la inceputul carierei. De atunci nu am mai fost contactat”, a dezvăluit Hănescu, pentru Dolce Sport.

Chiar și liderul mondial, Novak Djokovici, a dezvaluit că în trecut a fost și el vizat pentru a schimba rezultatele unor partide.

„Am mai auzit că se întampla destul de des uneori pe circuit să apară astfel de personaje care propun diferite sume. Și chiar am vazut un interviu recent. Cei de la BBC au anunțat că mulți jucători din top 50 ar fi suspecți de astfel de blaturi”, a mai spus Hănescu.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro