

48 de cupluri au făcut sex în acelaşi timp
Daniel Buzdugan şi Mihai Morar au pus la cale cea mai tare “aroganţă” de până acum. Joi seară, au invitat 50 de cupluri să petreacă o noapte fierbinte la un hotel din Capitală şi să conceapă un copil. În luptă au rămas doar 48 de perechi, două fiind descalificate din motive diferite.
![]()
Joi seară, la Hotel Radisson din Capitală, cuplurile au dat năvală la făcut copii. Dintre cele 50 de perechi finaliste, în concurs au intrat doar 48. Un cuplu a anunţat joi dimineaţă că nu mai participă la concurs pentru că divorţează. Un alt cuplu care a ieşit din competiţie a avut un motiv bine întemeiat: chiar la hotel, cei doi au aflat că vor fi părinţi.
![]()

Pentru cele 48 de cupluri rămase, procesul de concepere a început după ora 0.30, după o cină romantică, cu mâncăruri gătite cu ingrediente afrodiziace şi un spectacol pe cinste oferit de Tibi Scobiola Band. Şi, pentru ca ascultătorii ZU să “muncească” mai cu spor la conceperea copilului ZU, fiecare cameră de hotel, unde s-au retras viitorii părinţi, a fost prevăzută cu câte două sticle de vin roşu.
Cine sunt părinţii ascultătorului ZU cu numărul 1 milion se va afla în cel puţin 7 zile, când testul de sarcină va spune dacă vreuna dintre ascultătoarele Radio ZU a rămas gravidă joi noapte. Premiul cel mare este în valoare de 10.000 de euro.
Gabi Cristea, naşă pentru prima oară
Astăzi, Gabriela Cristea (foto) va năşi copilul unui cuplu concurent la “Noră pentru mama”, emisiune pe care frumoasa brunetă o prezintă la Kanal D.
Micuţa Rebeca este fiica Emei şi a lui Cătălin, doi participanţi la cel de-al doilea sezon al emisiunii de la Kanal D.
“E prima oară când sunt naşă. I-am luat finuţei mele o grămadă de lucruri, deşi ştiu că pe unele nu va apuca să le poarte, dar nu m-am putut abţine”, a declarat Gabi.


















19409

















Andreea Podărescu şi Bianca Rus primesc instrucţiuni să fie pregătite [...]
Un cuplu care s-a cunoscut pe internet cere sprijinul moderatorului Cătălin [...]
TVR va difuza, începând de sâmbătă, emisiunea "Mioritza [...]
Stelian Ogică (foto) e, de câteva zile, angajatul postului de [...]










lasati lumea buna sa se distreze
bai prostilor ce stiti voi ba fraierilor ,oamenii astia au fost alesi deaia nu sunteti si voi in concurs ca nu vreti copii.si ce voua va strica 10.000 de euro in buzunar.ia plecati dracu de aici daca nu aveti ce face,la produs sau la cersit!
morar un taranoi distrus
Atata grata si figuri pe taranooiul ala de morar(scris intentionat) de n-ai vazut. Un fatalau popo care are impresia ca e guru al televiziunii.El si cu negru(scris deaseamenea intentionat) alt pacalici care fura curent. Bai baieti mergeti si faceti ceva util. Iar romanii care pun botul la asemenea dobitocenii .........mi-e mila de ei. Niste distrusi toti.
imoralitate la greu
asa numitul umor din ziua de azi se numeste de fapt depravare si imoralitate. rusine rusine rusine... cica suntem in secolul 21... si mai inapoiati ca niciodata
RUUUUUUUSINE......RUSINE. RUSINE.......
CE SUNT ORGIILE ASTEA? OARE CHIAR VA NUMITI PARINTI VOI CEI CARE V-ATI VANDUT COPII PENTRU 10.000 DE EURO. RADIO ZU ESTE UN RADIO IMORAL CARE PROMOVEAZA IMORALITATEA. AR TREBUI DESFINTAT. UNDE SUNT AUTORITATILE ROMANE CA SA INTERZICA ASTFEL DE ANORMALITATI.
si app,,nu se da bani,mai asculta si tu radio zu,,k sa te informezi,,se dau premii pt copil,,mobilier,hainute,,pampersi etc...nu cash
De obicei oamenii trebuie sa isi doreasca sa conceapa copilul la ei acasa nu la un hotel ... ca niste ... ;)) si nu toti la gramada acolo :)) e urat ... trebuie sa iti doresti un copil cu adevarat nu pt bani cum fac astia :-j
p....o
ei oricum vroiau sa faca un copil..dar cu ocazia asta iau si bani;) ai inteles...
Numai tampenii vezi in lumea asta.....se duc la hotel sa faca copii ca apoi sa le dea bani.Pentru ce?un copil se face din iubire,nu ca sa castigi bani...
irinel face sex cu blonde
Ce concurs debil sa concepi in concurs e ca atunci cand procreezi la betzie...si va mai intrebati de ce iese peste 20 de ani oameni ca Basescu Presedinti...
am ales
Am ales sa nu aleg. Search pe google "Am ales sa nu aleg" si vei intelege.
morar
Nu s-a bagat si Morar in concurs sa mai faca alte gemene?:)))))
Mare ii gradina Ta Doamne si multi prosti in ea!!!
Numai tampenii vezi in lumea asta.....se duc la hotel sa faca copii ca apoi sa le dea bani.Pentru ce?un copil se face din iubire,nu ca sa castigi bani...
deci da ...
De obicei oamenii trebuie sa isi doreasca sa conceapa copilul la ei acasa nu la un hotel ... ca niste ... ;)) si nu toti la gramada acolo :)) e urat ... trebuie sa iti doresti un copil cu adevarat nu pt bani cum fac astia :-j
DISTRUSI !
au curs litri de sperma in muierile alea :))))))))))))00 acu urmeaza footai intre toti cei 48 :)))))))) !
ma dar va mai place sa invetati,traiti numai din minciuni,cica un cuplu nu a participat k divorteaza,total neadevarat,au zis la radio zu k ea si-a facut analize si medicul nu i-a dat ok ptr a face un copil,k are anemie si alte probleme legate de sanatate,dar voi astia de la libertatea direct la DIVORT
Cocalarus rumanus
Buzdugan gitano.
daca nu au fost televizatzi in direct...
in "procesul muncii",concursul nu e pe bune .. ..!!!!!!!!!!!???
0722567340 sunati-ma
Ha
Parca ar fi vite, duse la monta.Sa fim seriosi.....
jalnic
asa s-a ajuns sa faci copii din foame de bani? am vazut si pozele cu fericitele cupluri.sincer mi-e greata.ce fete crispate aveau.JALNIC SINCER.DA TE MURDARESTI IN HALUL ASTA.GROTESC SI GRETOS SPECTACOL.RUSINE
Bai kkbici esti pocait sa vreun popa dintre aia care se ard in tub?Te dai credincios si o rupi la l-a-b-a,ori faci hemoroizi pe ritm de manele ca popa ala????
morala romanilor
Biblia ne invata sa pastam buna cuviinta. Daca romanii ar avea frica de Dumnezeu, daca ar citi Biblia si s-ar conforma principilor ei, feridu-se de pacate.daca ar exista bunul simt adica rusinea de oameni, copii nostri nu s-ar inspira, din filme pacatoase, copiindu-i pe artistii care se lauda cu aventurile lor erotice. Doamne lumineaza Romania.