Afacere de 7 milioane de euro pe an în catacombele Bucureştiului

18 Septembrie 2009  |  Articol semnat de Sorin Golea, Florian Bichir
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

Capitala României are o tradiţie de secole în materie de tainiţe şi coridoare secrete. Acestea aveau zeci de metri şi erau atât de largi încât se circula prin ele cu carele. În secolul al XIX-lea au apărut edificiile care aveau tuneluri de refugiu. Construcţia de căi subterane s-a dezvoltat în perioada interbelică şi a culminat în timpul dictaturii lui Ceauşescu. Informaţiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, istoric în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti. Unul dintre tunelurile secrete din centrul oraşului e deosebit de interesant din punct de vedere economic, după cum vom vedea.

Aşa arată ansamblul de catacombe din centrul oraşului

Deasupra tunelului de metrou dintre Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, mai precis între metrou şi calea rutieră, există o casetă betonată, înaltă de 4 metri, lată de 30 de metri şi lungă de 2.500 de metri. Înăuntru nu sunt conducte, nu sunt cabluri, nu este inundaţie, deci ar putea fi transformată în parcare subterană.

La un calcul simplu ar rezulta o capacitate de 25.000 de maşini. La o taxă de 1 leu pe oră, ar rezulta un venit de 25.000 de lei pe oră, respectiv 250.000 de lei pe 10 ore. Dacă în fiecare lună s-ar încasa această sumă doar 10 zile, ar rezulta 2.500.000 de lei pe lună. Pe an ar fi 30 de milioane de lei, adică 7 milioane de euro beneficiu net. Investiţia pentru amenajarea locului şi introducerea ventilaţiei nu ar depăşi 4 milioane de euro. Deci, într-un an ar fi amortizată şi ar aduce şi beneficii.

Un alt tunel, denumit C 500, leagă Palatul Cotroceni de Piaţa Revoluţiei şi merge mai departe, către fosta reşedinţă a lui Ceauşescu din cartierul Primăverii, dar are ramificaţii şi către alte 80 de imobile din Bucureşti.

Hrubele haiducilor Tunsu şi Grozea

Sub Palatul Golescu, situat lângă stadionul Giuleşti, a fost descoperit un coridor subteran care dă înspre lunca Dâmboviţei. Tunelul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “Tot pe aici se refugiau, la 1826, vestiţii haiduci Tunsu şi Grozea”, ne-a spus Dan Falcan.

Catacomba din parcul Cişmigiu

În nordul parcului Cişmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e legată prin subterane de Palatul Cretzulescu. Tunelul a fost folosit ani de zile drept “ieşire de salvare” a boierilor.

Linie de metrou sub Parlament

De sub Palatul Parlamentului pleacă un tunel, cu şine pentru metrou, care face legătura cu Ministerul Apărării. Un alt tunel, pietonal, leagă fosta Casă a Poporului de staţia de metrou Izvor.

Citiţi mâine despre incendiile care au devastat de-a lungul timpului Capitala

Voteaza articolul:
Calificativ (din 16 voturi):
Articol citit de:
11973
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (11)
#11. x | 2009.09.21 | 14.08

25000 de biciclete nu de masini
alo,matematicienii ?!?!.... pai la voi o masina are nevoie de 3 mp spatiu de parcare?..cred ca voi parcati 25000 de biciclete....nu masini in 75000 mp... hal de reporteri....hal de ziar

#10. nnn | 2009.09.21 | 07.34

industrie distrusa vreti sa distrugeti si securita
Tot ce s-a construit greu se distruge usor dupa 20 de ani. Ganditi si apoi actionati.Nu opinia publica decide pentru aceste puncte stategice. Nu se vad pe satelit?!! Hai sa le faceti publice....

#9. underground | 2009.09.18 | 18.46

sa dea drumu
sa se faca odata parcari ca nu avem loc de masini in bucuresti;se tot screm cu parcarile astea de zeci de ani;sa le dea si la dali ,sau unde vor ei dar sa le dea drumu odata la aceste parcari subterane...

#8. admintratoriii | 2009.09.18 | 17.01

administratorii
nu este inventie, este, poate, investitie...

'gogu a spus:
"caseta" aia dintre Universitate si Victoriei e o inventie.
#7. Levante | 2009.09.18 | 16.39

Vezi asta
youtube (punct) com/watch?v=OH7qWTxTTAI

#6. alina | 2009.09.18 | 12.47

asa da
uite asta un articol bun. chiar mi-a facut placere sa il citesc. la cat mai multe !!

#5. gogu | 2009.09.18 | 11.18

:))))
"caseta" aia dintre Universitate si Victoriei e o inventie.

#4. stefan | 2009.09.18 | 11.01

actiuni fondul proprietatea
actiuni FONDUL PROPRIETATEA,LITIGII SI DOSARE ANRP plata si formalitatile le fac concomitent. tel 0788.029.694. rog si ofer seriozitate [exclus intermediari ]

#3. APKAH | 2009.09.18 | 10.46


nici alea din paris nu sant facute publice asai

'cris a spus:
Este normal sa existe asfel de tunelui si sunt si in alte tari, dar nu se fac asa publice ca la noi, parca cine stie ce s-a descoperit ! Eu de exmplu stiam de aceste tuneluri imediat dupa revolutie si nu am ramas prea surprins de ele dar sunt necesare pentru securitatea poporului..
#2. cris | 2009.09.18 | 10.01

tuneluri
Este normal sa existe asfel de tunelui si sunt si in alte tari, dar nu se fac asa publice ca la noi, parca cine stie ce s-a descoperit ! Eu de exmplu stiam de aceste tuneluri imediat dupa revolutie si nu am ramas prea surprins de ele dar sunt necesare pentru securitatea poporului..

#1. ideea foarte buna | 2009.09.18 | 09.42


nea Oprea sa le puna in aplicare sau sa caute firme private care vor sa investeasca si sa faca bani!

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Inima unei viitoare mame
Când am intrat prima oară, nevoit de soartă, într-un spital de copii, mi-a venit rău. Una este să vezi un matur bolnav şi alta este să simţi, să vezi cu ochii tăi suferinţa unui “pui de om”. A unei mogâldeţe, care nu poate decât gânguri [...]
Liber la cuvânt - Bâlci cu popi
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, continuă să fie un subiect de presă. Sub pretextul că pleacă în Libia la muncă şi că doresc să fie plăcuţi în faţa lui Dumnezeu, doi jurnalişti de la “Uups!” l-au implorat pe ierarh să-i cunune în [...]

Oprescu amenajează locuri speciale pentru pasionaţii de graffiti
Oprescu amenajează locuri speciale pentru pasionaţii de graffiti
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, astăzi, că desenele [...]
Doi tineri motociclişti au murit aseară pe Splaiul Unirii
Doi tineri motociclişti au murit aseară pe Splaiul Unirii
Doi tineri aflaţi pe o motocicletă şi-au pierdut viaţa azi-noapte în [...]
Aşa vor arăta staţiile de tramvai de pe Podul Basarab
Aşa vor arăta staţiile de tramvai de pe Podul Basarab
La Pasajul Basarab începe, azi, ridicarea unei noi secţiuni. E vorba [...]
Restricţii rutiere pe Calea Griviţei din Capitală
Restricţii rutiere pe Calea Griviţei din Capitală
Traficul rutier pe Calea Griviţei va fi restricţionat, în perioada [...]
Două fetiţe şi tatăl lor, accidentaţi pe trotuar
Două fetiţe şi tatăl lor, accidentaţi pe trotuar
Un grav accident de circulaţie a avut loc, ieri seară, pe Şoseaua Ştefan [...]
Mihaela Ion e din Snagov şi a fost declarată de ziarul Libertatea cea mai sexy fată a săptămânii. Ea a câştigat [...]


ziare