

Andrei Ştefan, fiul vitreg al lui Dinu Patriciu, lucrează cu tatăl său
Aşa cum aţi aflat din Libertatea de ieri, Andrei Ştefan, iubitul secret al cantăreţei Silvia Pop, este nimeni altul decat fiul vitreg al magnatului Dinu Patriciu. Ştefan a absolvit Dreptul in România şi are un MBA obţinut la Universitatea Rice din Houston, SUA, fiind preşedintele casei de brokeraj Fairwind, patronată chiar de tatăl său vitreg.
Ieri, Libertatea v-a prezentat identitatea iubitului pe care, de peste nouă luni, Silvia Pop îl ţinea “la secret”. Avea şi motive, câtă vreme este vorba de Andrei Ştefan, fiul vitreg al miliardarului Dinu Patriciu, băiatul celei de-a treia soţii a magnatului, Dana.
După ce a fost soţia unui renumit fotbalist, Ioan Timofte, Silvia Pop are alături un expert în legislaţie şi servicii financiare. Societatea Fairwind, pe care Ştefan o conduce,
este controlată chiar de firma Rompetrol Holding, patronată de Dinu Patriciu.
Ştefan este licenţiat în Drept, absolvind şi un MBA la Universitatea Rice din Houston, SUA. Vreme de un an a lucrat ca analist financiar la firma de brokeraj Eastern Securities, ce-l are printre acţionari pe senatorul UDMR Verestoy Attila. Din 2005 însă, lucrează prin diferite companii deţinute de Dinu Patriciu.
Firma condusă de el e în topul revistei Forbes
Conform revistei Forbes, firma condusă de Ştefan ocupa, în anul 2008, locul 3 ca profitabilitate, din peste 60 de societăţi de intermedieri financiare, fiind singura care şi-a extins departamentul de tranzacţionare în 100 de pieţe de capital, din 20 de ţări.


















29506

















Mai multe vedete feminine autohtone au fost protagonistele unei prezentări de [...]
Şoc in lumea mondenă! Cătălin Botezatu (43 de ani) şi Bianca Drăguşanu [...]
Actriţa de origine română Alexandra Maria Lara va juca alături de [...]
Cosmin Cernat şi-a dus fetiţa cea mare, pe nume Ayana (7 ani), într-un [...]
Gabriel Coveşeanu alias Cove este un actor desăvârşit, un moderator de [...]










hai ca esti prst, te astepti la cultura si stiintza intr-un tabloid infect?
Vorbinda despre gazetaria din Romania de azi in general , poci sa spui ca nu este interesanta si mai ales utila cetitorilor de azi . Nu stiu in funtzie de ce criterii se angajeaza gazetarii de azi , dara un lucru e sigur pentru mine . Muzti din ei , din cite vaz io , nu numa ca habar nare sa scrie , dara este obligatzi sa insiste asupra unor subecte de gazetarie , care in realitate nu ... este subecte de prima pagina !!! Se intreaba unu care este mesajili educative , care este mesajili instructive , care este mesajili utile pentru masa cetitorilor ? Ce izemple de conduita poate sa ia neste cetitori tineri ? Nu se mai scrie nimica despre vo carte buna , nu se mai scrie nimica despre stiintza , tehnica , istorie , teatru , filozofie , etc,etc, . Sau daca se face , articolili este superficiale si incomplete .Nu intelegi nimica . In schimb , cin e vorba de a pune pe prima foaie durbaci si patzaquine despuiate , gazetarii are o buna conditzie fizica . Nici drracu nui intrece .
ardei
esti cam tuciuriu vere zici cca esti mexican si citi bani a dat tactu pe diplome ca si puradelu de tomberonus are diploma la harward si e de cacatos si blonda e la pachet sa schimbe contrastu ca da bine pa sticla haules baules
boh... de gustibus
In poze pare frumoasa (viva photoshopul :) ), P, insa am vazut-o ieri la Maruta, si parca era o manichiurista oarecare.... are dantura cam urata, si rade ca o capra...in plus nu era in stare sa lege 2 cuvinte ...
E CHIAR O FATA DRAGUTA,FRUMOASA..BV EI...IAR CALITATEA OMULUI NU SE CUNOASTE DECAT DUPA CARACTER..IAR BAIATUL ASTA ARE....BV LOR..LE STA BINE IMPREUNA
te iubesc Silvia
Silvia e super face doar ce vrea ea si i se rupe de gura lumii ...femei ratate care n au altceva mai bun de facut ...tine o tot asa ....esti sexy dulce frumoasa buuuuuuuuuunaaaaa si la suflet :) te ador
MIE IMI PLACE DE SILVIA TARE MULT
E CHIAR O FATA DRAGUTA,FRUMOASA..BV EI...IAR CALITATEA OMULUI NU SE CUNOASTE DECAT DUPA CARACTER..IAR BAIATUL ASTA ARE....BV LOR..LE STA BINE IMPREUNA
foto
Ce mutra are spurcaciunea asta de barbat, fiul vitred al lui VINU CARRICIU... Si cine ma rog l-a facut pe VINU CARRICIU stapanul petrolului romanesc ? Iar acum, basinosu" asta pozeaza cu o parasuta, ce bine se traieste la alde CARRICIU...
Bis
Bis! Bis! Mai baga-n Patriciu!!!! Bis!!!
SA-MI_BAG_PULA-N_TOT NEAMUL LUI PATRICIU,SI_SA-MI_SUGA_PULA_TOT NEAMUL PATRICIU
qvo vadis ?
Vorbinda despre gazetaria din Romania de azi in general , poci sa spui ca nu este interesanta si mai ales utila cetitorilor de azi . Nu stiu in funtzie de ce criterii se angajeaza gazetarii de azi , dara un lucru e sigur pentru mine . Muzti din ei , din cite vaz io , nu numa ca habar nare sa scrie , dara este obligatzi sa insiste asupra unor subecte de gazetarie , care in realitate nu ... este subecte de prima pagina !!! Se intreaba unu care este mesajili educative , care este mesajili instructive , care este mesajili utile pentru masa cetitorilor ? Ce izemple de conduita poate sa ia neste cetitori tineri ? Nu se mai scrie nimica despre vo carte buna , nu se mai scrie nimica despre stiintza , tehnica , istorie , teatru , filozofie , etc,etc, . Sau daca se face , articolili este superficiale si incomplete .Nu intelegi nimica . In schimb , cin e vorba de a pune pe prima foaie durbaci si patzaquine despuiate , gazetarii are o buna conditzie fizica . Nici drracu nui intrece .
iar Patricienii astia ????
SA-MI_BAG_PULA-N_TOT NEAMUL LUI PATRICIU,SI_SA-MI_SUGA_PULA_TOT NEAMUL PATRICIU
Andreia Stefania
Va rog nu mai bagati articole cu Andreia Stefania ca mi-e sila.
ps.
alta HAITA spurcata.... unde le gasiti frate.... de munca nu e dar ciudate destea nespalate p[este tot oracaiturile naibii ratatte.....astea sunt RATACIRI IN VIITOR... CEAUSESCULE TREZESTETE.......BERCEA BOTEAZANE K DE ESTI FAMILIARIZAT
job
vrei un venit suplimentar? pentru detalii scrie-mi pe adresa de email cellia0808@gmail
Arh. Dorin Stefan
Este fiul Arhitectului Dorin Stefan , cel ce plagiaza marii arhitecti occidentali ( Fr. Ghery ) .
ea o parasuta ordinara el cam blegut
Sosia lu' Gutzica?
Sigur e fiul vitreg al lui Patriciu? Eu am crezut ca e Gutza, dupa freza si culoarea pielii...
SUPER
SE MAI CAPATUESTE O MURATURA
haha
ce cuurvaaa e asta!
ooo
O, dar ce moaca are ! TRAIESTI BAI GHIOLBITA !
PHUUU
De unde ati scos-o ca e cantareata. A auzit-o cineva cantand. O parsuta care umbla dupa bani La fraierit pe Timofte, acu s-a orientat catre Patriciu junior. Daca o saptamana nu ati mai scrie despre asemenea specimene, ati vedea cum s-ar ruga ele as apara la ziar. Asta e unica lor sansa sa iasa din anonimat. Indiferenta le omoara. Hai sa nu le mai bagam in seama.
ooo
O, dar ce moaca are ! TRAIESTI BAI GHIOLBITA !
Andrei....
este cam brunet baiatul,seamana cu tasu,or fi avand origini indiene?
ptr LICENTIATUL ALA
MAI scuteste-ma cu postarile tale, nu stiu astia de la Libertatea de ce nu te baneaza.
la cat e de urat asta poate sa aiba miliarede da zdreanta aia ce sa faca si ea javra suge pe unde poate
dap
eu cand nu am ce sa fac ma duc la c(_)rva de m_a_T_a si o F(_)T
CAND NU AM CE FACE IES PE STRADA SI SCUIP CERSATORII SI II LOVESC CU O BATA.SI MA FAC ,CA LE DAU BANI . SI LE DAU CU PICIORUL PESTE FATZA.
CAND NU AM CE FACE IES PE STRADA SI SCUIP CERSATORII SI II LOVESC CU O BATA.SI MA FAC ,CA LE DAU BANI . SI LE DAU CU PICIORUL PESTE FATZA.
Libertatea
De trei zile ne tot tineti cu clanul Dinu Patriciu, ce se intampla are de gand sa de-a coltul sau sa o puna de o revolutie ?