Bani mai mulţi pentru medicii de la urgenţe!

8 Februarie 2010  |  Articol semnat de Alexandru Ionescu
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

Angajaţii din sistemul sanitar ar putea “să scape” de regulile impuse prin Legea Unică de Salarizare, prin care le sunt tăiate sporurilor. Prin două proiecte de ordin de ministru, şeful de la Sănătate, Cseke Attila, vrea să majoreze veniturile angajaţilor. Dacă pentru cadrele medicale mărirea este justificată, nu la fel pare creşterea salariilor funcţionarilor şi ale liftierelor.

Sporurile propuse de ministerConform proiectelor propuse de minister, cele mai mari sporuri din sănătate, adică peste 50% din salariul de bază, le-ar putea primi angajaţii din unităţile de medicină legală, personalul care lucrează teste HIV/ SIDA şi angajaţii din Unităţile de Primiri Urgenţe şi de la SMURD. Sunt prevăzute şi creşteri salariale pentru personalul din acele spitale unde numărul de medici este mai mic de jumătate din cel necesar. Dacă pentru aceste categorii, care lucrează în condiţii de risc, majorările sunt justificate, cum va motiva ministrul în faţa bugetarilor din alte domenii sporurile pe care vrea să le acorde funcţionarilor?

Astfel, în proiectele de ordin sunt prevăzute creşteri de până la 10% pentru cei care lucrează la arhivă sau sunt liftieri în unităţile sanitare. Şi lefurile funcţionarilor publici din Ministerul Sănătăţii şi din Direcţiile de Sănătate Publică ar putea creşte, dar nu cu mai mult de 30%.

Voteaza articolul:
Calificativ (din 4 voturi):
Articol citit de:
4582
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (24)
#24. ionita | 2010.02.09 | 02.03

ahuuu
ai dreptate,dar si mas media a contribuit la denigrarea voastra,si au speculat greselile din sistem,si ale unor oameni ce le au picat in plasa

'george a spus:
sunt as med generalist si lucrez intrun serviciu de urgenta smurd,si nu inteleg de ce uni oameni sunt atat de porniti impotriva cadreelor medicale.de ce atata rautate.vrem sa ne fie bine,da este o dorinta,insa egoismul si frustrarea ne vor duce la o involutie materiala si spirituala.ne pierdem valorile si ne intrebam de ce?.oricine merita un salariu decent,oricine merita o viata mai buna,numai ca asta este situatia.uni zic ca traim in romania,se poate si asta,dar daca sar munci macar pe jumatate cum se munceste in upuurile smurd din tara si daca stimabili nostri conducatori ar aprecia munca din fiecare sector ar fi un pic mai bine.in fond calitatea vieti este esentiala in trun progres
#23. george | 2010.02.09 | 01.53

medicina in romania

#22. jhfkf | 2010.02.08 | 22.11

..........
Imi bag p*ula in toti o*nanistii care comenteaza fara cap. Bah l*epre analfabete...voi va sacrificati viata invatand si muncind asa cum o fac medicii? Ia te uita...ca aveti pretentia sa luati acelasi salariu ca mediciii? Ii ajutati voi sa ia credite de la banca cu salariile alea de rahat pe care le au? Medicina e o afacere....sanatatea nu e un drept...e un lux.....si trebuie platit serviciul ca atare! Avem medici foarte buni, pe care nu ii meritati l*abagiilor, si care sper din suflet sa plece afara si sa ramana acolo...sa va vad la cine mai alergati voi sa va tratati......o sa va rugati sa dati spaga si nu o sa mai aveti cui....misto va fi!!!! ha ha ha!!!!

#21. valy | 2010.02.08 | 19.02

vai de voi...
spaga se da si sa va luati o diploma...si sa va luati permisul...si la orice....nu va inteleg cum de va luati tocmai de liftieri...JURATI VOI CA NU ATI LUAT SPAGA NICIODATA...in tara asta sunt judecati numai oamenii care nu merita..sunteti praf...O TARA DE PROSTI..DE AIA NU INAINTAM CA GANDITI ASA...HALAL..SA VA FIE RUSINE

#20. nicky | 2010.02.08 | 18.58

offfff
v-as dori sa stati intr-un lift macar o ora....la un spital..si dupa aceea stam de vb..sa vedem daca mai ganditi asa...nu stiti nimic..vi se pare o munca usoara...dar din pacate este una psihica..si fff grea ..in strainatate..un liftier ..este fff bn platit...si au fff multa sporuri....dar ce sa stie romanul...doresc sa aveti parte de spaga liftierilor...si apropo...nu va obliga nimeni sa dati spaga......SPAGA DATI SI LA POLITIE...ASA CA...CIOCUL MIC..SI MAI INTERESATI-VA DESPRE ACEASTA MESERIE...

'mari a spus:
liftierii nu merita nimic,ca ei isi fac salariul intr-o sapatamana.de ex la Resita,un liftier nu te duce daca nu-i bagi dreptul in buzunar.mai bine urc pe scari decat sa-i dau ceva.nici mie nu-mi da patronul ciubuc pentru ca vin la lucru in fiecare zi.nu le mai dati nimic animalelor astea,pentru ca au salarii.din pacate asta se intampla in tot sisitemul sanitar.asistentele sunt cele mai tupeiste,saracii doctori nu mai au loc de ele.
#19. sm | 2010.02.08 | 18.57

de prost ce esti
ca sa se mire analfabetii ca tine.....

'T a spus:
Pentru ce sa fie introduse sporurile? Pentru indiferenta cu care sunt tratati pacientii daca nu marca banul?
#18. una | 2010.02.08 | 17.34

curiozitate!!!!!!!!
o asistenta avea 5 saloana...si o liftiera cite lifturi avea???

'mari a spus:
domnunle ministru va felicit daca doriti sa ajutati personalul din sanatate -nu vreau sa se inteleaga gresit nu lucrez in sanatate dar am avut problrme de sanatate si am vazut ce se petrece acolo -e dezastru -o asistenta avea 5 saloane cam cu 35 de bolnavi si nu stia saraca cum sa faca fata mai mult nu avea nici infirmiera si trebuia sa se ocupe si de problema asta pe un salar de 750 ron -va inchipuiti cit putea ea sa se ocupe de fiecare bolnav este nevoie neaparat de asistente in spitale
#17. elena | 2010.02.08 | 16.50

nu generalizati peste tot sunt si uscaturi dar va spun di propria expierenta am fost operata la timisoara si nu am dat niciun leu nu ca nu as fi vrut dar s-a produs necazul asa de repede si nu am apucat dupa ce mi-am revenit m-am dus la d nul doctor dar nu a vrut sa primimeasca nimic -oricum ii multumesc din suflet si sa-i dea dumnezeu putere si sanatate multa -eu ma simt foarte bine -la fel au fost si asistentele

#16. mari | 2010.02.08 | 16.38

domnunle ministru va felicit daca doriti sa ajutati personalul din sanatate -nu vreau sa se inteleaga gresit nu lucrez in sanatate dar am avut problrme de sanatate si am vazut ce se petrece acolo -e dezastru -o asistenta avea 5 saloane cam cu 35 de bolnavi si nu stia saraca cum sa faca fata mai mult nu avea nici infirmiera si trebuia sa se ocupe si de problema asta pe un salar de 750 ron -va inchipuiti cit putea ea sa se ocupe de fiecare bolnav este nevoie neaparat de asistente in spitale

#15. michele | 2010.02.08 | 15.57

opinii
Felicitari domnului Ministru pentru intentie,de fapt nimeni nu intelege notiunea de sanatate,orice fiinta din orice domeniu are nevoie de MEDICI,orice specializare,nu inteleg de ce au lefuri mai mari popii decat medicii?care-i ratiunea?la Iasi de Sf.Paraschieva,a lesinat o femeie,au anuntat popa,el le-a spus ca depaseste sfera lui de activitate,un medic o trata,oriunde in lume,presedinte de stat,premier,judecator,orice nivel,orice pregatire,au nevoie de MEDICI,si atunci nu-i normal ca EI sa nu aibe probleme,si griji cu banii?sant oameni care trec fraudulos granita dinte VIATA si MOARTE,medicii ai prind si ai aduc inapoi la viata,si atunci macar pe EI sa ai introducem in Europa,cu lefurile,caci santem tara Europeana,o merita cu prisosinta,mult succes si felicitari,cu bine un roman din,Romania.

#14. gogu | 2010.02.08 | 15.53

zzz
Daca ar intra DNA sa vada cata spaga iau medicii...(practic tripleaza salariile....Nu e normal)

#13. ella | 2010.02.08 | 15.34

nu conteaza daca se maresc salariile , ei oricum sunt invatati la mai mult(spaga) si asa si cu salariu mic sau mare tot nu te baga nimeni in seama pana nu dai spaga.

#12. Lucyan | 2010.02.08 | 14.27

stim cum sa nu stim
Vin pacientii si nu-i baga nici dracu in seama pana nu sare cu banul

'de aia... a spus:
cum de ce sa reintroduca sporurile...stii ce inseamna sa lucrezi la urgente?sau aberezi?taci mai bine daca esti total pe langa...
#11. sofiana | 2010.02.08 | 14.26

salariul medicilor
Ministerul ar trebui sa plateasca medicilor salarii regesti sa nu mai plece din tare, in curand o sa ne trateze vracii.Asa ca Ministrul Sanatatii ar trebui sa mareasca leafa tuturor cadrelor sanitare. Sa ia de la ei din Parlament si sa plateasa mediciii si asistentele.

#10. nicu | 2010.02.08 | 10.05

mari proasta
cred ca esti medic ptr ca asistentele nu iau mai nimic asa ca nu mai zi saracii medici nu incap de asistente la luat spaga

#9. mari | 2010.02.08 | 09.48

nu dati la liftieri nimic
liftierii nu merita nimic,ca ei isi fac salariul intr-o sapatamana.de ex la Resita,un liftier nu te duce daca nu-i bagi dreptul in buzunar.mai bine urc pe scari decat sa-i dau ceva.nici mie nu-mi da patronul ciubuc pentru ca vin la lucru in fiecare zi.nu le mai dati nimic animalelor astea,pentru ca au salarii.din pacate asta se intampla in tot sisitemul sanitar.asistentele sunt cele mai tupeiste,saracii doctori nu mai au loc de ele.

#8. florin | 2010.02.08 | 09.42

praf
nu am absolut nimic cu cei care merita si sunt destui dar.....................ce facem cu uscaturile ?

'eu a spus:
medicii ar trebui sa fie platiti regeste ca merita
#7. eu | 2010.02.08 | 09.36

zic
medicii ar trebui sa fie platiti regeste ca merita

#6. florin | 2010.02.08 | 09.23

praf
comentariile pro fiti siguri ca vin din partea ..............cadrelor.............si un da hotarat ptr sporuri , merita , spor de lene de indiferenta da e ok...............

#5. florin | 2010.02.08 | 09.20

praf
sa-i plateasca mai bine pe nesimtitii de la isu bacau , merita nu gluma....................bataie de joc in sistemul sanitar.......cel putin la bacau !!!

#4. dana | 2010.02.08 | 09.11

ptr geogig68
ai dat 100 de lei spaga ca ai fost fraier,in mod sigur nu ti-a cerut el asta,puteai sa suni si tu la 112 si iti trimitea alta ambulanta

#3. geogig68 | 2010.02.08 | 08.52

1 milion spaga
1 milion spaga am dat ca sa ceara ambulanta doctorul ce venise la un caz urgent cu o masina mica ...

#2. de aia... | 2010.02.08 | 03.10

cum de ce sa reintroduca sporurile...stii ce inseamna sa lucrezi la urgente?sau aberezi?taci mai bine daca esti total pe langa...

#1. T | 2010.02.08 | 01.04

pentru
Pentru ce sa fie introduse sporurile? Pentru indiferenta cu care sunt tratati pacientii daca nu marca banul?

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Nu scăpăm de iarnă în următoarele zile
În majoritatea zonelor ţăriise anunţă temperaturimaxime pozitive, însă meteorologiianunţăcă încănu vom scăpa de ploi şi ninsori. "Vor fi precipitaţii mixte, cu precădere în Banat, Oltenia, Muntenia, local în Crişana, Transilvania, jumătatea [...]
Duster, abia te aşteptăm!
Suv-ul de la Dacia se lansează, azi, oficial, la Geneva, iar de pe 6 martie, ajunge la dealerii din ţara noastră. După mai bine de un an de aşteptare, primul automobil 4X4 românesc este, în sfârşit, lansat astăzi la Salonul Internaţional Auto de la Geneva. [...]
Uite craterul de 6 metri de pe autostradă!
Prima autostradă a ţării şi-a recaştigat renumele de şoseaua morţii din cauza gropilor. Adevărate cratere care, dacă ai ghinionul să le iei pe 120 de kilometri pe oră, pot deveni fatale. Între Bucureşti şi Piteşti, reporterii Libertăţii au numărat nu mai puţin de [...]
Te-ai tamponat? Nu-i nimic, tot tu plăteşti
În curând, şoferii care au “păţit-o” în trafic îşi vor primi banii de la asiguratori înainte să-şi bage maşina în service. Aparent o veste bună. În realitate însă, măsura nu face decât să le [...]

Omul-păianjen din Târgu Jiu a murit electrocutat pe un stâlp
Omul-păianjen din Târgu Jiu a murit electrocutat pe un stâlp
Tragedie mare în familia Răscol din Târgu Jiu, judeţul Gorj. [...]
Bătăuşii din Chiajna, reţinuţi
Bătăuşii din Chiajna, reţinuţi
Lucrurile în cazul lui Emil Bădescu, zis “Emil a lu’ [...]
Vino, fiule, să mă vezi cum lucrez la spaţii verzi!
Vino, fiule, să mă vezi cum lucrez la spaţii verzi!
Părinţi, vi se pregăteşte ceva! În cazul în care proiectul de [...]
Fetiţa tâlhărită, în stare gravă
Fetiţa tâlhărită, în stare gravă
Fetiţa de 12 ani din Anina, Caraş- Severin, care sâmbătă a fost [...]
S-a întors în casa morţii
S-a întors în casa morţii
Doborât de durere, valutistul din Siret, Suceava, n-a putut intra [...]
Elena Sîrbu are 18 ani şi este din Râmnicu Vâlcea. Apetisanta brunetă ne-a povestit câteva lucruri despre ea, cum [...]

ziare