Becali nu şi-a uitat colegul de celulă!
Ce bine e să fii coleg de celulă cu Gigi Becali! Familia spionului Floricel Achim a fost ajutată de finanţatorul Stelei cu 8.000 de euro. "Pe Floricel o să-l ocrotesc toată viaţa. Este fratele meu. Am petrecut două săptămani din viaţă alături de el", a dezvăluit patronul Stelei pentru Libertatea.
Anul trecut, înainte de Paşte, finanţatorul Stelei a fost arestat pentru sechestrarea hoţilor care i-au furat maşina. El a fost “cazat”, timp de două săptămâni, în aceeaşi celulă a arestului Direcţiei Cercetări Penale (DCP) din Capitală cu Floricel Achim, fost angajat al Ministerului Apărării Naţionale, care era închis, ca şi bulgarul Marinov Zikolov, pentru spionaj. Gigi Becali a fost eliberat, în urmă cu nouă luni, în schimb, Achim, colegul său de celulă din acea perioadă, a rămas în închisoare. De atunci, familia spionului trece prin momente grele.
“Soţia a fost în pragul unui preinfarct, iar copiii, de 4 şi de 6 ani, au suferit un şoc emoţional. Femeia, care acum întreţine familia, e pe cale să fie dată afară de la serviciu din cauza problemelor soţului”, a declarat, în urmă cu mai mult timp, avocata spionului, Simona Tache. Aflând acestea, Becali a sărit în ajutorul “fratelui” său: “I-am dat o dată 3.000 de euro şi altă dată 5.000 de euro nevestei lui Floricel. I-aş mai fi dat, dar n-a mai trecut pe la mine”, ne-a dezvăluit Gigi Becali suma pe care a donat-o familiei spionului.
De ce e acuzat Floricel Achim
Procurorii au stabilit că, în perioada 2002 - 2008, Floricel Achim şi Marinov Zikolov au dezvoltat un sistem clandestin în baza căruia subofiţerul fura din reţelele informatice ale Ministerului Apărării Naţionale secrete de stat sau documente, fapt ce a periclitat siguranţa statului român. Pentru fiecare informaţie, Achim a primit 1.200 de dolari.

33680

Războiul dintre Gigi Becali şi galeria Stelei continuă pe toate fronturile. [...]

TUPEU
Vorbiti in gol toti, caracatita este vigilenta si in acelasi timp nesintita. Vigilenta ptr. ca certificatele sunt impartite la toate nivelele, chiar in structurile executivului si legislativului, fiind multi profitori de terenuri, spatii si reduceri,scutiri de taxe si impozite. Nesintita ptr. ca posesorii de certificate se apara intre ei prin sentimental de gasca avand interese comune. La cele de mai sus se adauga sentimentele noastre de sila si de frice. Sila pentru ca ne-am saturat de comportamentul lor de haita de latria, iar frica, cand mai aflam cine sunt (la varf) posesorii de certificate de revolutionar. Oricum cota de aproximativ 2 % din PIB, consumata de acestia este mult mai mare decat cota ce se vrea obtinuta de ministerul de finate din reasezarea alocatiilor pentru copii, etc.. Vorba cunoscuta : SINGURA SOLUTIE, INC-O ..... .
BRAVO !
D-l. presedite al ASOCIATIEI JILAVA 89 , GADINA CONSTANTIN, cu toate ca se foloseste de functia sa de REVOLUTIONAR - SEF de ASOCIATIE, are relatii stranse cu unii PRIMARI, VICE PRIMARI, sau alte persoane ALESI sau NUMITI in FUNCTII in ADMINISTRATIA de STAT, are acoperire orice ce ar face. Vorba din strabuni : APA TRECE, PIETRELE RAMAN. Orice am scrie s-au spune, toti din cei platiti din banii nostril sa asigure legea, nu vad, nu aud nimic, de parca totul este normal . A FACE PARTE DIN INCRENGATURA DE RELATII INTRE CEI ENUMERATI MAI SUS, I-TI DA GARANTIA CA NIMIC NU SE PETRECE, POTI SA IEI DE ZECE, SUTE DE ORI, PESTE CE SPUNE LEGEA (TERENURI, SPATII COMERCIALE, BILETE DE TRANSPORT AERO, TERESTRE SI NAVALE, TAXE REDUSE, CHIRII SUBVENTIONATE, TAXE SI IMPOZITE, ETC.., ETC.). PANA ACUM NIMENI NU S-A SESIZAT, DUPA LUNI DE DATE SI PROBE ... SI NIMENI NU SE INTREABA DACA MERITA SI DE UNDE ATAT BANET, PENTRU CE ..., NU MA REFER LA CEI CE AU SUFERIT EFECTIV, PENTRU CA IN STRADA AM IESIT TOTI.
CE AVETI CU NOI, DOMNILOR ASA ZISI ZIARISTII !
Ce aveti cu noi revolutionarii. Unde erati ascunsi la revolutie. Cand noi era cu piepturile goale in fata gloantelor armelor teroristilor, unde erati sau va ascundeati, de ce parte a pustilor. Daca n-am fi fost noi in mod special, erati si acum in comunism. Pentru ca v-am eliberat cu pieturile noastre goale, acum ne numarati imbucaturile. Lasati-ne in pace, vedeti-va de voi, de ceea ce faceti. Chiar nu aveti rusine ! Presedinte Asociatia Jilava 89 Raniti si Retinuti Contantin GADINA
mda
hotul pe hot se ajuta
RARA CUVINTE
In atasament, in cererea pentru obtinerea celui de-al 5-lea spatiu, ca revolutionar de la pri.Bucuresti,d-l Gadina spune : > ..2. Gadina Constantin - pozitia 67 - contestatie justificata. O.R. nr. 45/1994, a detinut spatiul cu alta destinatie în Bd. Dorobanti nr. 56, sector 1- revendicat si restituit fostului proprietar (sic !) DAR SPATIU L-A RESTITUIT EFECTIV DUPA 18.01.2010, deci dupa 15 ANI .
> De pe internet am copiat anuntul sugestiv : Cu toată campania din presă, d-l. De mai sus, face diligențele de rigoare sa închirieze spatiul proprietate din str. Academiei 39-41, sc. III, ap.6 – bis, a dat anunturi in presa, pentru a se muta in blocul roz, C. Grivitei 60, vizavi de baia Grivita, S+P+1, bloc luat pe Partid , PSD sector 7 Bucuresti (sic!), trecut pe Asociatie apoi pe SRL cu acelasi nume, unde este singur asociat si cumparare mai apoi pe persoana fizica, adica el, spatiu de peste 1.000 mp.Pentru acesta spatiu uriaș plateste o suma simbolica, de 100-150 euro, de pe spatiu din Academiei va lua 1000 euro, 850 euro castig. oricum este al treilea spatiu ca revolutionar si mai are alte doua spatii, avizate de prim. bucuresti. totul se gaseste pe internet la accesare ~Gadina Constantin~ si As.Jilava ~89-R.-R., nu doreste sa piarda nici un leu.
hocus - pocus

baiat de baiat
Respect pt tine Gigi!!!
bravooo
ba nu ca Gigi e fraier nu..bine a facut mai a ajutat destui oameni omu asta cum o fi el mai guraliv sau nu dar a ajutat oameni la mare necaz
Aveți coloana vertebrală, LIBERTATEA
FELICITARI, TINE-TI-O TOT ASA !
Cu toată campania din presă, d-l. sef Asociației Jilavă 89 Răniți și Reținuți GRADINA CONSTANTIN , face diligențele de rigoare SA ÎNCHIRIEZE spatiul proprietate (luat pe asociatie, trecut pe SRL cu acelasi nume si imediat cumparat pe persoana fizica) din str. ACADEMIEI 39-41, sc. III, ap.6 – bis, A DAT ANUNTURI IN PRESA, pentru a se muta in blocul ROZ, C. Grivitei 60, vizavi de baia Grivita, S+P+1, bloc luat pe PARTID , PSD sector 7 Bucuresti (sic!), trecut pe Asociatie apoi pe SRL cu acelasi nume, unde este singur asociat si cumparare mai apoi pe persoana fizica, ADICA EL, SPATIU DE PESTE 1.000 mp.Pentru acesta spatiu uriaș PLATESTE O SUMA SIMBOLICA, de 100-150 euro, de pe spatiu din Academiei va lua 1000 euro, 850 euro castig. ORICUM ESTE AL TREILEA SPATIU CA REVOLUTIONAR si mai are ALTE DOUA SPATII, AVIZATE DE PRIM. BUCURESTI. TOTUL SE GASESTE PE INTERNET LA ACCESARE ~GADINA CONSTANTIN~ si As.Jilava ~89-R.-R., NU DORESTE SA PIARDA NICI UN LEU. Pentru spatiu din C. Doro
vai vai
Daca ai sti ce urmeaza nu ai mai scoate capul din cotetz mai Becali! Intr-un fel te plang ---- dar nu prea tare. Vai de capul tau!
du-te dracu de maimuta admiratoare de jeguri si pune mana pe o carte ca sa te autoeduci ca parintii tai nu au fost in stare.nu inteleg cum ai reusit sa tastezi
subnormali
du-te dracu de maimuta admiratoare de jeguri si pune mana pe o carte ca sa te autoeduci ca parintii tai nu au fost in stare.nu inteleg cum ai reusit sa tastezi
CIOBANUL O FACE PENTRU IMAGINEA LUI
CIOBANUL O FACE PENTRU IMAGINEA LUI
idioata esti tu, mama ta , tot neamul tau....daca un om este bun , voi il jigniti jegurilor de oameni ce sunteti.......
aveti otrava in voi nu sange...
idioata esti tu, mama ta , tot neamul tau....daca un om este bun , voi il jigniti jegurilor de oameni ce sunteti.......
asta e berbecali...un babuin,ideea e ca a ajuns europarlamentar ,cu voia leprelor din justitie a scapat si de parnaie, in rest va fi mereu acelasi circar idiot pe mana cu pungasii si escrocii "fratii lui"
PAI CUM SA-SI UITE PARTENERUL SEXUAL ?
si-au tres-o reciproc 2 saptamani. cum sa uite jiji asa ceva ??????
corect
asta e berbecali...un babuin,ideea e ca a ajuns europarlamentar ,cu voia leprelor din justitie a scapat si de parnaie, in rest va fi mereu acelasi circar idiot pe mana cu pungasii si escrocii "fratii lui"
BRAVO patriotule ajuti tradatori de neam si tara!!!
FELICITARI
FELICITARI GIGI ASA ARATI VA AI SUFLET SI NU UITI
specimen-betiv sentimental. genul care se face frate de cruce cu unu doar ca au mers la acelasi prim bordel.
E..poate se duce langa el daca tot nu la uitat..si asa s-a eliberat un loc..locul lui Penescu ...
/slab..nenica,
nu esti la nivelu muedezului...ala a facut accident de vanatoare cu pusca geco.
E unul pe aici care se tot repeta si sustine ca am facut parnaie la Popa Sapca. Trimetemi si mie 8 mii € ca spun la toti ca mi-am trait viata numai la parnaie.
duceateai la furat
BRAVO patriotule ajuti tradatori de neam si tara!!!
da pe mine ??
Cand ma vei ocrotii??? ce ti-a facut ala a??
#45. stefan | 2010.01.31 | 14.13
Bai Stefane, cat de serios poti sa fii, daca te pretezi sa faci escrocherii aici ? Hai sichtir !
Bai Becali !
E unul pe aici care se tot repeta si sustine ca am facut parnaie la Popa Sapca. Trimetemi si mie 8 mii € ca spun la toti ca mi-am trait viata numai la parnaie.
/
absolut de acord mai gazare.da' nu din motivele tale..adica sa moara tiganii si ungurii.mai gaze, momentan nu ne am proptit in tigani si unguri....avem altii mult mai nocivi si radioactivi.BASESCU,VIDEANU,BERCEANU,UDREA,BLAGA,BOC,in ordinea importantei lor in mafia genocidului,ASTIA TREBUIE EXECUTATI IMEDIAT.! ASTIA NU TREBUIE LASATI SA TRAIASCA ! executati toti prin SPANZURATOARE..FAMIILIE LOR SI ACOLITII,,,IMPUSCATI UNDE SUNT PRINSI.! ASTA E SOLUTIA ! REVOLTA..ANARHIA..SA ARDEM SI PAMANTUL PE CARE AU CALCAT TRADATORII ASTIA...ASTA E SOLUTIA DEZIFECTANTA..nu sa miorlaim..ca daca venea ala sau alalaltu
voi ar trebui sa fiti la parnaie!!!!hahalelelor...
invidiosi urati si prosti...asta sunteti voi care il vb de rau pe becali....ce aveti cu el¿¿¿¿¿¿¿e un om de nota 10 si cei care nu-l sufera sa-l pupati undeva.....
cat venin poti sa ai in tine gunoiule de om ? cati oameni ai ajutat tu si ce fapte bune ai facut ca sa i-ti poti da cu parerea despre acest OM ?
CEA MAI MARE DORINTA ESTE SA TE MAI VAD LA PARNAIE PENTRU VREO 10 ANI ZDREANTA
Cum sa furi miliarde, fara sa te prinda
D-lor, CINE PLATESTE, ca eu de nu platesc chiria o luna MA DA AFARA IN STRADA. Cum de spatii de partid - cu chirii simbolice, devin palate pentru smecheri, unde se muta cu familia pe cativa bani ? ALO TREZITI-VA CA NU MAI SCAPAM DE ASTIA. Suntem in criza si ei sunt 2 % din PIB si ne fura cu tupeu si cu ”gura mare„. CE FACEM ?
Cu toată campania din presă, d-l. sef Asociației Jilavă 89 Răniți și Reținuți GRADINA CONSTANTIN , face diligențele de rigoare SA ÎNCHIRIEZE spatiul proprietate (luat pe asociatie, trecut pe SRL cu acelasi nume si imediat cumparat pe persoana fizica) din str. ACADEMIEI 39-41, sc. III, ap.6 – bis, A DAT ANUNTURI IN PRESA, pentru a se muta in blocul ROZ, C. Grivitei 60, vizavi de baia Grivita, S+P+1, bloc luat pe PARTID , PSD sector 7 Bucuresti (sic!), trecut pe Asociatie apoi pe SRL cu acelasi nume, unde este singur asociat si cumparare mai apoi pe persoana fizica, ADICA EL, SPATIU DE PESTE 1.000 mp.Pentru acesta spatiu uriaș PLATESTE O SUMA SIMBOLICA, de 100-150 euro, de pe spatiu din Academiei va lua 1000 euro, 850 euro castig. ORICUM ESTE AL TREILEA SPATIU CA REVOLUTIONAR si mai are ALTE DOUA SPATII, AVIZATE DE PRIM. BUCURESTI. TOTUL SE GASESTE PE INTERNET LA ACCESARE ~GADINA CONSTANTIN~ si As.Jilava ~89-R.-R., NU DORESTE SA PIARDA NICI UN LEU. Pentru spatiu din C. Doro
Stie d-mn BECALII CAZUL, nu ?

DRAGA DOMNULE ( F)ECALI
CEA MAI MARE DORINTA ESTE SA TE MAI VAD LA PARNAIE PENTRU VREO 10 ANI ZDREANTA
ESTE O ZDREANTA
BECALI ESTI CEL MAI NENOROCIT . VINDE STEAUA ZDREANTA.
oierul ajuta ca sa-si faca reclama
Acest bolnav de grandomanie sufera enorm cand nu se vorbeste de el.
ESTI O ZDREAMTA
GIGELE..DACA AI PUTEA SUNT SIGUR CA TI-AI DORI SA-I LEGI SIRETURILE DE LA PANTOFI LUI BECALI,DAR NU VEI AVEA SANSA ASTA PT. CA ESTI O ZDREAMTA DE OM SI TU STI ASTA.
iar alti doi infractori pe aici,dintre care imputitul asta de becali e atotoprezent
crestinism
are de unde dar important e ca vrea si are suflet daca majoritatea ar fi ca el ar fi putini saraci in romania dar la multi nu le ajunge lor poare sa aibe toata europa ca nu dau la nimeni de ce au de ce le mai trebuie bravo gigi tineo tot asa ca dumnezeu iti da dupa cum tie inima se vede ca esti un bun crestin multi sant invidiosi dar asta e o boala metratabila asa ca nui baga in seama sa traiesti si sa mai dai
pt. Floricel
Ma fratilor sunteti niste prosti sa credeti ca pt spionaj a fost ala arestat.Da ce secrete avem noi fratilor in tara asta?nu facem nimic secretizat nu avem avioane de razboi bune nave bune tehnica de lupta buna nimic bun si chiar de am avea nu este benzina si motorina pt ele decat sa se plimbe boc basescu si gasca lor cu limuzine scumpe care consuma cisterne ca nu se pot plimba cu din alea mai ieftine si economice rusine sa va fie domnilor conducatori.
GIGI AJUTA IAR
EL DE CAND A IESIT DE-ACOLO A ZIS CA NU-I VA LASA TOATA VIATA, SA TINE DE CUVANT POFTIM
MARi SECRETE
La ce secrete si informatii importante avem noi RUMANIA chiar ma mir ca il plateau aia cu 1200 euro, dupa parerea mea "secretele" noastre valoreaza mult mai putin. Valoarea lor infima echivaleaza cu semnificatia noastra pentru politicieni, adica nula.
jigodiile se ajuta intre ele
bine jiji ,tu care esti in slujba crucii si a neamului ajuti pe tradatorii de neam si tzara.
GIgi
Suflet mare,fara ipocrzite!
BRAVO DOMNULE BECALI
DESI MULTI VA NUMESC UITE CA AVETI MAI MULT CARACTER SI SUFLET DECAT TOTI ,,INTELECTUALII' BOGATI ,MA BUCUR SA AUD CA AJUTATI CU MARE PLACERE OAMENII NECAJITI DACA TOTI OAMENII CU BANI AR FI CA DUMNEAVOASTRA SA AJUTE CRED CA AR FI ALTFEL TARA ASTA.
IMI PLACE DOMNUL BECALI
MA BUCUR SA AUD CA MAI SUNT SI OAMENI CU SUFLET MARE IN TARA NOASTRADAR SE PARE CA DOMNUL BECALI ESTE MAI TOT TIMPUL IN AJUTORUL OAMENILOR SARMANI CU TOATE CA AVEM FOARTE MULTI OAMENI BOGATI CARORA NU LE PASA DE CE SARMANI....DOAMNE FERESTE NU SE STIE NICIODATA CANDE SE INTOARCE ROATA
respect
Nu-s fan steaua , dar daca aveam 18 ani in noiembrie in primul tur pe becali il votam . Jos palaria !!! o fi el mai tzaran/ dar e un om cu suflet .
ce destept esti !
mai gerula,esti varza ! ce informatii vitale pt tara?pe dracu,doar au spus atunci,ca informatiile erau clasate si nu erau importante,poate de aceia si sumele au fost modeste.pt ceva intradevar important,cred ca se i-au sume astronomice.asa ca,mai taca-ti fleanca,ce usori doresti moartea oamenilor,dar celor care au jefuit romania si acum au averi si bunuri fabuloase,sunt trecuti in top300,astora ce le doresti,pt ca astia chiar au jefuit si ne-au facut pe noi una cu pamantul?
tradatorii si vanzatorii de tara ca floricel achim ar trebuii executati si oasele lor sa nu spurce pamantul tarii, doar pentru 1200 de dolari ala vinde informatii vitale ale ministerului apararii , si doar e inchiss rusine sa va fieee, tradarea e cel mai josnic lucru care al poate face o fiinta umana
frumos gest !
dute ma dracului,becali ii ajuta familia,cei 2 copii minori si pe sotie,care-i problema ta ? doar s-a spus,ca acest floricel a furnizat informatii neimportante,dar ,fapta conteaza si tb sa plateasca. copii lui nu au nici o vina,bravo lui becali ca-i ajuta.
Asa parlamentar si politician avem in Becali care ajuta spioni care au pus tara in pericol.Asta cistiga o groaza de bani din spionaj, a ajutat pe cineva?Rusine ca ajuti un hot, ajuta un om bolnav, un student fara bani
asa
da gerula mare dreptate ai
Doi infractori, un puscarias.
E bine ca il ajuta frateste pe Floricel. Dat ar fi fost mult mai bine daca l-ar ajuta si acum in calitate de coleg de celula, nu de fost coleg de celula.
BRAVO DL BECALI
E SINGURUL DIN CEI BOGATI CARE AJUTA CU BANI OAMENII ! MAI E CINEVA CARE A DAT BANI ATITOR OAMENI ???? EU ZIC CA NU .
BRAVO DL BECALI
E SINGURUL DIN CEI BOGATI CARE AJUTA CU BANI OAMENII ! MAI E CINEVA CARE A DAT BANI ATITOR OAMENI ???? EU ZIC CA NU .
Asa parlamentar si politician avem in Becali care ajuta spioni care au pus tara in pericol.Asta cistiga o groaza de bani din spionaj, a ajutat pe cineva?Rusine ca ajuti un hot, ajuta un om bolnav, un student fara bani
de Pipera
Ce mai faci mai nonvaloare , mai noi bogatii Romaniei ......... ?