

Bote închiriază un avion pentru Bianca
Vrea să-şi impresioneze iubita cu o excursie de neuitat la Paris, cu ocazia Zilei Indrăgostiţilor.
Cătălin Botezatu e un iubit extrem de atent. Pentru că se teme că a neglijat-o pe Bianca Drăguşanu in ultima vreme, designerul vrea să-i facă acesteia o supersurpriză: să inchirieze un avion doar pentru ei, cu ocazia Zilei Indrăgostiţilor.![]()
Februarie e luna îndrăgostiţilor, iar Cătălin Botezatu vrea cu orice preţ s-o facă pe iubita sa, Bianca Drăguşanu, să nu uite niciodată această perioadă. În acest sens, el a ticluit un plan secret, care s-o impresioneze pe frumoasa blondă: să închirieze un avion întreg doar pentru ei, care să-i ducă în cel mai romantic oraş de pe Pământ - Paris. Bote a început, de altfel şi demersurile, în acest sens: a luat legătura cu conducerea companiei Blue Air, pentru a vedea în ce condiţii îşi poate duce la îndeplinire planul. Dacă va reuşi să închirieze avionul, Cătălin va petrece alături de Bianca o vacanţă extrem de romantică. Ei vor sta trei zile la Paris, din sejur nelipsind şampania scumpă, florile, plimbările prin Oraşul Luminilor şi o cină festivă, în doi, la lumina lumânărilor.
Vor sărbători mai devreme cu câteva zile
Distracţia îl va costa pe designer câteva mii de euro, dar el spune că Bianca are un rol foarte important în viaţa lui şi vrea să o răsfeţe. Dacă planul îi va ieşi, Bote şi Bianca vor sărbători Ziua Îndrăgostiţilor mai devreme cu câteva zile, deoarece pe 14 februarie, designerul va fi la New York.
Renunţă la Capatos pentru Bote
“Dacă pe Cătălin îl deranjează că merg la emisiunea de la Antena 1 şi dacă îmi va cere să renunţ, sigur că îl voi asculta, pentru că îl iubesc. Renunţ la Capatos pentru Cătălin”, a declarat, recent, Bianca pentru Ring.
Designerul, la un pas de «Dansez pentru tine»
Cătălin Botezatu este la un pas de a bate palma cu trustul PRO pentru noul sezon al emisiunii “Dansez pentru tine”. Designe rul se află în negocieri avansate cu televiziunea din Pache Protopopescu şi, conform unor surse, va semna contractul zilele acestea.
Creatorul de modă ar putea deveni unul dintre cei opt concurenţi- vedetă ai celebrului show, urmând să petreacă în cantonamentul de la Buftea câteva săptămâni în care va lua lecţii de dans mai mult de opt ore pe zi. Zilele trecute, Cătălin Botezatu a infirmat zvonurile apărute în presă, conform cărora le-ar fi solicitat producătorilor 100.000 de euro pentru participarea sa.
Pamela va dansa în State
Asemenea lui Cătălin Botezatu, Pamela Anderson va participa la show-ul “Dansez pentru tine” din Statele Unite. Vedeta a semnat deja contractul şi va intra în luptă începând chiar de luna viitoare.


















36347

















Un actor de origine română este luat în calcul de către [...]
Mihai Bendeac se dezlănţuie pe blogul său. De data aceasta el face [...]
Interpreta Elena Cârstea s-a programat pentru a efectua o nouă [...]
Bianca Drăguşanu a trecut prin clipe de coşmar. Iubita lui Cătălin [...]
Una dintre fostele prezentatoare ale rubricii "Meteo" in Libertatea, Doria Ivan [...]









SURPRIZA BABELOR...............!
CE FEL E SURPRIZA DACA STIE TOATA PRESA ? MAI BLEG MAI ESTI... IN TARG SI LA MOARA...........IN REST NU STIE NIMENI.
Te-a facut, putoarea, Bote ,ti-a sucit capul cu un pranz de vagin,scapa mai repede de ea ca nu te vad bine!!!!!!!!!!!!!
Doi nesimtiti!
Un poponar imputit si o panarama tunata pe banii amantilor, atenti sa iasa poza bine!
il mai bagati mult in seama pe distrsul asta de botezatu?la tv, in ziare, la radio, dau numai de el si de papusa lui siliconata si plina de alunite, care are si un iq de blonda. mai lasati-ne cu ei doi ca ne povocati pe rand scarba si apoi voma. Botezatu e un ratat si fitze demare disegner, un frustrat intrat la andropauza, care trage si el nadejde ca o sa stea blonda cu el cat sa ii mai facaun pic de imagine de mare barbat. daca nu ar avea bani, asta nu s-ar uita la el nici intr-o mie de ani. de cand a bagat strambe in familia columbenilor si o face pe marele moralist, dupa ce si-a trait viata ca cel mai mare curvar si depravat, nu pot sa-l mai inghit deloc. in locul monicai columbeanu, il scuipam, s-a trezit el sa faca ordine in familia lor..sper sa plece odata din romania si s anu mai aud de el pe toate drumurile
Fantastic!
El priveste in aparat iar ea in zare cu gadurile duse si destul de insensibila la mangaierile acestui maimutoi ordinar! Pai v-o puteti imagina in halul asta cand ea in pat este o fevoratoarea de barbati, cand nici o secunda nu poate sta locului! Incercati si va veti convinge! Dar nu fara o chita de firfirei!
sI?
Elton John al Romaniei
cah
il mai bagati mult in seama pe distrsul asta de botezatu?la tv, in ziare, la radio, dau numai de el si de papusa lui siliconata si plina de alunite, care are si un iq de blonda. mai lasati-ne cu ei doi ca ne povocati pe rand scarba si apoi voma. Botezatu e un ratat si fitze demare disegner, un frustrat intrat la andropauza, care trage si el nadejde ca o sa stea blonda cu el cat sa ii mai facaun pic de imagine de mare barbat. daca nu ar avea bani, asta nu s-ar uita la el nici intr-o mie de ani. de cand a bagat strambe in familia columbenilor si o face pe marele moralist, dupa ce si-a trait viata ca cel mai mare curvar si depravat, nu pot sa-l mai inghit deloc. in locul monicai columbeanu, il scuipam, s-a trezit el sa faca ordine in familia lor..sper sa plece odata din romania si s anu mai aud de el pe toate drumurile
ar trebui sa-i inchirieze un gigolo avind in vedere orientarile lui sexuale
boteee esti varza
esti preferatul meu dar de data asta chiar mai dezamagit ce dreacu tia facut aia de faci atatea pt ea merita parasuta aia atatea dai cu banii pa ea ca tio tragea ea
Chiar,atata ,publicitate ,cu blonda asta ,a carei privire tampa ,o vedem in toate pozele...E surpriza,totusi,cred,ca ea nu citeste nici ziarele ,macar.Poate o suna-o masa,ca-l place pe Botezatu si i-o spune ce surpriza i se pregateste.Ce draq sa faca ei amandoi la Paris,el o sa-i dea bani de cumparaturi si se duce la treburile lui baiatu' si 3 zile trec repede,mai o sampanie,betie,zau ca si eu m-as duce cu el.Si episodul ala din padure...jalnic,cata falsitate,ea avand grija sa isi aranjeze parul in asa fel ca noi sa vedem cum suge el la sanul ei .Mi-e scarba deja ,nu atat de faptul ca ar fi gay,ci pentru ca mai bine nu ar face nici un demers in a arata ca nu e.
DECI SA FIM INTELESI... UN PLAN SECRET SI O SURPRIZA, CARE APAR IN ZIAR =))))))))))
Ce face mah..?1
Inchiriaza un avion pentru ...?! Pai nu ar fi ceva mai simplu sa-i faca rost de un singur motor...pentru ce sa arunce un sac de bani pentru o panarama ca asta..?Cu un singur motor se descurca ea ce Dumnezeu..
normal ca e atent are si bani no???
CIRC IEFTIN!!
URMEAZA SA VEDEM IN ZIARE, CUM O FACE BOTE IN TREI , RESTUL AM VAZUT. MAI BINE AR RECUNOASTE ORIENTARILE LUI SI AR STA IN BANCA LUI , E TARE PENIBIL CIND VORBESTE DE DRAGOSTE, CREDETI-MA. PARASUTA ARE GURA CIT UN PEPENE ROSU, E O FALSA TUNATA TOT PE BANII AMANTILOR. IN LOCUL VOSTRU , NU AS CHEMA-O LA TV VA STRICA IMAGINEA. CAPATOS, RIDE DE EA , ACUM EA E PRECUM LUCIU CIND A ADUS-O PRO TV-UL DAR AIA E FRUMOASA DE PICA SI .. TINE GURA INCHISA.
MASCARADA!!!
Ne-am saturat de mizerabilii astia doi, alta blonda in peisaj si ,automat in viata lui Bote. Asta , face circ sa nu mai scrie ziarele despre el ca,e poponar, pozeaza in padure cu mina in sutien la aia sau unde naiba era,voi nu ati vazut ca era totul aranjat, parasuta de Bianca parca statea la pozat cind o gidila Bote. Oameni buni!!! chiar nu mai aveti ce scrie in ziare decit despre epavele societatii?? Cu cine si cum se culca Bote ( cu naiba ,asta plateste parasutele cu bani grei sa fac publica o asa zisa relatie) Bianca,a despartit-o pe Cristina Spatar de Mirko, ea a dat tot felul de poze la redactii sa o compromita pe astasi, a ramas ea cu Mirko, deci ... e in stare de orice , se aseamana cu Bote ,,CIRCARI ''
nuu...
saracu se asigura..are parasuta cu el tot timpul...pentru orice pericol:)) parasuta este cu el :)))
mdaaa
Tare..sunt multe parasute ce se arunca din si pt avioane private :)))
daca nu stie sa urce in avion.......sigur stie sa sara cu......parasuta !!!
vedetism ieftin
Pai asta e publicitate...fara ea nu esti vedeta..daca nu te dezbraci, apari in scandaluri...ca la noi
In lcoul Biancai nu as mai face public toate intimitatile, nu as mai pune poze pe Facebook cu limba in gura la Bote, nu asa face o doamna. Nu as accepta un reportaj_ foto aranjat in paduri, nu as participa la emis sa vbesc despre alte persoane si sa l daunez imaginea cand nici tu ca om in primul rand nu esti mai breaz. Bianca vezi ti de barna din ochii tai si lasa paiul altora in pace. Defileaza, asta se pare ca stii sa o faci bine dar in rest ciocu mic ca toate se vor intoarce inapoi ..stii roata morii se invarteste ..tac tac tac... In rest...noi sa fim sanatosi ..ca boala vine
HHAHHAHA
DECI SA FIM INTELESI... UN PLAN SECRET SI O SURPRIZA, CARE APAR IN ZIAR =))))))))))
astia doi sunt cei mai penali si falsi oameni din romania!pe cine cred ca pacalesc cu mascarada asta de doi bani?
daca nu stie sa urce in avion.......sigur stie sa sara cu......parasuta !!!
mai mult pe un schimb de oferte si avantaje "imi dai iti dau" El priveste in aparat ea in zare cu gadurile duse si insensibila la mangaierile barbatului atat de mult iubit de parlitoarea cu ghiare. Adevarat " sa-i iubesti celebritatea si bani" dupa care te tot invarti draga Bianca,... in termeni moderni tot iubire se numeste ....iubire pentru un playboy designer si dezbracata femeie Bianca care stie ce vrea.....desigur stie ce vrea duar pentru ea. Ce idiot a regizat pictorialul FOTOGRAFUL INCEPATOR
A drakului plan secret stim.... unde cand cat si de ce.......pai ce drecu ne duceti cu presul???
jenant! penibil!!gretos!!!!
un articol de toata jena!!!! astia nu sunt oameni, sunt atat de ipocriti!!!
secret ?
unde-i marele secret ?daca scrie si in ziar de intentia lui BOTULICA ? Chiar ne credeti prosti ,de scrieti asemenea articole ? ce ar fi daca i-ati mai lasa si in plata domnului pe belita aia de doi lei si pe prostul ala ,care accepta toate procariile ce se scriu despre EA si implicit despre el ?Cert este ca le place publicitatea,sa te fotografiezi in pat sau sarutindu-te cu limba si pe urma sa zici ca te urmaresc paparazzi,este un mare neadevar,dar place prostimii,PACAT DE NOI CA NATIE !
BIANCA SI DIZAINARUL CATALIN BOTEZATU
OARE POZA DIN ZIAR CU CEI DOI BIANCA SI CATALIN SANT OARE ADEVARATE SAU SANT TRUCATE, SA FACI O ASA POZA IN PATUL CONJUGAL CU EI CAM DEZBRACATI E LIMPEDE CA E UN MARE TRUCAJ. SI OARE CE A VRUT SA NE DEMONSTREZE DL CATALIN? PANA ACUM PARCA AI PLACEAU BAIETEII.
Vai, ... m-am saturat sa-i vad in fiecare zi!
Cine-i pozeaza pe idiotii astia mereu si de ce-si trimit intr-una pozele la Libertatea? Chiar se cred cei mai importanti din tara asta incat sa-i vedem zi de zi la ziar? Sunt atatea subiecte si atatea probleme in tara asta despre care ziarele ar trebui sa scrie!
virgula bat-o vina
hahaha scuzati ca-cofonia...dar avand in vedere ca e in discutie cei doi ...ma ca-cafonez...:)) pe ei...
papusa de plastic
Fetito..tu nu esti o planta in viata lui Bote..esti o planta pur si simplu ! Esti de decor in emisune lui Capatos si esti obiect decorativ pt Bote care nu mai stie ce sa faca si cum sa faca sa scape de titulu Gay......Monica te-a facut praf asa ca capul jos... Apropo in Liberatea prima ta poza...nu esti cine stie ce...acum banii vorbesc....!
2
In lcoul Biancai nu as mai face public toate intimitatile, nu as mai pune poze pe Facebook cu limba in gura la Bote, nu asa face o doamna. Nu as accepta un reportaj_ foto aranjat in paduri, nu as participa la emis sa vbesc despre alte persoane si sa l daunez imaginea cand nici tu ca om in primul rand nu esti mai breaz. Bianca vezi ti de barna din ochii tai si lasa paiul altora in pace. Defileaza, asta se pare ca stii sa o faci bine dar in rest ciocu mic ca toate se vor intoarce inapoi ..stii roata morii se invarteste ..tac tac tac... In rest...noi sa fim sanatosi ..ca boala vine
1
Ok...Deci recunosc ca Bianca este o fata ..frumoasa. Un corp frumos si la fata cu toate ca uneori exagereaza cu machiajul. Caracterul ei insa lasa de dorit. Am citti multe cum ca ar fi dama de companie, ca ar fi furat prin magazine ( a fost la stirile PRO ) a fost la emis din Dragoste, a fost batuta etc...Ok e trecutul ei...conteaza ce face acum ca peroana publica. Ii plac scanadlurile din cate obs. sa fie in centrul atentiei si fie ea cea modesta . Falsitate din partea ei. Se leaga de Monica C. spune de mesajele dintre ea si Voicu, de sora ei, apoi tot ea spune sa si vada Monica de viata ei ca ea, Bianca nu se leaga de viata nimanui.Ipocrizie. Faza, scandalul cu mesajele a pornit de la ea si pana la urma Voicu va fi dat afara. Trebuia Bote sa i spuna printesei: nu ti baga nasul unde nu e necesar.Dar tot Monica e o nechemata hmm ( nu i iau apararea Monicai). Culmea ironiei e ca Bianca are poze in agentia Monicai care ar trebui sa o promoveze...mda...
ieftin
m-am apucat sa citesc acest articol si dupa primul rand chiar mi-a trecut prin cap de unde putea de inchirieze bote croitorul un avion...si mi-am zis blue air...fapt confirmat 2 randuri mai jos...pai e sarac frate daca umbla cu iefeneaua de blue air...ma gandeam si eu ca inchiriaza un private jet ceva nu un avion pt 100 de pasageri...vai mama lui...bine... asta asta merita ca doar nu o fi vreo regina ...asa ceva de teapa ei
ridicol
ASTA e reclama pe fata la blue air....unde e umflata aia a lu roman.penibil da bote nu era cu baietii mai tot timpul la o bere?
PREA TUTHA
PAI ESTE O SURPRIZA ,PENTR CA LA CAT DE TUTHA E FATA ASTA NO SA AFLE PANA IN ZIUA PLECARII
sa ne traiasca prostia
mi e scarba de atata falsitate ce ipocriti
LUMEA NU E CRETINA
ASTIA CHIAR NE CRED PROSTI?SE VEDE DIN AVION CA RELATIA LOR E UNA FALSA DOAR PT PUBLICITATE. 2 FALSI EA DACA ISI SCOATE EXTENSIILE SILICOANELE SI NU SE MACHIAZA E MUMA PADURII O FEMEIE FRUMOASA NU ARE NEVOIE DE 15 STRATURI DE MACHIAJ SI DE TOATE ARTIFICIILE EXISTENTE PE FATA PAMANTULUI
ceva ce s-ar numi amorezi. Relatia lor se bazeaza
mai mult pe un schimb de oferte si avantaje "imi dai iti dau" El priveste in aparat ea in zare cu gadurile duse si insensibila la mangaierile barbatului atat de mult iubit de parlitoarea cu ghiare. Adevarat " sa-i iubesti celebritatea si bani" dupa care te tot invarti draga Bianca,... in termeni moderni tot iubire se numeste ....iubire pentru un playboy designer si dezbracata femeie Bianca care stie ce vrea.....desigur stie ce vrea duar pentru ea. Ce idiot a regizat pictorialul FOTOGRAFUL INCEPATOR
.....
stie aia sa se urce in avion oare???
de unde are atatia bani poponarul asta din trentele alea sa ii satisfaca poftele lu travestitul biencoi
o ....Bianca si sa inchirieze un avion privat pent
placerea proprie si nu pentru placerea amantei actuale, care astazi este maine nu mai este si nu va mai apare pe nicaieri in momentul stingerii idilei sexamoros.
catalin
catalin e un tip foarte ok,si bianca la fel.2 frumosi nu mai fiti egoisti ce va facut.mie imi plac foarte mult.
mda
ce surpriza pt Bianca ,daca a aflat si Libertatea?! Botezatu e varza, mi-a placut de el mult mai mult inainte. Era mult mai discret cu viata lui.Acum ,orice ziar deschid, Botezatu peste tot, ce face , unde se duce...Cred ca imbatraneste, o ia razna, pacat de el.
mda
ce surpriza pt Bianca ,daca a aflat si Libertatea?! Botezatu e varza, mi-a placut de el mult mai mult inainte. Era mult mai discret cu viata lui.Acum ,orice ziar deschid, Botezatu peste tot, ce face , unde se duce...Cred ca imbatraneste, o ia razna, pacat de el.
Surprins
Ce sa spun! Ce surpriza!! Dupa ce strigati voi in gura mare, imi inchipui ca "planul secret" al lui Botezatu va ramane necunoscut Biancai... Iar ea se va face ca nu stie nimic si va fi asa de surprinsaaaa... Unde dracu ati invatat voi sa faceti presa?!
mmm
Dracusanco i-ai pus pe foc prostia lui Bote . Calul blond rumega .
deh,Bote,Bote.........
Imi erai simpatic,pana sa te coboru i la nivelul acestei stoarfe siliconate pana in c..u..r.. Se pare ca si tu ai intalnit efectul raduleasca-i in care barbatul este un impotent sau fraier prins prin santaj de tot felul de cocote si regulat dupa bunul plac al acestora. Maiiii Bote,pe cine impresionezi aruncandu-ti banii pe garduri,pe stoa.r.fa asta de doua parale pe care o ti de paravan???te credeam mai destept.Gunoiul asta de femeie pe care o ai ,se gaseste in orice hotel contra a 200 euro/noapte si tu te cobori la nivelul asta.Esti penibil de prost,Bote!!!
Bote
cine il viseaza pe batranul Bote? El pe Bianca o tine de fatada pt ca alte ii sunt inclinatiile (vezi ofuscarile cu SMS-urile Monicai C cu soferul ) nu te mai da tare ca nu ai nici un drept de a apstrofa pe cei ce posteaza pe aceasta adresa.Asta daca nu esti cumva ... Bote? sau soferul? nu! nu! ca acela e prea tamp.
Sunt de acord cu tine,in sfarsit cineva care gandeste rational,invidia este la mare rang pt cei care-l comenteaza pe Botezatu,ce conteaza ce inclinatii sexuale are atata timp cat este o valoare,a-ti stat voi la fundul lui sa va permiteti sa vb.
Nimeni
asta esti Bianca chiar crede cineva ca ne intereseaza Boteazatu si fatuca asta siliconata,oxigenata,protezata {dinti} etc.Renunta la ce vrei dar nu mai iesi la vedere ca esti complet neinteresanta.
ok
Sunt de acord cu tine,in sfarsit cineva care gandeste rational,invidia este la mare rang pt cei care-l comenteaza pe Botezatu,ce conteaza ce inclinatii sexuale are atata timp cat este o valoare,a-ti stat voi la fundul lui sa va permiteti sa vb.
Doamne atata prostie rar intalnesti.Fratilor mai lasati oamenii in pace.E problema lor daca fac asta pentru publicitate sau nu.Toti sunteti mari si tari in fata unui computer.Va traiti viata la maxim comentand.Acest comentariu este lasat pentru toate domnisoarele care il viseaza pe Botezatu noaptea si pentru acei baieti care ar da orice sa puna mana pe una ca Bianca.Urata urata dar va pierdeti timpul aici.Hahaha salivati...ca asa barbat si asa femeie nu o sa aveti niciodata...=)))
:))
Ce prosti sunteti sa mor eu ... aveti unii dreptate dar unii sunteti tarani sa mor eu
Farsa penala
Pai da draga sarbatoresc Valentine cu cateva zile mai devreme pentru ca Bote pe 14 feb. trebuie sa fie la New York cu niste baietei proaspeti ....doar nu o sa stea el de ziua indaragostitilor cu actrita asta platita sa pacaleasca prostii!!!!!! Poponar penibil !!!!
vai
Bote vra sa plece din Romania dar in fiecare zi este pe situri si ziare se vinde ieftin gol si cu amanta ce nerusinare
da
ce surpriza?voi ati stricat totul nesimtitilor :))azi va afla si SUZI ca va merge la Paris,nu mai au oameni intimitatea lor :))