«Ce faceţi, băieţi, îmi puneţi cătuşe?»

14 Martie 2009  |  Articol semnat de Lidia Bobes, Dan Băcan
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

Luptătorul K1 Tolea Ciumac e supărat foc pe Magda, femeia cu care este acum in divorţ. Intr-un interviu acordat, in exclusivitate, ziarului Libertatea, chiar din arestul Direcţiei Cercetări Penale, publicat in numărul de ieri, basarabeanul nu o scoate din mincinoasă şi prostituată pe mama copilului său. Astăzi vă prezentăm partea a doua a discuţiei pe care am avut-o cu sportivul - aflat la ora bilanţurilor - care lasă să se înţeleagă că Alina, iubita lui în vârstă de 18 ani, ar fi o mamă mult mai bună pentru fiul său, Sasha, decât Magda.

La finalul interviului, “mascaţii” l-au făcut pe Tolea să râdă atunci când, aşa cum prevede regulamentul, i-au pus cătuşe la mâini

Libertatea: Cât timp ai stat cu Magda?

Tolea Ciumac: Doi ani. După şase luni am prins-o cu minciuna. De fapt, tot timpul spune “gogoşi”. Şi cu garsoniera în care stă ea a minţit. E luată cu banii mei. Iniţial, am vrut să cumpăr un apartament, dar ea şi soră-sa mi-au furat 25.000 de dolari, după care au înscenat un jaf. Aşa că nu mi-au mai ajuns bani decât de-o garsonieră.

Pe Alina (n.r. - bona lui Sasha şi iubita sportivului) o iubeşti?

Dacă vrei să te iubească ursul, iubeşte-i puiul. Ea ne iubeşte pe amândoi. (Zâmbeşte.) Alina, să nu laşi capul în jos şi să nu plângi. Plânsul dăunează sănătăţii şi frumuseţii. Te rog să-i duci hainele lui Sasha acasă la Magda. Nu vreau să sufere copilul. Când l-am luat pe băiat de la Magda, nesimţita i-a oprit şi jucăriile. Ce dracu’ o fi făcut cu ele?! Alina, iubita lui Tolea, şi fiul acestuia, Sasha

Îi e dragă Alina, bona copilului

Alina avea grijă de Sasha?

Alina a fost o mamă mai bună pentru băiat. N-am văzut niciodată o femeie mai iubitoare decât ea. Numai în braţe îl ţinea. De asta mă gândisem că soluţia cea mai bună era să-l crească ea pe Sasha. Dar acest lucru n-a fost posibil, pentru că “ar fi lătrat” Magda.

Ce se întâmplă acum cu lucrurile tale? Pentru că Magda a declarat miercuri seara, la OTV, că toată averea ta e şi a ei şi că vrea să-ţi ia maşina.

A... vrea lucrurile mele?! Nu e de ajuns că am lăsat- o în lux?! Ca să moară de ciudă, spuneţi- i că mi-am cumpărat şi un apartament într-un bloc ce va fi gata în luna aprilie. Cred că o să mă mut acolo după ce ies de la puşcărie. Aşa... ca să se oftice că a mai pierdut ceva.

Magda, femeia pe care Tolea o consideră “o prostituată şi o mincinoasăŞi acum, la final, spune-ne cine este Tolea Ciumac, mai ales că despre tine s-au spus tot felul de lucruri.

Am venit în România în 1990 ca student la IEFS. N-am făcut decât doi ani de facultate la lupte greco-romane, deoarece n-am mai avut bani şi a trebuit să-i câştig. Aşa că m-am angajat.

«Nenorocita de Magda nu mi-a făcut decât rău»

Magda te-a făcut cunoscut publicului larg după ce te-a acuzat că ai omorât-o pe Elodia (n.r. - avocata din Braşov, Elodia Ghinescu). Îi mai porţi pică?

Nenorocita nu mi-a făcut decât rău. Eu eram cunoscut în lumea mea. Câştigasem mai multe concursuri de K1, jucasem în filme şi în reclame... Aşadar, eram cunoscut de cine trebuia. După scandalul Elodia, chiar dacă s-a demonstrat că n-am avut nici o legătură, nimeni nu mi-a mai oferit nici un rol şi nici nu m-a solicitat pentru vreo reclamă.

Ai ceva să-ţi reproşezi pentru ceea ce ai făcut în 1999 şi pentru care plăteşti acum stând după gratii?

Nu. N-am făcut decât să mă apăr. Voi ce-aţi fi făcut dacă venea cineva la voi cu o sabie să vă ia capul? Nu v-aţi fi apărat? Asta am făcut şi eu. Numai că judecătorul m-a condamnat că am tras cu pistolul, deoarece nu am permis de portarmă. Dacă aveam, nu mă mai considera vinovat de tentativă de omor. Aşa a fost să fie.

Sportivul, despre soţia de care se chinuie să scape:

"Pe Magda? Cum dracu’ s-o mai iubesc?! Nici nu vreau să mai aud de ea! O mincinoasă şi o prostituată! Minte ca să iasă în faţă şi să devină vedetă."

O oră. Atât a durat spovedania lui Tolea Ciumac. La finele interviului, în care luptătorul K1 a trecut rapid de la o stare la alta, ba plângând, ba râzând în hohote, bărbatul a fost preluat de oamenii legii. Când s-a ridicat să plece, “mascaţii” care l-au păzit tot timpul, i-au pus “brăţări” la mâini. “Ce faceţi, băieţi, îmi puneţi cătuşe?”, a spus Tolea râzând, dar cu amărăciune.

Nu rata în ziarul de duminică! Tolea: «Eu nu o vreau pe Sexy-Brăileanca»

Voteaza articolul:
Calificativ (din 24 voturi):
Articol citit de:
32550
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (84)
#84. aura | 2009.03.19 | 15.07

pentru tolea
fii tare Tolea, dupa cum vezi multa lume te sustine ;asa ca fruntea sus:iti doresc numai bine

#83. puiu | 2009.03.16 | 00.25

OTV -fabrica de rebuturi umane
SOS CNA !!!!!! ce educatie ofera OTV tinerilor ???? sa minti , sa fii agramat ,sa dai cu noroi si ajungi " vedeta " TV . Opriti jegul din Media !!!!! si autoritatile ce mai asteapta ???? s-au cheltuit bani din taxele romanilor din cauza minciunilor Magdei , dar pt ambulante pt cazuri grave si deplasari ale Politiei nu sunt fonduri !!! in ce tara traim ? Magda Ciumac plateste taxe ?????????????????

#82. dora | 2009.03.15 | 16.56

nu e prostituata ???
dar de unde are sarantoaca ( ca doar se vad conditiile ei de viata familiala), apartamente si masini , aur si bani ????? numai in ultimile luni recunoaste relatia cu 4 barbati cu bani ! pt ce ervicii oare ? Acum e studenta , dar in august nu -si terminase nici clasa XI-a ! De ce se asteapta asa mult cu ancheta , analizele medicale, vrem sa stim pt ca s-au cheltuit din banii celor care platesc taxe !!! Magda ce taxe plateste ? ce serviciu are pe acel Contract determinat ? va creste copilul din sponsorizari ? si ce educatie sa-i dea o penala ?????

#81. alin | 2009.03.15 | 16.49

ai rabdare , magda va iesi mai tarziun decat tine
nu e posibil sa nu se termine inca ancheta cu " rapirea" , e clar ca a mintit ! sa se dea public rezultatele analizelor medicale , ca doar s-au cheltuit banii nostri ! la arest cu ea ; o penala urata , tinuta in brate de acest OTV penibil care ironizeaza si batjocoresc pe toti cu care nu sunt de acord ! Rush sa nu mai dea acestui OTV in exclusivitate urmatoarele casete,prea l-au batjocorit ! sa le vanda pe bani buni altor TV

'Carmen a spus:
Lasati-l pe Tolea in pace... a suferit destul cu Magda... Sincer cred k ar trebui doar sa fie lasat in pace, nu are nevoie de publicitate.... Capu sus Tolea.... oamenii destepti sunt alaturi de tine.....
#80. helenika | 2009.03.15 | 10.52

esti dragut(a)
ce o ridici in slavi cine este ea,Alina tot de-a casei unde a cunoscut-o Tolea? daca era fata cuminte nu se inhaita cu Tolica,sa fim seriosi e o curvulita la inceput de drum

'Y a spus:
Alina a fost folosita.Tolea o insela in fiecare zi cu altele.Avea nevoie de cineva care sa-i creasca copilul atata timp cat el umbla prin cluburi si pe la diverse afaceri mai neortodoxe ,In niciun caz el nu ar fi ramas cu ea pt.ca nu o iubeste.Alina e desteapta? o fata de la tara ,care a renuntat la scoala? A vrut celebritate si o viata mai buna pe spatele acestui individ,care NU este erou national. Ce mai O tarancuta proasta.....care se multumeste in viata cu putin...Iar dragostea pt copil e de fatada,numai sa-l impresioneze pe Tolea.
#79. helenika | 2009.03.15 | 10.48

tolea lingau
ce te oftica ca stai la mititica ce ma bucur ca ai primit ce meriti erai tare si mare ai belit-o faci puscarie Magda e pe locul 1 tu tolica si tatal lui Magda ati furat-o rau dar rau de tot ha.........ha.

#78. Y | 2009.03.15 | 10.47

Alina
Alina a fost folosita.Tolea o insela in fiecare zi cu altele.Avea nevoie de cineva care sa-i creasca copilul atata timp cat el umbla prin cluburi si pe la diverse afaceri mai neortodoxe ,In niciun caz el nu ar fi ramas cu ea pt.ca nu o iubeste.Alina e desteapta? o fata de la tara ,care a renuntat la scoala? A vrut celebritate si o viata mai buna pe spatele acestui individ,care NU este erou national. Ce mai O tarancuta proasta.....care se multumeste in viata cu putin...Iar dragostea pt copil e de fatada,numai sa-l impresioneze pe Tolea.

'vercingetorix a spus:
alina, vad ca esti fata desteapta si frumoasa. eu cred ca tu il iubesti pe tolea. dar fii desteapta si nu intra in jocul sobolanilor de la otv care te atrag in cursa si vor face si cu tine un serial cum au facut si cu altii. vor suna parintii tai, vecinii, cunostintele, vor intra in direct tot felul de boschetari. si ei nu vor adevarul ei baga in direct numai ce le convine . poate este bine ca tolea sa faca atat cat mai are din pedeapsa , cred ca este bine pentru el , pentru ca ii pare rau de ceea ce a facut , va avea constiinta mai curata. poate ca d-zeu isi va intoarce fata si catre el si va fi bine. nu este normal sa vrei sa fii un om normal si sa nu poti ca nu te lasa altii. pe oribila , si prilmitiva de margareta nu o baga in seama este o femeie de doi lei . doamnel pazeste pe oricine de o asa panarama . nu merita nici sare in ochi este de joasa speta si cred ca ea a fost de vina pentru ceea ce i s-a intimplat in viata lui tolea. va doresc tot binele din lume.
#77. maria | 2009.03.14 | 22.39

tolea
CATRE NICOLA FORMESCU :DA ,AI MARE DREPTATE TU FEMEIE.MAGDA ESTE FFFFFFFF proasta ,FFFFFFFFFFFFFF URATA....ETC ,CA SI TINE.Sunteti dezaxate mintal ,amandoua.Hai dispareti nulitatilor

#76. un prost | 2009.03.14 | 21.01

OTV
S-A MUTAT OTV IN LIBERTATEA?! :)))

#75. Rafaelle | 2009.03.14 | 19.51

Anatolie Ciumac
Pentru eu, Gimi. Gina si altii caei: mi-e scarba de voi : n-aveti neuroni pentru ca nu ganditi nici cat o gaina. Ma intreb daca erati inconjurati de 20 de indivizi care vroiau sa va faca un morman de carne si oase cum procedati? Stiti voi ce inseamna interlop, va spun eu habar n-aveti, va bagati si voi in seamaprosti urat mirositori.Vai de capul vostru.

#74. Gheorghe Asimnicesei | 2009.03.14 | 19.46

Anatolie Ciumac
Pentru toti cei ce acuzati fara sa stiti nimic ,va doresc sa aveti parte de tot raul din lume.

#73. eu | 2009.03.14 | 19.08

.....
tolea este acolo unde ii este locul...nu inteleg cum o natiune intreaga il apara..cine este el?un interlop..si copilului ii este bine acolo unde este acuma,langa mama lui..nu langa o straina..un copil nu poate creste alt copil..nu-l poate iubi cum il iubeste propria mama...nu conteaza cine si ce este magda.sunt atatea prostituate cu copii..si nimeni nu le ia copii pe motivul asta..in ceea ce o priveste pe magda sunt numai speculatii..nimic cert. palpabil..martori mincinosi..invidiosi si rai.

#72. gimi | 2009.03.14 | 18.53

puscariasu Tolea
bravo Gina cine i de partea lor e la fel ca ei vor sa l scoata erou national rusine rominilor de teapa lor neghina sa ales se vede clar cinel ridica in slavi toti de teapa lui au vorbit de bine despre el zeci de puscariasi Magdei ii e frca de consecinte ca na ajuns sa spuna tot ca i incoltita pina si de tatal ei care il iubeste pe Tole mai mult decit pe copilul lui ca sunt in aceeasi categorie

'gina a spus:
Oameni buni ma refer la oamenii cinstiti din Romania.Nu pecalti urechile la lichelele de mafioti care acum varsa lacrim de crocodil de mila lui Tolea tot de un mafiot de al lor.Va rog sa retine-ti ca intrun interviu in directla OTV, a intervenit un mafiot Geoege care spune fara nici o retinere ca in ajun de a fi inchis Ciumac ei se aflau inafara bucurestiului in Ilfov si eraiu o gasaca de 24 de mafioti si puneau poate la cale fuga lui Tolea. Nici un fel de chlementa pentru acesti nenorociti care , ompara, scgingiuesc si jefuiesc oameni cibstiti . Vrea Gratiere pai daca Basescu ar face asa ceva, lumie ar fi revoltata,. Acesti oameni trebuie s-ai execute pedeapsaa .Fac caz de copil? Mama copilului traieste si a luptat cu disperare sa-si capete copilul rapit. Gratiierile se fac in mod foarte greu si acolo unde se crede ca justitia si faptele pebytru care a fost incarcerat sunt discutabile. Acest nenorocit care pana la 34 ani a stat doar in infractiuni si discoteci sa stea acum la mitn
#71. liza | 2009.03.14 | 18.49

ciumaga
magdo semeni cu naomi ai fata de travestit

#70. SANDY | 2009.03.14 | 18.33

ESTI UNUL DINTRE EI!!!
CETATENE! SA NU FIM IRONICI. TE TREZESTI VORBIND, FARA SA AI HABAR DESPRE CE ESTE VORBA. CINE ERAU, DE FAPT, INDIVIZII MUTILATI SUFLETESTE SAU FIZIC, PE CARE-I PLANGI TU? NISTE SPECIMENE MULT MAI PERICULOASE CA TOLEA? CRED CA TOLEA ESTE ULTIMUL CARE AR TREBUI SA STEA DUPA GRATII, DIN TOATA PLEIADA DE INFRACTORI CU ADEVARAT PERICULOSI, CARE SE PLIMBA IN LIBERTATE, SFIDATORI, SUB PRIVIRILE NEPASATOARE ALE POLITIEI SI JUSTITIEI. MAI MULT CA SIGUR, ESTI UNUL DINTRE EI.

'un cetatean a spus:
dupa toata pledoaria acelui mistere Padin si acel avocat ,ar trebui sa darimam inchisorile si sa lasam cimp liber interlopilor ca de......si ei sunt oameni. cind au luat viata acelor persoane sau i-au mutilat sufleteste,ori au ramas infirmi NU ERAU OAMENI? vor sa traiasca la standarde inalte cu bani cistigati prin actiuni antisociale,sa-i lasam liberi si sa ajungem sclavii lor. NU SUNT DE ACORD CU GRATIEREA LUI TOLEA! DE CE? SE CREEAZA UN PRECEDENT.
#69. Carmen | 2009.03.14 | 17.50

lasati-l pe Tolea in pace
Lasati-l pe Tolea in pace... a suferit destul cu Magda... Sincer cred k ar trebui doar sa fie lasat in pace, nu are nevoie de publicitate.... Capu sus Tolea.... oamenii destepti sunt alaturi de tine.....

#68. Michelangelo | 2009.03.14 | 17.42

Anatolie Ciumac
Tolea ,la termenul de divort nici sa nu-ti treaca prin cap sa te razgandesti cu privire la Margareta-aceasta creatura malefica cu chip si palme de transsexual. Sunt convins ca ai prieteni adevarati care nu vor sta cu mainile in san in ceea ce te priveste. Nu stiu cum poate suporta pamantul o nenorocita ca Margareta, vai de cei care cad in plasa ei , cand o vad sa stea la distanta de kilometri fata de ea. Pentru Dan Diaconescu, pe cat de destept se crede pe atat si-o v-a lua de la aceasta nenorocita, nu a facut decat ca seara de seara sa promoveze o nebuna , chipurile ca a facut rating. Cu ce il are la mana aceasta ciuma? Adeverinta de venituri pe care a prezentat-o la proces este reala, ca nu se vede ca ar avea un serviciu: seara la otv, ziua doarme, acum bate tara in lung si lat. Ii recomand avocatului lui Tolea sa faca demersuri in acest sens . Din cate stiu nici chiar unii din cei mai scoliti si destepti oameni din aceasta tara nu au un asemenea salariu darmi-te aceasta nebuna:

#67. Michelangelo | 2009.03.14 | 17.42

#66. Leonard | 2009.03.14 | 17.31

Anatolie Ciumac
Pacat de acest om si de circul pe care postul otv impreuna cu Margareta il fac la adresa acestui baiat special. Pentru cei care il acuzati voi ce ati fi facut daca erati inconjurati de 20 persoane care vroiau sa va faca un pachet inert de carne, oare nu ati fi procedat ca el : v-ati fi aparat. Asociatia sportivilor din aceasta tara si nu numai aceasta si adevaratii oameni care au discernamant sa ia pozitie ca acest om sa fie eliberat. Oameni buni, ganditi-va ca acelui sufletel Sasa nu ii va fi bine langa acea creatura malefica -Margareta, aceasta nu este o femeie normala, pe ea o intereseaza doar publicitatea ca numai asa ii creste tariful. Pentru prietenii lui Tolea , v-as ruga sa o sfatuiti pe iubita lui ,Alina sa nu mai raspunda la telefoanele celor de la otv, pentru ca acestia urmaresc sa-l distruga si, nicidecum sa-l ajute.Acelasi lucru este valabil si pentru voi, iar daca intrati in direct nu va lasati prinsi in asa zisa "bunatate" a lor, ei au contribuit foarte mu

#65. vercingetorix | 2009.03.14 | 17.27

alina
alina, vad ca esti fata desteapta si frumoasa. eu cred ca tu il iubesti pe tolea. dar fii desteapta si nu intra in jocul sobolanilor de la otv care te atrag in cursa si vor face si cu tine un serial cum au facut si cu altii. vor suna parintii tai, vecinii, cunostintele, vor intra in direct tot felul de boschetari. si ei nu vor adevarul ei baga in direct numai ce le convine . poate este bine ca tolea sa faca atat cat mai are din pedeapsa , cred ca este bine pentru el , pentru ca ii pare rau de ceea ce a facut , va avea constiinta mai curata. poate ca d-zeu isi va intoarce fata si catre el si va fi bine. nu este normal sa vrei sa fii un om normal si sa nu poti ca nu te lasa altii. pe oribila , si prilmitiva de margareta nu o baga in seama este o femeie de doi lei . doamnel pazeste pe oricine de o asa panarama . nu merita nici sare in ochi este de joasa speta si cred ca ea a fost de vina pentru ceea ce i s-a intimplat in viata lui tolea. va doresc tot binele din lume.

#64. Ionut | 2009.03.14 | 17.23

DIACONESCU LA BAGAT!!!
Diaconescu la bagat la frana ... s-a razbunat intr-un mod cat se poate de elegant ca a vrut sa-l bage in tomberon!!!

#63. marius | 2009.03.14 | 15.34

stai linistit
Nu iese Tolea si nici unul din inchisoare,cum sa faca Basescu gratieri la interlopi cand sunt alegerile si nici cel care vine dupa Basescu nu va face,dar stiti dragii mei Romani ce ma enerveaza?ca asa a-r trebui sa intre toti cei care fura miliarde de la stat,sa faca si ei inchisoare,toti parlamentarii care s-au inbogatit pe spatele romanilor saraci sa plateasca,nu ma incanta ca baga doar interlopi la inchisoare,vreau si hoti de miliarde de la banu public,eeeee batem campii aici pe forum si ei mai fura un miliard intre timp,hai va pup

'un cetatean a spus:
dupa toata pledoaria acelui mistere Padin si acel avocat ,ar trebui sa darimam inchisorile si sa lasam cimp liber interlopilor ca de......si ei sunt oameni. cind au luat viata acelor persoane sau i-au mutilat sufleteste,ori au ramas infirmi NU ERAU OAMENI? vor sa traiasca la standarde inalte cu bani cistigati prin actiuni antisociale,sa-i lasam liberi si sa ajungem sclavii lor. NU SUNT DE ACORD CU GRATIEREA LUI TOLEA! DE CE? SE CREEAZA UN PRECEDENT.
#62. manea | 2009.03.14 | 15.31

pentru @un cetatean
Cetatene, nu te inmoaie zambetul lui Tolea? Tu nu realizezi ca este un copil mare si ca deci, nu poate fi facut raspunzator? Pe urma el facea mult bine celor care aveau nevoie de muschii lui, prin urmare, toti beneficiarii sa faca o lista de sustinere si in frunte a cu Magda, sa mearga la Cotrocceni. Este imposibil sa nu i se rupa inima presdintelui pentru un copil mare si inocent.

#61. un cetatean | 2009.03.14 | 15.21

hai ,sa darimam inchisorile1
dupa toata pledoaria acelui mistere Padin si acel avocat ,ar trebui sa darimam inchisorile si sa lasam cimp liber interlopilor ca de......si ei sunt oameni. cind au luat viata acelor persoane sau i-au mutilat sufleteste,ori au ramas infirmi NU ERAU OAMENI? vor sa traiasca la standarde inalte cu bani cistigati prin actiuni antisociale,sa-i lasam liberi si sa ajungem sclavii lor. NU SUNT DE ACORD CU GRATIEREA LUI TOLEA! DE CE? SE CREEAZA UN PRECEDENT.

#60. camy | 2009.03.14 | 15.12

draga manea
da,ai dreptate,nu stim cine pe cine a rapit,sunt vinovati amandoi,daca e sa ne dam noi cu parerea,poate invata ceva si Alina din lectia asta de viata in legatura cu barbatii,tu crezi ca cineva il astepta pe Tolea 4 ani daca e sa faca toata pedepsa?dar nu vreau s-o dezamagesc asa dur,doar o invat sa nu intre in rahatul lui Magda si Tolea mai mult decat s-a bagat

'manea a spus:
vezi cum se intoarce roata, Tolea a rapit-o pe Magda la termenul trecut ca sa castige el custodia si, la termenul asta, el se afla intr-o puscarie adevarata. Ce a facut Tolea cu Alina? A folosit-o pentru nevoile lui si a mai facut-o si rapitoare de minori. Daca ar trebui sa o inveti ceva.... invat-o ceva spre binele ei. "barbatii E mizerabili", te folosesc si te arunca.
#59. pe autostrada a murit_ma-ta | 2009.03.14 | 15.05

#74. Raluca | 2009.03.14 | 14.59
calcata de tir-ul lui Tarzan

#58. pe autostrada a murit_ma-ta | 2009.03.14 | 15.05

#74. Raluca | 2009.03.14 | 14.59
calcata de tir-ul lui Tarzan

#57. manea | 2009.03.14 | 15.03

draga camy,
vezi cum se intoarce roata, Tolea a rapit-o pe Magda la termenul trecut ca sa castige el custodia si, la termenul asta, el se afla intr-o puscarie adevarata. Ce a facut Tolea cu Alina? A folosit-o pentru nevoile lui si a mai facut-o si rapitoare de minori. Daca ar trebui sa o inveti ceva.... invat-o ceva spre binele ei. "barbatii E mizerabili", te folosesc si te arunca.

#56. mimi | 2009.03.14 | 14.58

raluca
Esti psihopata?ce naiba ai?am inteles din un mes nu mai repeta ca un hacar ieftin

#55. vali | 2009.03.14 | 14.51

tolea
tolea este un criminal la fel ca toti camatarii mafiotii care au legaturi cu jigodiile din politie care s-au imbogatiti cu bani oamenilor prin amenintari sechestrari-ai plingeti copilul lui tolea dar oare stiti citi copii parinti sotii pling dupa faptele acestor nenorociti eu sint mama unui baiat care este distrus din cauza lor ma mir ca tolea nu a venit la bacau la vechiul cuib

#54. camy | 2009.03.14 | 14.47

draga Alina
Nu mai intra in dialog la otv,stai cuminte draga mea ca esti prea mica pt un razboi asa mare,tu vezi de treaba ta si asteaptal pe Tolea daca tot zici ca-l iubesti,acum ce faci?incepi un serial nou la OTV?mergi la Tolea ,sustinel,nu mai comenta tu in direct la Otv sau la ziare ca nu-i faci un bine lu Tolea,asculta de mine ca-s o femeie cu experienta,in rest numai bine la toti

#53. coca | 2009.03.14 | 13.44

tolea
Ii rog frumos pe cei de la libertatea,daca se mai duc la Tolea sa vb. cu el sa-l intrebe un lucru pe care nu-l inteleg: s-a interesat el sau avocatul lui unde lucreaza Margareta? Cum a putut sa faca rost de adevarinta de salariu cu 1000 si cava de euro lunar? Cine poate sa elibereze o asemenea adeverinta fara ca presupusul salariat sa lucreze in acel loc? Se poate spune ca este fals in documente oficiale, atata timp cat s-a folosit la tribunal. Chiar va rog pe cei care pot sa-l anunte pe Tolea ca poate sa ceara tribunalului sa verifice legalitatea acelei adeverinte de salariu !! Oricum este clar ca ea nu lucreza nicaieri, pt.ca este mereu pe drumuri, ori ca sa te tina cineva la servici trebuie sa mergi pe acolo zilnic.

#52. hahaha | 2009.03.14 | 13.39

mac
Funia o poti folosi sa te legi de comentariul pe care-l combati. Te-ai atasat aiurea.

'mac a spus:
dragutzo sper ca te ai prostit cu mesajul tau catre dl ciumac. Daca insa nu ai facut o gluma prosata ia una bucata funie de 2 metri si cauta o craca.
#51. nu conteaza | 2009.03.14 | 13.10

las' ca nici cu tine nu imi este rusine, pysy
O critici pe andreea asta, dar tu scrii "dute". adica, o trimiti pe ea la scoala si tu... Aaaa, iti mai este rusine ca traiesti in aceeasi tara cu astfel de oameni?! Acum, fie vorba intre noi, andreea e un fel de magda sau stiu eu ce sexy braileanca, ardeleanca....., dar numai ca nici tu nu esti departe. vezi tu.... pysy nu e departe tare de sexy prostituata sau cum le mai cheama pe astea.

'pysy a spus:
draga mea inainte sa lasi un comentariu citeste si tu niste carti ... sau nu stiu dute pe la scoala... pe bune te faci de ras .... nu se spune draga mea "ie" ci simplu e sau putin mai complicat este .... doamne dupa ce k habar nu ai pe ce lume traiesti si nici sa scrii mai ai si tupeul sa lasi comentarii pe net unde le vede toata lumea .... mi-e jena k traiesc intr-o astfel de tara :( vai de capul tau .... oare cati ani ai ??? :))
#50. mac | 2009.03.14 | 13.09

saraca andreea
dragutzo sper ca te ai prostit cu mesajul tau catre dl ciumac. Daca insa nu ai facut o gluma prosata ia una bucata funie de 2 metri si cauta o craca.

'hahaha a spus:
Sa-l cauti si sa-i duci pachet acolo unde e. Dar mai invata sa scrii ca pari a nu avea mai multe clase ca trenul.
#49. hahaha | 2009.03.14 | 13.02

Sa-l cauti si sa-i duci pachet acolo unde e. Dar mai invata sa scrii ca pari a nu avea mai multe clase ca trenul.

'Andreea a spus:
tole te sustin iei bun.sper ca a sa iesi din puscarie auzi NICOLE FORMESCU so crezi tu ca magda ie frumuoasa si inteligenta ia ie o panarama PANARAMA nu vezi cum umbla cu fuste scurte ie se vete p.... nai vazut ce bucuroasa iera cand la bagat pe tole in puscarie mie ami pare fuarte mult de tolea
#48. diana | 2009.03.14 | 12.46

scandalul
Nici Magda nici tolea nu sunt buni.

#47. X-ul | 2009.03.14 | 12.39

X-ul
Imi pare rau pentru Tolea. Sper sa iasa cat mai rapid din inchisoare. Iar de Magda nu am ce spune!

#46. alexandru | 2009.03.14 | 12.32

tolea
copilul ei

'alexandru a spus:
ce naiba imi pare bine ca tolea a ajuns la puscarie si ca magda la loat pe sasha la ea acasa decat sa stea cu proasta si nenorocita mama vitrega alina!sa stii ca intotdeauna daca tatal copilului se desparta de mama naturala magda trebuie sa ramana la magda copilul!la magda copilul este crescut bine si sanatos iar magda va face ce doreste coilul ei sasha
#45. alexandru | 2009.03.14 | 12.31

#44. pysy | 2009.03.14 | 12.29

doamne andreea cat de esti!!!!!
draga mea inainte sa lasi un comentariu citeste si tu niste carti ... sau nu stiu dute pe la scoala... pe bune te faci de ras .... nu se spune draga mea "ie" ci simplu e sau putin mai complicat este .... doamne dupa ce k habar nu ai pe ce lume traiesti si nici sa scrii mai ai si tupeul sa lasi comentarii pe net unde le vede toata lumea .... mi-e jena k traiesc intr-o astfel de tara :( vai de capul tau .... oare cati ani ai ??? :))

'Andreea a spus:
tole te sustin iei bun.sper ca a sa iesi din puscarie auzi NICOLE FORMESCU so crezi tu ca magda ie frumuoasa si inteligenta ia ie o panarama PANARAMA nu vezi cum umbla cu fuste scurte ie se vete p.... nai vazut ce bucuroasa iera cand la bagat pe tole in puscarie mie ami pare fuarte mult de tolea
#43. andreeaa | 2009.03.14 | 12.20

Naomi
Magda seamana la trasaturi cu Naomi. E o pocitanie hada. Macar Naomi stie ce e ala un si bemol.

#42. intr-o interventie | 2009.03.14 | 12.17

Magda
Ieri, Magda spunea intr-o interventie ca Sasa ia telefonul si vorbeste cu tatal lui la care desteapta de Alina spune ca Sasa nici nu stie sa vorbeasca, ca nu se intelege nimic din ce spune si ca Magda minte. Ori o mama, intelege un copil si la cateva zile, dupa cum plange. Asta inseamna sa fii mama, sa-ti intelegi copilul.

#41. lumy | 2009.03.14 | 11.56

magda
ca si tolea au drepturi egale asupra copilului,daca legea a decis sa il dea lui tolea inseamna ca e capabil si merita sa il creasca pe SASHA.MAI LASATI-MA CU FRUSTRATII DEJA MA OBOSESTE SA GASESC ACEST CUVINT IN ORICE ARTICOL SI COMENTARIU.ALINA E O DULCE DAR NU II POATE LUA LOCUL MAGDEI.SA DEA DUMNEZEU SA IASA TOLEA REPEDE SI ATUNCI OR VEDEA EI CE SI CUM,DEGEABA NE DAM NOI CU PAREREA.

#40. Andreea | 2009.03.14 | 11.50

Fi tare tolea
tole te sustin iei bun.sper ca a sa iesi din puscarie auzi NICOLE FORMESCU so crezi tu ca magda ie frumuoasa si inteligenta ia ie o panarama PANARAMA nu vezi cum umbla cu fuste scurte ie se vete p.... nai vazut ce bucuroasa iera cand la bagat pe tole in puscarie mie ami pare fuarte mult de tolea

#39. laura | 2009.03.14 | 11.48

habar nu ai
daca tu consideri ca o straina de 18 ani nu are cum sal creasca te inseli in primu rand pt ca nu mai e de mult o straina pt copil ca de cateva luni ea il creste si mama e cea care te creste nu cea care te face ca de facut e usor mai greu e de crescut...si la copil ii va fi mult mai bine cu alina chiar daca nu are experienta nimeni nu sa nascut stiind sa creasca un copil si unui copil daca ii oferi dragoste creste fericit...normal ca logic ar fi sa fie cu mama lui dar nici cu alina nu iar fi rau

'copilului a spus:
Numai o mama poate intelege sunetele copilului. O straina de 18 ani, nu o sa-l inteleaga niciodata. In plus, acest baietel are nevoie de multa miscare si o hrana adecvata nu de tinut in brate. Are nevoie de miscare ca e putin cam grasut.
#38. michidutza | 2009.03.14 | 11.48

Dar ce-ai fi vrut, taica, bratari de platina? Al meu esti. Astia ti-au dat putin pentru cate ai facut.

#37. laura | 2009.03.14 | 11.41

uuuuuuuuuuuu
mai frustrata esti tu mai fetito ca ii iei apararea unui asemenea specimen ..da cred ca si tu esti la fel ca ea...daca esti de acord cu gandirile si faptele ei inseamna ca esti terminata rau

'NICOLE FORMESCU a spus:
sunteti invidiosi ca magda e o femeie inteligenta si foarte frumoasa ,numai frustratii si frustratele o critica pe magda,tolea o sa isi ia ani de puscarieFARA NUMAR,FARA NUMAR:)
#36. laura | 2009.03.14 | 11.37

prost esti
tu esti prost tare ba baiatule ...habar nu ai ce vb...mai bine nu mai lasa comm si lasate de sportu asta

'gigi a spus:
nu ai si tu un loc acolo,sau ai fost prea corect in viata asta...ma mic ca unosti proxeneti si cum il mai numesti dar nu ai avut niciodata legatura cu lumea asta
#35. marius | 2009.03.14 | 11.37

tolea
ba Tolea tu iesti baiat bun , dar ma intreb de fiecare data ce cauti tu in romania ? De ce nu ai ales si tu alta tara din Europa ? In Romania tu iesti singur , ceilalti sunt cu gasca , dar nici o problema , caci cine rade la urma rade mai bine . bafta in continuare

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Ei sunt (cică) teroriştii României
Viorel Anghelescu şi Florin Vlad au băgat spaima în sute de oameni Constănţeanul Viorel Anghelescu a pus pe jar sute de oameni, după ce, miercuri, a deturnat, la Timişoara, cu o alarmă falsă cu bombă, două avioane de la cursul normal de zbor. Bărbatul a sunat la [...]
Suna la întâmplare şi spunea că e Dan Bittman
Alertă, ieri, pe Aeroportul "Traian Vuia" din Timişoara. Un bărbat care a anunţat la 112 amplasarea unei bombe intr-o aeronavă a pus pe jar impresionante forţe de intervenţie. Autorul farsei e un constănţean cu probleme psihice, care obişnuia să sune la întâmplare [...]
I-au luat la verificat calculatorul
Legiştii, procurorii şi inspectorii muncii desfăşoară anchete paralele pentru a stabili dacă Ramona Carmen Cîciu (34 de ani), care lucra ca programator la Ipsos Interactive Servicies, a murit sau nu din cauza epuizării şi a stresului. Autopsia femeii va fi efectuată astăzi [...]
Gardienii, despre Marian Clită: «Dormea cu briceagul sub pernă»
“Client” fidel al închisorilor din România, Marian Clită (foto), bărbatul de 58 de ani acuzat că în urmă cu o săptămână a omorât o stewardesă în Danemarca, şi-a petrecut mai bine de cinci ani în Penitenciarul Rahova din [...]
Gyuri Pascu, la procesul de divorţ: „Nu mă mai căsătoresc niciodată”
După 17 ani de căsnicie, îndrăgitul actor Ioan Gyuri Pascu se desparte de soţia sa Daniela. Miercuri, artistul şi partenera de-o viaţă s-au prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 3 şi în numai câteva minute, judecătorii au luat act de [...]

Răduleasca: "România e cotropită de mitocănie şi de scuipători de seminţe"
Mihaela Rădulescu crede că România este o "prăpastie mlăştinoasă, [...]
Huidu o ironizează pe iubita lui Bendeac
Huidu o ironizează pe iubita lui Bendeac
"Carcotaşul" Şerban Huidu scrie, pe blogul său, despre dezamăgirea [...]
Mircea Badea aşteaptă cu nerăbdare vacanţa
Mircea Badea aşteaptă cu nerăbdare vacanţa
Realizatorul TV Mircea Badea vorbeşte, pe blogul său, despre nerăbdarea de a [...]
Video / Irinel Columbeanu: "Am găsit femeia aproape perfectă"
Video / Irinel Columbeanu: "Am găsit femeia aproape perfectă"
Irinel Columbeanueste mandru de soţia lui şi susţine că aceasta [...]
Cove: “Înainte să fiu actor, am lucrat pe şantier şi am pus termopane”
Cove: “Înainte să fiu actor, am lucrat pe şantier şi am pus termopane”
Gabrial Coveşeanu, sau Cove, aşa cum il ştiţi mulţi dintre voi, este un [...]
Mihaela Ion e din Snagov şi a fost declarată de ziarul Libertatea cea mai sexy fată a săptămânii. Ea a câştigat [...]

ziare