Cercetător britanic: "Oamenii sunt de fapt extratereştri"

3 Februarie 2010, ora 18:22 
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

În urma cercetărilor elaborate, un om de ştiinţă britanic susţine că oamenii sunt de fapt extratereştri, informează The Telegraph.
Foto simbol: EPA
Am trăit să o auzim şi pe asta: oamenii nu sunt de fapt oameni, ci sunt fiinţe din afara globului pământesc. Chandra Wickramasinghe afirmă în studiul său publicat în Cambridge University's International Journal of Astrobiology că, viaţa de pe Terra provine din spaţiul extraterestru şi a ajuns aici cu ajutorul cometelor.

"De fiecare dată când se formează un nou sistem planetar câţiva microbi care au reuşit să supravieţuiască îşi găsesc drumul prin spaţiu. După care se multiplică şi însămânţează alte planete. Cu toţii suntem extratereştri", a declarat profesorul.

Chandra Wickramasinghe spune că în momentul în care cometele lovesc planetele, aruncă materia vie în spaţiu, iar o parte din această materie reuşeşte să supravieţuiască şi călătoreşte spre alte planete în decursul a milioane şi milioane de ani.

Voteaza articolul:
Calificativ (din 11 voturi):
Articol citit de:
5996
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (22)
#22. eee... | 2010.02.04 | 23.12

cum?
pai de ce sa o ia de la jumate....cand poate sa o ia pe toata :))

'pff a spus:
nu mai bine o iei tu de la jumate cand vi in Romania?! cocalare
#21. mah | 2010.02.04 | 21.35

logic
Raportat la care civilizatie ????????????????

#20. rammstein | 2010.02.04 | 16.01

prost esti ba baiatule
macar nu te mai reproduce sa faci copii ca aia o sa iasa la fel catine ,nu e singuru cercetator care afirma asa ceva,si inca ceva de ce si vaticanu a afirmat ca sunt si alte specii extraterestere in univers?s-au trezit toti analfabetii sa vorbeasca ,dumnezeu si religia este o forma inventata de mai marii lumii care ne conduc de mii de ani pentru a asupri lumea nu ti se pare ciudat ca de cele mai multe ori de-a lungul secoleleor si nu numai religia a facut cele mai multe victime si multe razboaie facute in numele religiei?da ce sa stii tu?

'Giolgau a spus:
Indobitocirea speciei umane continua.Care venereaza pietre, care cred ca ne tragem din microbi cosmici.Defapt, fiecare crede in ce vrea, faza e ca nu inteleg dc se agita lumea? Oricum murim, toata lumea ia viata asta atat de serios, ca si cum ar fi ceva permanent. Oricum crapam toti cand ne vine randul, si cand o sa stam fata in fata cu Dumnezeu, o sa descoperim atunci din ce microbi rataciti prin univers provenim
#19. Din TM | 2010.02.04 | 14.27


Asta s-a damblagit rau de tot de atata stiinta in capul lui. Doamne mare-i gradina ta si multi prosti in ea.

#18. Nutzi Concubina lui Besiel | 2010.02.04 | 13.21

ieu ieri
am avut asa niste scurgerivaginale si asa mirosea ca a trebuit sa zic la colegi ca am dus gunoiu si ca m-am murdarit pe maini cu zeama de gunoi si nu se mai duce

#17. Fane | 2010.02.04 | 13.21

Dobitoc_esti tu!
Cu dumnezeul tau cu tot!

'Giolgau a spus:
Indobitocirea speciei umane continua.Care venereaza pietre, care cred ca ne tragem din microbi cosmici.Defapt, fiecare crede in ce vrea, faza e ca nu inteleg dc se agita lumea? Oricum murim, toata lumea ia viata asta atat de serios, ca si cum ar fi ceva permanent. Oricum crapam toti cand ne vine randul, si cand o sa stam fata in fata cu Dumnezeu, o sa descoperim atunci din ce microbi rataciti prin univers provenim
#16. Giolgau | 2010.02.04 | 11.52

Forta Moldova
Indobitocirea speciei umane continua.Care venereaza pietre, care cred ca ne tragem din microbi cosmici.Defapt, fiecare crede in ce vrea, faza e ca nu inteleg dc se agita lumea? Oricum murim, toata lumea ia viata asta atat de serios, ca si cum ar fi ceva permanent. Oricum crapam toti cand ne vine randul, si cand o sa stam fata in fata cu Dumnezeu, o sa descoperim atunci din ce microbi rataciti prin univers provenim

#15. Frou-Frou. | 2010.02.04 | 10.38

Cershetorul ...britanic...
cred ca s-a bolunzit . E lovit de microbii din cosmos ...la psiholog cu el,nu se mai face bine..!!!!!!!

#14. avi | 2010.02.04 | 09.35

=))
=)))ce sa mai zici

'HAI ROMANIA a spus:
Romania a trimis ajutoare in TAHITI !!! Un incident hilar a avut loc ieri in Tahiti, dupa ce un batalion de vanatori de munte din Romania a fost subiectul unei crize isterice de ras pe insula paradiziaca din Polinezia Franceza. Din cauza unei confuzii regretabile, Ministerul Apararii a gresit destinatia ajutoarelor pentru victimele cutremurului din Haiti, expediind un batalion de vanatori de munte, precum si 2000 de tone de provizii, apa,paturi, medicamente si alimente intr-o directie total opusa, respectiv in insula Tahiti, aflata in Pacificul de Sud.
#13. avi | 2010.02.04 | 09.33

:))
suntem niste microbi evoluati :>

#12. mda... | 2010.02.04 | 09.06

cand
te uiti la cei ce ne conduc, mai ca iti vine sa crezi ca este adevarat.......

#11. pff | 2010.02.04 | 06.31

altu
nu mai bine o iei tu de la jumate cand vi in Romania?! cocalare

'Gagiu_Shukar a spus:
In curand ma voi intoarce in Romania sa-mi recapat mostenirea. PS: in atentia locuitorilor actuali ai Romaniei; Sa ma asteptati cu paine si NaCl.
#10. Gagiu_Shukar | 2010.02.04 | 01.55

Eu sunt un stra stra stra... nepot d-a lui Burebis
In curand ma voi intoarce in Romania sa-mi recapat mostenirea. PS: in atentia locuitorilor actuali ai Romaniei; Sa ma asteptati cu paine si NaCl.

#9. HAI ROMANIA | 2010.02.03 | 21.28

De râsu plânsu
Romania a trimis ajutoare in TAHITI !!! Un incident hilar a avut loc ieri in Tahiti, dupa ce un batalion de vanatori de munte din Romania a fost subiectul unei crize isterice de ras pe insula paradiziaca din Polinezia Franceza. Din cauza unei confuzii regretabile, Ministerul Apararii a gresit destinatia ajutoarelor pentru victimele cutremurului din Haiti, expediind un batalion de vanatori de munte, precum si 2000 de tone de provizii, apa,paturi, medicamente si alimente intr-o directie total opusa, respectiv in insula Tahiti, aflata in Pacificul de Sud.

#8. Avatar | 2010.02.03 | 20.33

Fiii Cerului
Terra a fost vizitata de reprezentati ai unor alte civilizatii si cine stie, poate planeta albastra a fost supusa unui experiment cosmic....o civilizatie care a intervenit intr-un mediu ostil, favorizind aparitia si evolutia vietii...

'freeman a spus:
Cercetatoarea cu pricina doar afirma ca, din spatiul cosmic, purtati eventual de comete care s-au ciocnit cu Pamantul, au venit primii si cei mai simpli germeni ai vetii, iar ipoteza nu e noua, poate doar argumentele in favoarea ei. Sunt insa traditii ale unor popoare vechi si "primitive" care afirma ca omul este venit "din cer"'. Orice planeta care are apa lichida la suprafata si deci o atmosfera cu oxigen, poate gazdui chiar viata inteligenta, adica omul.De mai multi ani, matematicieni si fizicieni de prestigiu, incearca sa explice pe baza asa-numitului "Principiu antropic", lumea in ansamblul ei. Intr-o forma mai lejera acest principiu afirma ca legile naturii sunt asa cum sunt, pentru ca in acest Univers sa apara viata inteligenta, constienta de sine si capabila sa creeze cultura, cunoastere.Prin om, Universul se autocunoaste, sustin acestia. Astfel ca omul nu este neaparat legat de o planeta, ci este u
#7. cosmin | 2010.02.03 | 19.54

...
da

'Avatar a spus:
Misterul existentei noastre au determinat oamenii de stiinta sa puna in lumina teorii in explicarea aparitiei Universului si a vietii pe Terra...si ca tot ce se petrece in microcosmos, infinitul mic, este identic cu ceea ce se petrece in macrocosmos, infinitul mare...Dar oare ne permite Dumnezeu sa intrevedem ceea ce ar putea sa fie dincolo de linia orizontului, sa stabilim corelatia cauzala dintre trecut si prezent?
#6. freeman | 2010.02.03 | 19.33

de fapt...
Cercetatoarea cu pricina doar afirma ca, din spatiul cosmic, purtati eventual de comete care s-au ciocnit cu Pamantul, au venit primii si cei mai simpli germeni ai vetii, iar ipoteza nu e noua, poate doar argumentele in favoarea ei. Sunt insa traditii ale unor popoare vechi si "primitive" care afirma ca omul este venit "din cer"'. Orice planeta care are apa lichida la suprafata si deci o atmosfera cu oxigen, poate gazdui chiar viata inteligenta, adica omul.De mai multi ani, matematicieni si fizicieni de prestigiu, incearca sa explice pe baza asa-numitului "Principiu antropic", lumea in ansamblul ei. Intr-o forma mai lejera acest principiu afirma ca legile naturii sunt asa cum sunt, pentru ca in acest Univers sa apara viata inteligenta, constienta de sine si capabila sa creeze cultura, cunoastere.Prin om, Universul se autocunoaste, sustin acestia. Astfel ca omul nu este neaparat legat de o planeta, ci este u

#5. Bitafanita Lita Ninita | 2010.02.03 | 19.09

ca sa
dammuie si la #3. jhhkhjio | 2010.02.03 | 19.06 ca nare argumente si se baga ca muscan gaura neagra

#4. Avatar | 2010.02.03 | 19.06

Apartinem Universului
Misterul existentei noastre au determinat oamenii de stiinta sa puna in lumina teorii in explicarea aparitiei Universului si a vietii pe Terra...si ca tot ce se petrece in microcosmos, infinitul mic, este identic cu ceea ce se petrece in macrocosmos, infinitul mare...Dar oare ne permite Dumnezeu sa intrevedem ceea ce ar putea sa fie dincolo de linia orizontului, sa stabilim corelatia cauzala dintre trecut si prezent?

#3. jhhkhjio | 2010.02.03 | 19.06

tyytyuu
daca durea prostia erat imorti astia are au scris inaintea mea[normal ca nu erati extra pt ca mama voastra ia facut pe toti]mie mola de planeta asta cati suporta

#2. ploiesti | 2010.02.03 | 19.01

cretin
cat de prost trebuie sa fi sa spui asemenea aberatie?!?macar Darwin cu evolutionismul manca el ceva maroniu fiind saracul damblagiu

#1. Bitafanita Lita Ninita | 2010.02.03 | 18.32

bhaa
da deshtept esti tu bhaa...mncatear nenea si cum asa la o absolut?

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Ei au dat câte 5.000 € pe un avion!
Românii de la Aerofox au găsit soluţia pentru ca oricine să-şi poată lua cu bani puţini propria aeronavăIdeea de a avea un avion privat e întotdeauna asociată cu bogăţia sau cu mediul de afaceri, făcând din acest segment al aviaţiei unul exclusivist. Deşi [...]
Video / Fetiţa cu cea mai expresivă faţă din lume
O puştoaică de câţiva anişori e fana numărul unu a cântăreţului britanic Mika. În timp ce se afla în maşină, fetiţa a decis să facă un mic show pentru părinţii ei, mimând într-un mod absolut inedit melodia “Grace Kelly” a [...]
Iată 35 de lucruri incredibile pe care nu le ştiai despre corpul tău
Ai senzaţia că-ţi cunoşti corpul, dar acesta ascunde o mulţime de secrete. Ştiai, de exemplu, că în fiecare noapte, când dormi, creşti? Şi că dimineaţa descreşti, revenind la înălţimea ta obişnuită? Sau că amprenta limbii e diferită la fiecare [...]
Bătrâneţe, haine grele. Ce n-aş da să scap de ele
Timpul nu are milă şi nu iartă pe nimeni indiferent dacă este vorba despre oameni simpli sau despre starurile care au făcut furori de-a lungul timpului pe platourile de filmare sau pe scenă. Libertatea.ro a ales zece bărbaţi celebri şi îţi arată ce urme a lăsat trecerea [...]
Bătrâneţe, haine grele. Ce n-aş da să scap de ele II
Libertatea.ro iti prezinta al doilea episod Bătranete haine grele. Ce n-as da sa scap de ele. De această dată personajele principale vor fi doamnele care în tinereţea lor au sucit minţile multor bărbaţi. Chiar dacă astăzi au ajuns la o vârsta respectabilă, unele [...]

S-a inventat parfumul cu miros de vagin
S-a inventat parfumul cu miros de vagin
Specialiştii în materie de cosmetice din Germania au lansat pe piaţă [...]
Imaginea zilei / Furia taurului, neputinţa toreadorului
Imaginea zilei / Furia taurului, neputinţa toreadorului
Instantaneul zilei vine din Spania, acolo unde toreadorul Jose Tomas a fost [...]
Video / Un TIR târăşte un Mercedes sute de metri
Video / Un TIR târăşte un Mercedes sute de metri
Oboseala la volan poate avea efecte devastatoare. Astfel s-a [...]
Video / O dădacă loveşte în cap un bebeluş de 11 luni
Video / O dădacă loveşte în cap un bebeluş de 11 luni
Aveţi mare grijă pe mâna cui vă lăsaţi copilul atunci când [...]
Ce ştii despre vestitorii primăverii?
Ce ştii despre vestitorii primăverii?
Ştiai că există 5.000 de specii de gărgăriţe şi că unele sunt [...]
Elena Sîrbu are 18 ani şi este din Râmnicu Vâlcea. Apetisanta brunetă ne-a povestit câteva lucruri despre ea, cum [...]


ziare