

Chivu despre accidentare: «A fost vina mea!»
Căpitanul naţionalei a recunoscut că este principalul vinovat pentru grava accidentare pe care a suferit-o la cap, pe data de 6 ianuarie, la meciul de campionat cu Chievo Verona. Chivu speră să poată juca din nou pentru Inter de la sfârşitul lunii viitoare.
“În momentul ciocnirii am înţeles ce am păţit, pentru că am simţit o gaură în cap şi mi-am dat seama că voi fi operat. Mi-am pierdut cunoştinţa timp de o secundă sau două. Îmi amintesc lovitura, nu şi căzătura. Apoi am văzut imaginile şi am înţeles că a fost vina mea. Trebuia să mă opresc atunci când am realizat că nu mai ajung la minge. Pellissier m-a văzut când era prea târziu”, a spus fundaşul într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.
Rămas cu o cicatrice imensă pe scalp, Chivu îşi face deja planuri pentru revenirea pe teren.
“La spitalul din Verona, eu eram unicul treaz, toţi ceilalţi erau în comă. Medicii de acolo au fost fantastici. Le-am promis c-o să-i urc pe toţi într-un autocar şi c-o să-i aduc la un meci al Interului. Sper să încep să mă antrenez normal. Luna viitoare încerc să lovesc şi cu capul, să-mi înving teama, iar la finele lui martie o să reintru pe teren. Să vedem însă şi calculele medicilor”, a încheiat Cristi.


















11838

















Preşedintele FRF este de părere că atacantul lui Auxerre nu dă totul la [...]










ai dreptate radu
asa este in romania daca nu ai bani sau asigurare nu se uita nimeni la tine ar trebui pusi la zid si impuscati ca pe ceausescu pentru chivu sanatate multa si te asteptam pe teren
CHIVULE, EXISTA SI GOLFUL
daca nu esti 100% refacut, nu merita riscul unei reaccidentari cu urmari mult mai grave.
Cu totii...
Aici in Italia tot personalul medical se comporta mai bine cu pacientii pt ca stiu ca este suficienta o plangere la "Tribunalul pacientului" (o forma de organizare a justitiei doar pentru cazurile medicale)...si apoi sunt calare pe ei procurorii. Si credeti-ma nu este placut sa te prezinti in fata procuroruli la interogari si sa fii tratat ca un criminal si sa scoti din buzunar minim 5.000 euro pt un avocat, numai sa te reprezinte ( ce sa mai vorbim de proces....ca te usuca de bani). Din experienta pot sa va spun ca am fost anchetat doar pt ca o pacienta a cazut singura in salon si si-a rupt piciorul, impiedecandu-se singura in propriul halat. Am fost pus la zid si lovit de un pacient beat, doar pt ca avea el chef de scandal, si nu i-am putut face nimika si spune nimika, pt ca pacientul are mereu dreptate. Am inghitit in sec. Si imi era dor de tara unde l-as fi facut sa regrete ziua in care s-a nascut. Vreau sa vad si asaceva in Roamania!
Lucrez...
Lucrez in Italia de 10 ani, pe una din cele mai bune sectii de neurochirurgie spinala din Italia, daca nu din Europa. Pot sa va spun ca medicii sunt peste tot, in tara sau in italia. oameni supusi greselii umane. Unica diferenta fata de medicii din Romania este ca cei din Italia nu iti conditioneaza actul medical cerandu-ti bani. In Romania s-au obisnuit de cand ne stim sa ceara spaga!!! dar din punct de vedere profesional nu ai ce sa le reprosezi la ai nostrii. Din contra, poate sunt mai buni ca cei din afara, doar ca sunt niste hoti ce au uitat juramantul depus. De fapt aceasta problema a spagii este generalizata in Romania, nu doar la medicii ( sa nu ai acuzam doar pe ei). Suntem un neam de corupti de la cel mai mic pana la cel mai mare. Oricine are putina putere in tara asta, cere bani ( politisti, judecatori, politicieni, garda financiara, pana si portarii de pe la spitale iti cer bani daca mergi in vizita la cineva). Romanul nu este normal daca nu "ciupeste" ceva!!!!
1. sss | 2010.02.08 | 00.48 da da,medicii din toata italia sunt fantastici(cea mai mare parte)iar cine a trecut prin sectii de genul acesta,unde oamenii sunt mai multi morti decat vii,inteleg ce zic.medicii fac eforturi fantastice,sunt niste ingeri,nu ca la noi unde te omoara chiar daca esti sanatos,acei doctori te intorc la viata.Tot respectul pt ei,pt tot ce fac.... Nu cred ca traiesti in Italia sau nu urmaresti stirile si emisiunile din Italia sa vezi cate cazuri de malpraxis sunt. Dau cateva exemple: pansamente uitate in abdomen in timpul operatie, femei care au murit la nastere, copii care au murit in urma unei apendicectomii, copil mort pt ca i s-a pus un gips prea stramt se plangea ca-l doare mana in continuare si in 24 de ore a murit, desi cazul a fost sesezat la tv, acelasi medic la scurt timp i-a pus mana dr in gips altui copil desi era afectata stg, tatalui meu i s-a gresit o operatie la genunghi si a suferit alte 4 interventii ulterior. Vezi emisiune Barbara D'Urso.
Chiar cred ca este diferit de ceilalti fotbalisti! Chiar cred ca are ceva in cap! Bravo lui!
pt sss
Ma bucur sa aud ca exista si asemenea cazuri. Multa sanatate!
pt carmela
chiar iin italia traiesc de 10 ani si tatal meu a trecut prin asa ceva,cu operatii pe creier dupa un accident,internat in acele sectii unde toti pacientii sunt in coma profunda,mai mult morti decat vii,iar zilele petrecute prin spital mie mi-au aratat altceva.De la infirmiera pana la cei 4 doctori care se ocupau de tatal meu pt noi au fost ingeri.De la modul cum s-au ocupat de el pana la cum ne-au tratat pe noi si cum ni se explica cea mai mica interventie sau analiza.Ce sa zic,imi pare rau daca in cazul tau a fost altfel,dar experienta traita de mine si de fam mea e alta.Oricum,am si scris in cea mai mare parte....Acum am un copil,iar sarcina m-a purtat din nou prin spitale si tot de doctori minunati am dat.Vorbesc din experienta...
felicitari
Felicitari deosebite lui cristi chivu ca reuseste sa treaca peste aceste momente grele sa se faca bine mai repede ca avem nevoie de el la calificari ..... De azi innainte pot sa ma mandresc ca sunt insemnat la fel ca si el ...am s eu o operatie la cap in alta zona dar cicatricea este la fel ca a lui cristi .... si am fost operat in romania sunt perfect sanatos si de 4 ani de cand am operatia nu am nici o problema ... aici respect total doctorului Zaharia din ploiesti care spre uimirea noastra acum profeseaza in italia la clinica particulara ... ;)
Erata
Scuze, m-am grabit. "sesizat la tv"
exista medici incompetenti in Italia
1. sss | 2010.02.08 | 00.48 da da,medicii din toata italia sunt fantastici(cea mai mare parte)iar cine a trecut prin sectii de genul acesta,unde oamenii sunt mai multi morti decat vii,inteleg ce zic.medicii fac eforturi fantastice,sunt niste ingeri,nu ca la noi unde te omoara chiar daca esti sanatos,acei doctori te intorc la viata.Tot respectul pt ei,pt tot ce fac.... Nu cred ca traiesti in Italia sau nu urmaresti stirile si emisiunile din Italia sa vezi cate cazuri de malpraxis sunt. Dau cateva exemple: pansamente uitate in abdomen in timpul operatie, femei care au murit la nastere, copii care au murit in urma unei apendicectomii, copil mort pt ca i s-a pus un gips prea stramt se plangea ca-l doare mana in continuare si in 24 de ore a murit, desi cazul a fost sesezat la tv, acelasi medic la scurt timp i-a pus mana dr in gips altui copil desi era afectata stg, tatalui meu i s-a gresit o operatie la genunghi si a suferit alte 4 interventii ulterior. Vezi emisiune Barbara D'Urso.
da
da,medicii din toata italia sunt fantastici(cea mai mare parte)iar cine a trecut prin sectii de genul acesta,unde oamenii sunt mai multi morti decat vii,inteleg ce zic.medicii fac eforturi fantastice,sunt niste ingeri,nu ca la noi unde te omoara chiar daca esti sanatos,acei doctori te intorc la viata.Tot respectul pt ei,pt tot ce fac....