

Chivu îşi poate relua antrenamentele
Căpitanul reprezentativei de fotbal a României, Cristian Chivu, care a suferit o gravă accidentare la cap luna trecută, a primit acordul medicilor clubului Inter Milano pentru a-şi relua antrenamentele, revenirea sa pe gazon fiind prevăzută pentru sfârşitul lunii martie-începutul lunii aprilie, informează presa italiană.
Fundaşul lui Inter a suferit un puternic traumatism cranian, în cursul meciului cu Chievo Verona, disputat pe 7 ianuarie, fiind diagnosticat cu fractură a osului parietal, înfundarea cutiei craniene şi un hematom de dimensiuni considerabile, ce a impus o intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Chivu ar putea reveni pe gazon chiar împotriva fostei sale formaţii, AS Roma, într-o partidă ce va avea loc pe 28 martie, pe Stadio Olimpico din Roma, sau în jocul următor, cu Bologna, programat pe 3 aprilie, pe stadionul San Siro din Milano, unde publicul lui Inter îi va rezerva, cu siguranţă, o primire călduroasă.


















575

















La cei 74 de ani ai săi, Florica Petrescu, mama antrenorului Dan Petrescu, [...]
Avocaţii lui Adrian Mutu au depus la sediul Comitetului Olimpic Italian din [...]
Un suporter parizian în vârstă de 37 de ani, aflat într-o [...]
Cotidianul La Nazione a scris, ieri, că Fiorentina e dispusă să se despartă [...]
Cel mai citit tabloid din Germania, Bild, a preluat subiectul ziarului [...]








