Drogurile legale, la un pas să fie interzise
Oficialii dezbat mâine situaţia halucinogenelor.
Se strânge laţul în jurul magazinelor de vise! După ce au făcut zeci de victime, ierburile halucinogene ar putea fi, curând, scoase în afara legii. Mâine, proiectul pentru interzicerea lor va fi prezentat guvernului, spre a intra cât mai repede în vigoare.
În România, există peste 400 de astfel de magazine şi aproape 3.000 de consumatori. În ultima perioadă, aceste plante au ucis un tânăr şi au băgat în spital mai multe persoane.
√ A consumat plante de la magazinele de vise pentru că voia să nască mai uşor. Cazul unei tinere însărcinate, în vârstă de 20 de ani din Focşani, judeţul Vrancea, a şocat săptămâna trecută o ţară întreagă. Fata a ajuns la spital după ce a făcut inhalaţie voluntară cu substanţe halucinogene la o petrecere.
√ Săptămâna trecută, un adolescent din Capitală a murit după ce a consumat plante halucinogene. Anchetatorii au caracterizat decesul tânărului drept “moarte suspectă”. Rezultatele autopsiei arată că acesta a suferit o intoxicaţie cu stupefiante, iar la domiciliul său s-a găsit o ţigară care va fi trimisă la expertiză.
√ Numai în ultima lună, peste 30 de persoane au ajuns la Urgenţe în Iaşi. Multe dintre acestea, după ce au fost internate o dată, revin cu aceleaşi simptome.

8958

Noile cercetări legate de dublul asasinat din Siret, Suceava, au scos la [...]
Ortansa C. (foto) , o femeie de 75 de ani din Gura Văii, Bacău, a fost [...]
Bărbaţilor din Romînia le este foarte greu să se despartă de casa [...]
Constantin Păun are 91 de ani şi, până acum şase luni, nu a avut [...]
Roberta "Păpuşica mea, Roberta, în vârstă de trei ani, a fost [...]

aa
da mah prodane aja eee te omoara ninja mai tii minte aseara =)))))
NINJA =~p
MOAAAMAA ninja ti`o da directt in cap,tamplaaa -))))) :))) :X:X:X NINJA :x:x:x
Si pe mine
Si pe mine.hahaha-sunteti dezamagiti??-sa traiti bine.
Rind pe rind, toate motivele pt care tagma de cretinoizi l-au votat pe Beshinache, se spulbera ca un abur. Unul dintre aceastea era si promisiunea marinelului cum ca va legaliza drogurile si prostitutia. Ei, uite ca faza cu drogurile s-a dizolvat deja. Ma umfla risul cand vad cum timpitii care l-au votat acum 2 luni, ramin cu buza umflata :)))))
INTERZICETI FRATE
SA SE INTERZICA DOMNE , toti beshiti au magazine acu , ce p... mea vreti bani vinteti dorguri ma riscativa n slbz nu vinzi la geam marfa vreti bani riscativaaaaaaaaaaaa pushcarieeee
pe mine va rog sa ma eutanasiatzi
.
cum sa interzici ceva ce este legal?! care e problema lu boc daca eu fumez ce vreau eu,e corpul meu,altii fumeaza da statu e fericit sa ia impozite pe tutun. si in al doilea rand daca asta ma relaxeaza e iar dreptu meu. sper totusi ca birocratia si prostia guvenantilor sa nu pun asa ceva in lege
va dau eu crank baietii :) eu nu inteleg de ce au legalizat astia care iti vine diaree de la ele si nu au legalizat hasan cu maria care sunt cele mai bune si nu ai nik de la ele O SA LEGALIZATI CILU CA DE LA ALA RAMAI ORB huaaa dak era ceausescu aici o beleati mai ales basescu
frate va dau crank care vreti :) ca la magazin l-au interzis
frate va dau crank care vreti :) ca la magazin l-au interzis
foarte bine
poate ca se ia o hotarire si cu ciini maidanezi de pe strada sa i desfinteze ca sint prea multi si pute foarte urit mai ales vara pe caldura la asa ceva nu se gindeste nimeni scapam de drogati si de ciini
..
ESTI PRAF!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!=))
salma cand te cultivi????
scuze
127 ;))
:)))) erau 27 de comentarii :))))) s-au bagat coada, adminii, sutinatori ai alcolului :))))))
buna seara
:)))) erau 27 de comentarii :))))) s-au bagat coada, adminii, sutinatori ai alcolului :))))))
=)))))
salma plus inca 2-3 persoana chiar sunteti penibili in grup:)) ma voi chiar nu aveti cap sa intelegeti ca orice lucru in exces poate dauna , dar asta nu e motiv sa fie interzis...nu ma droghez pt ca nu ma tenteaza, am fumat de 2 ori acum ceva ani de curiozitate si acolo s-a si terminat..nu creeaza nicio dependenta daca sti cum sa procedezi...nu inteleg cum pot fi unii atat de incuiati:))uite de exemplu nu accepti drogurile , dar totusi ai probleme cu capul, cred ca ar trebui sa nu mai ai acces la internet deloc ca uite folost in exces ce trezeste in tine, mai salma:)) (&co) :))
Stim sa scriem pana luam...
Pana luam si tragem. Dupa e mai greu. Io acuma scriu da' stai sa vezi mai pe seara daca n-oi baga si eu ca asta de mai devreme.
Sau mai bine deschide tu o carte si invata sa scrii "DESCHIDETI OCHISORII PUSTILOR". Se scrie "DESCHIDE-TI" atunci cand scrii la persoana a doua...adik TU DESCHIDE-TI TIE!
Genial
Vezi titlu :))))))))))))))) ahahahhahahahha
Da sunt de acord sa fie inchise si interzise aceste spice shop-uri....sunt pur si simplu concurenta prea mare pt noi, dealerii de droguri adevarate...nici nu stiti cat ne-au scazut vanzarile....abia daca mai am sa-mi platesc chiria si furnizorii....am ajuns in tara asta sa nu mai luam nici droguri adevarate...luam toate facaturile...ce urmeaza?...pieptul de pui o sa fie piept de cioara in curand?
ahahhaahahahah
AHaHhAHaHhAHAHHAhaHaHAHhAHAHaHhAhaHAha nah ce vrei de la oameni dinastia ?! Religia e cea care manipuleaza oameni in masa.... Oare ?:)))))))
Daca stii atatea despre mescalina inseamna k ar trebui sa stii si ca oamenii care consuma astfel de subtstante sunt slabi! Deci idioti, mai exact, cum spuneau si altii acum cateva sute de ani...aceste substante sunt antireligioase. Dar ce sa mai stim noi de religie? Noi animalele care ne imperechem cu mamele, tatii, unchii, cainiii si caii!!!???
Un scria mai jos ceva de legalizare , dobitocule , astea nu trebuia sa le legalizeze ca erau LEGALE , pleaca
ce buza umflata tinere. e problema lor daca vor sa creasca iar infractionalitatea. crezi tu ca daca dispar magazinele dispare si problema? :)) aceste magazine au ce-l putin 3 ani de cand sunt pe piatza din romania. zilnic au fost amenintate ca se vor inchide. zilnic au aparut alte plante ce nu apar in tabelele celor ce se ocupa de fenomen si uite asa ei nu au ce sa interzica. ce se interzice? prafurile? care prafuri? plantele? care plante? alea ce trebuie sa apara si de care cei ce se ocupa habar n-au? :)) nu te mai bucura tinere ca se vor inchide fiindca fenomenul se va deschide mult mai mult. in tzara asta pana si tactu rade de tine de mentalitatea ta fiindca si el a fumat ;) iar asta este primul pas spre legalizarea marijuanei ori tolerarea ei sub diferite forme
Adevarat
N-ai cu cine mah. N-ai cu cine . Zi la baba tzatza din varfu muntelui sa se legalizeze , sa vezi ca te injura :)) da aia ii pe tzuica . :)) " Sunt pentru tolerarea ei , chit ca te superi tu , da' stiu ca reclama la Romani prinde ca superglue " !!! antisistem !!!
salutari,ce tot se vb aici de dependenta si de mama dracului,pai daca cineva bea acol pana cade in cap si nici nu mai poate judeca si merge si isi bate si femeia de ce nu interzicem si alcolul ,eu iau special 1 data la 2 saptamani cand am timpsa ies in club este super ok nu am nici o treaba cu dependenta nici nu-mi trebuie zilele urmatoare nici nu imieste rau pur si simplu ma simt f bine si nu cheltui bani pe bautura cum faceam altadata in cluburi,parerea mea este ca daca sunt unii care u se pot abtine si baga in ei tot ce prind fara limita nu ar trebui generalizata treaba,exacta asa ra trebui sa facem atunci cu tutunul alcolul,grasimile,sucurile ca daca exagerezi crepi si de la alea.In Olanda sunt prostii oare oamenii ca fac f multibani din turism si sincer decatori am fost acoo eu nu am vazut niciodata ca cineva sa faca scandal dupa ce a fumat,in schimb la noi dupa ce iti bei mintile iti trebuie si scandal.........Pace
Exista si alta varianta!
Nu shtiu de voi ... dar eu sunt foarte vesel, rad, ma distrez, dansez fara iarba, nu ca nu as avea probleme .. dar nu am nevoie nici de iarba ca sa trec peste ele, nici de alcool. Sincer este mult mai bine sa treci peste momentele grele lucid, ptr ca dak te imbibi de alcool sau te afumi cu iarba doar uiti pentru moment. SI de ras: dak auzii un banc bun... razi o zi intreaga la el.. si sigur si de fiecare data knd il zici celorlalti. Recunosc .. m-am si imbatat, am si tras un fum dar tot starea de luciditate o prefer.
aberatii
salutari,ce tot se vb aici de dependenta si de mama dracului,pai daca cineva bea acol pana cade in cap si nici nu mai poate judeca si merge si isi bate si femeia de ce nu interzicem si alcolul ,eu iau special 1 data la 2 saptamani cand am timpsa ies in club este super ok nu am nici o treaba cu dependenta nici nu-mi trebuie zilele urmatoare nici nu imieste rau pur si simplu ma simt f bine si nu cheltui bani pe bautura cum faceam altadata in cluburi,parerea mea este ca daca sunt unii care u se pot abtine si baga in ei tot ce prind fara limita nu ar trebui generalizata treaba,exacta asa ra trebui sa facem atunci cu tutunul alcolul,grasimile,sucurile ca daca exagerezi crepi si de la alea.In Olanda sunt prostii oare oamenii ca fac f multibani din turism si sincer decatori am fost acoo eu nu am vazut niciodata ca cineva sa faca scandal dupa ce a fumat,in schimb la noi dupa ce iti bei mintile iti trebuie si scandal.........Pace
ce buza umflata tinere. e problema lor daca vor sa creasca iar infractionalitatea. crezi tu ca daca dispar magazinele dispare si problema? :)) aceste magazine au ce-l putin 3 ani de cand sunt pe piatza din romania. zilnic au fost amenintate ca se vor inchide. zilnic au aparut alte plante ce nu apar in tabelele celor ce se ocupa de fenomen si uite asa ei nu au ce sa interzica. ce se interzice? prafurile? care prafuri? plantele? care plante? alea ce trebuie sa apara si de care cei ce se ocupa habar n-au? :)) nu te mai bucura tinere ca se vor inchide fiindca fenomenul se va deschide mult mai mult. in tzara asta pana si tactu rade de tine de mentalitatea ta fiindca si el a fumat ;) iar asta este primul pas spre legalizarea marijuanei ori tolerarea ei sub diferite forme
Rind pe rind, toate motivele pt care tagma de cretinoizi l-au votat pe Beshinache, se spulbera ca un abur. Unul dintre aceastea era si promisiunea marinelului cum ca va legaliza drogurile si prostitutia. Ei, uite ca faza cu drogurile s-a dizolvat deja. Ma umfla risul cand vad cum timpitii care l-au votat acum 2 luni, ramin cu buza umflata :)))))
Incurajeaza te/m/b/e/lismuli!
Daca stii atatea despre mescalina inseamna k ar trebui sa stii si ca oamenii care consuma astfel de subtstante sunt slabi! Deci idioti, mai exact, cum spuneau si altii acum cateva sute de ani...aceste substante sunt antireligioase. Dar ce sa mai stim noi de religie? Noi animalele care ne imperechem cu mamele, tatii, unchii, cainiii si caii!!!???
Picaso, Einstein si multi altii van Gogh consumau, mescalina cunoscut mai bine sub numele de peyote. un cactus. offfff cata dreptate au astia de spun de educatie. nu poti vorbi in necunostinta de cauza intr-un astfel de subiect. pareri contra si pro vor fi cat va exista lumea. cert este ca unele fac si rau. dar vreau sa ridice doua degetele ala de nu a furat de la masa din portofel cand era mic IN SPECIAL DUPA CE I S-A ATRAS ATENTIA ;) omului sa nu ii spui niciodata ca nu are voie, atunci va incerca mai mult. sunt deacord cu legalizarea marijuanei dar vreau sa se interzica ratatzii, betivii, zdipele proaste, oamenii falsi... si ipocritii de pe site-uri :D
Atunci pt ce l-ati mai votat, prostilor!
Rind pe rind, toate motivele pt care tagma de cretinoizi l-au votat pe Beshinache, se spulbera ca un abur. Unul dintre aceastea era si promisiunea marinelului cum ca va legaliza drogurile si prostitutia. Ei, uite ca faza cu drogurile s-a dizolvat deja. Ma umfla risul cand vad cum timpitii care l-au votat acum 2 luni, ramin cu buza umflata :)))))
da:))
te latzeste rau ninja aia:))...Legalise Cannabis, tot verdele natural e baza.pace
legalizati marijuana ninja te omoara:))))) in sensu bun :))
sa le inchida
mi se par niste porcarii alea de fumat.. eu bag praf np GO PRO
tot ce da dependenta e drog.
nam mai auzit asta :)
legalizati marijuana
legalizati marijuana ninja te omoara:))))) in sensu bun :))
Drogurile legale, la un pas să fie interzise
fratilor daca sunteti inapti si nu stiti sa le folositi numai aruncati bani aiurea ca va aruncati si pe voi in spital
Concurenta
Da sunt de acord sa fie inchise si interzise aceste spice shop-uri....sunt pur si simplu concurenta prea mare pt noi, dealerii de droguri adevarate...nici nu stiti cat ne-au scazut vanzarile....abia daca mai am sa-mi platesc chiria si furnizorii....am ajuns in tara asta sa nu mai luam nici droguri adevarate...luam toate facaturile...ce urmeaza?...pieptul de pui o sa fie piept de cioara in curand?
/:)
deci din cate am inteles esti acuzat(a) ca ai fi ziarist(a) ori ceva de genul. deci sa inteleg totusi ca intradevar vorbesti din stele. ai specificat la droguri si numai pe cele ilegale. altceva mai stii? din cauza TA si a celor ca tine prin dezinformarea facut cu BUNA stiinta (fiindca daca te-ai fi documentat inainte iti garantez ca nu vorbeai atatea prosti aici si nici nu ai fi acceptat sa scrii vre-un articol despre aceste lucruri stiind la randul tau ca vorbesti prosti.), ajung pustii in spitale TU si cei la fel de DEZINFORMATI sunteti principalii vinovati. veniti cu argumente solide cand vreti sa sustineti un punct de vedere. in romania peste 40% din decese sunt cauzate de alcol. a facut vre-unul dintre voi atata scandal ca sa fie interzis? ipocritilor. aveti prieteni ce au fost mutilati de cativa betivi ordinari, ati auzit de amice ce au fost violate de aceasi betivi oridinari. AI facut atata scandal pt asceste lucruri ordinare? NICIODATA. deci pana la urma despre ce vorbim?
hahahahahahahahaha...asta este un site plin de "fumuri"...Va las dragilor...si la mai mare: cocaina, heroina....Hai pa!
selma
nu,nu e vb de fumuri aici...decat in masura in care pleci de la premiza ca cine se drogheaza e din start incult,dependent si oricum dispus sa citeasca orice gogomanie scrisa...eu cred ca e necesar sa te documentezi intai daca vrei sa iti dai cu parerea intr-un domeniu necunoscut pt tine...
cat despre doamna / shoara ZIARIST ariciu , vad ca a facut o pasiune din a scrie articole antidroguri , ce s-a intamplat? aveti o aversiune foarte mare fata de aceste mijloace de relaxare. sunteti cumva frigida? stresata? frustrata de ceva anume? vad asa o inversunare fata de droguri la dvs, imi dati impresia ca nu prea sunteti fericita cu conditia pe care o aveti... si ce daca o sa le interzica, vom fuma ca si pana acum, mai blat dar tot vom fuma, spre exasperarea si dezgustul oamenilor incuiati ca voi, o tara de ipocriti si incuiati la minte asa ca dvs alexandra ariciu, o ramasita, o urmasa a gandirii comuniste.
haha`
stiti cum sunteti voi? TARBARA COMUNISTILOR si TABARA LIBERALILOR:)) daca fumezi un joint de marijuana ca tre sa ma exprim sa inteleaga si comunistii nu ai ce sa patesti.fumez de 4 ani si psihologul mi`a spus ca e un stimulent.daca stii cum sa`l folosesti si sa nu abuzezi de el .. si asa este .. e adevarat ca nici eu nu sunt de acord cu "legalele"...opana la urma facem si noi ce faceati si voi,numai k adaptat la vremea si era noastra.decat sa`mi distrug ficatu cu legale si bautura,mai bine bag un joint de iarba buna si nici nu ma doare capu nici efecte adverse...decat somn poate.aici ati dat diovada ca sunteti niste romani tiganizati care nu stiti decat sa va certati .fiecare cu gandirea lui.eu am 21 de ani si sunt in "tabara liberalilor" iar frate`miu are 26 si e "comunist"... ce sa`i faci .. pana la urma pt vremurile astea ati iesit in strada aqm 2o de ani
da-te dreq de panarama numai drogati pe art. asta
alta treaba nu ai? eu am oaresice ureche muzicala si imi dai impresia ca esti cam pe aceeasi unda cu ziarista lu' peste care a scris articolul asta de 2 lei. in mintea ta, fumatorii de iarba sunt tristi, dependenti, sinistri etc, exact cum ne-a fost expusa ca fiind o dependenta de droguri dupa modelul comunist, sincer, ai niste pareri care parca sunt scrise la o gazeta acum 15-20 de ani. iarba se fumeaza pentru relaxare, pentru distractie, ca sa razi, ca sa nu mai fii acelasi om serios si stressat din timpul zilei obisnuite. in loc sa bei 1 litru de vin ca sa fii euforic si bine dispus , fumezi 1 cui si nu te doare ficatul , iti trece mai repede senzatia si iti provoaca si pofta de mancare. creierul nostru are nevoie de ras, mult ras, de o detasare fata de realitate, dar tu nu ai cum sa intelegi, sunt tare curios ce varsta ai... cunosc consumatori de iarba de toate varstele si in toate scopurile dar nici unul nu este violent sau depresivo-obsesiv asa cum crezi tu.
lasa-ne!

Da mai...noi stopam progresul...Ca nu ne umplem de machiaj ieftin si de tristete....Nu suntem pesimisti la coltul strazii cu iarba intre degete....Intre doua fumuri ei mai construiesc un zgarie-nori....de tristete si jale...Si intre doua tigari procreeaza ca doar sunt maturi de 16 ani...Si mai scotocesc in buzunare (ale cui.. nu conteaza...)..doar mai iese de doua trei "fire de iarba"..."Magazinul de vise" distruse.....
:)
si uite cum plecara fumurile ;) acum s-a curatat site-ul
hahahahahahahahaha...asta este un site plin de "fumuri"...Va las dragilor...si la mai mare: cocaina, heroina....Hai pa!
hahahahahahahahaha...asta este un site plin de "fumuri"...Va las dragilor...si la mai mare: cocaina, heroina....Hai pa!
citeste inainte de a vorbi:
"Apropo cu minunile lumii iarba este tot o minune ...nu fumez pur si simplu scriu si eu un articol si ma informez ..." Tu ce crezi voinicule...trage pe nas sau nu? Hai ca va las in "fumurile" voastre....Generatia viitorului...in centre de dezintoxicare....
salma chiar nu vezi ca esti penibila de unde ai presupus ca baiatu sau fata trage pe nas ....cred ca tu faci umbra pamantului degeaba . Concluzia e una singura . Barbatu , gagicu , sau Nevasta , gagica nu te freaca bine
d
eu nu inteleg de ce nu au fost interzise de cand au aparut
Da mai...noi stopam progresul...Ca nu ne umplem de machiaj ieftin si de tristete....Nu suntem pesimisti la coltul strazii cu iarba intre degete....Intre doua fumuri ei mai construiesc un zgarie-nori....de tristete si jale...Si intre doua tigari procreeaza ca doar sunt maturi de 16 ani...Si mai scotocesc in buzunare (ale cui.. nu conteaza...)..doar mai iese de doua trei "fire de iarba"..."Magazinul de vise" distruse.....
Nu-ti mai pierde timpul cu drogatii astia. Nu intelegi ? Daca nu tragi pe nas nu esti cool. Nu fumezi iarba stai in calea progresului. Majoritatea care comenteaza pro sunt pusti necorditi, generatie emo. Daca vrei sa cazi de acord cu ei i-ati o pereche de blugi largi cu turul pana la genunchi, pune-ti belciug in nas, la buric si nu mai stiu pe unde si asculta Tokio Hotel. Ai inteles "primitivo". P.S. Neaparat trebuie sa ai si vreo doua sau trei tentative de sinucidere la activ, alminteri nu te crede nimeni.
off
salma chiar nu vezi ca esti penibila de unde ai presupus ca baiatu sau fata trage pe nas ....cred ca tu faci umbra pamantului degeaba . Concluzia e una singura . Barbatu , gagicu , sau Nevasta , gagica nu te freaca bine
Esti "high" dragule! Deja delirezi...Faci presupuneri...fara a fi informat... contrazici ceea ce incerci sa demonstrezi: ca esti o persoana informata! Trage pe nas cat vrei..Mie imi este indiferent...Chiar daca vor fi interzise le cumparati ilegal...Pt ca asta este destinul dependentului....
in orice caz mai mult ca tine....din cate am citit eu pe acest link , tu si alte cateva persoane nu sunt sigur daca ati fost prea interesatie de scoala. Apropo cu minunile lumii iarba este tot o minune ...nu fumez pur si simplu scriu si eu un articol si ma informez ...cred ca am si scoala si varsta necesara incat sa pot vorbi cu una sau unu ca tine....nasol e ca tu intradevar esti o problema pentru tine draga sau dragul meu om de tastatura.Am vazut cata scoala ai tu in tine ai postat cam mult cred ca esti ocupata intradevar numai cu ochii pe acest link stai .....ai postat cam mult .a te retrage in glorie e mai logic decat cea ce faci tu la ora asta ...ia ca pe un sfat ce am zis eu ...
cafeaua e un drog ?
nam mai auzit asta :)
in principiu,sunt de acord cu interzicerea drogurilor...dar a tuturor drogurilor!inclusiv a alcoolului,tigarilor,cafelei!!!ca si astea tot droguri sunt!!!nu va convine?numai sunteti preocupati de sanatate,mortalitate etc?cum?numai abuzul de alcool omoara? pai la la drgurile celelalte,pe care vreti sa le interziceti,tot abuzul omoara!!!mai rau!si apa plata poate sa omoare,daca faceti abuz!(cine nu crede sa bage capul intr-o galeata cu apa si sa stea 10 min asa!)ce-ar fi sa interzicem apa plata?si mersul la plaja,vara,e periculos...mor atatia inecati!de fapt...nici apa plata,nici alcolul nu omoara...prostia omoara!dar asta e mai greu de interzis!precum si abuzul de orice fel...si asta e greu de interzis!mai ales abuzul de putere...caci ce altceva este ordinul d-lui Boc de a se da o lege fara a se face studii preliminare?probabil ca se incearca scoaterea drogurilor usoare de pe piata in favoarea celor tari gen heroina,LSD...pt ca e greu de crezut ca cei ce azi folosesc droguri vor renunt
D-na, d-na
D-na ziarista cred ca a-ti facut fac. de Conserve Exotice sau a-ti invatat de pe eticheta unui pachet de prezervative , ALLLLLOOOO !!! Femeie !!!! TREZIREAAAA !!! ps: LEGALIZATI MARIJOANA !!!
exista ,au existat..vor exista...da frate cati isi dau cu parere la un articol slab din toate punctele de vedere...mesaj comandat,,,redactare de toata jena...DA DOMNULE ZIARIST esti o non-valoare impaca-te cu gandul..fa un copil ceva angajeaza-te in fabrica,,..IEI SALARIUL DEGEABA
esti cel mai haios
Picaso, Einstein si multi altii van Gogh consumau, mescalina cunoscut mai bine sub numele de peyote. un cactus. offfff cata dreptate au astia de spun de educatie. nu poti vorbi in necunostinta de cauza intr-un astfel de subiect. pareri contra si pro vor fi cat va exista lumea. cert este ca unele fac si rau. dar vreau sa ridice doua degetele ala de nu a furat de la masa din portofel cand era mic IN SPECIAL DUPA CE I S-A ATRAS ATENTIA ;) omului sa nu ii spui niciodata ca nu are voie, atunci va incerca mai mult. sunt deacord cu legalizarea marijuanei dar vreau sa se interzica ratatzii, betivii, zdipele proaste, oamenii falsi... si ipocritii de pe site-uri :D
Doamne cati drogati scriu aici pe forum!!! Voi nu traiti decat asa fratilor? Nu aveti o viata fara cucuta aia pe care o bagati in voi? Va tremura chilotii k nu o sa mai gasiti la coltu' strazii toate laturile care vi le vand aia la pachetel? De ce nu va luati bagajele si va mutati in Olanda? Sa stati acolo toata ziua cu spume la gura si cu ochii bulbucati! Aaaa va face mai creativi? Ma da-o naibiiiiiiii asa cred k facea si Picasso cand picta, baga niste Magic sa picteze mai frumos! Nu va dati seama ca sunteti nistre distrusi? De ce nu va aruncati de pe bloc? E mai ieftin si in plus curatam si noi tara de vomitaturile societatii! Da chiar...sa legalizam bataia nu vreti? K sa fie mai putine crime...zic si io... La o asa tara de c_r_etini nu m-as mira!
fii atent...
incerc sa iti transmit niste mesaje subliminale ZIARISTULE>>>>>>>>schimba-ti ocupatia...sau preferi ceva mai direct,,ok:esti foarte slab din pct de vedere profesional si nu meriti sa iti fie publicate articolele..sper sa nu`ti fii daramat universul ci doar sa iti zdruncin un pic creieru` poate iti vii in fire..si iti dai demisia ...ms anticipat
Nu-ti mai pierde timpul cu drogatii astia. Nu intelegi ? Daca nu tragi pe nas nu esti cool. Nu fumezi iarba stai in calea progresului. Majoritatea care comenteaza pro sunt pusti necorditi, generatie emo. Daca vrei sa cazi de acord cu ei i-ati o pereche de blugi largi cu turul pana la genunchi, pune-ti belciug in nas, la buric si nu mai stiu pe unde si asculta Tokio Hotel. Ai inteles "primitivo". P.S. Neaparat trebuie sa ai si vreo doua sau trei tentative de sinucidere la activ, alminteri nu te crede nimeni.
Suntem pe un site de dependenti....Nu prea avem cu cine discuta....Ei se cred liberi...libertatea inseamna sa nu depinzi de nimicccccc!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Atata timp cat tragi pe nas nu vei liber niciodata!!!!!!!!!
oare le pot inchide
Salut , am si eu o afacere cu plante etnobotanice si pot spune cu siguranta ca acei oameni sau ma rog in cazul unora drogati care folosesc aceste plante in alte scopuri decat sun prevazute pe eticheta ii priveste ei suporta consecintele. Partea buna e ca si eu am incercat de cateva ori si sincer nu am avut probleme chiar eram relaxat sincer si tin sa spun ca nu am fumat marijuana sau hasis ...in combinatie cu alcoolul insa e nasol ...Pt cei ce au magazine cu plante etnobotanice ...instruiti-va angajatii si nu vindeti celor sub 18 ani....RESTU` E MINCIUNA
ce droguri domnule??..eu fumez de la spiceuri de 1 an si ceva..si nu am nici pe dracu...sau nu inca:))..si la urma urmei..fac ce vreau cu banii mei si sanatatea mea...atata timp cat sunt major.Popor incuiat la minte,care baleste pe ascuns la vicii ...INTERZICAND DORGURILE USOARE INCURAJATI DROGURILE PUTERNICE!!..60%DIN TINERET TRAGE PE NAS SAU FUMEAZA DE LA SPICE..BANUIESC CA VOR CONTINUA CHIAR SI CU INTERZICEREA ASTA ..CARE ESTE...
DROGHISTI