Fosta nevastă a zoofilului care a omorât o iapă:"Credeam că se culca doar cu mine"

18 Noiembrie 2009  |  Articol semnat de Elena Matei
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

Rubiniţa UrsuIsprava şocantă a zoofilului de 29 de ani, din satul argeşean Conţeşti, care a violat, după care a omorât o iapă gestantă, înfigându-i trei beţe în vagin, a ajuns şi la urechile fostei sale soţii. Femeii nu-i vine să creadă că bărbatul cu care a trăit şi împreună cu care are un copil, a violat capra şi iapa din curtea mătuşii lui, mulţi ani la rând.

Iapa gestantă violată şi ucisă într-un mod violent de Daniel Mărunțelu a zăcut zeci de minute în curtea mătuşii bărbatuluiRubiniţa Ursu, de 26 de ani, fosta nevastă a perversului sexual, care e cercetat penal pentru fapta sa, a povestit ziarului Curierul Zilei amănunte legate de viaţa pe care o avea cu Daniel Mărunţelu, înainte să se despartă. “Am fost cu Daniel timp de şase ani. Avem împreună o fetiţă de cinci anişori, care locuieşte acum cu mine. Am auzit de la o cumnată ce s-a întâmplat. Sunt şocată, nu îl credeam în stare de aşa ceva! Cu mine s-a comportat tot timpul frumos, nu m-a bătut niciodată, nu a ţipat la mine, nu m-a înjurat, de copil avea grijă. Doar că bea foarte mult. Din cauza asta am şi plecat de lângă el. Banii câştigaţi îi dădea pe băutură“, a povestit tânăra. Zoofilul Daniel Mărunțelu (29 de ani) va sta mulți ani după gratii

S-au despărţit pentru că era beţiv

“Nu îl credeam în stare de asemenea apucături! Mai spunea lumea că a mai făcut sex cu animale, dar nu ştiam ce să zic. Credeam că se culca numai cu mine. Era normal, nu avea probleme de natură sexuală. Îşi făcea datoria de bărbat”, a adăugat Rubiniţa.

Sursa - www.curier.ro

Voteaza articolul:
Calificativ (din 7 voturi):
Articol citit de:
39314
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (60)
#60. sictirescu | 2009.11.21 | 03.40

pt idiotul de maroq ...satul e din muntenia. tu ai o problema cu moldovencele....cred ca n-ai facut fata la ele...

#59. sictirescu | 2009.11.21 | 03.39

si in ferentari se dau la animale ....nu numai in moldova destept cu un singur neuron si ala negru... a, la voi in bucuresti cum se zice " iapele e multe" sau " caprele e bune?"

#58. marog | 2009.11.19 | 08.30

marog
se "dau" la animale **...invata sa vorbesti inainte sa deschizi gura, mai ales daca incerci sa fii filosof...dar eu te sfatuiesc sa nu...dauneaza grav sanatatii tale....

'adevarul zice a spus:
mai ales din zona Moldovei foarte multe moldovence sint plecate la asa zis loc de munca in strainatate "pe centura mai bine zis si la furat" iar barbati ramin acasa daca nu au copii incep si se da la animale le violeaza si dupa acelea le maninca de aceea se explica furtul foarte mare de animale din zona si mai nou acum sau extins in toata tara jigodile astea mai rai ca popi din biserica toti o apa si un pamint moldoveni intrun cuvint ce mai vrei de la trinsi...
#57. pariori.biz | 2009.11.18 | 23.56

pariori.biz
Intra si participa si tu la concursuri cu premii totale de 150 EURO

#56. da | 2009.11.18 | 22.50

daa

#55. Doaaaaamne! | 2009.11.18 | 22.42

mare-i gradina ta

#54. sukaru | 2009.11.18 | 22.21

pai d-aia ti le scot
tu nu ai priceput pina acu?Mesajele astea de provoaca mereu polemici pa forum sint postate in marea majoritate din redactia ziarului si de te iei de autorul lor,ai toate sansele sa te tina minte la pomul de iarna.

'psyhedelic trance a spus:
si mie mi le scot. si nici macar nu folosesc cuvinte obscene sau injuraturi.
#53. Andrei | 2009.11.18 | 19.45

da
Ar trebuii legat de un copac.si toata lumea sai dea cu pietre in cap.sau sai batem cuie in cap..sai scoatem ochii,sai taiem limba.!! Saraca iapa..!!

#52. cristina03 | 2009.11.18 | 18.20

pt.mihaela tziganu
La cat esti de proasta, dupa parerea ta de bolnava mintal,un soarece mascul se poate imperechea cu un elefant femela,iti doresc o penetrare cu drujba sa simti ce a simtit si iapa...nenorocito

'cineva a spus:
esti destul de inteligenta ! cum putem lua legatura?
#51. psyhedelic trance | 2009.11.18 | 18.05

stati linistit
si mie mi le scot. si nici macar nu folosesc cuvinte obscene sau injuraturi.

'chuck a spus:
iaar ati scos komentariul meu????
#50. chuck | 2009.11.18 | 17.35

haha
iaar ati scos komentariul meu????

#49. adevarul zice | 2009.11.18 | 17.31

de ce crezi ca dispar atitea animale
mai ales din zona Moldovei foarte multe moldovence sint plecate la asa zis loc de munca in strainatate "pe centura mai bine zis si la furat" iar barbati ramin acasa daca nu au copii incep si se da la animale le violeaza si dupa acelea le maninca de aceea se explica furtul foarte mare de animale din zona si mai nou acum sau extins in toata tara jigodile astea mai rai ca popi din biserica toti o apa si un pamint moldoveni intrun cuvint ce mai vrei de la trinsi...

#48. adevarul zice | 2009.11.18 | 17.31

#47. Zoofina | 2009.11.18 | 17.08

vedeti vedeti
ca toti de pe forum ziceti ca iubiti animalele?A?Asai?A?Asa ca nu va mai luati de cei care le iubesc cu adevarat si pana la moarte!voi nici nu vedeti pasiunea

#46. alice | 2009.11.18 | 17.05

OMORAT IN CHINURI
AR TREBUI OMORAT IN CHINURI NENOROCITU. PUR SI SIMPLU MA APUCA GROAZA CAND CITESC ASA CEVA. ASTFEL DE OAMENI NU AR TREBUI SA TRAIASC PRINTRE NOI. NU AR TREBUI ACCEPTATI DE SOCIETATE. EU UNA. L-AS OMORA CU MANA MEA, FARA PIC DE MILA SI DE REMUSCARI. IN CHINURI , ASA CUM A FACUT EL CU BIETUL ANIMAL NEVINOVAT. LUMEA DIN SATUL LUI AR TREBUI SA-L LOVEASCA CU PIETRE. PENTRU PEDOFILIE SI PENTRU SCHINGIUIREA ANIMALELOR EU AS FI DE ACORD CU PEDEAPSA CU MOARTEA. ASTIA NU POT FI NUMITI OAMENI. ANIMALELE SUNT MAI NOBILE SI MAI BUNE DECAT OAMENII!!!!!!!

#45. emma | 2009.11.18 | 16.37

tuuuuuu,piranda tuuuuuu
la mintea de gaina pe care o ai asta ai inteles din balada Miorita?ca se iubea ciobanasul cu oaia?Ce minte sclipitore ai?ai terminat macar scoala primara?

'Piranda a spus:
Si ce daca sunt bă tigani. Voi românii nu faceţi sex cu oile? - spune si balada Mioriţa despre iubirea dintre şi oaia Mioriţa. Pe timpul lui Ceausescu au fost prinse si bagate la puscarie femei românce care faceau sex si perversiuni cu câini. Multi români rămân fără femei pentru ca acestea se casatoresc cu tigani, arabi, turci, italieni sau pleaca in Spania. Si atunci apeleaza la aimalele din gospodărie, gaini, vaci, iepe, căţele, purcele, oiţe, capre
#44. margarit | 2009.11.18 | 16.36

la toti Pdlei
Daca candideaza zoofilu si Basescu ,aleg zoofilu!

#43. cineva | 2009.11.18 | 15.49

pt tini mihaela
esti destul de inteligenta ! cum putem lua legatura?

'Mihaela Tziganu a spus:
Datoria di barbat e aceia ca barabatu safuta femeia !Frumos !Da ,sa nu uitam noi femeile ,pana la urma ca si iapa e tot o femela!
#42. AndreiBt | 2009.11.18 | 15.39

Pt toti retardatii...
-care cred ca numai in Moldova se intampla asa ceva si se bat cu pumnul in piept ca ei sunt cineva.Citind unele comentarii si de la alte aticole,am realizat cam cata ura pot avea unii pe moldoveni si chiar nu pot intelege de ce?!,atata timp cat noi nu zicem nimic de ceilalti,daca voi sunteti mai cu mot,ramaneti asa.

#41. deci | 2009.11.18 | 14.38

Intelectualul de la Iasi?
Era o napirca moldoveneasca...

'bin a spus:
Baa mai bine asa decit ca intlectualul de roman care a violat-o pe ficasa de 12 ani si i-a dat si la m..ue.--ala de la Iasi daca ai uitat care zicea ca a facut-o pentru stiinta dhee- el era profesor universitar avea dreptul...si uitati-va mai bine ca s-ar putea sa fie si asta tot roman dupa cum pare si o mai -t-i odata...
#40. ionut | 2009.11.18 | 14.30

un glonte in cap
Dementul asta ar trebuii impuscat sa nu se mai chinuie ..din un asa monstru nu va mai iesii niciodata ceva uman..e iremediabil pierdut

#39. ancuta....... | 2009.11.18 | 13.25

offfffff........
cand se intampla ceva GATA, SUNT MOLDOVENI! FRATE DA MAI UITATI-VA SI VOI LA GUNOAIELE DIN OCHII VOSTRI ,CHIAR MA SCARBITI........peste tot sunt oameni si oameni!pt ca esti moldovean sau oltean ori bucurestean fiecare cu caracterul lui si educatia de acasa.dar raman oripilata de cum se vb pe aceste forum.SA VA FIE RUSINE!SI GANDITI DE 2 ORI INAINTE DE A SCRIE CEVA!

#38. UN NIMENI | 2009.11.18 | 13.10

PENTRU nikol
ALA DIN POZA SEAMANA CU ADAM SANDLER.....

#37. simona | 2009.11.18 | 13.04

tu de unde stii? ai pupat-o tu in fund sa vezi? sau ai si tu apucaturi de zoofil?

'X-MAN a spus:
A omorat-o pt.k avea hemoroizi!
#36. simona | 2009.11.18 | 13.02

tu de unde stii? ai pupat-o tu in fund sa vezi? sau ai si tu apucaturi de zoofil?

'X-MAN a spus:
A omorat-o pt.k avea hemoroizi!
#35. mela | 2009.11.18 | 12.32

Doamne fereste!!!!!!!!!!
Dezaxatii astia ar trebui castrati si sa dispara de pe fata pamantului.

#34. Bogdan | 2009.11.18 | 12.09

sunt de acord cu domnul MIRCEA din Bucuresti
Doamne, cata dreptate are domnul Mircea, din Bucuresti. Asa este: cine nu cunoaste geografie si istorie si cine nu are cele mai elemetare notiuni de cultura si educatie civica nu se poate considera un om implinit. Pledez si eu ca si domnul Mircea, ca in scoala incepand din clasele a III - a si pana in ultimul an de liceu, aceste materii sa fie desfasurate pe parcursul a 3-4 ore saptamanal , si,cu siguranta, vom avea tineri care sa fie fericiti de felul in care vad si cum pot participa la bunul mers al societatii. Este doar un punct de vedere personal. Mi-as dori sa pot afla ce spun si ceilalti cititori despre acest lucru. Am dreptate sau nu ? Bogdan - Timisoara

#33. Stefan cel Mare | 2009.11.18 | 12.07

mai avortonule
ca ti-au tras-o tie in fundulet Moldovenii asta e altceva...dar vezi ca zoofilul asta e din neamul tau...din Arges

'PAPITZU a spus:
Sholdoveni da-i dracu, au aparut peste tot si ne violeaza animalele, muriti ma cu totii odata, grijania si pastele vostru
#32. din Anglia | 2009.11.18 | 12.06

Catel prost , iar latrii ?! Mars !
...

'PAPITZU a spus:
Sholdoveni da-i dracu, au aparut peste tot si ne violeaza animalele, muriti ma cu totii odata, grijania si pastele vostru
#31. dan | 2009.11.18 | 12.03

vai mama ta
Esti prost gramada. noroc cu tine ca altfel nu exusta un etalon de prostie

'PAPITZU a spus:
Sholdoveni da-i dracu, au aparut peste tot si ne violeaza animalele, muriti ma cu totii odata, grijania si pastele vostru
#30. pt doamna/dra NINA | 2009.11.18 | 12.00

Are perfecta dreptate dna/domnisoara Nina
Domnisoara Nina, care a postat un comentariu aici, are perfecta dreptate. Limba si literatura romana, geografia, istoria si educatia civica ar trebui sa fie predate in scoala cu mai multe ore pe saptamana. Aceste disciplione sunt fundamentul culturii generale ale oricarui om. Iata, de exemplu, in acest articol este vorba despre judetul Arges, care, geografic vorbind se afla in Muntenia, si nidecum in Oltenia, asa cum scriu unii forumisti. Daca nu se stiu nici macar regiunile istorico-geografice, ce sa mai vorbim de o geografie stiintifica ? Da, se stie, speranta moare ultima. Doresc multa sanatate tuturor cititorilor ziarului Libertatea on line. Mircea PELEA Bucuresti

#29. PAPITZU | 2009.11.18 | 11.55

Moldoveni !
Sholdoveni da-i dracu, au aparut peste tot si ne violeaza animalele, muriti ma cu totii odata, grijania si pastele vostru

#28. gabytza | 2009.11.18 | 11.32

looool
e tare bancul ala cu oaia:)))

'OLTEAN a spus:
STITI DE CE SE F-T OLTENI CU ANIMALELE? PT CA NEVASTA ZICE NU MAI BEA, DAR OAIA ZICE BEAA ,BEEAAA,BBEEEAAAAAA
#27. Dambla | 2009.11.18 | 11.22

Astia-s ciorii
..pe fatza!

#26. OLTEAN | 2009.11.18 | 11.08

OLTEAN
STITI DE CE SE F-T OLTENI CU ANIMALELE? PT CA NEVASTA ZICE NU MAI BEA, DAR OAIA ZICE BEAA ,BEEAAA,BBEEEAAAAAA

#25. ioio | 2009.11.18 | 11.07

??????????
Sa nu aud ca va mai luati iarasi de moldoveni, uitati ce ispriva mai faceti si voi, deci tot bautura e si pe la voi...

#24. OLTEAN | 2009.11.18 | 11.05

OLTEAN
DACA ESTE OLTEAN SIGUR ESTE NEAM CU SOCRAMIU CA SI ALA ESTE DIN OLT SI TRAIESTE CU VITA DE SOACRAMEA.

#23. X-MAN | 2009.11.18 | 11.02

YPA
A omorat-o pt.k avea hemoroizi!

#22. X-MAN | 2009.11.18 | 10.59

IAPA MEA IN GURA
MAKR IAPA ERA FIDELA!

#21. eleanna | 2009.11.18 | 10.52

pedeapsa zoofililor
cred ca acest monstru sa fie pedepsit cu puscaria ! protectia animalelor ce face in romania? nu ia masuri? stapana vacutei de ce nu a reclamat ? si ea trebuie pedepsita ;

#20. oarecare | 2009.11.18 | 10.42

37 cm lungime, flasc, 45 erect !!
Cica omu a facut pariu cu magarul ca il face sa planga si magarul a ras: nu vezi ce furtun am eu ? Si atunci OMU i-a atatat-o, si magarul a in ceput sa planga.Diametrul 8 cm!!

#19. crina | 2009.11.18 | 09.45

el e roman
el este roman,il cunosc

#18. birlic | 2009.11.18 | 09.19

haoleu,
ia te uita unde duce dragostea de animale! Da pe catelele maidaniote de nu le tratati la fel? Alea musca? Halal iubitori! Ba...bestialilor, sa va fie rusine! Mai terminati dreaq cu timpeniile voastre ca scirbiti o lume! La balamuc cu voi, 'rea'ti.....

#17. UN NIMENI | 2009.11.18 | 09.16

TITLU
SI CE, ESTI GELOASA PE IAPA....?!?

#16. Piranda | 2009.11.18 | 09.04

Ciobanu si oaia Mioriţa
Si ce daca sunt bă tigani. Voi românii nu faceţi sex cu oile? - spune si balada Mioriţa despre iubirea dintre şi oaia Mioriţa. Pe timpul lui Ceausescu au fost prinse si bagate la puscarie femei românce care faceau sex si perversiuni cu câini. Multi români rămân fără femei pentru ca acestea se casatoresc cu tigani, arabi, turci, italieni sau pleaca in Spania. Si atunci apeleaza la aimalele din gospodărie, gaini, vaci, iepe, căţele, purcele, oiţe, capre

'MAX a spus:
Astia sunt si tigani si olteni pe deasupra..........Niste corcituri, jumate om, jumate animale................
#15. Piranda | 2009.11.18 | 09.04

#14. geta | 2009.11.18 | 08.58

LEGI MAI ASPRE PENTRU ASTFEL DE .....OAMENI
Dupa ce scapa din inchisoare tot asta face! Un nenorocit ,asta nu se poate numi ...om! N-avem legi aspre in tara asta.. .Toti nenorocitii comit fel si fel de fapte grave si-apoi stau in puscarii pe banii nostrii. Asta trebuie omorit la fel cum a omarat el bietul cal ! Dragi guvernanti , infiintati odata POLITIA ANIMALELOR.N-aveti cum sa vedeti cate animale sunt maltratate in fel si chip daca stati toata ziua in fotolii...Lasa-tii pe altii sa se ocupe de asta! Am vazut zilele trecute cum un nenorocit (ca nu-l pot numi om) batea un magarus cu tarnacopul pentru ca tragea de-o cotiga intr-o panta.Am tipat la el iar o batrana m-a auzit si mi-a spus ca a mai omorat un magarus din bataie.Acum ce spune-ti!!!!!

#13. broasca dilie | 2009.11.18 | 08.38

are palarie
sa te insele barbatu cu o mare piesa de la hollywood as mai zice, dar sa te insele cu iapa matusii cred ca trece prin mare cosmar tziganca aia cu fatza de barbat :)) Poate ca d-aia a ales omu iapa, era mai feminina :)))) LOL Doamne ce minti bolnave mai zac prin tara asta

#12. myu | 2009.11.18 | 08.32

iapa in calduri
oricum, nici nu e departe de oltenia :)))

'nina a spus:
Mai pune mâna pe cartea de geografie. Din cate scrie chiar în articol este vorba despre Conţeşti de Argeş. În Olt nu este localitate cu acest nume.Deci este muntean. Mi-aş dori ca pe aceste siteuri să intre şi mai marii noştri de la învăţământ care susţin că geografia, biologia şi alte matrii nu sunt necesare. Eu zic că în România deocamdată orele predominante ar trebui să fie de limba şi literatura română,geografie,istoria învăţată până în anii 1994-95 şi multă educaţie civică.
#11. o da | 2009.11.18 | 08.30

lol
la ce melca ai e si de inteles de ce individu a ales iapa :))))

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Loganul, perfect pentru drumurile din România
E ieftină şi bună pentru drumurile noastre! Asta poate să spună orice român atunci când vorbeşte despre maşina naţională, Dacia Logan. E suficient numai să arunci o scurtă privire în curtea service-urilor ca să îţi dai seama de motivul principal pentru [...]
Colegii Ramonei Cîciu au primit liber ca să vină la înmormântare
Capela din satul Roşu, de lângă Bucureşti, a fost ieri neîncăpătoare pentru mulţimea de oameni care a dorit să-şi ia rămas bun de la Carmen Cîciu (34 de ani). Femeia despre care se spune că a murit din cauza stresului şi a epuizării a fost [...]
Vă bateţi joc de postul nostru?
Suntem în postul Paştelui şi mulţi dinte noi încearcă să-şi purifice sufletul şi trupul consumând doar produse vegetale, cum sunt pateul de soia, caşcavalul de soia, zacusca sau alte alimente, care, teoretic, nu conţin proteine animale. Cel puţin aşa zic [...]
Iată cum poţi economisi 4.000 de lei la nunta ta
Te pregăteşti să faci pasul cel mare, dar nu dispui de banii necesari pentru o petrecere aşa cum ai visat?Criza financiară v-a dat planurile peste cap? Nu intraţi în panică, o nuntă se poate face chiar şi pe aceste vremuri “de secetă”. Dacă nu dispuneţi de un [...]
Viermele din ochi, luat de la un câine?
Cazul bucureşteanului căruia medicii i-au scos din ochi un vierme de 10 cm a şocat pe toată lumea. Doctorii susţin că bărbatul a avut noroc: vederea nu i-a fost afectată. Dr. veterinar Liviu Harbuz crede însă că astfel de cazuri se pot înmulţi necontrolat, pentru [...]

Unul dintre criminalii din Siret, scăpat acum o lună din mâna poliţiei
Unul dintre criminalii din Siret, scăpat acum o lună din mâna poliţiei
Noile cercetări legate de dublul asasinat din Siret, Suceava, au scos la [...]
Violată a treia oară de acelaşi bărbat!
Violată a treia oară de acelaşi bărbat!
Ortansa C. (foto) , o femeie de 75 de ani din Gura Văii, Bacău, a fost [...]
Bărbaţii moderni locuiesc cu părinţii până la 30 de ani
Bărbaţii moderni locuiesc cu părinţii până la 30 de ani
Bărbaţilor din Romînia le este foarte greu să se despartă de casa [...]
Operat pentru prima dată la 91 de ani
Operat pentru prima dată la 91 de ani
Constantin Păun are 91 de ani şi, până acum şase luni, nu a avut [...]
Scrisorile săptămânii - Ajutaţi-le pe Maria şi pe Roberta
Scrisorile săptămânii - Ajutaţi-le pe Maria şi pe Roberta
Roberta "Păpuşica mea, Roberta, în vârstă de trei ani, a fost [...]
Mihaela Ion e din Snagov şi a fost declarată de ziarul Libertatea cea mai sexy fată a săptămânii. Ea a câştigat [...]

ziare