La OTV, Zăvo are scaun de 5.000 €
Zăvoranca trăieşte pe picior mare la OTV. Pentru emisiunea ei, soţia lui Pepe a cerut un microfon impodobit cu cristale Swarovski, apoi a comandat in Italia gresie şi faianţă pentru baia din cabina ei şi mai nou, ea va primi un scaun de fiţe care costă 5.000 de euro.
“Oana Zăvoranu Show” va debuta la OTV azi, de la ora 17.00, cu Anna Lesko şi impresarul ei, Radu Groza, prima oară împreună într-o emisiune după ce cântăreaţa a făcut mai multe declaraţii răutăcioase la adresa acestuia.
Pentru emisiune, Oana a cerut microfon cu cristale Swarovski de 4.000 de euro, a vrut cabina şi baia ei şi le-a primit. Ba chiar a comandat în Italia gresie şi faianţă mov pentru baie, pe care, pe motiv că nu dădeau bine, a cerut ulterior să fie înlocuite cu altele, în roşu şi negru.
Cea mai nouă achiziţie a Oanei este scaunul pe care va sta în timpul emisiunii. A avut 40 de modele la dispoziţie, iar ea l-a ales pe cel de la Innova, care, întâmplător, este şi cel mai scump dintre toate – 5.000 de euro. Vedeta va primi însă scaunul cu doar câteva minute înaintea debutului emisiunii.

31316

Din cauza unei confuzii cu o altă persoană care poartă acelaşi nume, [...]
Giulia Nahmany e înnebunită după cremele pe bază de alge marine de la [...]
După ce a luat Oscarul românesc pentru cei mai frumoşi sâni, [...]
Cătălin Botezatu a trecut cu bine peste accidentarea gravă de la umăr şi [...]
Dragoş Dolănescu a dorit ca la parastasul pentru tatăl său, făcut în [...]

nasol
CU SCAUN DE 5000 SAU NU TOT POPONET FLEOSCAIT SI CRACANAT ARE ................HAHHAHAHAH
MUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU
pt.a fi la nivelul cristalelor Swarovski mai ai cale lactee:)),nici o atentie pt. tine.De microfon, nici vorba.OTV ultima televiziune urmarita. Atodiroaie din P.Neamt .
te pup
o noapte senina si instelata!
Saracutele. Doar n-ai crezut ca au dat ortul popii ori ca s-au pocait:) Din pacate pentru ele nu le mai bag in seama de multe luni. Daca ele se simt amenintate de mine e doar problema lor. Atentia lor ma onoreaza. Dar nu atat de mult incat sa le astept. Asa ca, noapte buna si tie si lor.
Velvet

sper sa se schimbe trendul asta si sa inteleaga ca nimeni nu vrea sa-i auda pe moderatori si sa-i vada mai mult decat pe invitati! rolul lor, al moderatorilor, este unul discret, ei trebuie sa ramana in umbra invitatilor si nu invers! am fost la art cu Sophia Loren...cat e de superba! am descoperit si clonele, sper sa nu ne descopere si ele pe noi!
d.aia.na

Din pacate. Dar asta e. Va avea in continuare publicul ei. Faptul ca nu-mi place mie nu-mi da dreptul sa-i judec pe cei care o apreciaza.
Velvet
Din pacate. Dar asta e. Va avea in continuare publicul ei. Faptul ca nu-mi place mie nu-mi da dreptul sa-i judec pe cei care o apreciaza.
asta dovedeste o lipsa totala de profesionalism, cind moderatorii ocupa un spatiu mai mare decat invitatii! pai ce merite si ce "talente"are un moderator ca sa eclipseze pe cineva de talia lui FLORIN PIERSIC? trebuie sa se simta tare prost invitatii care sint pusi in situatia asta dar, fiind nevoiti sa apara pe ecran ca sa nu fie uitati si ca sa-si castige existenta sint deasemanea nevoiti sa accepte compromisuri si umilinte, as zice eu!

Te pomenesti ca ma face cu un petreus. Tocmai ce-mi lipseste din menajerie ! Am reusit sa vad cateva secvente din prima emisiune a Oanei. Din pacate, e a ei, doar a ei.. Invitatii nu prea au loc sa spuna ceva.
velvet

pai daca erau doar bleu ....ii vopseam eu in culorile curcubeului! cat despre daune... o stiu generoasa si pe tine la fel, asa ca nu-mi fac eu probleme ca nu se ajungea la un consens!
felicitari!
felicitari ptr emisiune,aveti un decor super ci si emisiunea si moderatoarea la fel!
ceau Da.iana
pai daca erau doar bleu ....ii vopseam eu in culorile curcubeului! cat despre daune... o stiu generoasa si pe tine la fel, asa ca nu-mi fac eu probleme ca nu se ajungea la un consens!
O s-o acuz de furt intelectual. Da, trebuiau sa fie roz chilotii, nu bleu jandarm lasat la vatra. Abia astept sa cer daune.
Imi pare rau....
...... ca voi fi nevoita sa o ignor,asa cum am facut in ultimul timp.Sincer(si am curajul s-o recunosc)am simpatizat-o pe Oana pentru felul ei debordant de a fi.Din pacate,s-a schimbat mult.Putina decenta atat in vocabular cat si in tinute nu i-ar strica.Ma intreb daca banii sunt de vina sau genele mostenite?
Velvet, salut
O s-o acuz de furt intelectual. Da, trebuiau sa fie roz chilotii, nu bleu jandarm lasat la vatra. Abia astept sa cer daune.
se fabrica la noi vedete pe banda rulanta! rar vezi produse unice! ah hahahaha...cum or fi visele alea chilotii? roz, poate!? noapte buna!
Blondie
se fabrica la noi vedete pe banda rulanta! rar vezi produse unice! ah hahahaha...cum or fi visele alea chilotii? roz, poate!? noapte buna!
Da, in loc sa evolueze, involueaza, se degredeaza din ce in ce mai tare, parca in mod voit sa indobitoceasca oamenii de tot. Sa razi sau sa plangi cand vezi cui i se acorda titlul de vedeta, diva... Te pup, n bn cu vise chilotii :))) ! Black-Wonderful life

lumea artificiala a showbizz-ului isi pune amprenta asupra multora si strica tot ce este bun...pacat ca si Oana se numara printre cei care nu opun rezistenta! in sfarsit! daca nu mai ai chef de stat pe aici imi iau si eu talpasita! te pup!
Si tratata
Cica a fost si turbata ca se tina in SHOW
Blondie
lumea artificiala a showbizz-ului isi pune amprenta asupra multora si strica tot ce este bun...pacat ca si Oana se numara printre cei care nu opun rezistenta! in sfarsit! daca nu mai ai chef de stat pe aici imi iau si eu talpasita! te pup!
N-am vazut emisiuni in care sa fie ea amfitrioana, decat o mica secventa, cu M Columbeanu si mi-a fost suficient. Am mai vazut-o 1-2x la TVR international, invitata. Nu mai e deloc fata draguta care a fost cand a debutat. C, lonele cred ca au "decedat mortal", iar ceilalti poate ca n-au chef sa intre. Unde mai pui ca e luni, poate au avut o zi obositoare... Nici eu n-am chef sa stau.
De ce Cenzurati?
Foarte mult talent din Anticonstitutional, asta e , sper sa pice cu voi cu tot
Blondie
auzi, Blondie? unde e restul omenirii forumiene?e asa pustiu pe aici de se aude ecoul! nici macar picior de clona nu mai vad pe aici!
ce pacat!!
si eu care credeam ca e electic!ca tare nas mai vrea sai aud numele dar stai ca eu ii fac reclama toapei si tigancii de vedeta lu peste!
Velvet
Adica asa cum a fost cand a debutat la TVR 2..
sa speram ca valoarea show-ului Oanei va depasi valoarea accesoriilor din studiou!!! de Oana inca imi place desi o schimbare de imagine se cere...personalitatea si nonconformismul Oanei sint veritabile si vor putea razbate si printr-o hainuta a modestiei care o va inlocui pe cea tupeista de acum!
probabil tu te amuzi dar habar nu ai ce amintiri imi trezeste melodia asta!
Azur - Mona _____________aooleuuuu Ce sa ma fac Doamne eu se marita ....Mona mea nu stiu Doamne ce-i cu ea
sa speram ca valoarea show-ului Oanei va depasi valoarea accesoriilor din studiou!!! de Oana inca imi place desi o schimbare de imagine se cere...personalitatea si nonconformismul Oanei sint veritabile si vor putea razbate si printr-o hainuta a modestiei care o va inlocui pe cea tupeista de acum!
afara
Tziganca imputita afara
parasuta
Ana Maria de la Ring este parasuta
pitzi
vreun madular de 40 nu vrea....ce scarboasa e vietatea asta ca femeie nu se poate numi....VEDETA ..auzi ...wc public
pitzi
vreun madular de 40 nu vrea....ce scarboasa e vietatea asta ca femeie nu se poate numi....VEDETA ..auzi ...wc public
o curva analfabeta !
Scuzati. Infectiunea de "boranca" nu se afla in locul potrivit !
o curva analfabeta !
Infectiunea de "boranca" nu se afla deloc, in locul potrivit !
A FACUT DIAREEA COAJA
MERITA AMESTECATA !!!!
Nu inteleg
de ce mi-ati sters mesajul. Chiar nu inteleg cu ce va deranja.
bine ca are ea scaun de 5000 euro si microfon de 4000 euro si altii(majoritatea) din romania fac foamea,nu au incaltaminte dee iarna si proasta asta care nici sa vorbeasca gramatical nu stie,e fericita ca are emisiune la otv,un post tv realizat intr-un apartament din piata romana, un post de doi bani,cu o prezentatoare care nici doi bani nu valoreaza.sunt f indignata p toti prostii care se cred destepti k au o emisiune la otv.
traim intr-o lume in care unii nu au ce manaca sau unde locui, si altii....culmea ironiei ...stau p scaun de 5000 de euro....unde draqu e criza asta de care tot se vorbeste de atata timp????
:D
..si ce mai VREA*..pardon :P
Deci,prima oara ati inceput cu microfonul,acum incepeti cu un scaun foarte scump /:)!!si ce mai vrea cucoana?oricum eu nu o suport..are un tupeu jegos in ea,e simandicoasa si o fandosita si se imbraca fara gust :P
Asa,si ce mai vrei??w.c din aur nu vrea??
Deci,prima oara ati inceput cu microfonul,acum incepeti cu un scaun foarte scump /:)!!si ce mai vrea cucoana?oricum eu nu o suport..are un tupeu jegos in ea,e simandicoasa si o fandosita si se imbraca fara gust :P
voi chiar
...nu intelegeti ca este un fel publicitate pt a promova aceeasta emisiune??intotdeauna scandalul promoveaza cel mai bine. Si altceva , in opinia voastra asta e o tiganca , vb urat, se imbraca urat..etc atunci Andreea Marin de ce nu e buna pt voi ca vb frumos, are scoala, se imbraca elegant..nu-mi place niciuna dintre ele ,dar in cel mai rau caz o aleg pe Andreea..
pu--- mea
sa stea la pu==== mea cu 10000 de euro.
o nespalata
o agramata ce este promovata atit de violent pe la televiziunile romane.o adevarata rusine,o proasta ce ar trebui sa vanda seminte si nicidecum sa prezinte emisiuni.
fite si figuri
are prea multe fite la ce e ea......
GEABA SCAUN,GEABA SWAROVSKI
Daca in cutia craniana e numai vid.O tata si o mahalagioaica extrem de vulgara care place imbecililor din Romania.
SSX
Da, in Catalogul Viking este cu 49,90€ sau ceva de genul acesta. Am mai pus 150€, poate vrea unul care sa o maseze peste tot, inclusiv la creier..
Pretu corect : 40 euro, adus din Germania: scan directoral, tapiterie din piele, pe role, cu baza din inox :)
BAN PE BAN SI ...ARE
Dar e lipsita de caracteristici umane. Televiziunea plateste pentru cat a scos-o in fata. Nu ii uit nici pe Madalin Ionescu, nici pe Cristian Brancu, la OTV nu privesc.
velvet////olli//ta
Azur - Mona _____________aooleuuuu Ce sa ma fac Doamne eu se marita ....Mona mea nu stiu Doamne ce-i cu ea
Ionel Ionelule nu mai bea baiatule
a draku coincidenta, mai am putin si incep sa cred
duminica seara cand RAMONA BADESCU de baronul fanteziilor sexi , nu asculta telefoanele UNOR femei din Bucuresti, ca sa manevreze pe UNII barbati , a trimis un apartament la vecina firmei lui fratesu. asta da coincidenta si hazard pentru prosti. a vrut sa se dea mare ca fratesu e mare scula, cu birou intr-o camera si un WC SI CU DIPLOMA DE LA TIPOGRAFIA din Craiova. VREA SA_SI SPELE BIOGRAFIA LA OTV< DE PARCA CHIAR AR INTERESA PE CINEVA CE A PRESTAT EA mai ales in ITALIKA.
la asa dotari zavo nu mai ganeste. ai vazut.mai zavo, cum s-a manifestat ramona badescu cand ai inceput cu Romeo si Julieta, da pe inapoi si analizeaza..... poate te prinzi si tu cum te manevreaza si pe tine diabolica RAMONA BADESCU. element ajutator . sau ai impresia ce iti spune tie mai mult decat ii trebuie ei. oricum ai facut-o fara sa stii?!? intreab-o de ce s- crispat cand a uzit de romeo si juleta ca la telefoanele pe care le urmareste. zavoranko nu e cazul sa intri in masa ei de manevra. ni fi mai proasta ca prefacuta asta internationala.daca se poate. si daca vrei.
dedicatie
Ionel Ionelule nu mai bea baiatule
lollita
Ana Lesko, nu are alt mod de a face bani? tulai Doamne cu cine si-o facut de lucru? cu ordinara de Oana;.Doamne feri. Oana nu e om de echipa, nu poate lucra cu nimeni care i se pare ei cai-ar lua " fata" de nemernica.N-o vad bine pe rusoaica.
velvet=lolli//ta
lolli///ta=velvet
vrajeli
pretul e umflat
JENANTA
VA RUGAM MULT NU NE MAI STRESATI CU ACESTA DIVA BANALA, VULGARA, JENANTA NICI OANA NICI MULTE ALTELE CA EA NU POT FI UN EXEMPLU PENTRU NIMENI.CE POT SA APRECIEZ LA EA CA VESNIC SA TIGANESTE CU TOATA LUMEA CA SE CREDE FOARTE DESTEPTA SI FRUMOASA CAND DE FAPT E VULGARA SI SE IMBRACA INGROZITOR DE URAT...MAI LASATI NE CU OANA CA CHIAR NU NEA INTERESEAZA SI NU NE VA INTERESA VREODATA...CE NAIBA A FACUT ASTA BUN PENTRU TARA DE NE TOT SUFOCATI CU EA.