O zi din viaţa Elenei Gheorghe
Elena Gheorghe este invitata noastră specială la rubrica "O zi cu o vedetă" la începutul lui 2010. Libertatea.ro vă prezintăm cum decurg 24 de ore din viaţa artistei, dumincă urmând să prezentăm interviul acordat în exclusivitate pentru cititorii site-ului nostru.
Citeşte un super interviu / Elena Gheorghe: "Vreau să mă căsătoresc, dar nu am timp!"
Am avut noroc să o întâlnim pe Elena chiar în zilele în care a nins foarte mult în Bucureşti, aflând astfel că este îndrăgostită de zăpadă.
11:00 Ne-am văzut cu Elena la un restaurant din zona Vitan, unde a venit alături de Cornel, iubitul ei, şi de sora ei, Ana, care în acest moment se ocupă cu partea de PR a trupei Elenei Gheorghe.![]()
11:45 După ce a terminat de mâncat, Elena a avut probleme cu ninsoarea pentru că nu avea o umbrelă pregătită, iar părul şi-l pregătise special pentru emisiunea la care avea să filmeze după ora 23:00. Pentru a-şi proteja noua coafură, cântăreaţa a improvizat şi şi-a pus o eşarfă peste cap, arătând că este foarte inventivă şi în afara scenei.
![]() |
![]() |
11:55 Maşina a rămas înzăpezită, Cornel muncind din greu pentru a putea porni la drum.

13:00 Am rămas blocaţi în trafic în zona Obor, motiv pentru care Elena s-a apucat să-şi noteze programul următoarelor zile pe agendă. "Sunt foarte organizată şi nu îmi place să întârzii la nici o întâlnire sau eveniment", ne-a spus Elena.![]()
14:30 După un drum extrem de lung până în Pipera, am ajuns la reprezentanţa auto unde s-au semnat ultimele acte pentru Lexusul pe care Elena şi l-a făcut cadou de sărbători.![]()
15:45 Am trecut şi pe la redacţia Libertatea, unde Elena nu a ratat ocazia să se pozeze cu brăduţul pus cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
![]() |
![]() |
16:00 Elena s-a aşezat la un calculator din redacţie şi ne-a scris câteva detalii despre concursul pe care l-a organizat de sărbători pe siteul ei!
Citeşte şi "Elena Gheorghe îl trimite pe Moş Crăciun la fanii ei"![]()
17:30 Am ajuns la Atelierul de croitorie Elena Gheorghe, unde cântăreaţa a fost întâmpinată cu cea mai nouă creaţie, special pregătită pentru showul pe care îl va filma în doar câteva ore.
![]() |
![]() |
18:00 Elena ne-a arătat mai multe ţinute create de ea şi de angajaţii săi, apoi am aruncat o privire către umeraşele pline de haine.
![]() |
![]() |
![]() |
18:30 Elena nu se sfieşte să lucreze la aparatura din atelier, pe care o cunoaşte foarte bine şi o manevrează fără probleme.
18:40 Pe lângă creaţiile deja finalizate, Elena are destule materiale pentru a lucra câteva luni bune. Majoritatea sunt cumpărate din România, artista fiind de părere că textilele produse în ţară sunt de foarte bună calitate.
![]() |
![]() |
19:30 Elena Gheorghe ţine foarte mult la dietă, însă nu sare peste mese, considerând că o alimentaţie sănătoasă este importantă în viaţa unui artist. Aşadar am ajuns la restaurantul "La Mişto" din zona Tineretului, unde ningea foarte frumos.
20:30 Cornel şi Elena formează un cuplu foarte frumos şi în acelaşi timp modest, ei nefiind adepţii unei vieţi amoroase expuse publicului. Ei petrec tot timpul împreună şi pe lângă relaţia de dragoste, pe cei doi îi leagă şi o puternică prietenie.
21:15 Am ajuns la clubul Gaia din nordul Capitalei, unde Elena a mers pentru a asista la prezentarea de modă a Corinei Vlădescu, un designer cu care Elena a colaborat foarte bine.
22:00 După prezentarea de modă, Elena a mers şi la aniversarea companiei Blue Air, care a sărbătorit cinci ani de existenţă într-un hangar al Aeroportului Aurel Vlaicu din Bucureşti. Aici s-a întâlnit cu Oana Roman.
22:15 Pasionată de avioane, Elena nu a ratat ocazia de a face o poză la bordul unei aeronave.
23:00 Am ajuns la studiourile Mediapro din Buftea, unde Elena va filma pentru emisiunea de revelion a postului tv. Ea a mers imediat la machiaj, unde a aşteptat ca stilistele să îşi facă meseria.
23:15 Colegele ei de trupă au sosit şi înainte de intra pe scenă pentru filmări, au repetat de câteva ori coregrafia, pentru ca totul să iasă perfect.
23:30 O dată intrată pe scenă, Elena se simte mai bine decât acasă! Frumoasa cântăreaţă cântă şi dansează cu foarte multă pasiune, punând suflet în fiecare apariţie a ei.
23:50 Filmările continuă, iar Elena şi trupa se descurcă excelent pe platourile de filmare.
![]() |
![]() |
![]() |
00:30 După terminarea filmărilor, Elena, Cornel şi dansatoarele au urmărit prestaţia lor pe o cameră foto şi au discutat aprig, apoi s-au amuzat de momentele comice.
Vezi şi galeria foto "O zi din viaţa Elenei Gheorghe"

26089

Cătălin Căţoiu, interpretul cârciumarului din telenovela [...]
Invitată la emisiunea lui Mihai Morar, “Răi, da’ buni” de [...]
Monica Columbeanu a fost plecată pentru opt zile la Los Angeles, in Statele [...]
Actriţa Eva Longoria ar putea veni în România în acest an, [...]
Nesfarşitul scandal cu mama ei şi-a pusamprenta asupra Oanei Zăvoranu. [...]

nashpa...ii sta urat parul , creata arata oribi........... degeaba "divele" noastre nu au stil !!!
nu-mi pasa
nu-mi pasa ca te mariti ce sa ne cacam in sus :))
Da' cui ii pasa?
Cred ca ne doare la basca daca te mariti tu sau nu :))))))))))))))))
invidiosi penibili,crapati de oftica!
cea mai smechera cantareata!le da clasa la toate!luati de invatati de la ea!
FALS
MAI FALSA IDIOATA CA ASTA NU O SA GASITI IN TOT SHOW BIZUL
cea mai mare artista e la noio sa mr eu
da mor eu daca nu e cea mai saxi artista de la noi. pacat numai ca e barbat...:)))))
elena gheorghe e transexual
arata ca dracu ori e transexual ori e uarat cu spoume, nu vedeti ca are push up si tot nu are sani? si e urata rau, nu imi inspira nimik. doar ca are buze subtiri si e naspa..si de cantat canta ca cucul castrat:))))
pt voi...
pt voi cei care comentati de aiurea...luati-va o camera fratilor! si daca nu aveti bani de una la hotel, macar una web...sau conversati-va pe mess, ca zau, aberatiile voastre nu trebuie citite de restul populatiei.
cea mai tare!
cea mai tare cantareata de la noi!
catre ''geniul cenusiu''
Pe mine nu ma pacalesti ! Te recunosc dupa stil.Tu numai faci pe prostul,dar esti brici...Am I right?
nu e ea
Superbisimo;Leano ,balaio,pletoaso,parlamentereaso...sa nu-mi zici ca ti-ai facut operatie de schimbare de sex ca ma imbat cu tzuica voastra.
:D
de cine intreaba
La multi ani ,si un an nou fericit ! Da' v-ati refacut puterile nu gluma...hahahahhaaa.Mai e cineva pe aici ?
Superbisimo;Leano ,balaio,pletoaso,parlamentereaso...sa nu-mi zici ca ti-ai facut operatie de schimbare de sex ca ma imbat cu tzuica voastra.
Mare adivar graiesti fratile mieu , i-am spus si lu Taica , e anca treaz se uita la jàraticul din vatra si bia rachie din pere , ca di obicei la ora asta ! Taica o zàs ca bine graiesti , ce mari asemanare antre Cuc si Domnul Prisidinte , ca si cucul omoara progenitura altor pasari ca sa creasca puii lui , ca daca pasarile alea sant asa di proaste di nu à-si dau sama ! Tät cam asa ài si cu noi , zàse Taica ! Asa ni trebuie , daca santem asa di prosti !
La multi ani ,si un an nou fericit ! Da' v-ati refacut puterile nu gluma...hahahahhaaa.Mai e cineva pe aici ?
bleah
yuuuuu ce urata e.......zici k are 40 de ani nu 20 si ceva
sunteti incredibili
de ce nu m-ai facut barbat???????? uite ce fomeie..........
Esti cea mai frumoasa
Elena esti f frumoasa si imi place cum canti Listen a lui Beyonce,te-am sustinut si la Eurovision ,oricum e un concurs politic,s-a vazut clar!la multi ani si mult succes in cariera!
blog punct com
update: doar in tineretului ningea misto, deci? si in rest, nu. nu?
blog punct com
unde pzd mea a ramas ala inzapezit? intr-un centimetru de zapada?
haha ha haaahahahaaa
Imi aduc aminte ca pe vremuri Nicu ma scoatea la un gratar. Acum ma scoate la produs.Vremuri apuse mama ce misto era. Venea acasa beat mort ma batea demi sareau dintii din gura. A doua zi mergea cu mine la dentist. Aveam bani ca vindeam saltele de la Crucea Rosie. De cand cu criza asta lumea sa inrait vecinu Costica nu mai imi da bani de bautura iar cu nea Pandele am facuto pe datorie. Of viata viata astaseara o dau pe spirt trecut prin paine. Sper sa nu dau in orbul gainilor.

Va arat eu voua cine-i MAREEANA! Daca nu intelegeti din injuraturi si cIonari,vin cu polonicul si va dau in cap.Ati vrea voi sa vin cu grataru,dar nu renunt la el pentru nimic in lume.Bu_cile mele cum sa mai stea umflate,doar no sa-mi folosesc banii de pe saltele numai pentru silicon in ele????
Mareeeeeeeeeeana,o zi din viata ta e mult mai interesanta decat o zi din viata Elenei!Sa ne tii la curent ....le bati pe toate de aici!
Mareeeeeeeeeeana,o zi din viata ta e mult mai interesanta decat o zi din viata Elenei!Sa ne tii la curent ....le bati pe toate de aici!
Nu sunt doar desteapta, sunt si foarte frumoasa! ca o zana din povesti.De aia am asa multi admiratori, sunt asa invidiata si barfita! De exemplu, Costica n-a rezistat si a si aparut aici.Costica,iubire, stai nitel sa m amai fandosesc pe forum si vin imediat sa te fac un 69.
d.aia.na
te pup si eu. Noapte buna!
Sa-i lasam sa se odihneasca. Asta voi face si eu, desi mi-ar fi placut sa-i salut pe toti si sa le urez un an bun. Noapte buna si vise frumoase.
cine este Elena gheorghe? Alta din sowbitz?
noapte buna si tie
Sa-i lasam sa se odihneasca. Asta voi face si eu, desi mi-ar fi placut sa-i salut pe toti si sa le urez un an bun. Noapte buna si vise frumoase.
acum stiu ca esti tu. noapte buna.
Nu esti tu
Velvet
Sa-i lasam sa se odihneasca. Asta voi face si eu, desi mi-ar fi placut sa-i salut pe toti si sa le urez un an bun. Noapte buna si vise frumoase.
nu stiu ce sa zic despre restul? poate si-au gasit un alt hobby...poate se dau cu rolele, invata limbi straine sau fac origami sau poate sint la innot! oricum, indiferent ce alte preocupari au, eu sper sa le treaca si sa se intoarca aici.
Nu sunt doar desteapta, sunt si foarte frumoasa! ca o zana din povesti.De aia am asa multi admiratori, sunt asa invidiata si barfita! De exemplu, Costica n-a rezistat si a si aparut aici.Costica,iubire, stai nitel sa m amai fandosesc pe forum si vin imediat sa te fac un 69.
d.aia.na
nu stiu ce sa zic despre restul? poate si-au gasit un alt hobby...poate se dau cu rolele, invata limbi straine sau fac origami sau poate sint la innot! oricum, indiferent ce alte preocupari au, eu sper sa le treaca si sa se intoarca aici.
De Gicu sa n-aud, n-are ochi decat pentru tine (invidia din mine:D). Pe restul nu i-am mai vazut de un an. Ieri am cam ratat prima zi, am dormit-o si eu. Cu un sfert de ochi, mi-am vazut dimineata c,,lona disperata ca a "postit" si de Anul Nou. Mi-e mila de ea, dar nu i-am putut exprima compasiunea, imi era somn inca.
=))
deci..... era sa ma pisiu.....pardon, sa ma pishu pe mine de ras. Aia cu mousul care a tulit-o e buna rau!
Haditi sa va esplic teoria excentritatii mele. Daca dau update pe pisiu imi apare o icoana ce zice ca sint victima unui Windows piratat(cei aia habar nu am), ca io-s prea Duamna sa cumpar originalu ca toti fraierii. Vecinu Costica mi la instalat. Cand bou de Nicu a aprins computeru sa crapat monitoru in doua si mouseul a rupto la fuga impuscat in rotita din mijloc. Softu il am de la nea Pandele care la descarcat de pe goagal in versione demo. Deaia va zic cas Duamna smechera si iscusita. Ma car sa pun pe gratar patentu, o cheie franceza si trei cuie ruginite, ca pe criza asta carnea nu mio mai permit. Magarilor_care ma ccllonatti…SAD SAD SAD…
Nu esti tu
Nu spune nu se poate.... Te vreau cat mai aproape.... Sa simti caldura din inima mea.... Acum cand noaptea vine......... Te astept sa fii langa mine Si tot ce vrei iti voi da... ------- Noapte Buna!
eu singur
Nu spune nu se poate.... Te vreau cat mai aproape.... Sa simti caldura din inima mea.... Acum cand noaptea vine......... Te astept sa fii langa mine Si tot ce vrei iti voi da... ------- Noapte Buna!
Si eu te vreau, dar... Pupici si somn usor ;)
Ba ! Taica o zàs sa-l tundem si pe ,......
..... Domnul Prisidinte asa Feng - Shui , si sa-l punem Fratzàlor pi scena sa faca si Domnul Prisidinte show , pana s-or aduna cele 80 milarde di parai cat facu el datorii ! Ca nu e cinstit sa platim noi Fratàlor , doar n-am facut noi Datoriile ! Mai zàse Taica sa o tundem si pe Eba la pasarica Feng - Shui si sa o trimitem sa faca si dànsa spargatul pi centura , ca sa-l ajute pi Tatsu ! Bine a grait Taica ,.... mai are otzara si adoarme , ca topii iara o jumatati di litru di tuica din aia , dinamita curata facuta di noi din perii nostri din livada !
Si eu te vreau, dar... Pupici si somn usor ;)
nu te cred, nu esti dcn! eu stiu ca el ma vrea aici sa-i ciripesc vrute si nevrute
Velvet
De Gicu sa n-aud, n-are ochi decat pentru tine (invidia din mine:D). Pe restul nu i-am mai vazut de un an. Ieri am cam ratat prima zi, am dormit-o si eu. Cu un sfert de ochi, mi-am vazut dimineata c,,lona disperata ca a "postit" si de Anul Nou. Mi-e mila de ea, dar nu i-am putut exprima compasiunea, imi era somn inca.
sincer, habar nu am pe unde este restul lumii! dar cred ca lucrurile stau cam asa: Gicu vrea sa mearga la somn iar ceilalti nu vor sa se mai trezeasca, nu stiu, asa cred....
Fa bagaboanto_ma dai in gat pe forum, vin astia de la microsoft si ma salta cu mascatii !!!
Haditi sa va esplic teoria excentritatii mele. Daca dau update pe pisiu imi apare o icoana ce zice ca sint victima unui Windows piratat(cei aia habar nu am), ca io-s prea Duamna sa cumpar originalu ca toti fraierii. Vecinu Costica mi la instalat. Cand bou de Nicu a aprins computeru sa crapat monitoru in doua si mouseul a rupto la fuga impuscat in rotita din mijloc. Softu il am de la nea Pandele care la descarcat de pe goagal in versione demo. Deaia va zic cas Duamna smechera si iscusita. Ma car sa pun pe gratar patentu, o cheie franceza si trei cuie ruginite, ca pe criza asta carnea nu mio mai permit. Magarilor_care ma ccllonatti…SAD SAD SAD…
d.aia.na
sincer, habar nu am pe unde este restul lumii! dar cred ca lucrurile stau cam asa: Gicu vrea sa mearga la somn iar ceilalti nu vor sa se mai trezeasca, nu stiu, asa cred....
Cred ca tot invidia ma macina si pe mine:) Mai ales ca tastez cu o mana, cealalta e ocupata sa ma nutresca. Pe unde sunt ceilalti?
Da , chiar are driptate Velvet !
Carliontzi ei ,..... samana otzara parca cu Beionce cand suferea di pojar ! Observa si Taica asta !
e foarte ok tipa e dragutza si e carismatica e super ok
Haditi sa va esplic teoria excentritatii mele. Daca dau update pe pisiu imi apare o icoana ce zice ca sint victima unui Windows piratat(cei aia habar nu am), ca io-s prea Duamna sa cumpar originalu ca toti fraierii. Vecinu Costica mi la instalat. Cand bou de Nicu a aprins computeru sa crapat monitoru in doua si mouseul a rupto la fuga impuscat in rotita din mijloc. Softu il am de la nea Pandele care la descarcat de pe goagal in versione demo. Deaia va zic cas Duamna smechera si iscusita. Ma car sa pun pe gratar patentu, o cheie franceza si trei cuie ruginite, ca pe criza asta carnea nu mio mai permit. Magarilor_care ma ccllonatti…SAD SAD SAD…
Cred ca tot invidia ma macina si pe mine:) Mai ales ca tastez cu o mana, cealalta e ocupata sa ma nutresca. Pe unde sunt ceilalti?
chiar asa, sa stii ca e incomod articolul asta sa-l tot rulezi in sus si-n jos! in plus ma mai uit si cu invidie la carliontii Elenei! glumeesc, de fapt imi plac tare mult, ii dau asa un aer exotic...aduce putin cu Beyonce!

Un 2010 plin de pace si iubire pentru toti. Mama, ce loc ati ales, ametesc pana o rostogolesc pe Elena.
LA MULTI ANI !
Un 2010 plin de pace si iubire pentru toti. Mama, ce loc ati ales, ametesc pana o rostogolesc pe Elena.
pai asta spuneam si eu, ca nu poate fi dcn! sigur e o cloclona lipsita de suflet ce vrea sa ma inlature! el nu ar putea sa fie niciodata atat de CRUD!
pai asta spuneam si eu, ca nu poate fi dcn! sigur e o cloclona lipsita de suflet ce vrea sa ma inlature! el nu ar putea sa fie niciodata atat de CRUD!
Ti se pare ca ar fi pe apraope macar?il jagnezi pe dcn!
sau dcn
Game Is My Middle Name
Ba Fratàlor , da multe mai stie Erik !
Ba da multe mai stie si Erik asta , Taica zàse ca mari anntelept mai trebuie sa fie ! Antai cu Tiorema aia a lui ,... stiti voi , " Teorema Prostiei Absolute " - puternica " rau di tàt ! Acu decoperii ca Cuc-ul a-i oratania politician ! Mare lucru Fratàlor , io nu ma gàndii la asta !
ai concurenta serioasa; vin tare din urma Sadoveanu(taranul din Sadova) si erich von Schaan.
BAAA prostilor_. Io is cea mai dasteapta da pa furumu ista. Aveti voi curaju sa competati cu mine la injuraturi ?! Daca bou de Nicu nu ma bate astaseara va ccllonezz pe toti pana imi intra taburetu in cur cu tot cu husa de macrameu ca eu am fost si sint o DUAMNA ce hindelu meu.
melodia este
Game Is My Middle Name
am scris corect?....e o melodie ..care ma obsedeshte...refren: vrei sa dormi si dormi".e romaneasca.....da' nu nstiu...ma enerveshte...goagle ...da retzete de somnifere
ha ha ha