Primele monede euro "româneşti", produse în 2011 la Braşov
Vom avea euro anul viitor, chiar dacă nu îi vom putea folosi. Primele monede vor fi produse la Braşov, de compania Metrom.
“Suntem în discuţii avansate cu Banca Naţională, cu colegii din Monetăria Statului în vederea turnării monedelor europene la Metrom Braşov. Metrom Brasov are din fericire capacitatea tehnică de a face acest lucru şi decât să apelăm la firme străine care să bată moneda euro, mai bine le fabricăm la noi în ţară”, a declarat senatorul de Braşov Titus Corlăţean, pentru Hotnews.
Această procedură este una standard, moneda europeană trebuind să fie bătute cu cel puţin trei ani înainte de a intra în circulaţie pentru a fi trimise pentru verificare Băncii Centrale Europene.
Voteaza articolul:

Calificativ (din 4 voturi):

Articol citit de:
10517
10517

Lumea trebuie să se pregătească pentru următoarea criză economică, chiar dacă a început redresarea din cea mai gravă recesiune de după Marea Criză din 1929, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.
Adresându-se [...]

Bancpost a lansat creditul ipotecar “Sigur acasă”, produs cu asigurare de risc de şomaj, cu dobândă fixă de 7,95% şi rate lunare egale, în primii trei ani de la semnarea contractului. Perioada maximă de creditare este de 35 de ani. [...]

Mai mulţi medici din Arad au concluzionat, zilele trecute, în urma unor analize amănunţite, că bancnotele româneşti nu sunt purtătoare de germeni sau microbi.
Pentru că mulţi oameni care lucrează cu bani s-au arătat speriaţi de eventualele boli pe care le-ar putea [...]

Lidl, unul dintre cei mai mari discounteri din lume vine în România. Reţeua de supermarketuri cumpăra tot lanţul de magazine Plus din România şi Bulgaria. Tranzacţia include şi angajaţii.
Pe lângă cele 94 de magazine ale Plus din prezent, Lidl anunţa că [...]

Copiii care provin din familii cu venituri mari ar putea să nu mai beneficieze de alocaţiile de stat, potrivit ministrului Muncii, Mihai Şeitan, care a precizat că proiectul de lege este în lucru, vineri.
Ministrul Muncii a declarat că se lucrează la un act normativ privind [...]

Euro, la minimul ultimelor 14 luni
Banca Naţională a României a anunţat astăzi o rată de referinţă de [...]
Banca Naţională a României a anunţat astăzi o rată de referinţă de [...]
Tranzacţiile de 35.000 €, taxate de Fisc
În vremuri de criză, Fiscul scoate de la naftalină o lege veche şi [...]
În vremuri de criză, Fiscul scoate de la naftalină o lege veche şi [...]
Ce afaceri au bogaţii lumii în România
Pizza Hut, Danone, KFC sau Zara sunt doar câteva din locurile de unde [...]
Pizza Hut, Danone, KFC sau Zara sunt doar câteva din locurile de unde [...]
Economia şi piaţa muncii îşi vor reveni în aproximativ trei ani
Potrivit lui Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernator al Băncii [...]
Potrivit lui Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernator al Băncii [...]
Trei români în topul miliardarilor Forbes 2010!
Cu o avere estimată la 2,2 miliarde de dolari, Dinu Patriciu este cel mai [...]
Cu o avere estimată la 2,2 miliarde de dolari, Dinu Patriciu este cel mai [...]

OFERTE RECOMANDATE

multumesc libertatea pt ca mi s-a sters msg
nus cu ce a deranjat faptul ca am zis ca nu va fi bn pt romania cand va trece la euro cum nu a fost nici pt celelalte state care au adoptat moneda €.exemplu clar poate fi italia cand s-a devalorizat f mult banul.la ei a ajuns 100.000 lire=50 €.le-a fost f greu din punct de vedere economic,la fel ca si in alte tari.la noi cand va intra € preturile vor exploda,ca na,cand e u motiv scumpesc tot ar lua si pielea de pe oamenii nesimtitii din guvern.salariile de 150-200€ care le are mare parte din oameni nu va ajunge deodata la1200€ 1500€ cum e in afara.
astia
Sa mai adaug escrocheria lu Tariceanu care m-a mai ars si cu taxa de prima inmatr. in val. de 28 mil in feb. 2008? Desi masina era noua si avea euro 4! Deci la 23000 euro schimbati la banca ia socotiti cu cat m-au ars astia la preschimbarea lor in lei, ca nu primeau euro firma de la care am cumparat masina desi aveau afisat pretul in euro! Apoi taxa de inmatr. Pai nu ati luat deja TVA-ul la cumparare la masina? Plus astea...? Nu este un jaf? Este!
Bine zis, mosule, asa este! Mafiotilor din conducere le este teama de moarte de euro! Pai cum ne mai pacalesc ei atunci? Pai cand mi-am cumparat masina in 2007 si apoi alta in 2008 aveau afisate pretul in euro. Eu avand euro atrebuit sa-i schimb in lei si normal ca am pierdut schimband ai multi euro ca sa ajung la suma in lei datorita cursului de schimb avantajos pt banci sau casele de schimb! Nu a fost asta un jaf? Ba da! Fata de sutele de jafuri ale guvernantilor la adresa prostimii asta e floare la ureche!

nu va fie teama ca daca vom trece la euro o sa ne fie rau. o sa ne fie mai bine. o data trecuti la euro, se v-a forta alinierea preturilor la cele din europa de est [bulgari, romani etc] prin urmare v-or fi obligati sa mareasca cat de cat si salariile. nu de alta, dar daca nu o fac, va disparea usor usor forta de cumparare, si altfel nu am mai fi o piata de desfacere satisfacatoare pentru UE ;) rau nu are cum sa fie. partea nasoala e pana trecem la euro... pana atunci, cu siguranta v-om face foamea. unii dintre noi, politicienii sigur au "resurse nelimitate" deci nu v-or avea probleme. bafta
trecem la euro

Permiteti-mi va rog sa nu fiu de acord cu Dvs. Trecerea la Euro nu va stabiliza preturile. Cel putin nu in Romania. Preturile vor continua sa creasca in timp ce salariile vor ramane mici.E greu de crezut ca vom avea salarii macar 1/4 din cele europene. Am fost acceptati in UE in schimbul economiei. Romania nu e pe harta UE decat in acte.
Dupa cum va amintiti "prabusirea" cursului euro/leu a fost (si va fi) mereu o cauza majora de destabilizare a economiei noastre de paiatza. Mai ales cand aceasta prabusire este "orchestrata" de anumite "cercuri de interese". Prin trecerea la euro vor fi loviti multi speculanti pe curs, iar "intreprinzatorii" cu case de schimb isi vor reduce drastic profitul. Bancile internationale prezente la noi isi vor pierde jucaria favorita care le oferea din cand in cand un balon de oxigen (lichiditati). Adoptarea EURO va stabiliza semnificativ piata financiara, va disparea justificarea cresterii preturilor cu variatia cursului de schimb. De aceea mafia politico-economica de la noi amana cu obstinatie trecerea la euro.
hai cu euro !!!

sper ca va fi mai bine
si eu sunt optimista chiar daca noi toti stim ca va mai trece catva timp pana cand treburile vor merge mai bine si in tara noastra.
cu privire la articol sunt optimist si cred ca se vor rezolva lucrurile usor usor in tara asta. Referitor la dan vitan am o mica intrebare.Cate clase ai tu'??de acolo de departe de unde te afli u , insumi' acum, hahha
Hmmmmm.....
V-ati repezit ca musca in currul iepei sa intrati in NATO, acum euro va mai lipseste, mai aveti ceva pentru care sa va vindeti identitatea si demnitatea ?
Nu stiam ca
si magarii au internet si tastatura.
cum ai reusit sa tastezi site-ul nu stiu la cat de esti=)))
inceredibil
cum ai reusit sa tastezi site-ul nu stiu la cat de esti=)))
nu mai fi ti atat de pesimisti k intro zi o sa fie bine si la noi in tara ,mai rabdati umpic si o sa vedeti k o sa fie romania o tara europeana numai k trebuie sa avem incredere in noi insumi si nu trebuie sa ne descurajam pe noi insumi,traiasca romania de aici de departa de unde ma aflu acum
..
cu privire la articol sunt optimist si cred ca se vor rezolva lucrurile usor usor in tara asta. Referitor la dan vitan am o mica intrebare.Cate clase ai tu'??de acolo de departe de unde te afli u , insumi' acum, hahha
nu mai fi ti atat de pesimisti k intro zi o sa fie bine si la noi in tara ,mai rabdati umpic si o sa vedeti k o sa fie romania o tara europeana numai k trebuie sa avem incredere in noi insumi si nu trebuie sa ne descurajam pe noi insumi,traiasca romania de aici de departa de unde ma aflu acum
VA
Fi euro romanesc sau euro european ? Daca este romanesc , lasa-ti dragului LEUL caci ne-am obisnuit cu el si va avea aceeasi valoare !
Pfff
tara asta nu prea mai e tara decat pe harta si`n hotare... atat... vai si`amar de toti romanii din halta asta europeana!!!
:D
fura romanul si materialul din care se fabrica . Pana in 2011 vom fi faliti si cu foamea pana la maduva spinarii.Noua EURO ne trebuie ? Faceti industie , construiti fabrici sa produca pentru tara, agricultura sa hranim poporul ca e mort de foame. Asta pana nu vine generatia pro ce va muri de foame.
moneda euro
salarul minim pe economie va fi ca in uniunea europeana , sau doar moneda se schimba ? va fi vai de noi...