S-a omorat ca in clipul preferat
'Esti pierdut in durere/ Visezi sfarsitul/ Pentru a o lua de la inceput'. Asa suna versurile unei melodii cantate de Tokio Hotel, formatia preferata a Andradei Mocanescu, fata de 12 ani care si-a pus capat zilelor, luni, aruncandu-se de la etajul zece al blocului in care locuia in cartierul bucurestean Pantelimon. Gestul dramatic al adolescentei se pare ca a fost copiat la indigo dupa cel al unui personaj din videoclipul piesei 'Don′t jump!' ('Nu sari!').
Un baiat sta pe marginea unui acoperis, gandindu-se daca sa faca sau nu saritura in gol. Timp de cateva minute prin fata i se deruleaza toate intamplarile nefericite din viata. La final, intr-un gest suprem, face o saritura cu spatele, tinand mainile larg deschise. E scenariul videoclipului preferat al Andradei. In fatidica zi de luni, fata a interpretat rolul principal si a sarit in gol de la fereastra locuintei.
Andrada era adepta curentului emo, iar in grupurile de tineri infocati ai acestei miscari povestirile despre modul in care fata a ales sa se sinucida au creat dispute.

Cei mai multi sustin ca ea s-a inspirat din muzica pe care o adora si o asculta neincetat, cea care i-a si provocat ultima depresie.
Andrada Mocanescu a fost inmormantata ieri. Sute de colegi de la Scoala nr. 62, acolo unde pustoaica a invatat, au condus-o pe Andrada pe ultimul drum. Parintii copilei, care s-au despartit cand aceasta avea doar cativa ani, s-au prabusit peste sicriul in care fata lor si-a gasit odihna vesnica.
De maine, Libertatea va prezinta un serial despre curentul EMO
Libertatea va prezinta, de maine, povesti de viata ale copiilor emo. Copii care in mare parte provin din familii destramate sau au suferit traume care le-au schimbat viata. Copii introvertiti, care se imbraca in negru, isi fac unghiile negre, se machiaza strident in culori inchise si cand simt ca sunt la capatul puterilor iau lama si se automutileaza? Multi au tentative de sinucidere, unii chiar le duc la capat. Cum este si cazul Andradei.
Urmariti videoclipul trupei Tokio Hotel:
http://www.youtube.com/watch?v=nevnXxRxfjU

6940

În urma unei trageri la sorţi, care a avut loc ieri la Oslo, s-a [...]
Intr-o conferinţă de presă care a avut loc, marţi, la Los Angeles, au fost [...]
Unul dintre cei mai în vogă cântăreţi ai momentului, Morris, [...]
Nominalizările pentru cea de 82-a ediţie apremiilor Oscar au fost anunţate [...]
Într-o conferinţă de presă care a avut loc azi la Los Angeles, au fost [...]

Grow up!
OMG!! (My English is not so good) You have accused Tokio Hotel for this, guaranteed not heard the song! It is of course to the contrary! That one should not give up but continue to fight and find a way out, and that there are some who can help one. The problem is surely the parents! The girl had no one who could help her because parents could not see there was something wrong! And Tokio Hotel could not help her anymore because she began to turn the message so she thought she would feel better if she jumped! I think so!
bla bla bla
Buah nam ce sa va spun despre ea dar rau a fakt;) ..
si eu sunt fan tokio hotel si nu as aface asa ceva niciodata.........si de unde au iei dovezi ca din vina celor d ela tokio hotel sa aruncat..........acu bine ca nui baga la inchisoare frete!!!!!!!!
Eu o cunosteam pe fata asta ma rog eram prietene neam cunsocut in parc este adevarta:(....ea statea la skoala nr 62 era clasa 6 si era emo credeti-ma SI EU SUNT FAN TOKIO HOTEL SI NUS EMO!!andrada zicea mereu ca voria sa se arunce si nuj ce....dar in acest articol na mentinonat ceva EA SA ARUNCAT DE LA ETAJU 10 SI A MURIT LA 8 DE FRIKA:(...nu o cunsoteam prea bine dar ma intalenam cu ea ne salutam si cam atata mai vorbea faza comicca era ca aveam acelasi nume:(....cand ea sa aruncat eu eram in blok ma rog eram la 6 urcam pe scari:d...eos cls 5 jy:(era o fata buna si dragutza mereu zieca ca vrea lama si ii ziceam na o lama(guma:)) )
apropo mey
:|in poze nu este Andrada este alta fata:|:)) ka doar nu arata Andrada in halu asta...jy eo nus la sk ei eos la alta in fine dar problema e ca nu este ea in POZE!!!
Aceasta fata are nuemle meu:|
Eu o cunosteam pe fata asta ma rog eram prietene neam cunsocut in parc este adevarta:(....ea statea la skoala nr 62 era clasa 6 si era emo credeti-ma SI EU SUNT FAN TOKIO HOTEL SI NUS EMO!!andrada zicea mereu ca voria sa se arunce si nuj ce....dar in acest articol na mentinonat ceva EA SA ARUNCAT DE LA ETAJU 10 SI A MURIT LA 8 DE FRIKA:(...nu o cunsoteam prea bine dar ma intalenam cu ea ne salutam si cam atata mai vorbea faza comicca era ca aveam acelasi nume:(....cand ea sa aruncat eu eram in blok ma rog eram la 6 urcam pe scari:d...eos cls 5 jy:(era o fata buna si dragutza mereu zieca ca vrea lama si ii ziceam na o lama(guma:)) )
nobody
Eu Nu cred ca muzica e vinovata.Nu a venit Bill de la Tokio Hotel sa-i spuna sa se arunce de la etaj.In plus versurile melodiei sunt destul de pozitive iar "Don't jump' inseamna nu sari.In reportaj se spune cacei Emo sunt"Copii introverti,care se imbraca in negru,isi fac unghiile negre,se machiaza strident in culori inchisesi cand sunt la capatul puterilor iau lama si se automutileaza".Poate ca au dreptate dar ganditi-va ca nu e deloc placut sa stai tot timpul singur,sa nu ai niciun prieten sau sa te tai cu lama.Eu stiu cum e.Ne imbracam in negru,ne machiam si ne acoperim fata cu parul pentru ca asa simtim, astel ne aparam de tot ceea ce se intampla in jurul nostru.SPER SA FITI FERICITI.Lasati-ne pe noi cu problemele noastre si cu tristetea pe care o resimtim din plin.Daca sunteti ca mine contactati-ma pe id-ul dark_spooky_exitus.
tokio hotel
in primul rand daca acea fata este cea din poza ea nu este nici pe departe emo!!!!!!!!!!!!!!! si d ece publicati numai ceea ce va convine? daca ati asculta mai cu atentie melodia si ati citi mai bine traducerea versurilor ati vedea ca ea are un mesaj pozitiv,ca solistul in dublu rol ii este alaturi sinucigasului si il ajuta sa nu sara....sa ii aduca ganduri mai bune. nu are nici o treaba clipul cu ceea ce s-a intamplat.....daca ati vedea iar clipul ati vedea ca bill se salveaza iar acel salt care e filmat arata faptul ca a lasat in urma ceea ce s-a intamplat in trecut si ca vrea sa ai totul de la capat!!!!!!!!!!!!!!! de ce nu vreti sa vedeti tot adevarul si sa interpretati lucrurile asa cum trebuie? credeti ca nu mai aveti audienta daac spuneti adevarul? si sa astiti.....e mult mai usor sa dai vina pe altcineva decat sa recunosti ca adevarata problema e la tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
TOKIO HOTEL
TH nu-s emo ! ok? si apropo fata asta vroia sa faca la fel ca cei de la th ,sau la fel ca in videoclip ! dar nu stiu la ce ii folosea! pustoaica era emo la cap ca la figurat nu arata ! in fine fratilor nui mai copiati pe cei de la th ca voi nu o sa fiti niciodata la fel ca ei! si andreea asta a vrut sa fie la fel ca cei de la th sau la fel ca billl ! terminai ca cei de la th nu au nici o vina ca asta avea pata pusa! si mai avea si probleme in familie! si orcum mesajul era ”nu sari” da ce sa iei de la libertatea!
prosti
buey....sunteti scosi din tomberoane??astia care au scris articolul...dak aia era batuta in cap...in tiltlu ma rog..de la melodie scrie.DON'T JUMP...aia era pe invers... si eu is fan th...si nu's batuta in cap ca sa ma arunc de pe bloc...aia fata aceea andrada sau cum o cheama...no vzt tot video...k pan'la urma...bill no sarit...bolunzi buey... TOKIO HOTEL=NOT EMO!!! dâââââââââ!!! barbiedoll_karina ...id meu:D...fan th;)
th
chiar imi pare rau de biata fata daca iti lace ceva sau de cineva si esti disperat nu trebuie sa faci gesturi disperate viata trebuie traita si pretuita chiar daca e nedreapta si cruda
îmi pare rau pentru ce sa întamplat dar tokio hotel chiar nu au de-aface cu destinul pe care aceasta si la ales plus sinucideri sunt decat lumea si pamantul... si totusi de unde stiti ca fetei îi placea tokio hotel sau ca sa omorat din cauza videoclipului va spus ea dupa ce sa omorat ca asta a fost motivul asa moarta......cine e fan tokio hotel sa intre pe id-ul meu dya_maya 12

/:)
se scrie "tokio hotel" dar in fine :-j...poate ca th sunt emo`...dar sincer imi plac melodiile lor...asa k nu mai dati vina p ei...eu ascult melodiile lor de 2 ani...si inca sunt intreaga ;)..si la figurat :) si nu mi`a trecut in nicio clipa prin minte sa ma sinucid..ba din contra :)..andrada s`a aruncat in gol pt k asa a gandit..un copil cu mintea la cap nu facea asa..parerea mea ... era emo?! :-? nu stiu cum gandeste un emo-kid .. dar nu e vina celor de la tokio hotel
cel kre a scris despre emo =ratati are totala dreptate si TOKHYO HOTEL NU SUNT EMO SI kear dak ar fi KARE AR FI PROBLEMA?
nu sunt emo dar intrun fel sau altul mi-as dori uneori sa fiu k ei pakat de acea fata kre sa sinucis nu era kear o solutie de a scapa de depresie
Revision
damn I can't spell, I meant her parents were not around much to notice her spiralling into a full grown depression.
continued
Lots of people often blame other petty causes to their problems instead of acknowledging the real issue. Its easy to spot, but ofcourse if her 'renst were divorced, they proabbly weren't around much to notice her was spiralling into a full grown depression, blaming Tokio Hotel is not the answer, as much as the "manelisti" or hip hop or whatever kind of music you listen to want to hate on Tokio Hotel. Oh, and I can understand Romanian but I cant spell much so I stuck to English, hope someone can understand this. lol.
this is stupid
ok seriously, wtf. This firl was obviously depressed, her parenst probably never payed any attention to her, ans she felt alone most of the time
CE
MAAAAA ZIARISTI DE TOT RAHATU NU VEDETI CA NUMENI NU VA CREDE NU VA MAI LUATI DE TH SI PANA LA URMA CE E MAI BINE SA ASCULTI TOKIO HOTEL EU SUNT GOTICA SI NU E TOT ACEASI CU EMO
ToKiO hOtEl Nu SUNT EmO
voi suteti prosti cei de la th isi fac vidioclipuri iar uni nebuni se iau k dupa ei dar e evident ca sunt false fazele din th dar nebuni cred k e adevarat!!!!!
BILL NU E FATA
BILL E BAIAT ARE P - U - L - A suntetzi orbi??
etc
TOKIO HOTEL NU'S EMO
TH nu sunt EMO cei care dau vina pe ei sunt SCLAVI
CE TAMPENIE .EI NU SUNT EMO ASHTIA NU AU CE SA FACA SHI S-AU GASIT SA DEA VINA PE TOKIO HOTEL (cine se ia de TOMMY (TOM KAULITZ)al meu cum ca ar fi emo sau obsedat sexual e un idiot ) cum poate cineva sa se omare pt. un clip "preferat" shi in plus nu s-a omorat nimeni(IN CLIP) .CE LEGATURA AU VERSURILE CU TIPA AIA.SORRY SECOLUL XXI VA SUNA CUNOSCUT ;ASHA E MODA FRATZILOR TH RESPECTATZIO (AAAAAAAA SHI DACA SUNTETZI FANI TH SHI DACA AVETZI PUTZIN CREIER NU VA OMORATZI SHI VOI CA NEBUNA AIA OK ) AIA NU SA OMORAT PT.EI CLAR O FI PARASITO IUBITU .NORMAL LA CAT E DE PROASTA (IN VIATZA TREBUIE TRAITA FIECARE CLIPA,NU MA APUC EU SA MA OMOR DACA SUNT FANA TH).BYE BYE
Re: prosti sunteti
dava draq de manelari nu stiti nimik !!!! auu ke emo inseamna sa te sinucizi voi de la revista LIBERTATEA habar naveti shi restu dava draq de kiumpalaci toti lafel da niki unu nu stie nimik !!! cocalari
in caz ca nu stiti nici germana nici engleza cautati tata traducerea versurilor pe net... melodia nu te indeamna sa te omori,din potriva iti spune "nu sari" ...
prosti sunteti
in caz ca nu stiti nici germana nici engleza cautati tata traducerea versurilor pe net... melodia nu te indeamna sa te omori,din potriva iti spune "nu sari" ...
incetati cu aberatiile
Ioi…hum…vreau sa va spun tuturor…inca de la inceput…sa nu credeti nebuniile unor anti-fani Tokio Hotel…in legatura cu fata aceea care s-a sinucis…de ce ziceti ca e de vina Tokio Hotel??Doar nu a obligat-o niciun mebru sa sara...Sau...melodia « don’t jump«…mesajul era evident…eeehh…daca ea a vrut sa imite partea finala…a fost o greseala a ei…si…sincer…cred ca era prea mica sa inteleaga mesajul melodiei…dar…era emo…si…potrivit presei…aceste melodii sunt prielnice sinuciderii…dar…Tokio Hotel nu are nicio vina…de ce sa-i acuzam fara motiv?nu ai nicio legatura...xd...sau…de ce Tokio Hotel sunt considerati…mai nou…emo?ei sunt rockeri…ei au chef de viata…ei vor sa se simta liberi…pe can demo…stau izolati de restul lumii si se gandesc la sinucidere…sincer…nu am nimic…cu acest stil…treaba lor…viata lor…dar…sa nu acuze Tokio Hotel de o asemenea gravitate…
TH NU SUNT EMO!
TH NU SUNT EMO!!!!!de ce va tot legati de ei???????ce nu puteti intelege ca NU SUNT EMO!!!!acel videoclip a fost facut tocmai pentru a nu se mai arunca lumea de pe bloc sau altceva.mai intai informati-va si apoi comentati.daca doriti sa stiti ei canta pop-rock.dar voi oare puteti vreodata sa intelegeti?
mei numai dati vina pe th k au ei un clip mult prea exagerat din kre se inspira aia emo... th au fakt mel si clipul pt fani nu pt aia...va rog sa nu va mai luati de th k ei sunt o super tupa de pop-rock eu nu ii asc cine stie ce dar sunt chiar tari...asta e parera mea....
Re: Tendinte emo
SALUT!si eu tot in spania locuiesc.Si sunt de acord cu tn...si eu cred k fiecare se imbraca cum vrea el si cum ii plc lui...mam saturat k pe toate siteurile sa aud "a..esti emo?inseamna k esti prost..." CE VAM FACUT NOI FRATE?
Buna ma numesc oana shi locuiesc in spania aici sunt mai multi emo ..shi cred ca ziarul a gresit afirmand ca toti copii emo (sau personale emo pt k nu sunt numai copii) sunt nefericiti. Cunosc multe persone emo si nu sunt asha cum ziarul ii descrie. Poate gresesc ..din pacate nu stiu cum merg lucrurile in tara dar mi se pare de rau gust sa generalizeze pentru ca nu se poate afirma ca toate personale de stilul "x" sunt de un fel sau de altul. Incat despre ce sa intamplat cu fata...nu cred ca e vina formatiei ..fiecare compune cum vrea nimeni nu zice sa ii copie sau ceva de genu. O parte din vina e a parintilor pt k are doar 12 ani (stiu k nu se poate controla un copil de 12 ani dar totusi ceva se poate face nu?) Eu doar sper sa nu se mai intample ...trebuie sa invatam sa valoram viata pentru ca e unicul lucru care ne apartine cu adevarat.
Re: th nu's emo
intradevar klipul nu are ni4 o influienta ,,,,,,kred k despartirea parintilor a fost kauza nu numai ea,...klipul doar reprezinta gindul la kare orice adolescent incearka s skape de probleme,,,,th nau ni4 o vina
mei numai dati vina pe th k au ei un clip mult prea exagerat din kre se inspira aia emo... th au fakt mel si clipul pt fani nu pt aia...va rog sa nu va mai luati de th k ei sunt o super tupa de pop-rock eu nu ii asc cine stie ce dar sunt chiar tari...asta e parera mea....
kred k
iarashi dati vina pe emo..fata a trekut printrun stres.privind despartirea parintilor......din initiativa sa a krezut ka sarind ,problemele vor lua sfirshit...insa nu klipul ea dat initiativa ci insashi starea psihika care ia fost traumata.....videoklipul a lui tokio hotel-spring nichte reprezinta antiteza k nu trebuie s dam valul emotiilor ci sa kautam in orice problema o kale.....virsta de 12 ani sugereaza k kopilul minor nu shtie ce inseamna viatza .....shi pentru a tolera toate problemele trebuie s existe ore destinate kopiilor unde (kopiilor)le vor povesti kazuri,sugestii..shi insashi vor diskuta despre sensul vietii! nu e vorba despre un psiholog ci despre un ajutor doar shkoala reprezinta kalea spre deskiderea vviitorului...nu trebuie s uitam k fiekare om are dreptul la viata
th nu's emo
mei numai dati vina pe th k au ei un clip mult prea exagerat din kre se inspira aia emo... th au fakt mel si clipul pt fani nu pt aia...va rog sa nu va mai luati de th k ei sunt o super tupa de pop-rock eu nu ii asc cine stie ce dar sunt chiar tari...asta e parera mea....
AZI ANTI EMO!!!!
Hai sa ii distrugem !!!! campanie anti-EMO vineri 23.05.2008 in fatza Teatrului National pt a le deschide ochii *** care cred ca viatza nu are rost DACA NU ESTI EMO DA MAI DEPARTE
Tendinte emo
Buna ma numesc oana shi locuiesc in spania aici sunt mai multi emo ..shi cred ca ziarul a gresit afirmand ca toti copii emo (sau personale emo pt k nu sunt numai copii) sunt nefericiti. Cunosc multe persone emo si nu sunt asha cum ziarul ii descrie. Poate gresesc ..din pacate nu stiu cum merg lucrurile in tara dar mi se pare de rau gust sa generalizeze pentru ca nu se poate afirma ca toate personale de stilul "x" sunt de un fel sau de altul. Incat despre ce sa intamplat cu fata...nu cred ca e vina formatiei ..fiecare compune cum vrea nimeni nu zice sa ii copie sau ceva de genu. O parte din vina e a parintilor pt k are doar 12 ani (stiu k nu se poate controla un copil de 12 ani dar totusi ceva se poate face nu?) Eu doar sper sa nu se mai intample ...trebuie sa invatam sa valoram viata pentru ca e unicul lucru care ne apartine cu adevarat.
th fan
tokio hotel no tiene la culpa de que una enferma mental se suicidie!! sus amigos y padres la podian haver ayudado y ella no hubiera muerto, pero en vez de eso, dicen que la culpa la tiene th, no?? es mas facil echar la culpa a los demas, no??
....esto no es normal
...es una cosa que no tiene razon.. TH no tiene la culpa , es que la familia , amigos no han pensado que alomejor tenia problema ?? no?? lo unico que hacen es culpar a TH ...es lo mejor que pueden hacer no? ..TH no tiene la culpa ... meteroslo en la cabeza!!!
Re: O NEBUNA
a mi no me da ninguna pena poenesima vez, TOKIO HOTEL NO ES EMO
BAH CICA A AVUT PROBLEME? CE DRACU PROBLEME POTI SA AI LA ANI? BAH SA FIM SERIOSI! DAK E TAMPITA...ASA II TREBUIE! DOAMNE AUZI SA TE ARUNCI!!! DAK AR MAI FI TRAIT SI MA`S FI INTALNIT K EA PE STRADA AS FI AVUT CURAJUL SA II ZIC CA E O NEBUNA SI CA NU ASTA E SOLUTIA! ORIKUM NU CRED CA A AJUNS UNDEVA MAI BN! THOMANE IARTA`MA! CATI NEBUNI PE LOMEA ASTA!
Spain Tokio Fan
Fuerte que acusen de los problemas spisologicos de una dolescente, a un grupo de m?sica, no lo entiendo
Re: orbilor
BAH ALA E BILL KAULITZ!:x:x:x SI E BAIAT DA? ORB E ALA KRE NU VEDE...NU ARE CE AU FETELE...ADIK MA REFER CA NU POARTA SUTIEN...PT CA NU ARE AL CE ! DA MA ROG VOI (UNII) CHIAR NU VEDETZI SAU NU VRETI SA VEDETI UNELE AMANUNTE!X(
ba prostilor baiatul din videoclip era FATAAAAA!!!!! :)))
O NEBUNA
BAH CICA A AVUT PROBLEME? CE DRACU PROBLEME POTI SA AI LA ANI? BAH SA FIM SERIOSI! DAK E TAMPITA...ASA II TREBUIE! DOAMNE AUZI SA TE ARUNCI!!! DAK AR MAI FI TRAIT SI MA`S FI INTALNIT K EA PE STRADA AS FI AVUT CURAJUL SA II ZIC CA E O NEBUNA SI CA NU ASTA E SOLUTIA! ORIKUM NU CRED CA A AJUNS UNDEVA MAI BN! THOMANE IARTA`MA! CATI NEBUNI PE LOMEA ASTA!
TOKIO HOTEL
BAH DECI REVENITI`VA OAMENI BUNI....SUBIECTUL:DON'T JUMP! UNDE VA SUNT OCHII? ALA NU SE MAI ARUNCA! SA RAZGANDESTE! ACUM HOPA S-A ARUNCAT AIA ....NU AVEM PE CN DA VINA? NU? AAAA STAI AM O DIEE! HAI SA DAM VINA PE TOKIO HOTEL! OOPS ~ BA VOI ATI INNEBUNIT? POATE INVATA`TI SI VOI ENGLEZA...A DQ ENGLEZA CA NU E ASA DE GREA! DON'T JUMP= NU SARI! IDEEA VIDEOCLIPULUI E SA NU SARA! WAKE UP OAMENI BUNI ...CE DQ...A SI ASTIA DE LA LIBERTATEA CE DQ MA SI ASTIA SA-U TAMPIT? ASTIA EMO CAND SUNT DEPRIMATI SE TAIE! AM ASCULTAT SI AM CITIT UN INTRERVIU CU UN EMO! SI A VENIT SI SUBIECTUL: CE MUZICA ASCULTATI? ALA A ZIS: MY CHAMICAL ROMANCE(SAU CUM DQ SE SCRIE)...DE TOKIO HOTEL NUMAI ZIC ,,,CA MA FAC DE RAS...CEI EMO NU ASK TOKIO HOTEL!JURNALISTI DE NIMIC...ASTA SUNT ASTIA DE LA LIBERTATEA!
EMO
VA ROG FRUMOS SA-I ALSA`TI PE CEI DE LA TOKIO HOTEL IN PACE PT CA NU DIN CAUZA MELODIEI LOR ACEA FATA S-A ARUNCAT! PARINTII EI SE DESPARTISE`RA..CICA IUBITUL S-A DESPARTIT SI EL DE EA...SI FATA CE S-A GANDIT? OPA HAI CA MA ARUC SI EU DE LA GEAM! IN PLUS IN ACEL VIDEOCLIP BILL VINE SI IL SALVEAZA PE BILL SI NUMAI SARE...DON'T JUMP(NU SARI)....SI ICA CEVA TOKIO HOTEL NU SUNT EMO!!!!!! ICETA-TI ODATA CU TOATA TAMPENIA ASTA CA CICA TH SUNT EMO! CEA MAI MARE TAMPENIE POSIBILA!
Re: lasa`ti Emo in
dute ba tare...macar aruncati-va cu totii
De cand sa intamplat ce sa intamplat cu pushtoaik de 12 ani aum aveti ce aveti cu Curentul Emo.. fratilor.. Poi cum sunt uni punkeri une rapperi.. altzi manelisti asa sunt si ei Emo.in pui mei ca deveniti stresanti numai jigniti in puii mei... Copii astea au probleme.. sufera.. bine inteles (ar face bine daca nu sar mai automutila si nu sar mai sinucide) .. si eu sunt emo.. iar chestia asta am descoperit`o fara sa vreau.. nu ma imbrac in negru.. mereu.. dar sunt depresiva. sufar si sunt dezamagita pe viatza..:( dar asta nu ma impinge la gesturi .. din astea horror.. Sunt calma imi vad de viatza mea.. cum pot in pustietate..
lasa`ti Emo in

Re: Tampita! Asa ii trebuie
timpitu draq ... nu era emo ... shi a te imbraca in negru nu inseamna k esti emo shi io ma imbrac in negru .. imi place culoarea .. inseamna k's emo ??? tampitii draq.. numai prostii spuneti
Asa le trebuie celor care se imbraca cu haine negre, isi vopsesc unghiile, plete pana la genunchi, poze prin cimitir, si altele! pakt ca e un om.. dar cand ii vezi pe strada ... mai bine fara ei! ANTI ROCK!

acum...
acum ce-ar fi dak m-as arunca si io si as scrie in scrisoarea de adio ca voi sunteti vinovati??? asa sa vedeti cum e...:> (joke) hai ma lasati-ma ca th sunt vinovati...e clar ca de vina sunt si parintii care au lasat-o sa faca ce vrea... da' iar imi amintesc de versurile SCHIMBATE si ma enervez...niste mincinosi...asta sunteti... ii induceti pe toti in eroare...acum cred ca th sunt de vina...da' copila aia nu e deloc de vina??? si daca vreti cautati pe wversuri.ro si cautati th-don't jump in romana ca sa aflati si voi... dak stia ca e mai dusa...mama ei trebuia sa n-o lase sa mai asculte th...nu??? deci parintii si ea sunt de vina!!! ...si voi ca mintiti numai ca sa se vinda ziarul... lasa ca o sa cumpar numai jurnalul national de acum !!!!!
versurile nu erau alea
1.versurile erau defapt::: "Erai pierduta undeva Visezi despre final Pentru a o lua de la inceput" 2.Tokio Hotel nu sunt emo!!!ia cautati voi ce mel asculta un emo si veti vedea ca nu asculta th! 3.sunteti niste mincinosi care scrieti numai minciuni...de ce ati schimbat versurile?de ce? (nu sunt emo...nic fan th...dar nu-mi plac minciunile!!!)
Re:
Invata sa scrii romaneste inainte de a avea pretentii de la altii ;) toti avem dreptul la libera opinie, si injuram cat vrem :)
bah voi stiti numai sa injurati da daca va pune cineva fata in fata cu pers respactiva numai stiti nici cum va cheama....asa ca degeaba injurati....c sa zik despre astia care sunt emo, st vai d capu lor prea praf pt sec asta ...din cate am vz ei cred k dk s omora rezolva tot ei nu lupta cu probleme,ei cred k dk s omoara scapa d probleme si d tot da ei nu s gandesc la parinti lor care ia crescut atata timp se gansesc numai la ei sunt niste egosisti.....eu nu sunt emo sau repara punkrita din aia sau cum s scrie sunt o simpla fata si am z k astia care sunt emo prefera sa moara decat sa traiasca......si ar trb sa va ceretzi scz pers p care le-ati jignit
cereti-va scz ziarului

bahhhh
bah va dau M*** p voi de retardati ce KKT aveti cu ei???X(X(X(X(X( voi aveti probleme???/:)/:) mah u esti prost sau esti prost adik esti de aman2/:)...LASATI IN PACE P THX(X(X(....buah voi stiti engleza???/:) stiti macar ce ins don't jump ins nu sariX(X( prostilor nu ati fost la scX(X(X( vai de viata voastra de handicapatiX(X(X( cadeareai in WC de handicapatX(X(X( m*** te-a facut prostX(
FMM!
TH 4 eva!!!!! forgotten children:X:X...pai normal unii copii sunt uitati de parintii lor si ii lasa sa faca orice cum ar fi:sa se drogheze,sa fure,sa omoare p cineva sau sa se omoare singuri asha cum a facut tampita aia!!! fi-a draq de tampthaX(X(X( si app cititi in direct mesajele mele ***!!X(X( ca sa auda idiotu ala ce zicem noiX(X( haideX(X(X( p voi de retardati fara creier FMMX(X(X(