Sexy-brăileanca va face show-uri porno în Germania
Florina Mihăilă, cunoscută sub numele de Sexy-brăileanca, a reuşit să-şi ducă faima de star XXX şi peste hotare. Astfel, ea a devenit una dintre tinerele care promovează imaginea unui luxos salon dedicat exclusiv bărbaţilor din Germania.
”Am semnat un contract prin care, o dată pe lună, mă duc la Villa Vertigo din Germania şi susţin câteva show-uri porno. Voi încasa lunar, conform înţelegerii, 3000 de euro pentru show-urile pe care le voi susţine. Sunt încântată de primirea pe care mi-au făcut-o acolo, s-au purtat foarte frumos cu mine, iar salonul, unul dedicat exclusiv adulţilor, este extrem de luxos. Nu e vorba de prostituţie, dar show-rile mele vor fi, probabil, mult mai explicite decât cele pe care le fac aici, în România. În plus, primesc şi bani mulţi şi lucrez doar câteva zile pe lună. Evident, voi continua să susţin spectacole erotice şi în România”, ne-a declarat, în exclusivitate, Sexy-brăileanca.

20246

Fostul şofer al Monicăi Columbeanu, Voicu Panzar, alias "Ricky Martin de [...]
Actorul Mihai Bendeac mărturiseşte că trece printr-o perioadă dificilă a [...]
Aproape aşezată la casa ei, Gina Pistol este genul de femeie visătoare, [...]
Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost impresionat de faptul că replica sa [...]
Prezentatorul emisiunii "Poveştiri de noapte", Cabral Ibaka, nu mai suportă [...]

Sexy Braileanca se prostitueaza in clubul asta caci am sunat sa intreb daca se ofera si sex
se intoarce cu cancer uterin....
ati citit cate femei mor zilnic, in Romania, de cancer uterin? se intorc acasa pline de boli venerice si cancer....cautati prietene, fete curate,care se ataseaza numai de un singur barbat! succes!
.
urata purtatoare de pasarica... :))) cel putin inainte de operatii... acum nu stiu
deap
are sida pe dracu...cat de idioti puteti fi unii ma.....credeti ca mai putea face filme porno daca avea ceva????doamne urla prostii in unii......bine am zis mai sus filme porno....nu are nici o treaba cred ca ia 5 lei pe film :))
acum 4 ani zici?pai a spalat-o frate,si a facut-o ca noua.....acum e fata mare
sunt din cartier cu tirfa asta acum vreo 4 ani au luato posta vreo 13 baietasi intro scoala din cartierul chercea braila
Forta Moldova
Ai luat tu?
are sidaaaaaaaaaaaaaaaaaa
sunama
sexi braileanco vreau sa vb cu tine ceva sunama0034600638981
penala
are sidaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Forta Moldova
Cea mai tare femeie! Dupa ce i-as da-o pe la nas,i-as da la ficat pana i-ar sari silicoanele alea ieftine
mda
vai de capul ei
buna de p...la asta. mi-a scapat dar niciodata nu e prea tarziu
porno
urata e asta fratilor
PTR ZIARUL DE 2 BANI
Promoveaza exact produsul No. 1 al orasului Braila dupa revolutie si anume CURVELEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
Eu stiu ca VEDETE inseamna altceva Iar astea se numesc Ar trebui sa li se spuna de O STEA De doua STELE s a m d.
esti o cueva. o vulgara.
uau..
n-am stiut ca se cenzureaza asa tare.. antonimele pentru primele 3 cuvinte cenzurate sunt : frumoaso , desteapto, calugaritzo :D ..
Cum ii promovezi ... ?CU GURA??
:))))))
tu de unde mortii tai stii ca ,,orice proasta,, e ,,buna pentru nemti,,? ai fost cumva si tu proasta lor? jagardea ce esti. Sexy B a stat la mine in casa si nu a pus mana pe un parfum sau un leu. are caracter. in loc sa o injurati, mai bine ati ajutao cu un sfat. nici eu nu sunt de acord cu ce face ea dar este viata si alegerea ei. macar este desteapta, nu o suge ca altele pe 2 lei. hai mars celor care judeca fara a cunoaste mai intai ce se ascunde in trecutul cuiva. Magda C.
Du-te mai des in Germania, ne scutesti de aparitiile tale penibile...si nemtii nu sint pretentiosi, orice proasta e buna pentru ei !

urata cioara asta
urata
sexy braila asta e una dintre cele mai urate actrite porno..sa ma suga odata:)
:))
monument de prostie fata asta!!!!
sexy tare rau
Doar voi nu stiti ca ce face o femeie cu, curu nu fac 10 avocatzi.bravo tzie brailianco ca duci meseria ce mai veche mai departe.
ce mu_ie poate sa aiba in ea Vasluianca scarboasa
POSTA
IN braila a supt-o si a luat-o in cur acum 5 ani+ posta!
ce sa mai am ajuns sa ne vindem trupu si peste hotare,asta da treaba,bv fa esti belea
#1. clau | 2010.02.08 | 20.20
Numai cercuri de literatura, se merge in Germania si la cercuri de yoghini, nu ?
normal,ca doar nu o sa mearga la cercuri de literatura
NULITATE
Du-te mai des in Germania, ne scutesti de aparitiile tale penibile...si nemtii nu sint pretentiosi, orice proasta e buna pentru ei !
braileanca
sunt din cartier cu tirfa asta acum vreo 4 ani au luato posta vreo 13 baietasi intro scoala din cartierul chercea braila
panarama
panarama de rangul nshpe mii! pentru cei slabi la minte (sau au lipsit dela ora de mate!): panarama la puterea 10miliarde!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
=)))foarte tare
normal,ca doar nu o sa mearga la cercuri de literatura
normal,ca doar nu o sa mearga la cercuri de literatura