Politică

Vanghelie, la cârciumă cu Geoană şi cu Voicu
Mai mulţi lideri ai PSD au fost surprinşi de fotoreporterii publicaţiei Ziarul, miercuri seară, în timp ce intrau în Restaurantul Perla din Capitală. Printre ei s-au aflat Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi senatorul Cătălin Voicu. Oficial, întâlnirea a avut loc cu ocazia zilei de naştere a unui coleg. Neoficial, susţin unele surse, s-a discutat despre cererea DNA privind arestarea senatorului Voicu.
Voteaza articolul:

Calificativ (din 2 voturi):

Articol citit de:
5027
5027

Vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu, a iniţiat un proiect de lege prin care primii cinci absolvenţi ai universităţilor de stat vor primi scutire de impozitul pe venit vreme de cinci ani dacă se angajează în România.
Mai mult, dacă angajatorii le oferă acestor [...]

Vicepreşedintele Partidului Conservator Bogdan Diaconu solicită autorităţilor române să-l declare pe europarlamentarul Szegedi Csanad (Jobbik) persona non-grata ca urmare a faptului că acesta i-a instigat pe secui să iasă în stradă pentru a obţine autonomia. [...]

Câştigătoarele concursului Miss Diaspora 2010, ce a avut loc de curând la Mangalia, şi-au exprimat dorinţa de a face o carieră în politică sub îndrumarea deputatului PDL William Brînză.
Nici nu se stinseseră bine luminile rampei de la Hotelul [...]

Premierul Emil Boc îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Şeful Guvernului a împlinit 44 de ani.
Premierul Emil Boc s-a născut pe 6 septembrie 1966 în satul Răchiţele din judeţul Cluj. A avut o carieră politică fulminantă: deputat din 2000, primar de [...]

Deputatul pedelist a declarat marţi că va discuta cu Nicolae Păun, parlamentarul din Partidul Romilor, şi cu aleşi ai celorlalte formaţiuni politice despre posibilitatea schimbării termenului ‘rom' cu cel de ‘ţigan' în paşapoartele românilor de această [...]

09:14

Traian Băsescu: ”Maximul crizei a fost depăşit”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la postul naţional [...]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la postul naţional [...]
Familia Năstase, în căutarea lui Ralph
Adrian Năstase a povestit pe blog cum l-a pierdut marţi pe câinele [...]
Adrian Năstase a povestit pe blog cum l-a pierdut marţi pe câinele [...]
Anastase vrea urgentarea Legii bonelor
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi-a fixat drept [...]
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi-a fixat drept [...]
Viorel Cataramă plăteşte ca să-şi păstreze copilul?
Liberalul Viorel Cataramă şi iubita sa, Adela Surugiu, au ajuns în [...]
Liberalul Viorel Cataramă şi iubita sa, Adela Surugiu, au ajuns în [...]
Udrea: Dacă spun la ce funcţie candidez în PDL, se opresc jurnalele
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri că dacă va face [...]
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri că dacă va face [...]

Ce comentarii idioate !
Basescu joaca tiganeste, se prinde in hora manelelor si bea pana cand este ridicat cu targa de pe jos si nimeni nu-l comenteaza, fara a mai discuta despre tot ceea ce face si in ce stare jalnica a adus Romania. Ce mare greseala au facut cei trei politicieni ca s-au dus sa se relaxeze intr-un restaurat ? Voi nu mergeti niciodata ?
petrecaretii
au fost saptamani intregi cand Vanghelie si acolitii lui au venit in fiecare seara sa "petreaca"la un celebru restaurant din Bucuresti si plecau la 1,2,3,sau chiar 4 dimineata...
hmm
nu are cum sa le fie usor celor din conducere... restaurante.. si nu in ultimul rand "amaratele" de masini cu care circula!!
pt mircea
acuma cum e condusa romania de vrajitori de bercea mondial doru magaru asta nu iti spune nimic numa geoana e vinovat -oare de cine suntem condusi si furati nu de inerlopi?sau esti un linge-n cur de-a lui chioru -chiar esti chior si tu nu vezi ca toata tara e pe strada striga in disperare
meme prostanacu
bv. pd-l
toti primarii si parlamentarii pd-l sunt judecati si arestati pt greselile facute,nu-i acopere nimeni,bv. lor si lui basescu .Voi PORCILOR de ce ii acoperiti pe HOTII vostri? PORCILOR, meritati sa dispareti fara urma!!!
prostanacul
cat de prostanac trebuie sa fie geoana asta. nu-l trage si pe el de maneca nimeni? Pontica, dormi in post? Bine va face pd-l ca sunteti o gasca de smecheri dar smecheri prosti.mai aveti si pretentii....

eu nu vad decat pe
Vanghelie care nu ca intra, da da sa iasa dint-o incapere si sa intre intr-un mercedes!Atat.
sclavetii lu basescu
Vad ca toti sclavetii lu basescu sunt la datorie. Aveti om de stiinta de baieti sef de partid. Basescu si Elena Ceausescu 2 academicieni ,savanti de marca ai tarii. Sa traiti bine baieti cu savantu vostru in frunte , sa fiti plini de SUCCESURI. Cat despre libertatea , wow ce stire , au luat astia cina in oras SENZATIONAL.
ALOOOOOOOO!
Dar mirciulica badea nu stie el de o asa mare stire? Pacat mare pacat ce sar mai fi leganat el precum un oligofren chinuinduse sa explice prin cuvintele lui cum stateau cei trei la masa. ALOOOOO! mircea scoalate ca ai treaba.
E logic si clar ca lumina zilei . Vanghelie a intervenit la Geoana in calitate de intermediar pentru Voicu. Scopul ? Ca si in alte ocazii Geoana in calitate de presedinte al senatului sa faca tot ce este posibil sa tergiverseze intrarea in discutia senatului a cererii Dir. Anticoruptie. Dar Geoana credeti ca o face asa degeba pe ochi frumosi , ca ii place chelia lui Voicu ? Ma intreb cat primeste Geoana pentru afacerea asta ? doua sute , trei sute , patrusute de mii sau mai mult , de euro ? si cat primeste Vanghelie ca a intervenit la Geoana ? Ca doar tiganu nu o face din filotimie . Uite asa se fac afacerile oneroase . O mana spala pe alta. Pentru asemenea afacerii nu pleaca Geoana din fruntea senatului . Asa se muta euroii dintr-un buzunar in altul . Uite cine vroia sa conduca Romania . De ar fi ajuns Geoana Presedinte Romania ar fi devenit cel mai corupt stat din lume. Geoana este flamand . Dupa parerea mea este cel mai corupt politician din Romania.
si care e problema nu are voie sa mearga unde vrea sau are vreo interdictie ait cit esti liber mergi unde vrei si vorbesti cu cine vrei
Basescu s-a intilnit cu toti tigani interlopi si nu a mai fost nici o problema.
Prostanacul
Geoana nu se invata minte ! Da in gropi cum scapa prin curte...Daca nu stie politica , de ce se baga ? Presedintele Basescu spunea in campania electorala ca e slab...as adauga si bleg , moale , carpa ,daca sterge Vanghelie cu el pe jos.
Prostia nu se vindeca .
Era preferatul ca presedinte al mafiotilor din PSD si PNL ,ptr ca ar fi fost pus pe post de marioneta ,usor de manipulat si de dus de nas,ptr ca nu-l duce mintea mai sus de tocul de la pantof. Dupa ce a patit-o cu vizita nocturna la SOVantu,face iar o greseala aproape similara ,.ptr ca discutiile asa-zise de taina ,rasufla intotdeauna ,stiindu-se f bine ca unde sunt 3 romani,cel putin unul este tradator.
Coprofagii pesedisto-PeNaLi
PSD-ul este cea mai periculoasă formă de imbecilism în masă. Prin votul din 6 decembrie românii care au vrut să se debaraseze de această formă periculoasă de imbecilism pesedist au votat cu starea de sănătate. Haios este faptul că imbecilii pesedişti vreau să ne conteste starea de sănătate a celor care nu vrem să fim ca ei.
Teroriştii politici
Emanaţi ai loviturii de stat din decembrie 1989 dată de criminalul stalinist imbecil Iliescu Ilici Ion, coprofagii pesedisto-PeNaLi s-au pus pe căpătuială şi jaf naţional. Cu nesimţirea lor caracteristică au mimat democraţia până în 6 decembrie 2009 când poporul român a hotărât ca aceste lighioane n-au ce căuta la guvernare şi să fie cât mai puţini în Parlament. Pentru că ne-au dovedit, deşi nu era nevoie, că sunt nişte coprofagi şi terorişti politici care în loc să fi venit cu soluţii politico-economice de redresare a României s-au apucat de jefuit şi criticat România în binecunoscutul lor stil de imbecili. Soluţia a găsit-o tot poporul român, îndepărtându-i de la guvernare.
dobitoacele mele
Să nu facem discriminări. Şi lichelele dela Antene care sunt defecaţii ale dobitocului Voiculescu Dan sunt de aceeaşi teapă ca şi cei dela REALITATEATV. Printre ei numesc pe Pelticul comunist turnător Cristoiu, sonatul Leptopist Stan, homalăul Gâdea, cre.tin.ul Ciutacu, porcul Bogdan Teodorescu, îmbălsămatul Bolcaş şi imbecilul Badea Mircea.
Susţinătorii noştrii
televiziunea paraliticului fizic şi mental escrocul Vântu Sorin Ovidiu, REALITATEATV, a devenit buda comunală a tot felul de aşazişi anali politici care îşi deversează dejecţiile mentale. Printre cei mai de seamă fe.ca.lo.izi anali se numără ALIEN-atul cap de mort Cristian Tudor Popescu, efeminatul cârtiţă secu Hurezeanu, fonfăitul Boda, pseudofelcerul Val Vâlcu, ţiganul Racoviceanu, sonatul Ciuvică chirpici, imbecilul Andon, poponarii Răzvan Dumitrescu şi Cornel Nistorescu, imbecilul turnător Bogdan Chiriac, limbricoidul psihopat Alin Teodorescu, imbecilul Cosmin Guşă, oligofrenul Bănicioiu, scroafa Dragoteasca şi porcul Adrian Păunescu, cre.tino.idul Robert Turcescu, ţigănoiul ciorditor Mădălin Voicu, maimuţoiul Prelipceanu, escrocul turnător la secu Soiosul Roşca Stănescu, îmbulzitul Adi Ursu, schizofrenul Mircea Dinescu precum şi turma de capre behăitoare în frunte cu Şincai . La aşa patron aşa slugi lichele. Noi nu vrem respect.
si ce daca?
nu sunt simpatizantul lor,dar de ce nu ar putea merge la o circiuma.e interzis?
dintre romani mai merg cel putin odata pe luna la restaurant? Ei au cu ce.....
Geoana cel mai corupt politician din Romania
E logic si clar ca lumina zilei . Vanghelie a intervenit la Geoana in calitate de intermediar pentru Voicu. Scopul ? Ca si in alte ocazii Geoana in calitate de presedinte al senatului sa faca tot ce este posibil sa tergiverseze intrarea in discutia senatului a cererii Dir. Anticoruptie. Dar Geoana credeti ca o face asa degeba pe ochi frumosi , ca ii place chelia lui Voicu ? Ma intreb cat primeste Geoana pentru afacerea asta ? doua sute , trei sute , patrusute de mii sau mai mult , de euro ? si cat primeste Vanghelie ca a intervenit la Geoana ? Ca doar tiganu nu o face din filotimie . Uite asa se fac afacerile oneroase . O mana spala pe alta. Pentru asemenea afacerii nu pleaca Geoana din fruntea senatului . Asa se muta euroii dintr-un buzunar in altul . Uite cine vroia sa conduca Romania . De ar fi ajuns Geoana Presedinte Romania ar fi devenit cel mai corupt stat din lume. Geoana este flamand . Dupa parerea mea este cel mai corupt politician din Romania.
3 jeguri
3 jeguri
Geoana.
Diplomat, cititi dex ul si vedeti printre altete ii mai zice si excroc uite ca omul acesta nu este ci cei care-l atrag in asemenea curse.
pai va spun eu...
Trebuie ca Prostanacul sa fie Bou ! ! !
Stau si ma intreb cat de tampit trebuie sa fii ca sa participi in buricul orasului, in vazul lumii la o "intalnire de taina" ? Cat de prostanac trebuie sa fii ca sa incerci sa te ascunzi iesind pe usa din spate, incercand sa fugi precum un las ? Daca ai fi iesit pe usa principala nu ai fi trezit atata interes cat ai rascolit haznaua iesind pe din dos. Nu cred ca acesta sa fi fost un gest atat de inteligent preconceput spre a atrage atentia in alta directie, ferind subiectul principal de curiozitatea ziaristilor adunati in zona. Nu poti da dovada de atata abilitate... Pe din dos ai intrat in politica pupand dosurile "diplomatiei americane" si sapandu-ti propriul "maestru", tot pe din dos ai iesit din ultimile actiuni politice si in final, prin dos vei iesi din politica romanesca.
Lasitate cominternista