«Vrăjeală, dom’le! Nu are decât tupeu!»
Aliodor Manolea este în momentul de faţă cel mai “vânat” personaj din România. Omul care a pus lumea politică şi presa pe jar prin presupusul suport energetic acordat preşedintelui Băsescu în timpul campaniei electorale este însă de negăsit. Reporterii Libertăţii au descins ieri în cartierul Berceni, din Capitală, acolo unde “vrăjitorul lui Băse” a locuit până acum doi ani. Foştii săi vecini nu-i atribuie însă nici o putere paranormală şi pun tot succesul său pe seama tupeului, care l-a ajutat în viaţă.
Este de altfel şi fost vecin cu “vrăjitorul prezidenţial” Aliodor Manolea şi chiar mai mult de atât. Fiica sa a fost cununată de parapsiholog. “A lucrat în Armată şi el, la unitatea de tancuri 1046 din Bucureşti. Era locotenent-major. La un moment dat a fost chiar avansat comandant de companie. Însă, din motive disciplinare, a fost trecut imediat în rezervă. Probabil că a făcut el ceva prostii!”, îşi aminteşte acum Viorel Iancu, 58 de ani, fost tovarăş de arme şi vecin din Berceni al “vrăjitorului”. “El era însă inginer de formaţie”, îl completează nea Marian.
Nu a reuşit să-şi vindece finul de cancer
Dumitru Morogan, 56 de ani, l-a cunoscut şi el bine pe Aliodor Manolea: “Vrăjeală, dom’le! Nu are nici o putere paranormală! Nu are decât tupeu. E mai şmecheros. Şi atât!”. De altfel, vecinii ştiu întotdeauna cel mai bine, mai ales dacă sunt şi rude. “Ginerele meu, finul lui Aliodor, a fost diagnosticat cu o tumoră pe creier. Şi l-am dus la nişte şedinţe la el. Nu a fost nici o îmbunătăţire. Săracul băiat s-a prăpădit până la urmă”, ne-a spus nea Marian. Totuşi, în ciuda speculaţiilor din ultima perioadă, Aliodor Manolea e bine văzut de foştii vecini. “Când s-a renovat scara, el a dat cei mai mulţi bani. Îşi plătea la timp întreţinerea şi era un om liniştit. Toată strada ştie că se ocupa cu astfel de activităţi împreună cu soţia şi că amândoi scoseseră nişte cărţi”, ne-a povestit Viorel Iancu (58 de ani).
În prezent, apartamentul, pe care Manolea încă îl deţine, cu numărul 13, e închiriat unor tineri care au refuzat categoric orice dialog cu presa. Soţii Manolea s-au mutat din bloc acum doi ani. “Acum stau undeva la munte. I-au luat casă băiatului aici, într-un bloc din apropiere, dar ei s-au mutat definitiv din Bucureşti”, ne-a explicat nea Fane (45 de ani), un alt vecin.
Soţia lui Aliodor a fost şefă la Inspectoratul Teritorial de Muncă
Soţia lui Aliodor Manolea, Doina-Elena, este membră PD-L şi a primit de la partid şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti. A stat însă în fruntea acestei instituţii doar o lună, iar plecarea ei neaşteptată a uimit pe toată lumea. Practic, de pe 18 ianuarie, soţia parapsihologului lui Băsescu nu mai e de găsit la sediul instituţiei. Deşi colegii ei nu ştiau unde le-a dispărut şeful, consilierul juridic al instituţiei, Marilena Balabuti, ne-a spus succint că aceasta tocmai şi-a încheiat contractul de muncă. Mai mult, Doina, care semnează împreună cu soţul ei, Aliodor, cărţile despre vindecările alternative, e şi vicepreşedinte al Organizaţiei de femei a PD-L din sectorul 6.
Familia Manolea: trei terenuri şi trei case
Potrivit declaraţiei de avere postate pe pagina de internet a Inspectoratului Teritorial de Muncă, familia Manolea deţine trei terenuri intravilane, unul în Comarnic, judeţul Prahova, altul în judeţul Suceava, într-o comună, şi un altul în localitatea Săftica, judeţul Ilfov. La acestea se adaugă şi două case şi un apartament, ultimul în Bucureşti, acolo unde se află şi sediul ONG-ului pe care îl conduce Aliodor Manolea - Asociaţia Generală a Beneficiarilor de Terapii Complementare Bucureşti (ASBETCO). Cei doi au un automobil Volkswagen Bora şi au donat anul trecut fiului un apartament în valoare de 270.000 de lei. Nu au conturi bancare, dar au datorii. Chiar mari: mai bine de 300.000 de franci elveţieni! l

13066

Un nud pictat de Sabin Bălaşa şi expus pe o înălţime de zece metri [...]
Reprezentanţii unei spălătorii auto din Satu Mare acuză Administraţia [...]
Aflaţi în vizită în Iaşi la punctul de frontieră Ungheni, care [...]
Conducerea Camerei Deputaţilor a hotărât ca adausul comercial la toate [...]
Sindicalistul Aurelian Enache mai primeşte o lovitură după ce filmuleţul [...]

rusine sa le fie
aveti dreptate, e o vrajeala ca sa abata atentia oamenilor de la punctul de pensie,de la disponibilizari si de la pansiile si salariile nesimtite pe care le ia barosanii fara sa cotizeze conform legii 18 asa ca amaratul de popor sa accepte sa le ingroase astora buzunarele din banii nostri sa se duca cu ei in mormant ce ne tot aburesc cu flacara violeta niste jmecherii ieftine
one love,one nation(tribute song haiti)
Infernul asta din Haiti,Fereasca Dumnezeu! Eu mai fac asa o completare .Fereasca Dumnezeu ca nu sunt toate Guvernele de pe Mapamond ca al nostru.Au alocat (Guvernul Romaniei) 50 de mii de euro la asa necaz.Eu spun ca orice roman poate da ,mai ales ca acolo 80% din populatie traieste cu 2 usd/zi. Respect poporul american ca ajuta si Cnn-ul ca face campanie non stop pentru amaratii aia. Respect Onu ca da peste 1 miliard de euro,cu uniunea europeana. De americani spuneam ca ne baga vize,uite ca orice copil din Haiti adoptat, simplifica atat de mult procedurile ca poate nu au nevoie de pasaport sa meraga in State. Pana la urma cine suntem noi ca neam,un popor care ne credeam mare vb aia.Un popor care e aproape jumatate dintr-un oras ca Tokio de 35 milioane . O zona vb aia dispretuita ca a Balcanilor de unde au inceput cele mai mari razboaie si vb aia noi cerem respect ca neam. Din punctul meu de vedere orice natie ca e Sua,Japonia,Rusia sau Germania e libera s
Vrajeala, Aleodor si altele. Ne abate atentia de la punctul de pensie, de la casele in care stau batrani si trebuiesc date asazisilor proprietari, de la pensionarea magistratilor care, deoarece legea pensiilor nu e, vor iesi tot cu pensii babane, si altele si altele.....mi s-a cam terminat rabdarea.
scz
sunt pus sa mananc RAHATEL hai ca nu pot vb mult........ca ma vad stapanii
post fara""flacari"" iata ca am dat de postul tv .ii dau numele ..-VOX.N.si problemele nu erau in sfirsit de flacara ""credulilor" Dar in studiou ""latra"" un TEMBELEU cu ochelari(nu -l cunosc nu stiu cum il cheama) . care s-a abatut de la tema invitatilor facind ""diarreea" cum -ca -dl.boc isi calca pantaloni la tv ... MAI --"""" si batut de"" vinturi ""in limba ce este,mai normal sa calci niste pantaloni la tv --decit ca tu cu minuta ta sa numeri ouale lui bombonelu ,, si cu nasul tau sa le intorci ;;:mereu rasaresc ""paomele mogulilor"" care din ce boscheti si ,..ca sa vezi ce ""analisti" de CIUMETII lanseaza in special antenele si realitatea pt ""tihna"" si ""liniste"" le-am retezat din grila nota maxima pt acel tinerel realizator care pur n si simplu cu o diplomatie ,,l.a-a igno
flacara violet
balon umflat de smecheri pentru creduli. Primii sunt mai putini, ultimii cata frunza si iarba...=))
Nu are altceva decat tupeu !
Exact ca si stapanul sau! Nici betivanul neamului nu are altceva decat tupeu.Dar la un popor de imbecili manelizati , este exact ca cireasa de pe tort-vorba emisiunii.Dormiti in continuare, romani...
De asta" imi place" Libertatea.....
ca nu scrie nimic despre:afacerile imobiliare ale lui Aliodor la Vaslui de 27 milioane euro, de sotia lui mare fruntasa in PDL si directoare la ITM Bucuresti,de multe proprietati si terenuri in multe judete,etc...etc..amanunte in ziarul GANDUL, daca doriti..!!!!!!!
tot manolea
nu e nici o sfariala cu ce fac ei. vrajeala. am fost si eu la o sedinta, dar nu are nici o treaba cu realitatea sau cu vindecarea. tot ce si-au dorit a fost sa ajunga cumva in politica ( pt ca "se castiga bani buni"). si iliescu ii cunoaste. a facut terapie cu ei cica. asa ziceau ei . maaaaare vrajeala. si ea cum a ajuns director coordonator la ITM? ce studii din cele pe care le are ea o califica pentru acel post? aaaaa, dar am uitat.... e membru PD-L, nu? pana la urma se pare ca au ajuns unde si-au dorit; in plotica. castiga bine si li se mai face si publicitate gratis. bravo!
manolea?
nici macar nu este ala apartamentul. stateau la etj 3 , dar aveau vedere in spatele blocului, si nu in fata. blocul are doar intrare in fata. apt ala are nr 14 si are 3 camere, nu 2 ca al lor. documentati-va mai bine
Mit sau Realitate
Evident nimeni nu ar baga de seama,ar fi neimportant,neafectant,in schimb daca intri cu buldozerul si incepi si escavezi si iei un sfert de plaja evident afectezi!Stadiul maxim e de 1-2 hai 3 pumni de nisip.Nici Dumnezeu nu ingaduie-dar suntem si prea mici ca evolutie spirituala pentru a avea puteri fantasmogorice..cateva mii de ani!Va urez,credeti si rugati-va la Dumnezeu!Lui Basescu -sa se maturizeze!multi vor sa se imbogateasca fentand minti poate la fel ca si nentu Aliodor sau Strainu!
Mit sau Realitate
Nu contest aceste puteri,niste puteri minuscule cu care s-au nascut anumiti oameni!De aici si pana la a purta razboaie sau lupte inchipuite, sunt doar niste fantasme.Hitler a fost foarte interesat de astfel de puteri ,dar a ramas la stadiul de cercetare,ca si rusi ca si americani de azi!Altfel, probabil ,ca purta razboaie fara sa mai utilizeze Panzere Junkarsuri si MP40 nenorocind atata lume.Mica mea dizertatie imi foloseste pentru a arata cat de mare e diferenta intre material si spiritual.Aceste lucruri nici nu sunt permise de Dumnezeu!Orice incercare te poate atasa usor de Satan.Toate incercarile parapsihologice au o stavila in fata lui Dumnezeu, e definit!Altfel ne-am zdrobi creieri unii la alti, de la distanta.Exemplu meu cu Hitler e elocvent.Puterile sunt infime prin orice antrenament!Un exemplu ,max la care s-a ajuns cu astfel de puteri e ca si cum m-as duce eu la Mamaia si as lua 1-2 pumni de nisip de pe plaja!Evident nimeni nu ar baga de seama,ar fi neimportant,neafectant,in s
Asa e
Da DOAMNE sa scapam de acest partid malefic !! Iar cei care l-au (re)votat) si sprijinit pe BASESCU si PDL sa plateasca ,sa simta arsura remuscarii in sufletele si mintile lor idi-oate pentru tzinerea tarii in aceasta stare de dezastru cu piticul BOC,CEL MAI PROST-INCOMPETENT SI PREMIER EVER si cu securistul BASESCU ! RUSINE CELOR CARE AU VOTAT PE SCARBA DE BASE CARE LE DA SALARII SI PENSII MARI JUDECATORILOR CORUPTI SI SRI-STILOR SAI!
Sarlatanii din PD-L a ars acest popor de 20 de ani, mogulii lui BASESCU fura nestingheriti in frunte cu tirfa de UDREA, se vede ca ei i se conced tot felul de favoruri, prostii pltesc impozit forfetar , pentru ea este o anulate a acestui impozit, oare BASESCULE, char ne crezi prostii, sunteti un partid corupt la fel ca PSD, voi ati distrus si ati furat aceasta tara..BASESCULE vrei Moldova, iat-o si leagate de git cu criminalii aia, cea mai bisnitara tara, BASESCULE ai grija de romania ta ca se omoara oameni din cauza saraciei, tineretul se omoara pe capete , aceasti cetateni ai tari tale ai cazut in depresii din cauza saraciei, tu te gindesti la moldova.Fa drumuri in tara ta, nu vezi ca moldova in timpul iernii este paralizata, izolata de restul tari occidentale, ai avut grija sa iasa in R. Moldova sa iasa dreapta ta mogulista, ca de Moldova ta ai lasat-o prada comunistilor, vezi jud. din Moldova , inclusiv Iasul cel mai mare oras universitar din Mpldova l-ai lasat pe mana comunist
Ce e frate asta?
Flacara filot..bla bla bla..ce reprezinta ineptia asta?O fi poate luminita de la capatul tuneleului..cea cu care ne erau spalate mintile pe vremea lui Constantinescu,Iliescu etc...?Este oare aceiasi abureala de doi lei,sa uitam ca vor mai fi inca 200.000 de someri?!
toate partidele sunt cacamaca.nu e nicio diferenta intre ele
Gabriele un oligofren care se pişe pe măsa.
Dacă tot te-a tăiat pişatul Gabriele poţi să te duci la măta săî te pişi la ea acasă.Palatul Cotroceni este un imobil cu o destinaţie specială. Ieri stătea Iliescu, azi stă Băsescu, mîine vom vedea peste 5 ani. Când un neterminat ca tine ajunge să se pişe din lipsă de respect pe clădirea presedenţiei statului înseamnă că oligofrenul nesimţit care esti Gabriele ai o problemă.
geoana e la fel de ticalos ca basescu
toate partidele sunt cacamaca.nu e nicio diferenta intre ele
Asa este. Si in mod cert, acest individ are si un salariu de lux fiind in slujba presedintelui ! Salariu platit tot din banii de la bugetul asta sarac de care se vaita Boc de 3 ori pe zi. Cred ca e cazul ca Basescu sa dea niste lamuriri referitoare la acest personaj. Nu de alta dar pana acum a fost infierat cu manie proletara doar Geoana (care a indraznit sa pomeneasca de existenta lui), in schimb cel care-l foloseste si-l plateste din banii nostri (Basescu) , nu este intrebat nimic. Curioasa logica romaneasca !
impo !
fratilor tara arde si noi ce facem stam cu mainile in buzunar o lasam sa arda de tot dukasa dreaqu de tot nu? avem copii ce le spun-em k am scos toti .... si am facut pipi pe ea si s-a stins nu ? eu as face pipi pe palatul cotroceni
impo !
sa va ia draqu pe toti care crede-ti in handicapatul asta de basescu care conduce romania, ei sunt plini de bani si alti oameni nu stiu ce sa mai faca , se dau afara cu sutele de la serviciu sa va fie rusine pedelisti imputiti
curioasa sunt si as vrea sa stiu ce cauta vrajitorul la toate dezbaterile lui basescu si din ce bani a fost platit -as vrrea sa explice basescu
Traian Basescu catre conducatorul iubit:
“In aceasa noapte de la cumpana anilor cei 40 de navigatori de pe aceasta plutitoare cetate de otel construita de Romania, isi indreapta gandurile spre tara, spre conducatorul partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceusescu, spre toti cei dragi de acasa. Dupa datina, cei aflati in cartul liber suntem in jurul pomului de iarna si inchinam un pahar de vin pentru succesele obtinute de poporul nostru in anul care a trecut, pentru rezultatele pe care le-am inregistrat si noi, marinarii si care ne-au permis depasirea planului de trafic cu 17%, pentru succese si mai mari in 1986.” „Scanteia”, 3 ianuarie 1986 (pagina 2) Base era-n sistem pe cand te jucai tu cu pu**a-n tarana.Fraiero! Partide ? ce partide? asta-s gasti de manglitori iar base a facut parte din toate!
Vedeti ca ati incurcat literele!Mogulii lui Iliescu si Antonescu fura de 20 de ani deoarece PDL nu exista acum 20 de ani si nici Basescu nu era membru de partid!
nu e de gasit???
poate sta cu basescu in casa. cu ce se ocupa acest domn care statea in preajma lui basescu? vreau sa aud declaratiile presedintelui in legatura cu acest individ. cineva rade de noi in hohote.
saraca irinuca
s a trezit si ea pe FORUM
Vedeti ca ati incurcat literele!Mogulii lui Iliescu si Antonescu fura de 20 de ani deoarece PDL nu exista acum 20 de ani si nici Basescu nu era membru de partid!
nu era BASESCU?????????????
documenteazate putun si vei vedea ca era .................a inceput cu FSN-UL ..............acum se da drept "LUPTATOR IN POTRIVA COMUNISMULUI".................................un caracter infect daca isi reneaga trecutul
dobitoacele mele
Să nu facem discriminări. Şi lichelele dela Antene care sunt defecaţii ale dobitocului Voiculescu Dan sunt de aceeaşi teapă ca şi cei dela REALITATEATV. Printre ei numesc pe Pelticul comunist turnător Cristoiu, sonatul Leptopist Stan, homalăul Gâdea, cre.tin.ul Ciutacu, porcul Bogdan Teodorescu, îmbălsămatul Bolcaş şi imbecilul Badea Mircea.
Aliodor
Nu stiu ce puteri paranormale are acest domn Aliodor dar stiu ca a fost tot timpul in preajma lui Geoana la alegerile pt. PE din 2007 cand PSD a pierdut alegerile,deci nu l-a ajutat cu nimic pe Geoana.Altfel castiga alegerile acelea si astfel il mai tinea pe Manolea pe langa el.Nu credeti ca am dreptate?Acum si-a incercat si omul norocul pe langa Basescu(cu stirea sau fara stirea lui).Ei si?!Iar Geoana a pierdut alegerile de prost(si nu Prostanac) ce este si pt.ca a facut niste greseli de neiertat!In plus este un om slab,manipulabil si fara personalitate!
LIBERTATEA=REALITATEATV
televiziunea paraliticului fizic şi mental escrocul Vântu Sorin Ovidiu, REALITATEATV, a devenit buda comunală a tot felul de aşazişi anali politici care îşi deversează dejecţiile mentale. Printre cei mai de seamă fe.ca.lo.izi anali se numără ALIEN-atul cap de mort Cristian Tudor Popescu, efeminatul cârtiţă secu Hurezeanu, fonfăitul Boda, pseudofelcerul Val Vâlcu, ţiganul Racoviceanu, sonatul Ciuvică chirpici, imbecilul Andon, poponarii Răzvan Dumitrescu şi Cornel Nistorescu, imbecilul turnător Bogdan Chiriac, limbricoidul psihopat Alin Teodorescu, imbecilul Cosmin Guşă, oligofrenul Bănicioiu, scroafa Dragoteasca şi porcul Adrian Păunescu, cre.tino.idul Robert Turcescu, ţigănoiul ciorditor Mădălin Voicu, maimuţoiul Prelipceanu, escrocul turnător la secu Soiosul Roşca Stănescu, îmbulzitul Adi Ursu, schizofrenul Mircea Dinescu precum şi turma de capre behăitoare în frunte cu Şincai . La aşa patron aşa slugi lichele. Noi nu vrem respect.
Saraca Aura(Vasile?)
Vedeti ca ati incurcat literele!Mogulii lui Iliescu si Antonescu fura de 20 de ani deoarece PDL nu exista acum 20 de ani si nici Basescu nu era membru de partid!
Sarlatanii din PD-L a ars acest popor de 20 de ani, mogulii lui BASESCU fura nestingheriti in frunte cu tirfa de UDREA, se vede ca ei i se conced tot felul de favoruri, prostii pltesc impozit forfetar , pentru ea este o anulate a acestui impozit, oare BASESCULE, char ne crezi prostii, sunteti un partid corupt la fel ca PSD, voi ati distrus si ati furat aceasta tara..BASESCULE vrei Moldova, iat-o si leagate de git cu criminalii aia, cea mai bisnitara tara, BASESCULE ai grija de romania ta ca se omoara oameni din cauza saraciei, tineretul se omoara pe capete , aceasti cetateni ai tari tale ai cazut in depresii din cauza saraciei, tu te gindesti la moldova.Fa drumuri in tara ta, nu vezi ca moldova in timpul iernii este paralizata, izolata de restul tari occidentale, ai avut grija sa iasa in R. Moldova sa iasa dreapta ta mogulista, ca de Moldova ta ai lasat-o prada comunistilor, vezi jud. din Moldova , inclusiv Iasul cel mai mare oras universitar din Mpldova l-ai lasat pe mana comunist
ROMANIA ARE NEVOIE DE AJUTOR
DOMNULE BASESCU...DACA VREI SA RAMAI IN ISTORIE CA UN GOOD PRESIDENT..OCUPA-TE DE ROMANIA SI DE ROMANI...SARACIA ADUCE NENOROCIRI, VIOLENTE ETC....... SINCER...TU CE POPOR GUVERNEZI? POPORUL OAMENILOR CU AVERI, SAU ROMANIA? MAI BOC, TU CAND FACI LEGI, LE FACI PENTRU BOGATI? PAI DACA TU PUI TAXE SI IMPOZITE UNUI POPOR CARE ESTE-N COLAPS...IL ADUCI IN PRAGUL NEBUNIEI, IL DISTRUGI DE TOT...ASTA VRETI? AVETI ORDIN SA NE ANIHILATI? CA NU VA INTELEG ...ATITUDINEA FATA DE ROMANIA... NU MAI VREM IMPRUMUTURI DE LA FMI ...AVEM DATORII....NU MARITI TAXELE, NU MARITI SALARIILE UN AN....STRANGETI BANI...DAR NU MAI DATI LEGI CU ALTE IMPOZITE..AVEM PREA MULTE....NE SUFOCATI...DE CE NU SE PLATESTE O TAXA A POLITICIANULUI? TAXA CA ESTI SENATOR, DEPUTAT, MINISTRU./..CA AVETI SALARII, AVANTAJE, MASINI GRATIS...NU PLATITI NIMIC...STATI PE BANII ROMANIEI SI O MAI SI CONDUCETI PROST...FOATTE PROST.......CU CE VA MANDRITI? DOMNILE BASESCU, VA MANDRITI CA SUNTETI PRESEDINTELE UNUI POPOR SARA
Doamne
APARA TARA DE PROSTI
PSD SE COMPORTA LA FEL CUM SE COMPORTAU URMASI LOR COMUNISTI ,FRATE SUNT SUPER FERICIT CA AM SCAPAT DE FAMILIA GEOANA SI DACA MAI SCAPAM SI DE BANICIOIU ZIS ANA PAUCAR ,TARA VA PROGRESA . APARANE DOAMNE DE COMUNISTI CA ASTIA
TIPIC COMUNIST

Bluze si pantaloni adidas de vanzare
Bluzee si pantaloni adidas de vanzare la 60 ron buc,bluzee casuaiula spride si brookfield la 40 ron buc,geci nike 70 ron buc,caciula nike la 15 ron buc si multe altele,cei interesati ma pot contacta la id nenic18.
DETIN FLACARA VIOLET:)))
PRIN PUTEREA MAGICA A FLACARII VIOLET, DORESC CA GUVERNUL BOC SA SE SCUFUNDE IN MEANDRELE CONCRETULUI:)))))))) FIE CA PRIN PUTEREA MAGICA A FLACARII VIOLET DE LA ARAGAZUL DIN BUCATARIE SA DEVASTEZE INTRU-TOTUL GUVERNUL, PRESEDENTIA...SA- I SCUFUNDE INTR-O BEZANA TOTALA, O MARE HAU SA-I INGHITA...CA SA ALEGEM ALTII MAI NORMALI, MAI CURATI, SI DATI CU CREMA CONTRA-RIDURILOR;)))))))) :)))))))))))))))
aliodor baiat destept!
O teoremă deja demonstrată cu vârf şi îndesat spune că, în România, influenţa politică se metamorfozează rapid în avere. Probabil întâmplător, domnu' paraenergetician are o avere demnă de un băiat deştept din energie. Are case, maşini, terenuri, e implicat în afaceri imobiliare de zeci de milioane de euro, iar acestea nu sunt percepţii extrasenzoriale, sunt date seci din declaraţia de avere a soţiei. E o reuşită, pentru că, iniţial, a încercat să facă bani cu haine presărate cu zinc, cupru sau siliciu. E vorba de o "ştiinţă străveche", metaloterapia, care spune că ţesăturile zincate sau silicionate ar avea o influenţă pozitivă asupra organismului. Dar n-a mers. Potenţialii clienţi, needucaţi, s-au temut să nu se umple brusc de energie cu ajutorul vreunui fulger şi n-au cumpărat hainele minune. Teoretic, Aliodor trebuia să rămână uşor sărac. Dar acest lucru nu e posibil. Omul care se freacă atâta de preşedinţi de ţară
te-ai trezit cu fata la cearsaf dupa cum se vede,fi mai concreta si zine concret cine si ce fura dar concret,folosesti cuvantul ''furat''inseamna ca sti ceva concret,sau ai invatat cuvantul si-l folosesti aidoma?
Sarlatanii din PD-L a ars acest popor de 20 de ani, mogulii lui BASESCU fura nestingheriti in frunte cu tirfa de UDREA, se vede ca ei i se conced tot felul de favoruri, prostii pltesc impozit forfetar , pentru ea este o anulate a acestui impozit, oare BASESCULE, char ne crezi prostii, sunteti un partid corupt la fel ca PSD, voi ati distrus si ati furat aceasta tara..BASESCULE vrei Moldova, iat-o si leagate de git cu criminalii aia, cea mai bisnitara tara, BASESCULE ai grija de romania ta ca se omoara oameni din cauza saraciei, tineretul se omoara pe capete , aceasti cetateni ai tari tale ai cazut in depresii din cauza saraciei, tu te gindesti la moldova.Fa drumuri in tara ta, nu vezi ca moldova in timpul iernii este paralizata, izolata de restul tari occidentale, ai avut grija sa iasa in R. Moldova sa iasa dreapta ta mogulista, ca de Moldova ta ai lasat-o prada comunistilor, vezi jud. din Moldova , inclusiv Iasul cel mai mare oras universitar din Mpldova l-ai lasat pe mana comunist
noi santem cat se poate de seriosi,lasati varianta cu furatul s-o fi furat nu zic nu siiii unde mai pui in ambele tabere,asta s-a demonstrat la reanumararea voturilor nule.fusul orar al diasporei l-a facut pe basescu sa rada la urma,dupa cum si zicala...cine rade la urma rade mai bine.si sa-ti mai zic ceva,din partidele care alcatuia alianta nu uita ca multi din interiorul partidelor erau pro basescu,pentru ca romanul a fost si va fii in fata rade si te perie iar in spate te articuleaza.poate chiar in jurul tau sant asemenea persoane,care spun ca pe geoana l-au votat iar,stampila au pus-o pe basescu .
Sa fim seriosi ca la alegerile astea s-a furat cat la toate celelalte alegeri din ultimii 20 de ani la un loc. Se vorbeste ca la sectiile din diaspora, dupa incheierea votului in Romania, s-a calculat diferenta necesara lui Basescu, s-au intocmit procese verbale si abia apoi s-au bagat si niscai buletine in urne. Buletine si procese verbale care NICI PANA IN ZIUA DE AZI NU AU AJUNS IN ROMANIA. Pe ce lume traim ? Si mai au tupeu unii sa vorbeasca de castigatori si invinsi . Asa la ochiometru, s-au manarit cel putin 1 milion de voturi. Daca era pe bune Base era de mult good byeeee
Imi pare rau
ca nu pot sa te ajut. nici energia centeralei de la cernavoda nu-ti mai invie neuronul.. te-ai nascut prost.
Vezi ca vin in seara asta si te i-au la mine in foc cel de veci daca mai vorbesti urat . Esti un pic bolnav
sarlatanii
Sarlatanii din PD-L a ars acest popor de 20 de ani, mogulii lui BASESCU fura nestingheriti in frunte cu tirfa de UDREA, se vede ca ei i se conced tot felul de favoruri, prostii pltesc impozit forfetar , pentru ea este o anulate a acestui impozit, oare BASESCULE, char ne crezi prostii, sunteti un partid corupt la fel ca PSD, voi ati distrus si ati furat aceasta tara..BASESCULE vrei Moldova, iat-o si leagate de git cu criminalii aia, cea mai bisnitara tara, BASESCULE ai grija de romania ta ca se omoara oameni din cauza saraciei, tineretul se omoara pe capete , aceasti cetateni ai tari tale ai cazut in depresii din cauza saraciei, tu te gindesti la moldova.Fa drumuri in tara ta, nu vezi ca moldova in timpul iernii este paralizata, izolata de restul tari occidentale, ai avut grija sa iasa in R. Moldova sa iasa dreapta ta mogulista, ca de Moldova ta ai lasat-o prada comunistilor, vezi jud. din Moldova , inclusiv Iasul cel mai mare oras universitar din Mpldova l-ai lasat pe mana comunist
sarlatanii
Sarlatanii din PD-L a ars acest popor de 20 de ani, mogulii lui BASESCU fura nestingheriti in frunte cu tirfa de UDREA, se vede ca ei i se conced tot felul de favoruri, prostii pltesc impozit forfetar , pentru ea este o anulate a acestui impozit, oare BASESCULE, char ne crezi prostii, sunteti un partid corupt la fel ca PSD, voi ati distrus si ati furat aceasta tara..BASESCULE vrei Moldova, iat-o si leagate de git cu criminalii aia, cea mai bisnitara tara, BASESCULE ai grija de romania ta ca se omoara oameni din cauza saraciei, tineretul se omoara pe capete , aceasti cetateni ai tari tale ai cazut in depresii din cauza saraciei, tu te gindesti la moldova.Fa drumuri in tara ta, nu vezi ca moldova in timpul iernii este paralizata, izolata de restul tari occidentale, ai avut grija sa iasa in R. Moldova sa iasa dreapta ta mogulista, ca de Moldova ta ai lasat-o prada comunistilor, vezi jud. din Moldova , inclusiv Iasul cel mai mare oras universitar din Mpldova l-ai lasat pe mana comunist
sarlatanii
Sarlatanii din PD-L a ars acest popor de 20 de ani, mogulii lui BASESCU fura nestingheriti in frunte cu tirfa de UDREA, se vede ca ei i se conced tot felul de favoruri, prostii pltesc impozit forfetar , pentru ea este o anulate a acestui impozit, oare BASESCULE, char ne crezi prostii, sunteti un partid corupt la fel ca PSD, voi ati distrus si ati furat aceasta tara..BASESCULE vrei Moldova, iat-o si leagate de git cu criminalii aia, cea mai bisnitara tara, BASESCULE ai grija de romania ta ca se omoara oameni din cauza saraciei, tineretul se omoara pe capete , aceasti cetateni ai tari tale ai cazut in depresii din cauza saraciei, tu te gindesti la moldova.Fa drumuri in tara ta, nu vezi ca moldova in timpul iernii este paralizata, izolata de restul tari occidentale, ai avut grija sa iasa in R. Moldova sa iasa dreapta ta mogulista, ca de Moldova ta ai lasat-o prada comunistilor, vezi jud. din Moldova , inclusiv Iasul cel mai mare oras universitar din Mpldova l-ai lasat pe mana comunist
asa este
ai dreptate
Sa fim seriosi ca la alegerile astea s-a furat cat la toate celelalte alegeri din ultimii 20 de ani la un loc. Se vorbeste ca la sectiile din diaspora, dupa incheierea votului in Romania, s-a calculat diferenta necesara lui Basescu, s-au intocmit procese verbale si abia apoi s-au bagat si niscai buletine in urne. Buletine si procese verbale care NICI PANA IN ZIUA DE AZI NU AU AJUNS IN ROMANIA. Pe ce lume traim ? Si mai au tupeu unii sa vorbeasca de castigatori si invinsi . Asa la ochiometru, s-au manarit cel putin 1 milion de voturi. Daca era pe bune Base era de mult good byeeee
Vezi ca vin in seara asta si te i-au la mine in foc cel de veci daca mai vorbesti urat . Esti un pic bolnav
paranoii au pus stapanire pe romania, faceti rugaciuni sa scapam de ei ca ne conduc la rau,, biserica trebuie sa intervina , sa faca slujbe de a indeparta vrajitoria
milueste ne pe noi

bv corect
ai dreptate omule
Sa fim seriosi ca la alegerile astea s-a furat cat la toate celelalte alegeri din ultimii 20 de ani la un loc. Se vorbeste ca la sectiile din diaspora, dupa incheierea votului in Romania, s-a calculat diferenta necesara lui Basescu, s-au intocmit procese verbale si abia apoi s-au bagat si niscai buletine in urne. Buletine si procese verbale care NICI PANA IN ZIUA DE AZI NU AU AJUNS IN ROMANIA. Pe ce lume traim ? Si mai au tupeu unii sa vorbeasca de castigatori si invinsi . Asa la ochiometru, s-au manarit cel putin 1 milion de voturi. Daca era pe bune Base era de mult good byeeee
Te-ai facut operatie de limba numai stii romanii , imi scrii mie capo di tutti capi. Numai stii romaneste stronzo , ignorante
Mai mira pe cineva ca Besescu are o armata de tzine caii inutili in jurul lui, pe banii populimii ?! Comunistii de ieri , democratii de azi ! Securistii de ieri, capitalistii de azi ! Cel mai haios e ca se acuza unii pe altii de comunism si securism, cand ei de fapt sunt toti o apa si-un pamant dar capo del tutti capi este tot Besescu
Pe bune.....
Sa fim seriosi ca la alegerile astea s-a furat cat la toate celelalte alegeri din ultimii 20 de ani la un loc. Se vorbeste ca la sectiile din diaspora, dupa incheierea votului in Romania, s-a calculat diferenta necesara lui Basescu, s-au intocmit procese verbale si abia apoi s-au bagat si niscai buletine in urne. Buletine si procese verbale care NICI PANA IN ZIUA DE AZI NU AU AJUNS IN ROMANIA. Pe ce lume traim ? Si mai au tupeu unii sa vorbeasca de castigatori si invinsi . Asa la ochiometru, s-au manarit cel putin 1 milion de voturi. Daca era pe bune Base era de mult good byeeee
si acum..
traiti voi pe spatele poporului si furati de nu mai puteti aii?JIGODII inrobite ce santeti
Mars comunist nemernic care ai trait bine pe spatele batranilor si ati furat pana n-ati mai putut de javre. Te oftici acum ca n-ai din ce sa mai traiesti, dar lasa ca va elimina Basescu pe toti usor ,usor , astia care ati lucrat pe sub camasa cu Iliescu.
Mafia portocalie
Mai mira pe cineva ca Besescu are o armata de tzine caii inutili in jurul lui, pe banii populimii ?! Comunistii de ieri , democratii de azi ! Securistii de ieri, capitalistii de azi ! Cel mai haios e ca se acuza unii pe altii de comunism si securism, cand ei de fapt sunt toti o apa si-un pamant dar capo del tutti capi este tot Besescu
...
esti dus cu pluta si spalat pe creier cu Ariel , asa sunteti toti care aveti impresia ca base e marele vostru salvator las ca vezi tu cand nu o sa-ti permiti nici macar lemnul de sicriu
Mars comunist nemernic care ai trait bine pe spatele batranilor si ati furat pana n-ati mai putut de javre. Te oftici acum ca n-ai din ce sa mai traiesti, dar lasa ca va elimina Basescu pe toti usor ,usor , astia care ati lucrat pe sub camasa cu Iliescu.
Mars comunist nemernic care ai trait bine pe spatele batranilor si ati furat pana n-ati mai putut de javre. Te oftici acum ca n-ai din ce sa mai traiesti, dar lasa ca va elimina Basescu pe toti usor ,usor , astia care ati lucrat pe sub camasa cu Iliescu.
Date-n sange de jartea pedelista cu bashittu vostru cel mai mare securisto-comunist de la Anvers.
100%
de unde kilu stanii esti tu ma nene 100% v.ac.a
100% ca este moldovean ca astia neau impinzit si cu tigani