Zăpada din Bucureşti ucide!
Conţine ingrijorător de mult plumb, reziduuri petroliere şi, in mod straniu, DDT - un pesticid interzis cu 20 de ani in urmă
In general, faptul că iarna ninge este o veste bună. Dar nu şi in Bucureşti! Ziarul Libertatea a dus la Institutul pentru Cercetări Alimentare (ICA) o cantitate de zăpadă colectată de pe străzile Capitalei, pentru a-i determina conţinutul. Rezultatul: omătul este otrăvitor. Aşa că gândiţi-vă de două ori înainte să lăsaţi copiii la săniuş.
Cine ar fi crezut că zăpada ce se aşterne în j
urul nostru poate fi extrem de nocivă? Ei bine, neaua cenuşie a oraşului conţine atâtea otrăvuri, printre care metale grele, nitraţi şi DDT - pesticid deosebit de nociv pentru om -, încât este o adevărată bombă biologică cu ceas. Nu o spunem noi, ci specialiştii care au testat-o în laborator. Aceste substanţe nu ar avea ce căuta, în mod normal, în zăpadă.
Otrava va persista zeci de ani
Cum a fost posibil ca neaua căzută din cer să aducă DDT în mijlocul oraşului? Foarte simplu. Prin ciclul natural al apei. Substanţele nocive intră în pânza freatică, aceasta ajunge în râuri şi în lacuri. Prin evaporare, apa ridică otrăvurile în aer, iar norii le poartă pe spaţii foarte largi. Ulterior, precipitaţiile le aduc în oraş. “Sunt otrăvuri foarte puternice, care vor intra în pânza freatică şi vor continua să influenţeze sănătatea oamenilor zeci de ani de aici înainte”, ne-a spus Gheorghe Mencinicopschi, directorul ICA.
DDT-ul din nea vine de la autostrada Transilvania
“Este foarte interesantă iniţiativa dumneavoastră. Pare ciudat să existe DDT în zăpada din Bucureşti, dar există o explicaţie. Cu doar câteva luni în urmă a fost decopertat un mare depozit de DDT, pentru că pe acolo va trece autostrada Transilvania. Faptul că această substanţă a ajuns deja în Bucureşti e un semnal de alarmă”, ne-a spus Nicolae Rădulescu Dobrogea, preşedintele O
rganizaţiei Ecologiste Eco-Civica.
«Provoacă grave afecţiuni»
Dr. Laurenţiu Luca (foto), directorul Clinicii Puls din Capitală: “Compuşii metalelor grele nu se elimină din organism decât după ani sau chiar zeci de ani. Ingerarea omătului poate provoca boli digestive şi nervoase, mai ales că unele substanţe rezultate la analize sunt cunoscute ca fiind cancerigene”. (Oana Timar )
«Nitraţii pot ucide un copil în câteva ore»
Vă prezentăm concentraţiile substanţelor otrăvitoare din zăpadă, conform buletinelor de analiză ICA şi interpretările lor: ![]()
- Plumb - 76,72 mg/litru depistat în zăpada bucureşteană. “Este de opt ori mai mult decât limita maximă admisă. E uluitor! Teoretic, în Capitală nu ar trebui să mai existe sur
se de plumb puternic poluatoare”, ne-a spus Gheorghe Mencinicopschi, directorul ICA. Plumbul produce saturnismul, cad unghiile şi părul. De asemenea, distruge sistemul nervos şi provoacă afecţiuni ale sângelui.
- Cadmiu - 0,075 mg/litru - un metal greu, deosebit de toxic. În cazul copiilor, se acumulează în rinichi şi provoacă decesul.
- Nitraţi - 11,35 mg/litru. “Este periculos de mult. Ca exemplificare, pot să spun că o concentraţie de 50 mg/litru poate omorî un copil în doar câteva ore. Nu este o glumă”, ne-a explicat Mencinicopschi.
- Nitriţi - 0,16 mg/ litru - declanşează cancerul sistemului limfatic.
- Lindan - 0,0593 micrograme/litru - e un pesticid neurotoxic încadrat de Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului în grupa substanţelor cancerigene.
- DDT - 0,0415 micrograme/ litru - este un pesticid interzis în ţările industrializate încă din 1970, iar la noi, din 1990, din cauza efectului cancerigen puternic.
- Reziduuri petroliere - 28 mg/decimetru cub - “Sunt cancerigene, iar concentraţia este foarte mare”, a afirmat Gheorghe Mencinicopschi.
Rezultatele investigaţiilor i-au speriat pe oameni
Zăpada este foarte periculoasă! Nu o spunem noi, ci rezultatele analizelor efectuate în laborator. Ziarul Libertatea a mers la Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), cu o probă de zăpadă pentru a afla ce conţine aceasta. Spre surprinderea noastră, în omăt sunt foarte multe metale, iar plumbul se regăseşte în cea mai mare cantitate. Cititorii Libertăţii au rămas uimiţi de substanţele pe care le conţine zăpada.
«Habar n-aveam de otrăvuri în zăpadă»
Luiza Lenkovschi, 62 de ani: “Ce substanţe sunt în zăpadă? Metale, plumb? De când au apărut astea? Hai că ăştia sunt nebuni! Cum să fie omătul otrăvitor? Habar n-aveam că există atâtea otrăvuri în zăpadă. Copiii noştri sunt cei mai expuşi, pentru că ei se joacă cel mai mult în zăpadă”.
«Din cauza asta se nasc copii cu probleme»
Ştefan Borac, 21 de ani: “Nu mă mai miră nimic în ţara asta. Sunt o mulţime de substanţe în aer de care noi, oamenii de rând, nu ştim nimic. Cine se gândea că zăpada poate conţină atâtea otrăvuri?! Din cauza asta se nasc copii cu probleme, iar autorităţile n-ar trebui să stea cu mâinile în sân”. 
«Noi, părinţii, trebuie să fim foarte atenţi»
Ioan Mihăilescu, 60 de ani: “Nu ştiam de aşa ceva. Acum e prima oară când aud. Dar e foarte riscant pentru copii. De când e omătul periculos? E bucuria copiilor. Ce o să facem acum, nu o să-i mai lăsăm să se joace în zăpadă? E ceva inadmisibil ca aceste substanţe să se găsească în omăt. Noi, părinţii, trebuie să fim foarte atenţi când ei ies afară. Trebuie să-i spălăm foarte bine când micuţii intră în casă”. 
«Cum, domnule, să fie zăpada otrăvitoare?»
Viorel Căuş, 55 de ani: “Cum, domnule, să fie zăpada otrăvitoare? E bucuria tuturor copiilor. N-aţi văzut că atunci când ninge ei sunt primii la joacă să facă oameni de zăpadă? Ce să le facem, să-i ţinem închişi în casă? Şi nu numai pentru ei este periculoasă, ci şi pentru noi adulţii, ce noi nu luăm contactul cu ea? Cine mai ştie ce substanţe bagă ăştia ca să deszăpezească?!”.

28477

La Pasajul Basarab începe, azi, ridicarea unei noi secţiuni. E vorba [...]
Traficul rutier pe Calea Griviţei va fi restricţionat, în perioada [...]
Un grav accident de circulaţie a avut loc, ieri seară, pe Şoseaua Ştefan [...]
Vechea clădire a Primăriei Municipiului Bucureşti de pe bulevardul Regina [...]

da, da
i still want stefan borac to be my valentine :)
Anonimului iresponsabil
Maestre ! Stiai ca DDT-ul a fost identificat si acum in grasimea ursilor polari ? Mai pune mana pe cartea de chimie si de cultura generala. Si spune si cum te cheama iscalindu-te cu numele real nu cu cel ascuns ca turnatorii de la securitate... NRDobrogea
Zice unul : Prin evaporare, apa ridică otrăvurile în aer, iar norii le poartă pe spaţii foarte largi. Sa mori tu ca asa este ! Asta inseamna ca pe litoral zapada este sarata ca doar apa s-a evaporat din mare impreuna cu sarea !!!! Dupa cata scoala aveti nu ma mira. Zice altul: DDT-ul din nea vine de la autostrada Transilvania . Mai, Naica Dobrogea (zis Cascaval la ICECHIM) tu chiar crezi ceea ce spui ? Noi astia mai "vechi" te stiam destept. Cum o fi ajuns DDt-ul la Bucuresti tocmai din Transilvania ? Sa nu-mi spui ca pe calea aerului caci pe drum a avut multe locuri de "aterizat"
dar eu mananc propiile fecale si n-am nimic,de ce?
buletin analiza
Sugestia mea e sa faceti analize de genul asta la laboratoare acreditate pe care le avem De ex ICIM, ECOIND care se ocupa cu asta de ani de zile si sunt in subordinea Agentiei de Protectia Mediului. ICA nu are absolut nici o acreditare in a emite astfel de buletine de analiza si probabil nici personal calificat pt asta. .....Este foarte usor sa faci din creion un astfel de buletin da analiza si sa debitezi tampenii.
A si apropos D-le Mecinicopschi, Jurnalistii de la Libertatea au spus ca au venit ei cu proba de zapada la ICA......Un chimist analist isi preleveaza probele dupa niste proceduri bine stabilite pt a avea un rezultat corect. ....nu ma apuc sa iau o proba de unde imi vine mie......iar apoi sa declar ca zapada din Bucuresti e otravitoare. Rusine !!!!
DDT
D-le Mecinicopschi, As vrea sa va spun sincer ca nu cred ca dvs ati gasit lindan in proba de zapada analizata. Spuneti niste aberatii de nedescris. ... Va vad in ultima vreme pe la toate posturile de televiziune debitand tot felul de prostii....Este inadmisibil ca un beneficiar al granturilor de cercetare ale guvernului Romaniei, Profesor universitar sa faca afirmatii de genul asta. In Romania totul este normal ca niste nulitatii sa aiba titluri universitare. Mai grav este ca oamenii nu au de unde sa stie....ce "capabil" sunteti si poate chiar cred sfaturile dvs referitoare la nutritie. Sunteti pe langa de tot d-nule .
inghite tot
Viata ta se aseamana unui wc public slab iluminat, urit mirositor si plin de bacterii de la periferia unui cartier. Un wc cu pretentii de marca inregistrata dar tot un WC

In general, viata mea se aseamana cu neaua stralucitoare luminata de luna in noptile senine si reci de iarna

mda
asa....sunt studenta la chimie.....alimentara chiar....decat sa faceti analize la zapada v-as sugera sa faceti una la mezeluri...ca si asta contin nitriti cam 70mg/kg si pot ajunge pana la 200mg/kg...decat sa cititi presa mai bine cititi eticheta pe pe ce dati sa manace copilului....va faceti griji pt zapada:)).....ar putea omora un copil....
Zapada care se formeaza nu este nociva, ci ceea ce ajunge pe ea, substante nocive, fumul de la teava de esapament, resturile aruncate etc, de la un oras supraaglomerat cum este Bucurestiul. Pb este un metal greu. Daca ajunge in pamant, cum se poate el ridica odata cu vaporii de apa care se ridica si formeaza precipitatiile, doar nu are aripi.... Majoritatea celor care locuiesc in orase aglomerate daca si-ar face analize, ar constata ca au Pb, Al, Bo ridicat, la fel cum cei care au plombe cu amalgam de Ag, prezinta un Hg mai ridicat. Sunt cancerigene, dau dementa, depresii etc, aceste substante pot fi inlaturate din corp prin chelare.
tu postezi tu iti raspunzi
Fabulatii
Hai sa nu comparam concentratia de Pb si Cd din tutun cu cea din electrozii si solutiile electrolitice ale acumulatorilor, acestia fiind folositi pe scara f. larga, nu doar in ind. auto. In fond faptul ca tutunul absoarbe o mare cantitate de astfel de substante din sol, aduce beneficii naturii si se opresc in plamanii fumatorilor (cel putin teoretic, din aceste motive se imbolnavesc ei). Daca tutunul ar fi asa bogat in continut de Pb si Cd, s-ar extrage aceste elemente direct din tutun, nu din minereuri :D
Planta de tutun absoarbe in cantitati mici plumbul din sol si apa de ploaie. Dar exista. Si plumbul din tonele de fum din milioanele de tigari arse zilnic unde se duc? In cosmos? Nu tot pe pamant cade impreuna cu alte substante toxice, direct din atmosfera in natura noastra. Poate s-a redus continutul de plumb din benzina dar nu toata lumea foloseste. Si nu uita ca nu suntem singurii pe planeta asta. Poluarea vine si din alte parti ale planetei. Si planeta e poluata sistematic de catre om cam de 200 de ani. Si nu gandi la micro, gandeste la macro si la poluarea existenta din trecut si prezent.

Cred ca substantele mentionate de tine sunt prezente in mod accidental, si nu adaugate in procesul de fabricare. Nu cred ca planta de tutun ar contine acele substante intr-o concentratie demna de luat in calcul, pentru ca ar presupune sa generalizam cumva si asupra altor plante cu o capacitate mai mica sau mai mare de a retine aceste substante pe care tot din sol le absorb. Intrebarea era cum ajung acele substante in sol, ca nu cred ca se foloseste Pb si Cd ca ingrasamant chimic de ultima generatie? In ultimul timp s-a redus considerabil si continutul de Pb din benzina in procesul de rafinare, asa ca ma tem ca n-ai dreptate. Daca poluarea zapezii ar fi fost de la tutun, s-ar fi gasit si arsenic si nicotina in zapada analizata si-ar fi fost raportata.
???

Tigarile, fumul de tigara, contine plumb, arsenic, aldehida formica, oxid de nitrogen, monoxid de carbon, amoniac si alti 43 de substante toxice. La prima vedere o tigara aprinsa pare ceva neinsemnat, banal, dar la nivel mondial......zilnic de 200 de ani..........

Dar cine crezi ca fumeaza tigari cu Pb si Cd ? Nu stii ca tigarile se fabrica din tutun, adica din plante, deci sunt ecologice 100%? Unde vezi tu pe buletinul acela de analize nicotina sau CO2 ? Crezi ca si-ar mai cumpara cineva tigari daca acestea ar contine Pb? Eu sunt sigura ca ar consuma electrozii de la bateriile reciclabile :D
Care galeata ?

Toata lumea se mira si se intreaba de unde plumb? Toata lumea vorbeste numai de industria chimica/metalurgica cu uzine si fabrici poluatoare. Dar de ce se uita de autovehicule? Imediat dupa industria chimica, pe locul 2 este situat autovehiculul care este cel mai mare poluator. Benzina contine plumb in cantitati mari , dar si alte substante toxice. Cresterea numarului de autovehicule a dus la asa ceva. Dar nu vorbim si ne facem ca uitam, trecem cu vederea, pt ca toti avem masina mica. Pe locul 3 dupa industria chimica/metalurgica si autoturisme este situata tigara. Fumul de tigara este toxic. Zilnic se consuma milioane de tigari la nivel mondial emanand in aer tone de fum.
Industria chimica/metalurgica, masinile si tigaril

Hai, dormi cu mama, ca altfel te perpelesc
Pai sigur ca da, ai sarit la gatul altei Violete, de parca toate trebuie sa fie asa ingramadite ca fosta ta amica si de parca as fi eu vinovata pt. faptul ca tu te imperechezi cu toate proastele.
Nici eu nu vorbesc cu proastele de obicei, dar ma simt bine cand le mai dau peste bot, asa nitzel, din cand in cand, e vorba de adrenalina, nu strica nimanui sa faci mishto de proaste cand ai ocazia, mai se destinde si omul...Sti cum ai spus tu??? exact ca la gradinita, "eu nu vorbesc cu mortii" atunci cand unul isi asuma numele unuia mort (cum am facut eu de exemplu). Si pot si eu sa ma cobor la mintea ta de clasa 1, si sa spun si eu "nici eu nu vorbesc cu proastele", ca am avut o amica violeta care se crapa pamantul sub ea de proasta ce era...deci....daca taceai filozoafa ramaneai...sau poate nu.. :)) Si sa fim realisti: altceva nu ai gasit sa re-argumentezi si sa contraargumentezi???? decat sa te iei de nickul meu???? deci clar ca esti ca "Violeta"....JET
normal
pentru ca acest oras(din pacate) capitala tarii este plin de tigani care se stie sunt foarte rezistenti la boli.
nu moare nimeni,bucurestenii sunt obisnuiti cu poluarea...
pai de unde ia ala zapada
dupa strada? :)))))
ICE CREAM
ce mare descoperire epocala ati facut. va dau premiul NOBEL pentru prostie. atat timp cat exista poluare in aer totul este nociv pe pamant. si nu doar in BUCURESTI ci in toata lumea.luati praful de pe acoperisul unei cladiri si mergeti la un laborator si veti ramane uimeti de ce veti descoperi. nu mai alarmati oamenii degeaba. totul este otravitor.
prosti
pai daca luati zapada sa o testati dupa ce a stat 2 saptamani normal ca e periculoasa....duce-ti-va in parcuri unde nu sunt masini si mai faceti teste o data...dar nu dupa 1 luna inainte sa se topeasca....ce prosti....
prostarleta violeta
Nici eu nu vorbesc cu proastele de obicei, dar ma simt bine cand le mai dau peste bot, asa nitzel, din cand in cand, e vorba de adrenalina, nu strica nimanui sa faci mishto de proaste cand ai ocazia, mai se destinde si omul...Sti cum ai spus tu??? exact ca la gradinita, "eu nu vorbesc cu mortii" atunci cand unul isi asuma numele unuia mort (cum am facut eu de exemplu). Si pot si eu sa ma cobor la mintea ta de clasa 1, si sa spun si eu "nici eu nu vorbesc cu proastele", ca am avut o amica violeta care se crapa pamantul sub ea de proasta ce era...deci....daca taceai filozoafa ramaneai...sau poate nu.. :)) Si sa fim realisti: altceva nu ai gasit sa re-argumentezi si sa contraargumentezi???? decat sa te iei de nickul meu???? deci clar ca esti ca "Violeta"....JET
Era vorba de vant umed si rece dinspre nord-vest. Chiar nu mi-am inchipuit ca aceste vaturi trezesc si mortii si aduc si duhorile de mortaciune ale lui Dracula :D. Vezi-ti de viermii tai si nu te mai scarpina in teasta, ca-ti cade parul.
sa mori tu
esti prost de boncani daca tu crezi ca e guma pe toate trotuarele una langa alta cu sutele!!!!
Alea sunt urme de guma de mestecat calcata in picioare !!!!!!!
nu e cine crezi,mos crocodile.Asta e ..nu poti sa le stii pe toate..atacatoarele.
e copy-paste nu te mai da desteapta prostovanco
Faina de oase
Aceea e faina de oase, de la oasele mele, pulverizata de cele 4 vanturi ale lui Basescu.
Nu este o minciuna. Veniti in militari sa vedeti trotuarele cand sunt uscate. sunt pline de pete albe, rotunde cat moneda. O multime. Oamenii nu mai observa lucrurile in jurul lor. Am ajuns indobitociti din cauza muncii care ne ocupa tot timpul si toate gandurile. Petele albe de pe trotuar sunt de DDT. De ce nu vine nimeni sa faca expertiza? Traim in tara lui Basescu.....
Vreau sa par desteapta si imi dau mereu in petec. In ultimele zile am schimbat doua menajere insa nici una nu are cunostinte de meteorologie. Dar eu va spun clar si raspicat ca daca cerul va fi mereu asa incarcat o sa ninga cu rahat.
Nu prea vorbesc cu mortii, dar in fine.
Era vorba de vant umed si rece dinspre nord-vest. Chiar nu mi-am inchipuit ca aceste vaturi trezesc si mortii si aduc si duhorile de mortaciune ale lui Dracula :D. Vezi-ti de viermii tai si nu te mai scarpina in teasta, ca-ti cade parul.
atunci cum puiii mei sunt zile in care bate vantul dinspre sud, in bucuresti???? iata : "Cum masele de aer rece circula dinspre poli spre ecuator, inseamna ca in Bucuresti, cand a fost foarte ger, a batut vantul dinspre Transilvania spre Bucuresti, aducand norii cu substante toxice de acolo, iar zapezile care au cazut contin o parte din acele substante." ESTI LEMN SCUMPO....cine te-a invatat meteorologie??? Ori cred ca ai dreptate...stiu cum s-a poluat zapada, pai au fost americanii pe luna, de pe luna au ajuns pe planeta Pandoria, de acolo l-au supt cu jack-sully, care avea zapada pe OO, si asa a ajuns zapada in bucuresti, ca astronautii au trecut pe la base sa il suga si pe el nitel, dar ei saracii nu stiau ca sully asta are oole de plumb si apoi violeta a venit la base sa suga si ea si asa violeta a constatat ca vantul bate dinspre transilvania spre bucuresti...............:)) SA FI DE CACAO VIOLETO...
DDT
Alea sunt urme de guma de mestecat calcata in picioare !!!!!!!
Nu este o minciuna. Veniti in militari sa vedeti trotuarele cand sunt uscate. sunt pline de pete albe, rotunde cat moneda. O multime. Oamenii nu mai observa lucrurile in jurul lor. Am ajuns indobitociti din cauza muncii care ne ocupa tot timpul si toate gandurile. Petele albe de pe trotuar sunt de DDT. De ce nu vine nimeni sa faca expertiza? Traim in tara lui Basescu.....
atunci cum draq

E vorba de particule fine de Pb, nu de lingouri :D. Apa, prin evaporare, se transforma in vapori (care sunt calzi). Vaporii de apa au masa mai mica decat masa de aer uscat, de aceea se ridica creandu-se curenti de aer care antreneaza si particule de praf si alte substante chimice. Ajunse la o anumita inaltime, in er rece, acestor particule le scade temperatura, astfel ca vaporii de apa incep sa se condenseze pe ele, formand norii. Cum masele de aer rece circula dinspre poli spre ecuator, inseamna ca in Bucuresti, cand a fost foarte ger, a batut vantul dinspre Transilvania spre Bucuresti, aducand norii cu substante toxice de acolo, iar zapezile care au cazut contin o parte din acele substante.
A MURIT CINEVA PANA ACUM?
sI chiar daca ar fi asa sa mora lumea,de ce ne publicati asta?Ce sa facem noi?Orcum noi nu putem face nimic!Ne fura ca in codru taxe la greu si multe altele sunte o tara de c..t!
pete albe pe trotuare
Nu este o minciuna. Veniti in militari sa vedeti trotuarele cand sunt uscate. sunt pline de pete albe, rotunde cat moneda. O multime. Oamenii nu mai observa lucrurile in jurul lor. Am ajuns indobitociti din cauza muncii care ne ocupa tot timpul si toate gandurile. Petele albe de pe trotuar sunt de DDT. De ce nu vine nimeni sa faca expertiza? Traim in tara lui Basescu.....
e copy-paste nu te mai da desteapta prostovanco
E vorba de particule fine de Pb, nu de lingouri :D. Apa, prin evaporare, se transforma in vapori (care sunt calzi). Vaporii de apa au masa mai mica decat masa de aer uscat, de aceea se ridica creandu-se curenti de aer care antreneaza si particule de praf si alte substante chimice. Ajunse la o anumita inaltime, in er rece, acestor particule le scade temperatura, astfel ca vaporii de apa incep sa se condenseze pe ele, formand norii. Cum masele de aer rece circula dinspre poli spre ecuator, inseamna ca in Bucuresti, cand a fost foarte ger, a batut vantul dinspre Transilvania spre Bucuresti, aducand norii cu substante toxice de acolo, iar zapezile care au cazut contin o parte din acele substante.
zapada nociva
nu prea este mult de comentat,s-au spus atitea despre cidatenii deasupra Romanieiincit vreau sa cred ca ne poate da raspunsul daca vrea pe cel adevarat dl Emil Strainu care este doctor in asa ceva care puteti sa il contactati ar trebui sa ne dea raspunsul prin intermediul tv unde se uita toata lumea si sa faca apel la autoritati pentru luare de masuri
Unde s-a scris in art. ca se evapora metalele ?
E vorba de particule fine de Pb, nu de lingouri :D. Apa, prin evaporare, se transforma in vapori (care sunt calzi). Vaporii de apa au masa mai mica decat masa de aer uscat, de aceea se ridica creandu-se curenti de aer care antreneaza si particule de praf si alte substante chimice. Ajunse la o anumita inaltime, in er rece, acestor particule le scade temperatura, astfel ca vaporii de apa incep sa se condenseze pe ele, formand norii. Cum masele de aer rece circula dinspre poli spre ecuator, inseamna ca in Bucuresti, cand a fost foarte ger, a batut vantul dinspre Transilvania spre Bucuresti, aducand norii cu substante toxice de acolo, iar zapezile care au cazut contin o parte din acele substante.
pai libertatea a vrut sa faca un test defapt cu acest articol sa vada care sunt prostii care pun botu' la aceasta aberatie. 1. apa se evapora, dar fara metale in ea, clar, orice copil de cls 7 la materia numita chimie stie treaba asta. 2. al draq bucurestiul asta numai spre el bate vantul, tot ce se ridica din periferie se duce cu un mare nor negru si cade pe cladirea ziarului libertatea. Deci nu exsista asa ceva. Va intrebati atunci de unde ploaia "acida" R: din cauza ca apa care se evapora din sol ajunge pura in aer, insa datorita noxelor din aer, capata proprietati chimice. Dar in cazul plumbului (si un materail al draq de greu) asta nu are cum sa se afle in aer. Acesta se depune, deci nu are cum sa ajunga in ploaie/zapada... Chimia masii....Libertatea, ati depasit bah trenul??? adica 2 clase??? chiar nimeni din redactia aia nu are creierul mai tare decat o primata????
idee

Na ca am auzito si pe asta...voi nu mai stiti ce sa publicati,duceti lipsa de articole.Mai bine ati publica un articol despre tratarea prostiei ca,chiar aveti nevoie voi astia de la Libertatea :P.
sunteti niste mincinosi
Cum doamne iarta ,sa ajunga zapada otravitoare numai in BUC .Nu mai aveti ce inventa ,si ati bagat-o pe asta cu zapada Vantul care a adus-o in BUC ,nu are si alte directii ? aduce tot cei mai otravitor aici?
Ahtiati de publicitate
Voi pe cine credeti ca pacaliti? Nu v-ati dus voi la Mencinicopschi, a venit la Libertatea si v-a spus dinainte care sunt rezultatele. Dupa care ati facut frumushel un articolas. Daca era vorba sa va duceti voi undeva, va duceati la INMH, pentru ca zapada tine de meteorologie sau la BRML, pentru ca ei fac tot felul de masuratori si etalonari de instrumente de masura, fiind astfel cei mai abilitati sa faca o analiza chimica. Dar nu, vreti sa credem ca v-ati dus la aia care fac analize alimentare, sa se bage si ei un pic in seama in speranta ca ne scapa prostia cu taxa pe fast food pusa aiurea si Codex Alimentaris care se va experimenta pe romani daca e sa credem teoriile conspirationiste.
...
Vai de capu' vostru de ziaristi de 2 bani. Metalele grele nu se evapora cu apa. Plumbul de exemplu fierbe la cateva mii de grade Celsius. Dupa fierbere urmeaza evaporarea! Creierul vostru, in schimb, s-a evaporat de mult!
Ce bine ca ninge cu DDT !
Inseamna ca mor toti parazitii de pe maidanezi, tigani si din copaci. Plumbul din zapada ar putea fi recuperat de cei care strang fierul vechi si alte metale. Asa am putea scapa si de zapada din Bucuresti. Nitratii si nitritii sunt folositi oricum ca ingrasamant pt. cartofi si alte legume. Oricum, bine faceti Libertatea ca ne atrageti atentia supra pericolului de a consuma zapada, ca poti sa stii, Oprescu si primarii de sector ne-ar putea pune s-o mancam pe-aia de pe trotuare, ca sa n-o dam in strada.
...
Ce reporteri idiotii!!!Cautati-va dracului o alta slujba ca sunteti total incompetenti ca reporteri!!!!!
firai al dracu cu parinti si cu licentele tale de idiot
ma tie ti-au dat ai tai cu DDT cand erai mic?
Zice unul : Prin evaporare, apa ridică otrăvurile în aer, iar norii le poartă pe spaţii foarte largi. Sa mori tu ca asa este ! Asta inseamna ca pe litoral zapada este sarata ca doar apa s-a evaporat din mare impreuna cu sarea !!!! Dupa cata scoala aveti nu ma mira. Zice altul: DDT-ul din nea vine de la autostrada Transilvania . Mai, Naica Dobrogea (zis Cascaval la ICECHIM) tu chiar crezi ceea ce spui ? Noi astia mai "vechi" te stiam destept. Cum o fi ajuns DDt-ul la Bucuresti tocmai din Transilvania ? Sa nu-mi spui ca pe calea aerului caci pe drum a avut multe locuri de "aterizat"
aiurea..in Bucuresti si doar la noi in tara !
buuuuuun ! Apa intra in pamant ..lalalala...se evapora ..ajuge la nori...dar nu-s lamurita...si nori chiar stau deasupra noastra???? Aceiasi nori ? De la noi???? Hai sa fim seriosi ...nu-mi vine sa cred ! Otravurile vin din alta parte ....nu numai de la noi. Oare cei din alte tari mai civilizate nu au facut analize?????Se scria...ne-am gasit noi de la DDT si etc. Cum nu cred in gripele de la noi , aviara de au omorat gainile sanatoase ale oamenilor , acum porcina asta....cu vaccinul...incalzirea globala si nu stiti cu ce sa ne mai speriati ...de parca am fi prea linistiti si fara griji.....Nu zic de ziaristi care scriu si ei ce aud...dar despre "oamenii nostrii de stiinta"care acum si ei fac parte din partide ...partidulete...si cred ca doar asa sa ne distraga atentia de la viata de rahat care o traim...
Sunt mari specialisti !
Zice unul : Prin evaporare, apa ridică otrăvurile în aer, iar norii le poartă pe spaţii foarte largi. Sa mori tu ca asa este ! Asta inseamna ca pe litoral zapada este sarata ca doar apa s-a evaporat din mare impreuna cu sarea !!!! Dupa cata scoala aveti nu ma mira. Zice altul: DDT-ul din nea vine de la autostrada Transilvania . Mai, Naica Dobrogea (zis Cascaval la ICECHIM) tu chiar crezi ceea ce spui ? Noi astia mai "vechi" te stiam destept. Cum o fi ajuns DDt-ul la Bucuresti tocmai din Transilvania ? Sa nu-mi spui ca pe calea aerului caci pe drum a avut multe locuri de "aterizat"
(oo)
dar tu de unde esti? copsa mica? vreau si eu o poza cu tine! parca vad o fata gen sindromul lui down.
ca toti taranii vin in bucuresti ca aici cica e bine ...si daia vezi oameni prosti prin bucuresti
Pentru invidiosi
Foarte interesant articolul. Voi astia care tot ii comentati de rau pe cei de la Libertatea, pana la urma este ziarul care are ziaristi cu idei. Nu am vazut in alte publicatii sa vina cu astfel de experimente foarte..foarte utile pentru niu, romanii. Felicitari Libertatea!!