”Programul de guvernare al lui Liviu Dragnea trebuie abandonat, pentru că pur şi simplu blochează dezvoltarea României, prin sacrificarea pe termen scurt şi mediu a investiţiilor. Este un program pe care nici Dragnea nu-l înţelege în efectele lui profunde, program care înseamnă sacrificarea dezvoltării ţării. Dragnea îl recită ca un papagal, bucuros că Vîlcov i-a pus la dispoziţie nişte planşe viu colorate cu care să meargă la televizor.
Un nou guvern trebuie să abandoneze programul lui Dragnea şi să-şi asume un program simplu, cu cinci obiective prioritare, care pot face ca România să profite de ciclul economic favorabil la nivel european”, a scris Băsescu, pe Facebook.
Train Băsescu enumeră prioritățile pe care noul Guvern ar trebui să le aibă imediat după învestire:
- Dezvoltare durabilă, prin utilizarea accelerată a fondurilor destinate dezvoltării de la UE, BEI, BERD şi BIRD, în total cca. 30 miliarde euro, din care 23,5 miliarde fonduri de coeziune nerambursabile de la UE. Se vor crea locuri de muncă prin investiţii în autostrăzi, căi ferate, regularizări de râuri, IMM-uri, dezvoltare rurală, reabiliatre şcoli şi spitale, reîmpăduriri, izolare termică a clădirilor, reconversie profesională, etc.
- Consolidarea îndeplinirii Criteriilor de la Mastricht în vederea accelerării proceselor de aderare la moneda euro pentru a creşte nivelul de integrare a ţării în UE şi pentru a fi parte a proceselor decizionale majore în UE, aşa cum acestea se prefigurează în baza Declaraţiei de la Roma.
- Revizuirea NCP şi a NCPP pendru aducerea acestora la normele de constituţionaliatate în baza deciziilor CCR şi elaborarea unei noi legi a executării pedepselor, care să stimuleze reintegrarea în societate a celor condamnaţi penal. Legea răspunderii magistraţilor.
- Asigurarea vaccinurilor şi a medicamentelor oncologice.
- Îngheţarea Codului Fiscal în forma actuală, până în anul 2020, pentru a garanta stabilitate mediului de afaceri.
Citește și: Klaus Iohannis, despre desemnarea premierului: „Voi asculta toate părțile și voi trage concluziile”
Guvernul condus de Sorin Grindeanu a căzut, joi, prin votul Parlamentului. Au fost 241 de voturi pentru moțiunea de cenzură. Pentru ca moțiunea să treacă, era nevoie de 233 de voturi. PNL, USR, PMP și UDMR nu au votat moțiunea de cenzură, în timp ce minoritățile au votat „după conștiința fiecăruia”, așa cum anunțate și liderul minorităților, Varujan Pambuccian, înaintea dezbaterii moțiunii de cenzură. Sorin Grindeanu părăsește Guvernul României după 6 luni de la învestirea în funcție.