Dacă nu știi când este 8 martie 2017, trebuie să afli că aceasta pică într-o zi de miercuri, ceea ce înseamnă că dacă pregătești o surpriză pentru soție, iubită, mamă, soră, fiică, prietenă sau colegă de birou îți va fi mai ușor să pui la cale un scenariu ingenios. Nu de alta, dar dacă ai nevoie de timp și ai drumuri de făcut, o zi lucrătoare, cum este miercuri, îți va înlesni misiunea, iar surpriza va fi una pe măsură.

Dacă știi când este 8 martie 2017 poți cumpăra cadoul din timp

Mulți români vor sărbători, miercuri, 8 martie, Ziua Femeii, iar cadoul pe care doamnele şi domnişoarele îl primesc cel mai des sunt florile, urmate de bijuterii şi parfumuri. Potrivit unui sondaj, cele mai multe dintre doamne şi domnişoare (84%) primesc flori de Ziua Femeii. Următoarele cadouri sunt: parfumuri, dulciuri, mărţişoare şi articole vestimentare.

Pe de altă parte, preferinţele femeilor în privinţa cadourilor de 8 Martie corespund cu cele ale bărbaţilor, ele dorind să primească: flori, bijuterii, parfumuri, obiecte vestimentare, cosmetice. 1% dintre respondente amintesc că și-ar dori să primească apreciere, înțelegere şi iubire cu ocazia Zilei Femeii. Potrivit studiului, 38% dintre respondenţi sărbătoresc Ziua Femeii ieşind în oraş, aproape 25% acasă, iar o cincime preferă să sărbătorească primind sau oferind cadouri.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Cum a fost aleasă data de 8 martie

Pe 8 martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Prima zi s-a ţinut în 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeaşi dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei. Însă Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial mult mai tîrziu, în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată, începînd cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care pînă atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.

Astfel, 1975 a fost declarat „Anul Internaţional al Femeii” de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre Guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.Multe s-au întâmplat de-a lungul timpului de Ziua Femeii, unul dintre lucrurile spectaculoase petrecându-se în Iran, în 1982, când femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.
În prezent, Ziua Femeii, popularizată mai mult ca „Ziua Mamei” în perioada comunistă, este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.

De ce candidatura lui Cîrstoiu vulnerabilizează alianța PNL-PSD
Recomandări
De ce candidatura lui Cîrstoiu vulnerabilizează alianța PNL-PSD

În România, până în decembrie 89 se vorbea de Ziua Mamei, dar după Revoluţie, Ziua Mamei a fost înlocuită cu Ziua Femeii.
Ceea ce la începuturi a fost o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, de-a lungul timpului s-a transformat într-un prilej de răsfăţ pentru femeile din toată.

Ce evenimente au mai avut loc pe 8 martie

1848 – Are loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români, în care se decide declanşarea revoluţiei în ţară şi se redactează programul revoluţionar.
1896 – S-a născut renumitul cîntăreţ din perioada interbelică Zavaidoc (Marin Teodorescu) (m. 13 ianuarie 1945)
1917 – A început Revoluţia de la Petrograd care a dus, în 15 martie 1917, la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea.
1945 – La două zile după instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Churchill s-a adresat preşedintelui american Roosevelt, printr-o telegramă personală şi strict secretă, în care îşi manifesta îngrijorarea faţă de instalarea, prin forţă, a unui guvern comunist şi prevedea epurarea fără discriminare a românilor anticomunişti…. În telegrama de răspuns, preşedintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menţiona: eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu ruşii.
1945 – Guvernul român a adresat guvernului sovietic o telegramă în care solicita reintegrarea nordului Transilvaniei la România, teritoriul fiind sub ocupaţie hortistă, ca urmare a Dictatului de la Viena din
1940 – În telegrama de răspuns, din 9 martie 1945, I.V.Stalin consimte la reinstalarea administraţiei româneşti în N-E Transilvaniei. La 13 martie 1945, la Cluj, a avut loc proclamarea oficială a reinstalării administraţiei româneşti în această parte a ţării.
1946 – A fost brevetat primul elicopter pentru uz comercial.
1968 – La Praga, studenţii cehoslovaci îşi declară sprijinul faţă de mişcarea de liberalizare cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga.
1982 – Staţiile automate interplanetare sovietice Venus-13 şi Venus-14 ating suprafaţa planetei Venus.
2000 – Papa Ioan Paul al II-lea a fixat această zi pentru mea culpa publica (zi de pocăinţă)
2008 – Fosta sportivă americană Marion Jones, condamnată la şase luni de închisoare pentru sperjur, a fost încarcerată la Texas, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Aceasta a fost condamnată deoarece a minţit în faţa anchetatorilor federali de trei ori: prima oară în noiembrie 2003, în cadrul anchetei privind cazul Balco, numit astfel după laboratorul californian care furniza produse dopante multor atleţi, iar apoi în august şi noiembrie 2006, în cazul privind fraudele bancare în care a fost implicat tatăl primului său fiu, fostul atlet Tim Montgomery.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI