UPDATE | Circulație îngreunată pe Magistrala 3, în această dimineață, din cauza defectării unei garnituri de metrou. Circulația a fost reluată normal, după o oră

09 august 2017 12:12

Circulație îngreunată pe Magistrala 3, din cauza defectării unui metrou. Magistrala 3 (M3) a fost afectată, în această dimineață, mai bine de o oră, de un incident pe linia Preciziei-Eroilor. M3 face legătura între Preciziei (cartier Militari) și Anghel Saligny  (zona Cățelu).

UPDATE – ORA 12.12: Informăm publicul călător că astăzi, 09.08.2017, la ora 8:08, un tren de metrou s-a defectat în stația Preciziei iar pasagerii au fost debarcați. Echipele Metrorex au intervenit pentru remedierea situației prin aducerea unui tren de ajutor și scoaterea celui defect. Defecțiunea a fost remediată la ora 09:15. Pe perioada defecțiunii, pe tronsonul Lujerului – Preciziei, circulația s-a desfășurat în sistem pendulă, iar trenurile din direcția Anghel Saligny s-au întors la stația Lujerului. Călătorii au fost permanent informați prin sistemul de sonorizare din stații. La acest moment circulația se desfășoară în condiții normale. Prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat”, se arată într-un comunicat al Metrorex.

Știrea inițială – “Un tren s-a defectat, în această dimineață, pe tronsonul Preciziei-Lujerului”, potrivit purtătorului de cuvânt de la Metrorex, citat de Antena 3.

În urma acestui incident, circulația se face pe un singur fir, astfel că se înregistrează întârzieri.


CITEȘTE ȘI… Transformare radicală. Una din cele mai mari soliste ale anilor ’70 cântă acum la biserică


 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro