Dragnea spune că folosește aplicația Signal pentru a-și transmite mesajele pe telefon

12 septembrie 2017 13:25 De: ,

Liviu Dragnea spune că folosește aplicația Signal pentru a-și transmite mesajele pe telefon. Liderul PSD a fost întrebat la Parlament ce sisteme folosește pentru a comunica, el mărturisind că folosește WhatsApp-ul, dar și Signal.

”Avem și sms-urile tradiționale și cred că și Signal din când în când”, a spus președintele PSD, întrebat ce tip de aplicație folosește pentru a comunica cu ceilalți coleg din partid.

Întrebat de ce folosește acest sistem, Dragnea a răspuns: ”Păi de ce folosesc WhatsApp? Am mai avut și telegram-ul și l-am șters și o să mai șterg și unul din astea două, pentru că am deja trei aplicații și primesc pe toate trei și multe mesaje le pierd. Cred că o să rămân doar cu unul, cred că doar cu acela tradițional”.

Ce este aplicația SIGNAL

Aplicația de mesagerie Signal este una dintre cele bune aplicații de chat în privința securității. Aceasta este criptată de la un capăt la altul, este gratuită, dar este mai puțin cunoscută.

A fost, însă, folosită chiar de către Edward Snowden, cel care în 2013 devenea cunoscut lumii întregi prin devoalarea unor secrete ale NSA, agenția americană de securitate.

De asemenea, a fost folosită de anul trecut și de către Convenția Democraților din SUA, după ce serverele acestora au fost sparte de hackeri ruși.

Aplicația Signal este foarte puternică pentru cei care țin la intimitatea lor. Aceasta este gratuită și furnizează atât servicii de mesagerie online, cât și apeluri de voce. Nu trebuie să folosești coduri PIN, nici nu e nevoie să generezi parole speciale pentru login. Pentru cei care vor să folosească Signal pe calculatoare, există o extensie pentru Chrome.

Creatorul Signal este Moxie Marlinspike, un cercetător american din domeniul securității cibernetice. Signal a fost folosită pentru evitarea cenzurii online din Egipt, Oman și Cuba. Codul-sursă al aplicației este disponibil online astfel încât oricine poate inspecta pentru a vedea dacă aceasta conține bucăți suspecte. Open Whisper Systems, organizația fondată de către Moxie Marlinspike pentru a menține Signal, se susține numai din donații și granturi.

Organizația nu deține cheile software necesare decriptării mesajelor, astfel că nu le poate prezenta nici măcar dacă este citată în justiție. Cât despre alte date despre mesaje, lista contactelor sau sincronizarea cu serverele organizației, aceasta spune clar că nu stochează nimic. Singura informație pe care Signal o stochează este ziua când fiecare utilizator a fost online ultima oară. Iar dacă faci backup la telefon în Google Drive sau iCloud (pentru iPhone), Signal nu transmite către serverele companiilor cu pricina niciunul dintre mesajele tale.


Citește și: EXCLUSIV | Tatăl handbalistei care a murit la Clinceni se pregătește de proces. ”Ei au făcut orice pentru bani, eu de ce să-i las?”

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro