DRAMA lui Kate Middleton: BOLNAVĂ DE CANCER şi PĂRĂSITĂ DE SOŢ pentru ALTĂ FEMEIE

03 august 2014 20:57

Poartă un nume celebru, Kate Middleton, la fel ca acela al ducesei de Cambridge, dar povestea ei nu este nici pe departe la fel de fericită a aceea a soţiei prinţului William.

Kate Middleton, o britanică de 53 de ani, este florăreasă, scrie The Sentinel. Într-o zi, pe când încă lucra la o bancă din localitatea în care trăieşte, a aflat vestea care avea să-i schimbe viaţa şi pe care, la momentul acela, a privit-o ca pe „o condamnare la moarte”: avea cancer la sân.
La scurt timp, avea să-şi piardă un sân, părul, dar şi soţul care a anunţat-o, din senin, că o părăseşte, după 21 de ani de căsnicie, pentru o altă femeie. Bărbatul nu a putut să-i fie alături şi i-a reproşat că „s-a schimbat”.
Şi este adevărat, se schimbase. Şocul diagnosticului şi al părăsirii de către omul care ar fi putut să-i fie cel mai mare sprijin, au determinat-o pe Kate să vadă altfel viaţa.
„M-am adunat, mi-am făcut ordine în gânduri şi şi-am spus că trebuie să lupt. Am zâmbit întotdeauna, chiar şi atunci când am rămas fără pic de păr. Toate astea se pare că m-au întărit”, povesteşte femeia.
A părăsit serviciul pe care îl avea şi şi-a deschis o florărie. Cu sprijinul celor trei copii ai săi, a luat viaţa de la zero. A terminat chimioterapia în aprilie 2011, a urmat o operaţie reuşită de reconstrucţie a sânului şi a pus pe picioare afacerea la care visa de mult.
După divorţul de soţul ei, Kate a revenit la numele de fată, Middleton, iar asta pare să o fi ajutat enorm atât în succesul afacerii, cât şi pentru a se face auzită în campania pe care a demarat-o în scopul ajutorării bolnavelor de cancer la sân.
Acum, la fiecare vânzare de flori, 1 penny dintr-o liră sterlină încasată de duce la Asociaţia de Tratare a Cancerului de Sân, iar Kate Middleton spune că este mândră de numele pe care îl poartă şi recunoaşte că acest lucru i-a propulsat afacerea mai repede decât s-ar fi aşteptat.
 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii