După Barcelona și Veneția, mai multe orașe europene au declarat război turiștilor

12 august 2017 15:01

Barcelona și Veneția sunt două dintre orașele care atrag numeroși turiști, spre nemulțumiera localnicilor. Autoritățile au fost nevoite să anunțe măsuri pentru a reduce numărul turiștilor, iar acum această mișcare a început să „cucerească” și alte orașe europene, unde au loc marșuri de protest, relatează The Guardian.

Europa se confruntă cu un val de caniculă, numit Lucifer, dar și cu un val de proteste anti-turism. Astfel de marșuri au fost organizate în cele mai populare destinații din Europa, însă Organizația Mondială a Turismului ia apărarea acestui sector, cerând autorităților să asigure creșterea sa într-un mod sustenabil.

Kilometrul zero al acestei mișcări a fost în Spania, țară care a primit anul trecut un număr record de turiști, respectiv 75,6 de milioane. În Barcelona, tensiunile privind numărul mare de turiști sunt de câțiva ani, mai ales că apariția locuințelor închiriate pe Airbnb a dus la creșterea chiriilor apartamentelor.

Un mesaj adresat turiștilor a apărut pe un zid din Barcelona: „Excursia ta de lux, suferința mea de zi cu zi”

Recent, mai mulți membri ai Arran, aripa tânără a Candidaţii Unităţii Populare, a fost surprinsă în timp ce tăiau roțile bicicletelor de închiriat și a autobuzelor turistice.  Proteste față de turiști au fost și Mallorca, dar și în San Sebastian, unde un marș în acest sens va avea loc pe 17 august, pentru a coincide cu organizare unul dintre cele mai importante festivaluri basce.

Vizitatorii orașului Oviedo, aflat în sudul Spaniei, sunt întâmpinați cu mesajul „Turiști, mergeți acasă!”

Demonstrații împotriva turiștilor au avut loc și în alte orașe. În urmă cu o lună, în Veneția, oraș vizitat de aproximativ 20 de milioane de oameni anual, având o populație de doar 55.000 de oameni, 2.000 de localnici au mărșăluit pe străzi, exprimându-și nemulțumirea față de valul mare de turiști. Atracția oamenilor față de Veneția a dus la creșterea chiriilor, dar și la apariția multor nave de croazieră, care afectează mediul înconjurător delicat al lagunei. În fața acestori probleme, primarul orașului a declarat că intenționează să interzică apariția unor noi locuri de cazare pentru turiști, iar în anumite zone au fost instalate aparate pentru a „contabiliza” numărul turiștilor.

Mii de oameni au protestat în Veneția față de numărul mare al turiștilor

În plus, Italia au fost luate și alte decizii care îi vizează pe turiști. În Roma, este interzis să mănânci și să bei în apropiere de cele mai importante fântâni din capitala italiană. Cei care încalcă aceste reguli pot fi amendați cu până la 240 de euro. În plus, consumul de băuturi alcoolice în timpul nopții a fost și el interzis. Măsuri similare au fost introduse și în Milano, unde mai nou este o interdicție și la… selfie-stick.

În Dubrovnik, Croația, locul în care vasele de croazieră lasă mii de turiști odată, primarul a decis montarea unor camere de supraveghere care să monitorizeze numărul de turiști care intră în centrul vechi al orașului, listat în Patrimoniul UNESCO, astfel încât accesul vizitatorilor să fie interzis când se supraaglomerează. Totodată, turiștii din Hvar riscă amenzi piperate dacă merg pe stradă în costum de baie sau consumă alcool în public.


Citește și: EXCLUSIV/ Alexandru Arșinel își neglijează sănătatea de dragul partenerei sale. Sacrificiu în numele soție


Foto: EPA

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro