UPDATE. Primăria Municipiului Târgu-Jiu a reacționat, duminică, pe Facebook cu privire la faptul că președintele Klaus Iohannis s-a așezat pe un scaun la Masa Tăcerii.

„Orice persoană care se aşează, cu bune intenţii, fără să afecteze în vreun fel piesele componente al Mesei Tăcerii, ori cele de pe Aleea Scaunelor, cu scopul de a se fotografia şi fără unul vădit de distrugere, nu se află într-o situaţie de încălcarea a legii”, se arată pe pagina de Facebook a primăriei.

În finalul postării, primăria precizează că prin măsurile luate a respectat dorinţa lui Constantin Brâncuşi care spunea: „Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut dar toata lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii…”.

„Nu facem altceva decât să rămânem un factor de echilibru între toţi cei care vizitează operele brâncuşiene amplasate în cele două parcuri ale oraşului, păstrând, în acelaşi timp, o profundă şi vie recunoştiinţă faţă de întreaga moştenire brâncuşiană”, mai precizează Biroul de presă al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, pe Facebook.

Klaus Iohannis a participat, vineri, la ceremoniile prilejuite de comemorarea eroilor bătăliei de pe Jiu, din octombrie 1916.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

După eveniment, preşedintele României a acceptat invitaţia autorităţilor locale şi a vizitat şi operele din Parcul Central. Președintele a vizitat și Masa Tăcerii, unde s-a așezat pe unul dintre scaune, deşi la câţiva metri de operă era afişat mesajul: ”Stimaţi vizitatori, să păstrăm intactă moştenirea Brâncuşi pentru generaţiile următoare. Vă rugăm să evitaţi contactul cu operele!”.

Cu toate acestea, poliţiştii locali susţin că doar persoanele care se urcă pe opere, cu picioarele, pot fi amendate.

”În Parcul Central sunt amplasate plăcuţe care interzic urcatul cu picioarele pe operele de artă. Nu a avut loc nicio contravenţie în cazul de faţă”, a declarat, pentru Mediafax, Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu.

Iohannis la Masa Tăcerii (Foto: Facebook/Radio Targu Jiu Gorj)

Iohannis la Masa Tăcerii (Foto: Facebook/Radio Targu Jiu Gorj)

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI