Prima vizită oficială a unui președinte francez a avut loc în perioada 14-18 mai 1968, când, potrivit Historia.ro, Nicolae Ceauşescu a trăit primul mare triumf: vizita generalului Charles de Gaulle la București, care însemna debutul întâlnirilor sale cu mari personalităţi. De Gaulle l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez.

În 1991, președintele Republicii Franceze, François Mitterrand, a efectuat o vizită oficială în țara noastră, în perioada 18-19 aprilie. Au urmat vizitele președintelui Jacques Chirac, în 1997 și în 2006, și participarea acestuia la Sommet-ului Francofoniei la București. Cu prilejul vizitei președintelui francez Jacques Chirac în România, în 1997, a fost lansat Parteneriatul Special dintre România și Franța.

În 2008, președintele Traian Băsescu și președintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy, au semnat, la București, „Declarația comună privind instituirea unui Parteneriat strategic între Franța și România”.

Vizitele președinților României în Franța

După 1989, președintele Ion Iliescu a mers în vizită oficială, în Franța, în 1992, în 1994 și 1995, când a participat la manifestările dedicate împlinirii unei jumătăți de secol de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

A mai mers în vizită în 1996, pe 11 ianuarie, când a participat la funeraliile fostului președinte al Republicii Franceze, François Mitterrand  și în 2003.

Și următorul președinte, Emil Constantinescu, a mers în Franța în în 1997, 1999 și în 2000, iar Traian Băsescu a mers în 2005, în 2006, în 2008, în 2009 și în 2011.În 2013, președintele României, Traian Băsescu, însoțit de ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu, a participat la Conferința europeană de nivel înalt privind șomajul în rândul tinerilor (Paris), prezidată de președintele Franței, François Hollande.

Președintele Klaus Iohannis a mers în vizită oficială în Franța pe 10 februarie 2015, unde a fost primit de Francois Hollande.

Relațiile bilaterale România-Franța au debutat în anul 1880

România şi Franța au stabilit relații diplomatice la nivel de legație începând cu data de 8/20 februarie 1880. La 28 februarie/12 martie 1880, Aubert Ducros, primul trimis extraordinar şi plenipotențiar al Franței la București, şi-a prezentat scrisorile de acreditare.

În baza principiului reciprocității, la 24 iulie/5 august 1880, Mihail Kogălniceanu a fost acreditat la Paris, în aceeași calitate. La 29 noiembrie 1938, relațiile diplomatice româno-franceze au fost ridicate la nivel de ambasadă.În prezent, ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar în Franța este Luca Niculescu, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare în februarie 2016.

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice
Recomandări
România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

Pe 20 noiembrie 1991, președintele României, Ion Iliescu, și președintele Republicii Franceze, Francois Mitterrand, au semnat, la Paris, Tratatul de înțelegere amicală și cooperare dintre cele două state.

Conform MAE, în octombrie 2015 volumul schimburilor bilaterale dintre România și Franța s-a ridicat la 6049,82 milioane Euro, din care exportul a fost de 3095,09 milioane Euro, iar importul, de 2954,73 milioane Euro.

La 31 decembrie 2015, în țara noastră erau înregistrate 8321 societăți comerciale cu participare franceză la capital.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, vine joi în România. Potrivit programului oficial al președintelui României, anunțat de Administrația Prezidențială, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis vor susține o conferință de presă și vor vizita Muzeul Satului. Șeful statului va da și o recepție în onoarea omologului său francez.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI