Lansarea benzilor unice pentru RATB se amână cu două luni. Gabriela Firea: „Va demara în prima parte a lunii iunie”

20 aprilie 2017 11:29 De: ,

Lansarea benzilor unice pentru RATB se amână cu două luni. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a revenit asupra promisiunii proiectului benzilor unice pentru transportul în comun din București.

Deși Gabriela Firea a spus inițial că aceste benzi unice vor fi lansate în luna aprilie, pentru mijloacele de transport în comun ale Regiei de Transport din București (RATB), astăzi a anunțat un nou termen de implementare, între Piața Presei Libere și Piața Dorobanți.

De altfel, a fost finalizată lista cu bulevardele care vor avea benzi unice pentru transportul în comun.

“Mai aproape de debutul proiectului benzi unice. În prima parte a lunii iunie va demara proiectul-pilot, în zona: Șoseaua București-Ploiești, de la intersecția cu str. Elena Văcărescu – Piața Presei Libere – B-dul Kiseleff – Mareșal Prezan – Calea Dorobanților (între Piața Dorobanților și Piața Lahovary) – George Enescu – Magheru – Piața Romană.

În partea a doua a lunii iunie, vom inaugura și proiectul pentru fluidizarea traficului în zona Colentina. Linia tramvaiului 21 va fi protejată de gard, ca linia 41, pentru ca mașinile mici să nu mai intre pe linia de tramvai, blocând circulația. Cale proprie pe tot traseul: terminal Sf.Gheorghe – calea Moșilor – Obor – șos. Colentina – Terminal Colentina”, a scris Gabriela Firea, pe pagina sa oficială de Facebook.

Citește și RATB suspendă temporar serviciul privind vânzarea prin SMS a titlurilor de călătorie

Primaria Capitalei va achiziţiona 600 de autovehicule noi pentru RATB

RADET a dat drumul la căldură în București. Gabriela Firea vrea să schimbe legislația

Gabriela Firea propune un schimb de terenuri cu Ambasada Italiei, pentru a salva Parcul Nicolae Iorga, pe care statul italian l-a scos la licitație

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro