Slăbești 7 kilograme într-o săptămână, mâncând! Super-dieta lui Florin Dumitrescu

12 martie 2015 11:41

Diete minune cu avocado, cartofi sau te miri ce ingrediente rare există pe toate drumurile, dar tot alea probate sunt cele mai bune. Şi dacă sunt create şi de un master-chef, cu atât mai bine.

Puţin trecut de 33 de ani, cheful Florin Dumitrescu s-a confruntat deja cu problemele de greutate, „o boală profesională”, după cum chiar el o descrie. „Când stai toată ziua în bucătărie şi găteşti te saturi cu mirosul. Aşa păţesc şi eu şi ajung de multe ori să am mese copiase după miezul nopţii”, explică Florin acumularea de kilograme.
Forţat de împrejurări însă, a trebuit să găsească şi un remediu pentru topirea lor. „Mi-am propus să slăbesc înainte de nuntă şi am reuşit. Am dat jos şapte kilograme în doar o săptămână, fără să mă înfometez sau să apelez la vreo dietă extremă. Am mers zilnic la sală şi am mâncat doar legume fierte şi, uneori, carne de vită la grătar”, ne-a dezvăluit cheful care, de atunci, de câte ori vrea să-şi reducă greutatea apelează la cura pe care singur şi-a creat-o.
 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii