Manuscrisele lui Cioran valorează peste un milion de euro

05 decembrie 2008 09:18

Valoarea manuscriselor filosofului român Emil Cioran se ridică la peste un milion de euro, informează ediţia electronică a publicaţiei franceze Le Monde citată de Mediafax.

Cancelaria Universităţii din Paris, care a revendicat drepturile asupra manuscriselor lui Cioran, este obligată, printr-o decizie a tribunalului, să îi achite lui Simone Baulez, cea care a descoperit manuscrisele, suma de 4.500 de euro.
Această decizie poate fi însă atacată prin apel. Justi

Valoarea manuscriselor filosofului român Emil Cioran se ridică la peste un milion de euro, informează ediţia electronică a publicaţiei franceze Le Monde citată de Mediafax.

0-110688-cioran.jpg

Cancelaria Universităţii din Paris, care a revendicat drepturile asupra manuscriselor lui Cioran, este obligată, printr-o decizie a tribunalului, să îi achite lui Simone Baulez, cea care a descoperit manuscrisele, suma de 4.500 de euro.

Această decizie poate fi însă atacată prin apel. Justiţia a apreciat că „aceste manuscrise nu au intrat niciodată în patrimoniul cancelariei”. Din 2005, valoarea manuscriselor a ajuns de la 150.000 de euro la peste un milion.

Justiţia a decis miercuri că Simone Baulez „va putea dispune în mod liber” de aceste faimoase manuscrise.

Comentarii