O blondă din Târgu Jiu şi-a făcut mai multe operaţii pentru a arăta aşa! Ce vrea să mai schimbe la înfăţişarea ei pe viitor! GALERIE FOTO

14 ianuarie 2016 12:44

Anda, o animatoare blondă din Târgu Jiu, a apelat la medical estetician pentru a întoarce privirile, dar spune că va continua cu încă o operaţie de mărire a sânilor.

Anda-Valentina, aşa cum îi spun prietenii animatoarei din Târgu Jiu, a mers la Bucureşti pentru o coafură nouă, afro, apelând la un salon specializat din Capitală pentru că în oraşul natal nu există, după cum a declarat tânără de 25 de ani pentru gorj-domino.ro, un astfel de loc.
Pentru că îi place să fie mereu în central atenţiei şi să întoarcă privirile în club sau pe stradă, Anda a apelat şi la un medic estetician, operand-şi nasul, și-a mărit buzele, iar în luna aprilie, scrie sursa citată, urmează să fie supusă unei noi intervenții chirurgicale pentru mărirea sânilor.
„Îmi doream foarte mult o schimbare ceva mai deosebită, mă plictisisem de coafurile obişnuite, așa că am mers la București și mi-am pus aceste extensii afro. Sper ca pe viitor să apară și la noi la Târgu Jiu astfel de servicii. Deşi pare complicat, este destul de uşor de întreținut această coafură. Se spală foarte uşor, exact cum se spală părul natural, doar că nu se foloseşte balsam pentru că alunecă extensiile şi nu se usucă cu foenul pe aer cald, în rest, nimic special. Ce-i drept, mă ajută și sora mea care a făcut cursuri de coafură. Ca și intervenții am acid hialuronic în buze, iar în urmă cu ceva vreme mi-am operat şi nasul. În viitorul apropiat îmi doresc foarte mult să îmi mai fac două intervenții, bineînţeles, la același doctor, de care sunt foarte mulţumită. Un implant cu silicon în luna aprilie şi probabil în toamna o lipoaspiraţie”, a declarat Anda pentru gorj-domino.ro
Sursa foto:  www.gorj-domino.ro
 

Comentarii