EXCLUSIV | Tăriceanu se însoară a cincea oară

31 martie 2013 16:46

Pasiunea pentru mai tânăra sa iubită, buzoianca Loredana Moise (35 de ani), nu-i dă pace şi gata fostului preşedinte al liberalilor Călin Popescu Tăriceanu (61 de ani), care, de frică să nu o piardă, a hotărât să cedeze presiunilor junei şi să accepte să o ia de nevastă, cu acte.

Apropiaţi ai penelistului spun că acesta nu prea era de acord să se însoare pentru a cincea oară, dar, la insistenţele Loredanei, Tăriceanu a cedat şi a hotărât să bată recordul la numărul de n e veste, c i n c i , dintre toţi politicienii români. “După ce a spus da, senatorul s-a dus împreună cu iubita la Clubul Diplomaţilor pentru a negocia şi a semna un precontract pentru nuntă. Localul i s-a părut însă prea mic viitoarei doamne Tăriceanu, aşa că au hotărât să organizeze petrecerea la Palatul Snagov, loc unde încap mult mai mulţi invitaţi”, spun persoane din anturajul celor doi.

Vor fi probleme la cununia religioasă

Evenimentul va avea loc la Palatul Snagov, pe data de 25 mai, fiind aşteptate peste 500 de persoane, întrucât asta a fost dorinţa Loredanei, să aibă o petrecere ca în poveşti, iar lumea să spună că a fost nunta anului 2013. Totuşi, cei doi viitori miri au o mare problemă dacă vor să spună “Da” şi în faţa lui Dumnezeu, ţinând cont de faptul că Tăriceanu a trecut, de dragul fostei soţii Ioana, cea de-a patra consoartă, de la ortodoxism la catolicism, iar biserica catolică nu permite mai multe căsătorii. De altfel, nici dacă ar trece din nou la ortodoxie, senatorul PNL nu are şanse prea multe să primească binecuvântarea unui episcop, întrucât BOR permite numai trei căsătorii, şi acelea doar dacă există motive foarte întemeiate.

Se căsătoreşte şi divorţează din 1976 încoace

Tăriceanu a mai avut patru neveste. Despre prima sa căsătorie, Tăriceanu a mărturisit pentru Libertatea: “Cred că era în 1976, de-abia terminasem facultatea. A durat până în 1980”. Nu i-a dezvăluit însă identitatea. A doua nevastă a fost Livia, fata fostului ambasador al României în Israel Valeriu Georgescu. A urmat Cornelia Trântescu, care, în 1996, i-a dăruit primul copil: Călin jr. În acelaşi an a cunoscut- o pe Ioana, care avea 19 ani. Au trăit împreună, au un băiat, pe Mihai, iar în 2003 s-au căsătorit – pentru a divorţa în 2011.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro