La Liceul Tehnologic Turburea, din Gorj, un singur elev a promovat Bacalaureatul. Săptămâna trecută, rata de promovare era 0%. O absolventă a făcut contestație și și-a mărit nota la Limba română de la 5,1 la 5,5. Astfel, a obținut media finală 6,1 și a promovat examenele.

Ion Bîrcă, primarul din Turburea, spune săptămâna trecută că de vină pentru rezultatele slabe sunt profesorii, care nu au dat meditații elevilor. De altfel, nici edilul nu se laudă cu diplomă de Bac, dar spune că tinerii nu ar trebui să îi urmeze exemplul, pentru că el „a fost un caz fericit”.

„Este nota profesorilor care îşi desfăşoară aici activitatea, la liceul din Turburea, nu este nota copiilor. Eu trag un semnal de alarmă: de trei ani, în continuu strig să facă meditaţii, prezenţa la ore. De câte ori am fost pe la ore, nu am găsit decât şase-şapte elevi din câţi erau în clasă”, spune edilul Ion Bîrcă, potrivit Mediafax.

Primarul din Turburea a dat acum 30 de ani Bacalaureatul, însă nu l-a luat. A mai încercat când avea 47 de ani, iar ulterior a amânat susţinerea probelor, pentru a se ocupa de campania electorală. Faptul că nu a promovat niciodată examenele nu îl afectează, însă, pe edil. „Pentru funcţia de primar, cred că nu există facultate de primar. Aici trebuie să fii un om gospodar, un om bun, un om să te pricepi, că dacă ajungi acolo şi nu ştii ce-i cu tine, te duci la puşcărie”, a spus Bîrcă.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Pe elevi, însă, îi sfătuiește să învețe și să nu îi urmeze exemplul.


Citește și: EXCLUSIV/ Monica Anghel a ajuns pe masa de operație! Ce diagnostic i-au pus medicii

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI