„După cercetarea primei cutii neagre  a devenit clar că nu a existat nici o cauză tehnică și că mecanicul de locomotivă a acționat în conformitate cu normele. Semnalele au fost corecte și așa au fost și răspunsurile relevante date mecanicul de locomotivă.” a declarat ministrul transporturilor german.

munchen

Bilanţul accidentului feroviar din Germania a ajuns la 11 morţi şi peste 80 de răniţi, din care 18 în stare gravă. În plus, printre persoanele accidentate se află și un cetățean român, o femeie, potrivit MAE, iar aceasta primește îngrijiri medicale într-un spital din landul Bavaria. „ În urma coliziunii a două trenuri, produsă la data de 9 februarie 2016, în landul Bavaria, din sudul Germaniei, Consulatul General al României la Munchen a întreprins demersurile specifice pe lângă autorităţile competente locale, pentru a verifica dacă în accident au fost afectaţi cetăţeni români. Potrivit informaţiilor primite în cursul acestei zile de către oficiul consular român din partea reprezentanţilor poliţiei locale, printre persoanele accidentate a fost identificată şi o femeie de cetăţenie română.În prezent, aceasta este internată într-o unitate medicală, starea sa fiind gravă, dar stabilă”, se arată în comunicatul MAE.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO

Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import

Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Probleme pentru staţiunea din România care urma să dea lovitura cu plaje moderne şi cel mai fin nisip. "E o situaţie delicată"
Observatornews.ro
Probleme pentru staţiunea din România care urma să dea lovitura cu plaje moderne şi cel mai fin nisip. "E o situaţie delicată"
Horoscop 20 aprilie 2024. Taurii au în față o zi cu un potențial negativ major, care nu poate fi contracarat prea ușor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI