Înainte de începerea procesului propriu-zis, adică judecata pe fond, dosarul lui Ronnen Herșcovici a intrat în cameră preliminară. În fața magistraților, părțile implicate pot contesta, prin apărători, acuzațiile care li se aduc și, totodată, pot și să aducă noi probe în sprijinul lor. O asemenea procedură s-a derulat zilele trecute și în cazul tânărului acuzat că a atentat la viața agentului rutier Ilarian Anton.

Pe durata a aproximativ 20 de minute, apărătorul lui Herșcovici a încercat, prin pledoaria sa, să-i convingă pe judecători că băiatul ar putea fi judecat în libertate, fie sub control judiciar, fie în arest la domiciliu.

”E un băiat cuminte care nu a mai avut de-a face cu autoritățile, nu are cazier, iar la data producerii incidentului  pentru care acum e judecat era student la o universitate de prestigiu”, a spus, printre alte, avocatul lui Herșcovici, sperând să obțină eliberarea acestuia.

Judecătorul l-a tras de urechi pe Ronnen Herșcovici, aflat în boxa acuzaților pentru tentativă de omor îndreptată asupra unui polițist ”Ce căutai la ora două noaptea pe stradă?”

Acum șase luni, Porche-ul lui Ronnen Herșcovici a fost înconjurat de zeci de polițiști. După ce a fost extras din autoturismul în care se baricadase a fost închis pentru tentativă de omor îndreptată asupra unui agent rutier

Instanța consideră că șoferul Ronnen Herșcovici e pericol public și poate repeta ”figura” dacă e lăsat în libertate

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Judecătorul care a condus ședința l-a ascultat pe avocatul tânărului acuzat de tentativă de omor îndreptată asupra unui polițist de la Brigada Rutieră și apoi a întrebat fără să aștepte neapărat un răspuns.

”Dacă e așa cuminte, ce căuta la ora două noaptea pe stradă?”.

Trecutul de șofer indisciplinat l-a ajuns din urmă pe tânărul de 22 de ani, căruia judecătorul i-a reamintit că, în urmă cu ceva timp, a rămas fără permis o lună pentru neacordare de prioritate unei mașini de poliție și a  fost amendat pentru că nu purta centura de siguranță. După ce Ronnen a avut ultimul cuvânt din boxa acuzaților, instanța a decis ca el să se întoarcă în celula sa din Arestul Central al Poliției Capitalei.

”În consecință, apreciem că, lăsat în libertate, inculpatul ar pune în pericol ordinea publică prin continuarea activității infracționale(…)Se respinge ca nefondată cererea(…)de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau controlului judiciar”, au decis magistrații bucureșteni.

EXCLUSIV / ”Este o înscenare a Poliției!”. Părinții lui Ronnen Herșcovici, colegul de celulă al lui Boureanu, acuză într-un interviu incendiar

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Trei săptămâni, Ronnen Herșcovici va fi în carantină la Penitenciarul de Maximă Siguranță Rahova

Odată cu trimiterea sa în judecată pentru tentativă de omor îndreptată asupra unui polițist de la Brigada Rutieră, Ronnen Herșcovici  a schimbat patul din arestul VIP-urilor cu cel dintr-o celulă a Penitenciarului de Maximă Siguranță Rahova-București. La pușcărie, el va intra într-o carantină de trei săptămâni împărțită pe durata a tot atâtea module în care tânărul de 22 de ani va fi examinat din punct de vedere medical, dar va fi și evaluat de specialiști în sociologie și psihiatrie. Totodată, el va fi pus în temă cu drepturile și obligațiile deținutului.


Răsturnare de situație, în cazul incendiului de la Constanța în care o mamă și fetița ei au murit. Focul a fost pus, iar copilul ucis

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI