”Trimit proiectul la CSM, aștept să îl primim înapoi, îl trimit la Guvern și de acolo începe procedura decizională. Ministerul e inițiator, am pus în dezbatere principalele probleme, direcții de posibile modificări. Discursul s-a schimbat, până acum se vorbea de lipsă de transparență, de consultare. Astăzi, pachetul de legi  pleacă a treia oară la CSM. A fost și această dezbatere publică, de cinci șase zile, care în precedent nu a existat”, a spus Tudorel Toader.

El a afirmat că în 2005, aceleași legi ale justiției au fost modificate prin procedura angajării răspunderii Guvernului, fără nicio dezbatere publică, când ministru al Justiției era Monica Macovei.

Toader: ”Unii știu ce spun, alții spun ce știu”

Cu privire la contestațiile procurorilor la modificările propuse de el, ministrul Toader a spus că în România, libertatea de exprimare e o valoare fundamentală.

”Nu vă răspund la întreb, tot de principiu. Știți sintagma potrivit căreia unii spun ce știu, alții știu ce spun”, a adăugat el.

”Astăzi au fost numeroase dezbateri, și s-a schimbat centrul dezbaterii de pe lipsa transparenței pe conținutul soluțiilor. În adoptarea unei legi, fiecare are rolul lui instituțional. Ministerul propune, Guverbnul și-l însușește și în Parlament se legiferează. În acest parcurs, fiecare participant la elaborarea unei legi trebuie să respecte limitele de competență instituțională. Procurorii nu fac legi. Eu nu am știut că avem un Parlament tricameral, cu Camera Deputaților, Senat și procurori. Procurorii aplică legea, legea este operată legiuitorului, și CSM-ul care are și secție de procurori, avizează conținutul proiectului”, a mai explicat ministrul Justiției.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Premierul Mihai Tudose a anunțat că va ţine cont atât de avizul CSM, cât şi de poziţia tuturor celor din piaţă, precizând că proiectul de modificare a legilor justiţiei nu a fost depus încă oficial la guvern.

”Domnul Toader a sintetizat într-un proiect, într-o schiţă de proiect ceea ce a înţeles domnia sa din discuţiile cu ceilalţi sau a preluat mot-a-mot anumite sugestii ale unor actori din domeniul justiţiei. A ieşit cu ele pe piaţă, a provocat dezbatere. Va trimite acel proiect la CSM, să vedem cu ce vine. Încă la guvern oficial nu a venit”, a spus premierul, despre criticile apărute în spațiul public, față de propunerile de modificare a legilor din justiție.

Marți, DNA-ul a transmis un punct de vedere critic cu privire la propunerile ministrului Justiției. DNA a anunțat că ”modificările la legile justiției în forma actuală reprezintă o formă de presiune asupra activității profesionale a procurorilor din Direcția Națională Anticorupție”.

Citește și: EXCLUSIV / A furat un cărucior cu tot cu bebeluș! O româncă a declanșat un scandal uriaș în Danemarca după ce a comis o infracțiune vecină cu răpirea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Știrileprotv.ro
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI