EXCLUSIV | Reţea de prostituţie masculină în sistemul penitenciar românesc

20 octombrie 2014 17:46

Ancheta jurnalistică legată de desfrâul din Penitenciarul Târgu Jiu, declanşată de ziarul Libertatea, scoate la iveală un fapt cutremurător. În spatele gratiilor ar exista adevărate reţele de prostituţie.

Povestea “Danei”, un infractor mărunt închis la Târgu Jiu pentru furt, fotografiat în timp ce un alt individ face sex cu el, nu este unică. Reporterii ziarului Libertatea au aflat, prin intermediul rudelor unor alţi deţinuţi, că alături de cel poreclit astfel mai este cel puţin încă un amator de sex: “Florica”. Şi el e un “lache” (n.r. – homosexual în limbajul puşcăriaşilor) cunoscut în puşcăria gorjeană, un individ care a trecut prin paturile multor infractori închişi acolo. “Cel poreclit «Florica » poate fi găsit la camera 1, cea de nefumători. Acolo e şi «Dana». Amândoi fac partide de sex cu cine are plăceri homosexuale.
Gardienii ştiu, dar nu-i interesează, pentru că sunt acoperiţi de hârtii. Dacă nu există raport, nu există faptă. Cum nimeni nu are curaj să facă raport, pentru că apoi are de suportat umilinţe şi riscă să rateze eliberarea condiţionată, în celulele aglomerate şi mizerabile e dezmăţ sexual. Au băutură, ţigări… Cu telefoanele şi cu tabletele care intră în puşcărie prin filiere de care gardienii nu sunt străini se filmează pentru distracţie”, ne-a dezvăluit ruda unui deţinut închis la Târgu Jiu.

Cât de implicaţi sunt gardienii?

Odată cu demascarea dezmăţului sexual din puşcăria Târgu Jiu a ieşit la iveală o practică a gardienilor, vecină cu proxenetismul. Cel puţin asta susţin atât foşti ofiţeri care au lucrat în sistemul penitenciar, cât şi foşti condamnaţi care au ieşit de curând de după gratii. “Un astfel de individ în puşcărie poate fi o sursă de venit pentru cine îl are în grijă. După un timp, când se cam plictisesc de «fetiţa» lor, băieţii cer «prospătură ». Şi de unde să aducă marfă nouă? De la altă puşcărie.
Aşa s-a inventat rotirea «fetiţelor ». Pe al tău îl duce la Rahova, să zicem, iar tu, cel de la Târgu Jiu, primeşti «carne proaspătă» de la altă închisoare. Totul e controlat de unii dintre gardienii implicaţi în poveste, care obţin diverse cadouri sau bani de la puşcăriaşii serviţi cu homosexuali noi”, au povestit sursele noastre.

ANP ştie că deţinuţii fac sex

Compartimentul de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor precizează că la nivelul Penitenciarului Târgu Jiu au fost demarate cercetări şi că, în funcţie de rezultatul acestora, vor fi dispuse măsurile legale.
Reprezentanţii ANP susţin că pe perioada încarcerării deţinuţilor este interzisă orice formă de discriminare, inclusiv cea legată de orientarea sexuală. Mai mult, şefii de la “Penitenciare” spun că acordă protecţie minorităţilor sexuale şi chiar le “cazează” în camere speciale, separat de ceilalţi deţinuţi.
“Cu toate acestea, există cazuri în care unii deţinuţi nu-şi declină orientarea sexuală şi întreţin în mod sporadic relaţii cu alte persoane custodiate. De-a lungul timpului, au fost înregistrate cazuri în care au fost comise abuzuri sexuale (…),”, se mai precizează în comunicatul ANP. (Remus Vlad)

Cum introduci un telefon în închisoare

Înainte de a merge la vorbitor, deţinuţii, cel puţin cei de la Târgu Jiu, sunt dezbrăcaţi în pielea goală. Operaţiunea se repetă şi după încheierea vizitei – oricum filmată şi derulată în prezenţa unui gardian -, excluzându-se astfel posibilitatea ca ruda puşcăriaşului să-i fi plasat acestuia ceva. Chiar şi în aceste condiţii, penitenciarele sunt pline de telefoane, de tablete şi chiar de laptopuri.
Cum este posibil? Rudele primesc informaţia de la cel închis, care-i trimite la sigur. “Un telefon costă acolo 1.500 de lei. Banii i-am dat unui taximetrist din reţea. Apoi soţul meu mi-a transmis că a primit telefonul”, ne-a dezvăluit ruda unui deţinut. În două luni însă, telefonul i-a fost confiscat la o razie, dar l-a răscumpărat altcineva prin aceeaşi metodă, cu alţi 1.500 de lei.

Anchetă la Senat

“Am citit în Libertatea despre ceea ce se întâmplă la Penitenciarul din Târgu Jiu şi cele relatate mi se par de o gravitate ieşită din comun. Oamenii sunt privaţi de libertate întrucât au comis fapte antisociale, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să trăiască în teroare. Am să convoc la Comisia pentru Drepturile Omului din Senat conducerea Penitenciarului Târgu Jiu şi pe cea a ANP, pentru a ne explica ceea ce se întâmplă acolo”, ne-a spus senatorul Constantin Popa (foto), membru al comisiei pentru drepturile omului. (Radu Nistor)

Linişte la Târgu Jiu

Autorităţile din Tg Jiu sunt impasibile atunci când sunt întrebate de scandalul de la Penitenciarul Târgu Jiu. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, cel care a cheltuit aproape un milion de lei pentru imaginea judeţului, a închis telefonul în momentul în care a auzit ce-l întrebăm: “Aşa! Care e treaba mea cu penitenciarul?”.
Primarul urbei, Florin Cârciumaru, nu a răspuns pentru a-şi exprima punctul de vedere legat de anomaliile din puşcăria ce se află la o aruncătură de băţ de instituţia pe care o conduce. (Irina Stoian)
VEZI ȘI: Penitenciarul din Târgu Jiu, scena unui nou scandal: sex după gratii, fotografii cu telefonul şi poveşti necenzurate de «amor»

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro