Premieră în România. O fabrică din Capitală şi-a recrutat personalul din rândul persoanelor cu handicap: „M-au angajat la spălătorie, deşi nu am degete”

22 noiembrie 2012 18:18

Unora le lipseşte o mână, alţii au probleme locomotorii, iar câţiva au sindromul Down ori au fost diagnosticaţi cu retard psihic. Dar acum toate acestea nu mai reprezintă pentru ei o piedică în calea angajării. Ieri s-a deschis în Bucureşti prima fabrică din România unde lucrează persoane cu handicap.

Ieri, la Fabrica de la Nazarcea din sectorul 1 al Capitalei, peste 60 de persoane cu handicap erau deja la locurile lor de muncă. Unii angajaţi făceau pâine sau lucrau în croitorie, alţii decorau lumânări ori pictau obiecte din ceramică. “Mă bucur că în sfârşit suntem şi noi, cei cu handicap, introduşi în societate. La alte firme se speriau de mine şi mă trimiteau în altă parte. Aici m-au angajat la spălătorie, deşi nu am degetele de la o mână”, ne-a spus Petronela Gorea (35 de ani).
↑ Oana Mihaela Rotaru are sindromul Down. Îi place mult să picteze obiecte din ceramică
↑ Alexandra Matei (27 de ani) are retard mental uşor. Are un băiat de 8 ani şi pentru el munceşte. Câştigă lunar 580 de lei
↑ Radu Simion (27 de ani) are sindromul Down. Îi place foarte mult să decoreze lumânări

Au la dispoziţie şapte ateliere

În fabrică, sunt 7 ateliere unde ei îşi desfăşoară activitatea: servicii de tipografie, ceramică, lumânări decorative, croitorie, produse de panificaţie, spălătorie ecologică şi atelier pentru grădin ă rit. Proiectul a fost realizat de Primăria Sectorului 1, prin Direcţia de Asistenţă Socială, împreună cu parteneri ai societăţii civile.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro