UPDATE, 22 mai –  Fostul deputat Sebastian Ghiță va fi audiat, luni, 22 mai, prin videoconferinţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Ponta-Blair”, după ce audierea a fost amânată pentru că Sebastian Ghiţă a cerut să fie prezent avocatul ales din Serbia, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Ședința instanței supreme va fi secretă.

Fostul deputat ar fi trebuit să fie audiat joi, 18 mai, tot prin videoconferinţă, procedura fiind amânată pentru luni pentru că nu era asistat de avocatul ales din Serbia.

===============================================================================

Ghiță va fi audiat și vineri, de această dată de către judecătorii sârbi, în vederea extrădării.

Ședința de judecată are loc la Înalta Curte de Casație și Justiție. În sală sunt rezenți avocații lui Sebastian Ghiță, un interpret de limbă sârbă și judecătorii români, în timp ce în Belgrad Sebastian Ghiță va fi însoțit în sala de judecată de un judecător sârb.

De altfel, această audiere prin videoconferință a fost acceptată în urma solicitării sale. Audierea va avea loc în ședință secretă.

Procurorii DNA au cerut, la data de 9 mai, încă un mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul de corupţie în care fostul deputat este cercetat alături de Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

În acest dosar, Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi spălare de bani.

Procurorii DNA susţin că Sebastian Ghiţă l-ar fi mituit pe fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru a finanța o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă. Pentru a disimula provenienţa casei, cei doi au semnat un contract fictiv.

În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, la finalul lunii aprilie, că toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă au fost trimise în Serbia. Judecătorii din Serbia extinseseră termenul până la care Guvernul României putea trimite documentele prin care solicită extrădarea lui Sebastian Ghiță.

„Am trimis documentele necesare extrădării, ieri ( miercuri, nr) la Ministerul Justiţiei din Serbia, sunt 475 de pagini”, a spus minsitrul.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
FANATIK.RO
Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Observatornews.ro
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI