Ambulanțierul Alin Nărămzoi susține că ar fi fost amendat cu suma de 870 de lei și penalizat cu 6 puncte de un șef de post pe nume Tudor, acuzându-l de… braconaj!!! Dar și mai grav este faptul că la bolnav a fost nevoie să se trimită o altă ambulanță… de la 70 km depărtare.

„În jurul orei 0:50, mă deplasam cu autosanitara la Gârla Mare, la un pacient. Mergând pe drum între Vatra și Gârla Mare, la un moment dat, în față, din partea stângă, mi-a apărut un porc mistreț. Din scurt, în doi-trei metri. (…) Porcul a venit în viteză, eu am dat în frână cât am putut, mașina într-adevăr a frânat. (…) Porcul a murit, eu am oprit, în momentul în care eu mă uitam a apărut și Poliția de Frontieră lângă mine. «Ce s-a întâmplat domnul ambulanțier?» (…) Am sunat la 112, am anunțat șefii noștri ce s-a întâmplat (…) Domnul polițist ne-a făcut braconieri (…), ne-a zis să lăsăm salvarea acolo, în câmp, noaptea, și să plec cu dânsul la Vânju Mare să-mi ia probe. (…) Mi-a dat amendă, 870 de lei, mi-a zis că nu am adaptat viteza la condițiile de drum. Eu am plecat acolo să salvez omul acela, nu am plecat să omor porcul. Nu știam eu că o să-mi iasă un porc în doi metri în față. Și n-am putut să-l evit, că și eu aș fi vrut să-l evit și să nu-mi fărâme salvarea”, a povestit șoferul, pentru pagina de Facebook  Observ Tot, acolo unde a fost relatat acest caz scandalos.

Iată și varianta asistentei de pe Ambulanță, potrivit sursei citate: “Primul echipaj (de Poliție – n.r.) a venit cam după 20 de minute, ne-au spus să stăm acolo până vine șeful de post. Am mai stat încă 20 de minute până a venit și seful de post. Acesta a zis că nu trebuie să plecăm. Noi am sunat directorul, pentru că n-am putut să plecăm, ne-au ținut aproape două ore acolo. Șeful de post ne-a spus: « Nu cumva facem braconaj cu ambulanța? » I-am spus că nu-mi vine să cred ce mă întreabă. Cum să facem așa ceva? Eu de 14 ani lucrez la Ambulanță și nu mi s-a mai întâmplat! A fost primul porc pe care l-am și lovit”.

CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ Ce spune primarul din Ciurea despre preotul care l-a creștinat pe bebelușul mort la 20 de minute de la botez


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI