Obama s-a pus pe premiat români

04 iunie 2011 16:42

După ce săptămâna trecută l-a felicitat pe Ionuţ Cristea pentru absolvirea Academiei Navale Americane, preşedintele Barack Obama i-a acordat, zilele trecute, o diplomă de excelenţă unui puşti de 12 ani. Astfel, în ultimii doi ani, numărul total al românilor premiaţi de cel mai puternic om de pe planetă a ajuns la 5, după ce 3 cercetători primiseră în trecut distincţia pecase.

Ştefan a impresionat cu rezultatele la învăţătură

Ştefan (12 ani), fiul preotului Dan Mehedincu, din Hagerstown, Maryland, SUA, a primit, zilele trecute, din partea preşedintelui american o diplomă de excelenţă, pentru rezultatele obţinute la matematică, la terminarea clasei a V-a. Ştefan, plecat cu familia peste Ocean în urmă cu 7 ani, s-a adaptat imediat sistemului şcolar american.
Fiindcă din clasele preşcolare şi până acum a obţinut numai calificativul excelent – directorul şcolii spune că acest lucru s-a mai întâmplat doar în urmă cu 20 de ani -, puştiului i s-a propus să se mute la o instituţie de învăţământ pentru copii superdotaţi.Performanțele școlare ale lui Ștefan Mehedincu le-au atras atenția consilierilor lui Obama
Odată cu această recomandare, Ştefan, pasionat de matematică şi de muzică – cântă la pian şi la saxofon – a primit şi diploma de la Casa Albă.

Ionuţ Cristea, obligat să se întoarcă în ţară

Chiar dacă în SUA ar fi câştigat 60.000 $ pe an, Ionuţ a revenit în ţară, unde salariul pe care îl poate lua în cadrul Poliţiei de Frontieră e de 2.000 de lei pe lună, adică de 8.500 $ pe anSăptămâna trecută, Obama a mai premiat un român. Prezent la ceremonia de absolvire a Academiei Pazei de Coastă, preşedintele a ţinut să-l felicite pe Ionuţ Cristea pentru faptul că a devenit primul român care termină prestigioasa instituţie.
După ce a primit diploma din mâinile lui Obama, tânărul de 24 de ani a venit acasă, mărturisind că se va înrola în Poliţia de Frontieră constănţeană. Mulţi s-au mirat de decizia lui, însă Libertatea a aflat adevăratul motiv. Ionuţ Cristea era student în anul I la Academia Mircea cel Bătrân când a apărut oferta de şcolarizare făcută de SUA statelor partenere.
A aplicat şi a fost cel care a câştigat, însă în contract a avut mai multe clauze, prin care era obligat să se întoarcă în România după absolvire, să se angajeze pe o perioadă în Poliţia de Frontieră şi să nu declare absolut nimic despre cei patru ani petrecuţi la academia din SUA. l Cătălin Şchipor
Este o mare onoare să fiu alături de voi la acordarea diplomei de absolvire a Academiei Pazei de Coastă. Această instituţie a primit cadeţi din toată lumea, inclusiv doi tineri plini de abnegaţie din Insulele Marshall şi din România. Cadeţi, daţi-mi voie să vă spun că arătaţi fantastic. Bravo! Felicitări promoţiei 2011!
Barack Obama, preşedintele Statelor Unite

Trei cercetători au obţinut finanţări de la şeful SUA

Emilia Moroşan (35 de ani, Universitatea Rice din Texas, SUA) şi Eric Pop (35 de ani, Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA) au fost premiaţi de Obama, pe 13 decembrie anul trecut.

Cei doi cercetători, originari din Suceava, respectiv Oradea, au primit din mâinile celui mai puternic om de pe planetă distincţia PECASE (Premiul prezidenţial pentru carieră timpurie pentru oameni de ştiinţă şi ingineri), cea mai înaltă distincţie oferită de administraţia americană profesioniştilor din domeniile ştiinţei şi ingineriei aflaţi la începutul carierei.
Cu un an mai devreme, în iulie 2009, Rada Mihalcea (36 de ani), profesor asistent la Universitatea Texasului de Nord, fusese recompensată cu aceeaşi distincţie de şeful statului american. Cei trei români au obţinut finanţarea proiectelor de cercetare pe cinci ani.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro