FOTO| USS Indianapolis, un vas de război american, descoperit la 72 de ani după ce a fost scufundat

20 august 2017 16:57

USS Indianapolis, un vas de război american, descoperit la 72 de ani după ce a fost scufundat de un submarin japonez în cel de-Al Doilea Război Mondial, scrie BBC News.

Nava de război USS Indianapolis a fost descoperit în Oceanul Pacific la o adâncime de 5,5 kilometri. Vasul a fost distrus în timp ce se întorcea dintr-o misiune secretă care livra părți din bomba atomică folosită ulterior la Hiroshima.

La bordul vasului se aflau 1.196 de persoane, dintre care doar 316 au fost salvate, aceasta fiind cea mai mare pierdere de vieți pe mare din istoria Marinei SUA.

USS Indianapolis, un vas de război american, descoperit

Echipa ce căutare care a descoperit vasul a fost condusă de cofondatorul Microsoft, Paul Allen.

USS Indianapolis a fost distrus la 30 iulie 1945 când, undeva în Marea Filipină între Guam și Leyte, fiind lovit de o torpilă trasă dintr-un submarin japonez. În primă fază, între 800 și 900 de persoane au reușit să se salveze, dar nu au apucat să transmită semnale de ajutor, iar atunci când au fost găsiți, patru zile mai târziu, doar 316 au mai supraviețuit în apele pline de rechini.

Echipajul lui Allen a descoperit vasul la 18 august, după ce o nouă cercetare realizată de un istoric specializat în istoria navală, a indicat o regiune a Oceanului Pacific în care s-ar putea să fi fost văzut vasul cu o noapte înainte de sufundare.

Nava este binecunoscută pentru ultima sa misiune, cea de a transporta bomba atomica poreclita „Little Boy”, precum si combustibilul de uraniu pe insula Tinian, baza americană din care a fost lansată prima bombă atomică din lume. Patru zile mai târziu, Indianapolis s-a scufundat – cu o săptămână înainte de lansarea proiectilului care a distrus Hiroshima.

„În calitate de americani, cu toții avem datoria de mulțumi echipajului de pe USS Indianapolis pentru curajul, perseverența și sacrificiul lor, în fața unor circumstanțe groaznice”, a declarat Paul Allen.

În continuare, USS Indianapolis rămâne proprietatea Marinei SUA și va fi considerat un memorial de război protejat.

Un purtător de cuvânt al supraviețuitorilor, 22 dintre aceștia fiind încă în viață, a declarat că fiecare dintre ei „a așteptat ziua în care nava lor va fi găsită”.


Citește și: Luminița Dobrescu, prima artistă din România care a câștigat Cerbul de Aur, este impecabilă la 71 de ani. Cântăreața a trăit o viață mai ceva ca-n filme | VIDEO


Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro